Revista Contemporanul nr. 03/ 2016
Editorial
Nicolae Breban, Nevoia de mister/ 3
O pace iluzorie, peste care se adunau norii groşi ai unui alt război ce urma să se abată asupra Europei de 
Est, un fel de conflagraţie fals paşnică, un război al tuturor contra tuturor, în care au pierdut cu toţii, chiar şi cei ce păruseră victorioşi, siguri pe ei şi îmbuibaţi de noile lor „adevăruri”
Polemice
Theodor Codreanu, Terapia de şoc/ 4
Mazowiecki prezintă Parlamentului „planul”, adevărul a ce va urma fiind cunoscut de puţini. Polonia primeşte împrumutul de la FMI.
Cuvântul austeritate reintră, se pare, în actualitate, încât Curtea-i luminată! Cu atât mai mult, cu cât dezastrul de la „Colectiv” se coroborează, acum, cu zguduitorul şoc produs de alt mesager al morţii, Statul Islamic, în Franţa.
Utopia negativă imaginată de George Orwell, a unei societăţi perfect controlate, este pe cale de împlinire, la nivel global?
Marian Victor Buciu, Memoria (re)scrisă/ 6
De la suspensia memoriei, la elementara amintire, la aducerea aminte paideică, chiar şi testimonială, amintirea se propune – biblic – drept condiţie de existenţă. Despre memoria inutilă, a credinciosului, întrucât el vorbeşte prin duhul lui Dumnezeu, aflăm ceva din Biblie, în Luca
Eseu filosofic
Horia Pătraşcu, Modelul fugii și modelul confruntării. Rezistența prin cultură/ 7
Francisc din Assisi a încercat fraternizarea omului cu universul înconjurător. Nu a simţit imboldul să meargă până la fraternizarea omului cu Dumnezeu
Lecturi
Constantina Raveca Buleu, Mihail Sadoveanu/ 8
Reverenţa în faţa actului cultural constructiv şi a valorilor literaturii este deseori obliterată de apetenţa pentru gesturi şi atitudini discutabile, eşuată în judecăţi unidimensionale, generate de patosul execraţiei
Iulian Boldea, Ion Ianoşi şi fragmente de istorie trăită/ 9
Ion Ianoşi ne oferă fragmente de istorie trăită, extrăgând, din aluviunile trecutului, o frescă amplă, cu desen bine conturat, al unei întregi epoci, cu relieful ei inconfundabil, cu dramele şi tragismul ei, cu laşităţile şi demisiile sale morale, într-un stil alert, sugestiv şi plastic
Arhipelagul muzeelor
Virgil Ştefan Niţulescu, Muzeele Capitalei Europene a Culturii 2021/ 10
Nu este un secret, pentru nimeni, că, de la Marea Unire încoace, Iaşii, dar, mai ales, Craiova, nu au fost oraşe favorizate de mari investiţii în cultură. În timpul regimului comunist, au existat câteva încercări de „egalizare“ a discrepanţelor culturale dintre regiunile istorice ale ţării. Din 1989 încoace d
escentralizarea a dus, din nou, la o scădere a apetitului autorităţilor publice (mai ales, a celor locale) pentru investiţii în infrastructura culturală
Con(texte)
Maria-Ana Tupan, Thomas de Quincey în mizerie/ 11
Am invocat o scriere demnă de dezgust şi uitare, deoarece e simptomatică pentru degradarea culturală ce se produce concomitent cu agresiunea huliganică împotriva elitelor intelectuale contemporane
Polemice
Magda Ursache, „Accidente de libertate”/ 12
Ca-n timpuri proletcultiste, se operează cele mai nedrepte eliminări din marea carte a culturii. O constelaţie de nume a fost contestată de INSHR-EW. În lista de „personalităţi controversate” (e formula lui Alexandru Florian) sunt, după presă: Eliade, Cioran, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Noica, Steinhardt, Ion Barbu. Arghezi, Ţuţea, Crainic, Gyr, Justin Pârvu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc… Şi Blaga.
Noutăţi editoriale ■ Editura Muzeul Literaturii Române/ 13
Andrei Marga, Impactul pragmatismului american/ 14
Ca preşedinte al universităţii Princeton, Woodrow Wilson a revizuit curriculumul în scopul de a înlocui specializarea îngustă cu educaţia pe bază largă. Opinia sa constantă l-a făcut să se opună reducerii educaţiei la formarea de „aptitudini practice”, în favoarea unei solide formări a personalităţii
În preajma centenarului Marii Uniri (1918–2018)
Mircea Platon, Tactica sistemului de învățământ pârjolit/ 15
Un bun prieten, mentor şi mai apoi coleg, profesor universitar american, om de vastă şi solidă cultură, educat la cele mai bune şcoli americane, îmi spunea la un moment dat: „Generaţia mea (cei născuţi în anii 40) a făcut multe lucuri bune, dar a greşit un singur lucru: a stricat sistemul de învăţământ american cu reformele neîncetate şi cu diluarea educaţiei. Ar trebui revenit la învăţământul clasic”. Sub fraze sonore, ca de reclamă la detergent sau ketchup, experţii lui Curaj ne oferă, cincizeci de ani mai târziu decât în SUA, o reformă a învăţământului care va umple România de analfabeţi după model American.
M-am întors în România, după ce am trăit cincispezece ani în SUA şi Canada, pentru a-mi feri copiii de efectele unui sistem public de educaţie toxic, bazat pe exact aceleaşi „principii” şi cu exact aceleaşi „obiective” ca şi cele avansate astăzi de experţii lui Curaj. Datorită copiilor mei – născuţi în SUA şi Canada, unde au şi mers la şcoală atunci când nu am făcut cu ei homeschooling –, am putut să cunosc din interior un sistem de învăţământ public dezastruos, care produce analfabeţi pe bandă rulantă, din care a dispărut până şi cea mai vagă amintire a educaţiei adevărate.
Johannis a declarat că principala afecţiune a sistemului de învăţământ românesc nu e lipsa de reforme, ci „reformita”. Aştept ca Preşedintele să-şi susţină prin fapte opiniile şi să oprească dărâmarea sistemului de învăţământ din România. În cel mai rău caz, dacă experţii de la ONG-urile dronă nu sunt în stare să vină cu soluţii realiste şi benefice pe termen lung, poate promulgă din nou legea lui Spiru Haret. E legea care a stat la temelia României moderne în tot ce a avut ea mai bun. Dacă Ferdinand le-a dat ţăranilor pământ, Carol I şi Spiru Haret le-au dat copiilor de ţărani bucata lor de cer, le-au creat condiţiile pentru a putea intra în Academia Română. Aştept aşadar, cu încredere, şi reacţia Academiei Române la actualele manevre din jurul învăţământului românesc
■ Academia Română (1866-2016) 
Punctul de vedere al Academiei Române privind planul-cadru pentru învăţământul gimnazial din România
Apel pentru limba latină lansat de 500 de intelectuali români. Un semnal de alarmă în faţa unui fenomen de mare gravitate – distrugerea şcolii româneşti/ 18
Subiectul major care îngrijorează mediul academic şi care se regăseşte la nivelul tuturor celor trei variante, nelăsând nicio posibilitate de opţiune profesorilor, este reducerea numărului de ore, până la dispariţia din programă, la discipline fundamentale de studiu, menite să formeze atât cultura generală, cât şi conştiinţa istorică şi identitară a noilor generaţii
Cultura istoriei şi a credinţei
Alexandru Surdu, La porţile împărăţiei/ 19
A fost cândva, aici, împărăţia voievozilor români, ascunsă multă vreme de ochii liftelor păgâne sub ocrotirea „Măriei Sale Codrul”. Voievozii s-au pierdut în istorie, ca şi urmaşii lor, care mai rătăcesc şi azi prin lume, lăsând în urmă-le pădurea şi lemnul din care şi-au făcut marmaţienii case şi porţi împărăteşti
În preajma centenarului Marii Uniri (1866-2016)
Dezbaterile Academiei Române ■ Identitatea naţională
Răzvan Theodorescu, Un concept identitar necesar: românitatea/ 20
Această diversitate genuină va fi fiind, probabil, şi explicaţia unei particularităţi ce se cere mereu menţionată: apartenenţa, puţin frecventă pe alte meridiane, a unor personalităţi de origine română la mai multe culturi, din Renaştere până în avangardă, de la Nicolaus Olahus şi Petru Movilă, la Nicolae Milescu şi Dimitrie Cantemir, de la Tristan Tzara la Marcel Iancu şi Eugen Ionesco.
Ioan-Aurel Pop, Cum se scrie istoria/ 22
Este de prisos să mai spun că negaţioniştii de meserie, cei care contestă orice valoare a istoriei româneşti, sunt noii „internaţionalişti”, camuflaţi sub lozinca globalizării, a europenismului, a integrării noastre în lume, a nevoii pierderii identităţii, pe când daciştii sunt noii „autohtonişti”, cei care văd un fel de reînviere prin noi înşine, cu forţele noastre, capabile să uimească singure lumea şi să arate că istoria s-a născut în Carpaţi.
Adrian Dinu Rachieru, Identitate şi globalitate/ 23
Ideologii postmodernismului, sub stindardul corectitudinii politice, vor să amputeze conştiinţa naţională, uitând (voit şi vinovat) că globalul nu trebuie să sacrifice localul (naţionalul); adică bogăţia diversităţilor, acea armonie prismatică a lumii, în limbaj eminescian
Bogdan Creţu, Cum mai poți fi român într-o Europă aflată în criză?/ 24
Din păcate, mulţi dintre intelectualii notorii, blocaţi într-un discurs anticomunist revanşard, explicabil în anii ’90, dar retardat, deşi încă avantajos, acum, la 26 de ani de la căderea comunismului, au contribuit la îngroşarea acestei confuzii: cine rosteşte cuvinte precum „naţiune”, „românesc”, „patrie”, „naţional” este un eşuat, un expirat, un nostalgic, vezi bine, al ceauşismului. Nimic mai fals! Patriotismul, identitatea naţională nu au dispărut din discursul unor popoare europene, şi nu numai, cu o imensă cultură şi, mai ales, cu o obişnuinţă a dezbaterii publice. Francezul nu se ruşinează că e francez, englezul că este englez; nici germanul nu ascunde că e german, deşi, acum 60-70 de ani, ar fi avut, acesta din urmă, toate motivele să o facă. La noi, orice nuanţă patriotică, temperat-patriotică, e luată în răspăr, batjocorită, ironizată cu rafinament de unii intelectuali subţiri.
Clubul Ideea Europeană
În preajma centenarului Marii Uniri (1918–2018)
Mari scriitori români – criminali de război?! (I) / 25
Clubul Ideea Europeană ■ Polemice
Gabriel Andreescu, Temele „legii antilegionare” din perspectiva eticii memoriei/ 26
A asocia Uniunea Sovietică stalinistă implicată în procesele de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial cu „valorile şi principiile specifice păcii şi umanismului” compromite „gândirea
” acestei secţiuni a Raportului final. Pericolul ca negaţioniştii de astăzi să invoce deformarea actului de justiţie de către Tribunalele poporului în scopul exonerării criminalilor responsabili pentru genocidul evreilor şi romilor, sau a diluării responsabilităţior este şi el real. Avem însă de contestat abuzul de interpretare, şi nu respectul pentru judecata istorică şi juridică rezonabile.
Acceptând să facă parte din guvernul responsabil pentru Holocaustul transnistrean, Mircea Vulcănescu poartă pe umerii lui, indiscutabil, o pată umană şi politică. Însă, poziţia de Subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe nu permitea să ia decizii sau să contribuie decisiv la hotărârile antisemite ale guvernului. Exemplele găsite de Alexandru Florian arată, tocmai, că activitatea lui Mircea Vulcănescu se reducea la darea unor explicaţii şi sugestii tehnice privind hotărârile luate de alţii. Intervenţiile sale par legate mai curând de preocuparea de a asigura coerenţă şi evitarea abuzurilor. Contrar intenţiei, „probatoriul” Institutului Wiesel nu face decât să demonstreze injusteţea condamnării lui Vulcănescu la cei opt ani de temniţă grea, lipsa de legătură dintre pedeapsă şi fapte imputabile.
Prin excesele de interpretare, prin caracterul deficitar al argumentelor, Institutul „Elie Wiesel” a pus în umbră tocmai dezbaterea cu miză reală: pot fi Mircea Vulcănescu ori Albert Wass modele care să se bucure de recunoaştere comunitară prin comemorarea lor instituţionalizată în condiţiile ambiguităţilor care persistă şi care trebuie asumate?
Basarab Nicolescu, Vintilă Horia – „criminal de război”?/ 28
Domnul Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, aflat sub autoritatea Guvernului României, i-a scris în decembrie 2015 domnului primar o scrisoare în care cere, în virtutea Legii nr. 217 din 2015, retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat lui Vintilă Horia, spunând că a fost criminal de război, prin sentinţa nr. 11 a Tribunalului Poporului din 21 februarie 1946 şi că ar fi fost vinovat de infracţiuni de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.
Polemice ■ Vintilă Horia ■ Inedit
Dana Oprica, Lămuriri ignorate sau mărturia,ui Vintilă Horia după incriminările de la Paris (1961)/ 29
Dacă detractorii mei s-ar fi străduit să citească romanul meu, care este expresia autentică a ceea ce sunt, ei ar fi înţeles totul, inclusiv articolele mele din tinereţe. Ar fi aflat, printre altele, că un scriitor creştin nu poate fi antisemit şi că autorul unui roman despre exil nu e capabil să urască poporul exilaţilor prin excelenţă.
În preajma centenarului Marii Uniri (1918-2018)
Mari scriitori români – criminali de război?
Aura Christi, O cruciadă împotriva valorilor naţionale?! (I)/ 30
„Capacităţile superioare nu pot să nu fie despotice şi întotdeauna au adus mai multă pervertire decât folos; ele trebuiesc eliminate sau executate. Lui Cicero i se taie limba, unui Copernic i se scot ochii, un Shakespeare este omorât cu pietre, iată ce este şigaliovismul!”
Românii nu fac excepţie de la regula cvasiunanim acceptată de a pedepsi oameni de seamă, cu deosebirea că… Teamă mi-e că de circa şaptezeci de ani suntem protagoniştii unei cruciade împotriva valorilor exponenţiale ale României.
România e un stat prea tânăr ca să-şi permită luxul de a-şi trata cu neîncredere valorile naţionale de vârf, prin care are şansa să renască iute, cu condiţia să le valorifice şi să le aducă în prim-planul actualităţii europene.
Modele
Livia Cotorcea, Svetlana Alexievici şi lecţia Nobel (II)/ 32
E semnalat rolul „omului roşu” în instaurarea acestei situaţii şi se pune întrebarea de ce tocmai rusul a dus Revoluţia franceză până la ultimele ei consecinţe, de ce numai el a cutezat şi a reuşit să creeze în laboratoarele marxism-leninismului „omul nou”, opus „vechiului Adam”, omul proiectat şi de utopii neruse ale lumii?
Corespondenţă din Ţara Sfântă
Mosari, Prietenul meu cel mai bun, Morel/ 33
Cărţi
Simona-Grazia Dima, Sub semnul lui Osiris/ 34
Toate aceste împrejurări, piese risipite, sunt adunate, răbdător, din iarbă, cu ştiinţă poetică şi de alchimist, precum bucăţile trupului zeului Osiris, recompus şi redat astfel statusului său nepieritor. Adevărul poate fi aflat oricând, oriunde, ştie poeta, el este o gemă cu scânteiere inalterabilă, ofranda pe altarul unei înţelegeri superioare.
Clubul Ideea Europeană
Constantin Lupeanu în dialog cu Jidi Majia
Într-o ţară cu tradiţii măreţe şi îndelungate, fie în vechime, fie astăzi, au apărut destui poeţi de valoare. Eu am citit cândva poeziile lui Mihai Eminescu. Poeziile sale lirice, poemele de dragoste neţărmurită pentru pământul natal mi-au lăsat o impresie profundă. Iată de ce sunt deosebit de bucuros că poeziile mele au putut fi traduse în limba română.
România este un simbol al poeziei/ 35
Feedback către un prieten
Constantin Lupeanu, România la Muzeul Chinei din Beijing, Piaţa Tiananmen/ 36
Lecturi
Victor Rusu, Iubirea ca rană/ 37
Poemele centrate pe motivul tematic al singurătăţii au un plus de profunzime şi expresivitate, graţie virtuţilor de ordinul sugestiei poetice ale imaginarului regizat cu rafinament stilistic, ale notaţiilor lapidare, de mare fineţe, ale limbajului aluziv ce le încorporează armonios şi semnificativ.
Cronica plastică
Luiza Barcan, O celebrare/ 38
În plinătatea Sa, Dumnezeu nu poate fi nici localizat şi nici intuit în nici un spaţiu, cu atât mai puţin cuprins, El fiind obârşia şi limita tuturor lucrurilor.
Film
Dana Duma, Cuvântul de ordine: compasiunea/ 39
Contextul internaţional marcat de criza refugiaţilor a dat noi priorităţi eforturilo
r de organizare şi nu a fost un secret că selecţia de filme a încercat să reflecte amploarea dramei celor aproximativ 60 de milioane de oameni aflaţi pe drumuri, victime ale terorii, torturii şi persecuţiei în diferite zone ale planetei.
Călin Căliman, Hanul de la răscruce/ 40
Putem considera, aşadar, pe bună dreptate, că Marian Crişan, prin scenariul şi filmul său, vorbeşte despre oameni, destine şi realităţi ale României de azi, drama lui Slavici dezvăluindu-şi astfel implicaţiile social-istorice-etice, filosofice, psihologice.
Corespondenţă din New York
Roxana Pavnotescu, Incursiuni în a treia dimensiune/ 41
Ce reuşeşte Bogdan Burileanu cu deplinătate în acest roman este să te ţină cu sufletul la gură.
Marginalii
Boris Marian, Un nume peste care nu se poate trece
Subiectul, extrem de simplu, dar şi emoţionant, constituie un mesaj viguros pentru viaţă şi împotriva oricărei prejudecăţi rasiale.
Extremismul nu duce la nimic bun/ 42
Noul extremism, la fel de periculos, dacă nu mai virulent, este extremismul islamic religios şi politic.
Un poem de…
Aura Christi, La mormântul lui Iosif Brodski/ 42
Revista revistelor
C. Stănescu, O „infracţiune”: mitul eminescian/ 43
„Am remarcat că tinerii mei contemporani scriu mult mai des despre cei din generaţia lor şi, încă, de obicei, cu o bunăvoinţă care nu prea are de-a face cu critica. Egalată doar de reaua-credinţă în judecarea celor din generaţia bătrână. O astfel de atitudine creează impostură. (…) Cred că pariul, de două ori riscant al tinerilor cronicari a dat naştere unor mici vampiri literari însetaţi de sângele bătrânilor scriitori. În ce mă priveşte, vă promit că-i voi trata şi pe unii şi pe alţii fără vreun parti-pris şi că voi spune onest ce impresie mi-au făcut”.
Vă dorim lectură plăcută!
Doriți să citiți anumite articole din numărul curent (click aici)
Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)
Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)
Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)
Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept (tel.: 021 317 90 81).
Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării: InMedio, RelayCărturești – Verona București Pasaj Universitate – București.
Abonamentele se pot face la sediul redacţiei sau prin: Compania Naţională „Poşta Romană” SA, Acta Legis SRL, SC Orion Press Impex 2000 SRL, SC Manpres Distribution SRL. Adresa redacţiei: Asociaţia Contemporanul CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780 Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18. E-mail: [email protected]; [email protected]
