Criza economică din Grecia a dat viaţă unei noi şi remarcabile generaţii poetice care a atras interesul internaţional pentru antologarea şi publicarea de poezii, precum Futures: Poetry of the Greek Crisis (Editura Penned in the Margins, 2015) şi Austerity Measures: The New Poetry Greek (Editura Penguin, 2016). Noile voci s‑au confruntat cu măsurile de austeritate, migraţia forţei de muncă, prosperitatea nou‑îmbogăţirii râzgâiate şi au combinat‑o cu problemele personale, deoarece poetul întotdeauna, ca experienţă personală, merge mână în mână cu timpul său.
O voce plină de talent a acestei generaţii de poeţi este Anna Griva, care îşi exprimă astfel crezul artistic: „Scriu poezie înseamnă (pentru mine) ceea ce a însemnat dintotdeauna: să înregistrez în cel mai matur mod agonia omului referitor la sine, la lume şi la natura sa divină. Din vremurile lui Homer şi ale vechilor lirici s‑a întâmplat acelaşi lucru, indiferent de cât de mult se schimbă căile şi compromisurile. Public poezie înseamnă că textul meu şi adevărul său mă părăsesc şi devin o pietricică în lupta eternă a omului pentru cunoaştere şi frumuseţe. Mergem înainte şi ne întoarcem întotdeauna la aceleaşi nevoi, întrucât istoria omului nu pare a fi o linie dreaptă, aşa cum credeau diverse teorii sociale, ci un ciclu analog ciclului naturii ‑ istoria artelor nu ar putea fi exclusă din această roată care nu se odihneşte niciodată”.
„Cântă, zeiţă, bucuria cea întunecată”. Cu acest motto la ultimul ei volum, Anna Griva invocă Muza. Memoria este cea care revine pentru a ne aminti de George Seferis, într‑un fragment din Mierla: „Cântă micuţă Antigona, cântă, cântă…/ îţi zic nu despre cele trecute, ci despre iubire;/ împodobeşte‑ţi părul cu spinii din soare,/ fată întunecată”. Anna Griva s‑a născut la Atena în 1985 şi a studiat filologia greacă la Atena şi Istoria şi Ştiinţa Literaturii la Roma. Predă scrierea creativă la Universitatea Liberă Greacă, în timp ce în paralel lucrează ca traducător şi editor de text. Este doctorandă în filologie italiană, având în studiu literatura renascentistă. A publicat cinci volume de poezie şi a participat cu poezii în mai multe volume colective. Interesele sale de cercetare se referă în principal la literatura Renaşterii italiene şi la receptarea în Occident a textelor greceşti. Aparţine echipei editoriale a revistelor poeticanet şi Apikia. Scrie sistematic eseuri şi recenzii de cărţi pentru reviste literare. Poezii şi proză din creaţia sa au fost traduse în engleză, italiană, franceză, germană şi spaniolă în reviste şi antologii de poezie greacă contemporană. A tradus poezie din italiană.
Volumele publicate până acum: Η φωνή του σκοτωμένου/ Vocea celui ucis (Χαραμάδα, 2010), Οι μέρες που ήμασταν άγριοι/ Zilele când eram sălbatici (Γαβριηλίδης, 2012), Έτσι είναι τα πουλιά/ Aşa sunt păsările (Γαβριηλίδης, 2015), Σκοτεινή κλωστή δεμένη/ Fir întunecat şi legat (Γαβριηλίδης, 2017), Δαιμόνιοι/ Geniali (Μελάνι, 2020), Τα ζώα θεοί/ Animalele zei (Κίχλη, 2021). În acelaşi timp are nenumărate participări la volume de grup. Anna Griva despre cum se percepe pe sine un poet, cum se defineşte: „Există atât de multe răspunsuri la acest lucru, tot atâtea câţi poeţi există. În Renaştere, de exemplu, unii au considerat poetul ca fiind un filosof, alţii ‑ un cântăreţ de pasiuni umane şi alţii ‑ un profet. Probabil că adevăratul poet este toate acestea la un loc: să ne gândim la Homer sau Dante… De altfel, marele umanist italian Cristoforo Landino spunea că Dumnezeu este cel mai mare poet şi lumea, poezia acestuia”. Anna Griva îşi construieşte în mod constant universul poetic folosind materiale lingvistice extrase din vorbirea şi imaginile cotidiene care încearcă să unească realul experienţial cu imaginarul, sentimentul de durere şi izolare, dorinţa neîmplinită, căutarea şi pierderea. În acelaşi timp, o varietate de experienţe şi situaţii sunt asociate cu maturizarea şi conştientizarea lumii pe care individul încearcă să o interpreteze. În poezia sa o prezenţă intensă are Memoria, urmele vieţii care trece. În scrierea Anei Griva ceea ce atrage este dragostea pentru oamenii care greşesc: evident, este o poetă care de la o vârstă fragedă a renunţat la austeritate şi intransigenţă şi a decis să‑l iubească pe celălalt cu eşecurile lui, cu tot cu acei cărbuni negri care le vor păta.
Poezia Annei Griva subliniază relaţia acesteia cu muzica. Poemele sale compun o melodie distinctă şi există în aceasta un ritm care bate ca un metronom discret. Se poate spune că acest cântec al ei te mişcă şi acţionează cu blândeţe.
Anna Griva este aproape de gândirea antică: în mod evident poeta o absoarbe şi aceasta, la rândul ei, o inspiră. Poeta face acest lucru cu vigoare, ca un copil, jucându‑se fără vină cu greul şi dificilul; cochetează cu enigma. A studiat gândirea antică împreună cu enigmele speciei umane pe care aceasta le include, ca mai apoi să dea naştere la ceva inconştient şi, în acelaşi timp, dificil. Simte că omul, mai presus de toate, este un căutător al adevărului şi se luptă prin diferite metode pentru a se apropia mai mult de lumină. De aceea ea însăşi încearcă teme, chipuri şi manifestări: uneori se ocupă de mituri, alteori de istorie, alteori de vise, dar mereu cu entuziasm pentru ceea ce va descoperi. Obsesia ei constantă este însă inocenţa copiilor şi lumile basmelor întunecate.
Om singur
Parcă am tras o linie
între noi şi stele:
în dreapta, cerul
în stânga, întunericul
noi ne rotim de la zero
Om mereu singur
om mereu animal sau zeu
Zeu singur
Animal doar
Unic
priveşte la triumful punctului negru
se scufundă în adânc
devine peşte cu inele
şi coliere
cu haine şi gânduri grele
omul
cel fericit
nebunul
iubitor de valuri.
Eos
Eos cea cu buzele trandafirii
ne sărută în momentul în care ne trezim,
iar dacă refuzăm ochii să deschidem
pe Tithonus îl lasă să pornească un cântec
care vorbeşte aceeaşi limbă ca noi:
„Bucuraţi‑vă de minusculul vostru corp, muritori,
de scânteia Soarelui.
daţi de o parte cortina pleoapelor
în sărbătoarea cea mare”.
Asta spune mereu
Nemuritoarea cicadă din noi.
Vulpe vicleană
Mi‑am lăsat bebeluşii în tufişuri
şi m‑am îndepărtat spre platani.
Pe aici trec deseori
veveriţe mici şi mierle.
Dacă nu vin şi azi
voi da bebeluşilor mei să‑mi mănânce coada.
Apoi îmi voi rotunji botul
şi mă voi mişca spre oraş
pretinzând că sunt câine.
Dacă îmi găsiţi dinţii, împrăştiaţi‑i
ca amulete ale pădurii.
Pasageri
Mergând pe bulevard noaptea
ochii mă dureau de o lumină ciudată.
La un colţ a apărut bunicul meu
mort de ani de zile
şi într‑un copac l‑am văzut pe fiul meu rodind
nenăscut de secole.
Poate că timpul mă juca
la cărţi cu persoane pe care nu le voi mai vedea.
Deodată o maşină s‑a oprit
la vârful picioarelor mele:
uşa se deschide şi mă înşfacă
şi aleargă din nou către necunoscut.
În fiecare noapte ne oprim
şi mai furăm unul.
Destinaţie
Caut argonauţi care să navigheze
pe coji de nucă,
iar când îi mănânc unul câte unul
să strălucească în mine Colchida
şi din amintire, sălbatica blană de oaie.
Caut o curte unde să se îngreuneze
neîmblânzitul meu cap
să aibă o portiţă de fier
zid de piatră
iar cheia strâmbă
şi fără dinţi.
Îmi caut sora geamănă
să schimbăm între noi vieţi.
Astfel nimeni nu mă va vedea
când voi pleca prin lucarnă
ca să mă conectez cu neagra mea lipsă de lumină.
Rugăciune
Robinete negre ale oceanelor
Peştele vostru eu sunt
înot, înot
vă voi găsi sursele
nu mă alungaţi în lumină
întuneric vreau
după întuneric tânjesc
acolo va străluci celula mea ancestrală
acolo voi înceta să mai văd luna
acest cariu al nopţii.
Prezentare şi traducere de Angela Bratsou
■ Poet, traducător, publicist
