Jidi Majia, de naţionalitate yi, nuosu, este poet, scriitor chinez. S-a născut în anul 1961, în Munţii M
arele Liang, provincia Sichuan. În 1982 a absolvit Secţia de limbă chineză din cadrul Institutului Naţionalităţilor din Sud-Vest. A fost secretar al Secretariatului Asociaţiei Scriitorilor din China, viceguvernator al Provinciei Qinghai.
În prezent este membru al Comitetului Permanent al Comitetului Provinciei Qinghai, Şeful Departamentului de propagandă, Preşedintele Asociaţiei scriitorilor minorităţilor naţionale, Consilier al Asociaţiei de poezie a Chinei. Din anul 2007, organizează Festivalul internaţional de poezie Lacul Qinghai, fiind preşedintele Comitetului de organizare a festivalului, şi totodată preşedintele Comitetului de organizare şi preşedintele Comitetului de acordare a premiilor ale Festivalului internaţional de poezie Anvelopa Tibetană de Aur.
A primit numeroase premii pentru poezie în China şi în străinătate. Opera sa a fost tradusă în engleză, franceză, germană, spaniolă, polonă, cehă, sârbă, coreeană, şi a fost publicată în mai bine de o duzină de ţări.
Dacă emoţie nu e, nimic nu e
Când l-am cunoscut pe Constantin Lupeanu, am făcut un joc de cuvinte pe care mi-l aduc aminte şi acum:
− Constantin Lupeanu, sinolog.
− Alex. Ştefănescu, tot sinolog.
− Da?!
− Da, am scris despre cărţile lui Mihai Sin!
Am râs amândoi şi, când mi-a strâns mâna cu căldură, mi s-a părut că suntem prieteni dintotdeauna.
Am îndrăgit-o apoi (inocent) şi pe soţia prietenului meu, regretata Mira Lupeanu, o femeie şi o poetă fermecătoare. I-am admirat pentru modul cum colaborau, explorând cu o pasiune niciodată epuizată cultura şi civilizaţia chineză şi, în acelaşi timp, jucându-se, cum numai oamenii inteligenţi ştiu s-o facă.
Constantin Lupeanu m-a convins că merită să zbor cu avionul până pe partea cealaltă a planetei, ca să văd China. Am dat curs îndemnului său şi am văzut tot ce se poate vedea în imensa ţară timp de două săptămâni. Apoi însă, întors acasă, a trebuit ca tot el să-mi explice ceea ce am văzut.
Constantin Lupeanu este un talentat scriitor şi un învăţat (şi a fost şi un diplomat strălucit, reprezentând interesele României în China şi contribuind, totodată, la o mai bună comunicare între două ţări atât de diferite).
Constat acum, citind „manuscrisul” pe care mi l-a trimis prin e-mail Aura Christi (expertă în identificarea oamenilor de valoare), că reputatul sinolog are, în materie de traducere, un nou colaborator, propriul său fiu (pe care nu l-am mai văzut de când era un copil). Ce înduioşător!
Ce ne oferă de data aceasta Constantin Lupeanu şi colaboratorul său? Versiunea românească a unui volum de versuri semnat de un poet chinez contemporan, Jidi Majia, nemaitradus până acum în limba română. Chiar dacă nu ştiu limba chineză (mai exact, vreunul din dialectele ei), ştiu destul de bine „limba poezească”, pe care am învăţat-o de la Nichita Stănescu şi de la alţi mari poeţi români. Pot spune, deci, în cunoştinţă de cauză că textele rezultate din rescrierea în limba română a poeziilor lui Jidi Majia sunt pline de graţie şi delicateţe (de o „infinită delicateţe”, cum s-ar exprima Emil Brumaru). Ca oricărui poet adevărat, lui Jidi Majia nu i se pare compromiţător să fie sentimental: „Într-o seară fermecată/ Ea mi-a spus:/ Am pierdut acul de brodat/ Vino repede. / Ajută-mă să-l găsesc. (Am căutat cărarea toată)/…/ Într-un amurg greu/ I-am spus:/ Ceea ce mi s-a înfipt adânc în inimă/ Nu este chiar acul tău de brodat?”
Avem o dovadă în plus că, în lume, emoţia nu s-a demodat (aşa cum pretind unii autori incapabili să producă emoţie). Că, până la urmă, poezia este emoţie în esenţa ei, ceea ce, de altfel, îi asigură universalitatea. Chiar dacă nu înţelegem scrierea chineză, înţelegem lacrima care se prelinge pe obrazul unui chinez, când se află departe de iubita lui.
Să le mulţumim traducătorilor pentru că ne-au înlesnit accesul la ceva atât de frumos!
Alex. Ştefănescu
AUTOPORTRET
Motto:
La apus, de pe stâncă,
Vântul vorbeşte domol copilului,
Apoi vântul se opreşte.
Undeva, departe, îl aşteaptă o poveste.
Lasă-ţi numele pe bucata asta de pământ, copile,
Iar într-o zi vei muri mândru.
Eu sunt istoria scrisă pe acest pământ în limba nuosu
Sunt pruncul unei femei care n-a tăiat cordonul ombilical
Numele meu de durere
Numele meu frumos
Numele meu plin de speranţă
Este un poem al bărbăţiei
Purtat mii de ani în pântec
De o femeie care torcea lână
Tatăl meu prin tradiţie
Este bărbat între bărbaţi
Oamenii îi spun Zhyge Alu
Mama mea niciodată bătrână
Este rapsodul pământului
Un curs de apă adânc
Iubirea mea de totdeauna
Este frumoasa frumoaselor
Oamenii îi spun Gamo Anyo
Eu sunt bărbatul mort de o mie de ori
Întins veşnic cu faţa către stânga
Eu sunt femeia moartă de o mie de ori
Întinsă veşnic cu faţa către dreapta
Eu sunt prietenia sosită de departe
La o mie de ceremonii funerare
Eu sunt murmurul tremurat de pe limba mamei
Din toiul a o mie de ceremonii funerare
Toate acestea, deşi mă includ pe mine
Sunt de fapt înfruntarea de mii de ani
Dintre ce e drept şi ce e rău
De fapt, de mii de ani
Eu sunt descendentul iubirii şi visului
De fapt, de mii de ani
Eu sunt căsătoria care nu s-a încheiat
De fapt, de mii de ani
Eu sunt toate trădările
Toate cinstirile
Toate naşterile
Toate morţile
Ah, lume, ascultă răspunsul meu
Eu
Sunt
Nuosu
RĂSPUNS
Mai ţii minte
Cărarea aceea către Jjilu Bute?
Într-o seară fermecată
Ea mi-a spus:
Am pierdut acul de cusut
Vino repede.
Ajută-mă să-l găsesc.
(Am căutat cărarea toată)
Mai ţii minte
Cărarea aceea către Jjilu Bute?
Într-un amurg greu
I-am spus:
Ceea ce mi s-a înfipt adânc în inimă
Nu este chiar acul tău de brodat?
(Emoţionată, ea a izbucnit în plâns)
STRUNA „ADORMITĂ”
Dacă pădurea este o mare expansivă
El pluteşte letargic
Şi respiră la malul mării
Coliba aduce cu o corabie
Împotmolită la extrema sudică a pădurii
Împotmolită la extrema nordică a câmpiei
Ancorată într-un golf mare
Câinele de vânătoare cu spinarea încovoiată moţăie
Trasează un semn de întrebare tumultos, fierbinte
Pentru noaptea din afara gropii cu foc
El doarme în camera aceea mică
Unde se simt miresme de păr de femeie şi
Răsuflarea mustind a lapte a copilului
Graniţa visului curge ca o apă, se strânge pe furiş într-un papirus
Peste capul său neguros
În plină zi, umbra elegantă a căprioarei
Abia a plecat de aici, năucită
El începe să caute, pe umeri încărcat
Cu multele frunze aurii ale toamnei
Nu trage cu puşca. Priveşte căprioara
Dansând pe un munte din sud-vestul Chinei
Îi vine şi lui să danseze
Dar soţia doarme pe braţul său stâng
Copilul doarme pe braţul său drept
Acestea sunt două golfuri
Şi s-ar părea că el numai în vis
Ar putea slobozi acel şuier prelung
Şi ar putea călca prudent, cu paşii mărunţi
Ai vânătorului de pe vremuri
O interminabilă nocturnă a pădurii
Se strecoară pe neobservate peste fruntea sa
CÂNTEC POPULAR
Lumea s-a întors acasă din târg
Doar poemul meu n-a revenit
Cineva l-a zărit
Cu muzicuţa aurie
Pe înserate, la un colţ, sub streaşină
Ameţit bine
Răsucindu-se nesigur
Deprimat
Oile de pe coastă sunt în ţarc
Doar poemul meu n-a revenit
Oaia din frunte l-a zărit
La scăpătat de soare
Cu privirea peste stânca sângerândă
Ţipând fără lacrimi
Singur, trist
Vecinii s-au culcat
Doar poemul meu n-a revenit
Aşteaptă de unul singur în faţa porţii
Cine-ar putea uita o astfel de noapte?
MÂNA MAMELOR
Motto:
Când mamele nuosu mor,
La incinerare,
Sunt întotdeauna întinse pe dreapta.
Am auzit spunându-se că se face asta,
Pentru ca ele să aibă braţul stâng liber,
Să poată toarce şi acolo, în lumea spiritelor.
În felul acesta doarme în tihnă pe dreapta
Somnul devine un fluviu lung
Somnul devine un lanţ muntos
Mulţi au văzut-o
Dormind acolo
Încât fetele muntelui şi băieţii muntelui
Merg către malul mării nevăzute
Pe mal e o sirenă
Pământul lichid se scufundă
În spatele ei stă mut un recif
Nu se aude decât un cântec străvechi
Agăţat de cornul lunii celei mai pure
În felul acesta doarme în tihnă pe dreapta
În vântul blând
În burniţa prelungă
Învăluită în ceaţa subţire
Înfăşurată în norii albi
Când în zorii calmi
Ori în amurgul sfâşietor
Totul devine sculptură în gheaţă
Numai braţul ei stâng pluteşte încă
Pielea ei este precis fierbinte
În vene circulă precis sângele
În felul acesta doarme în tihnă pe dreapta
Cât de mult seamănă cu o sirenă
Cât de mult seamănă cu cornul lunii pure
Cât de mult seamănă cu un recif mut
Ea doarme între pământ şi cer
Ea doarme în înaltul morţii şi vieţii
De aceea fluviile curg pe sub ea
De aceea pădurile cresc de sub ea
De aceea rocile se înalţă sub ea
De aceea naţiunea mea suferindă şi dulce
Plânge astfel, ţipă astfel, cântă astfel
În felul acesta doarme în tihnă pe dreapta
Totul pe lume dispare
În înaltul vast al cerului
În amintirile nemuritoare
Numai braţul ei stâng pluteşte încă
Atât de blând, atât de frumos, atât de liber
CONTRAST
N-am nici o ţintă
Deodată, soarele din spatele meu
Prevesteşte un pericol anume
Văd un alt eu
Cu creştetul capului de beznă şi de timp
Soarbe răcoarea hrişcii amare
Observ că mâna mea nu-i aici
Ci adânc în negura pământului
Sumeţeşte buchetul floral al esenţei oaselor
Încât, la ceremonii, tribul
Să cheme sufletele înaintaşilor
Sub soare, un zid străvechi
Toate zicalele au fost îngropate în alcool
Văd cadenţele muzicii revărsate peste pielea de capră a tobei
Un cântăreţ îşi saltă brusc limba de foc
Să dea peste tărâmul irealului
Eu nu sunt aici
Există un alt eu
Care merge într-o direcţie opusă
DORINŢA
Motto:
Când un copil nuosu se naşte,
Mama lui îl îmbăiază
Cu apă curată de izvor
În ziua când voi muri
Mă voi duce pe munţii înalţi
Călcând peste umbra apusului
Ah, mamă, unde eşti tu?
Deşi te chem cu glasul îmbibat de laptele tău
Tu tot nu-mi răspunzi
Numai pe înserat
Pe locul unde ai fost incinerată
Îţi văd silueta unduitoare
Atunci mă apropii de tine
Ah, mamă, mama mea
Tu nu eşti vântul cald
Nici ploaia
Tu nu eşti decât
O câmpie verde, tăcută
Aşa că lasă-mă să cânt
Gol, un cântec de odinioară
Ah, mamă, mama mea
Să nu oftezi pentru mine
Dacă acesta este timpul iubirii
Roua nopţii va cădea tihnit
Peste lumea nesfârşită
Peste oamenii reci şi calzi
Pielea mea are luciul soarelui
Ochii mei au culoarea pădurii
Ai văzut?
Trupul meu
Trupul meu atât de pur
Graţie ţie
A fost cioplit de urâţenie
Ah, mamă, mama mea
E sigur că te voi întâlni?
Atunci te rog
Să-i faci fiului tău
Încă o baie sacră
Să doarmă pe veci, cu trupul curat
La pieptul tău
■ Traducere din limba chineză de
Adrian Daniel Lupeanu şi Constantin Lupeanu
Volum apărut la Editura Ideea Europeană
