Constantin Lupeanu în dialog cu Jidi Majia 吉狄马加 – România este un simbol al poeziei
România este un simbol al poeziei
Într-o ţară cu tradiţii măreţe şi îndelungate, fie în vechime, fie astăzi, au apărut destui poeţi de valoare. Eu am citit cândva poeziile lui Mihai Eminescu. Poeziile sale lirice, poemele de dragoste neţărmurită pentru pământul natal mi-au lăsat o impresie profundă. Iată de ce sunt deosebit de bucuros că poeziile mele au putut fi traduse în limba română
Constantin Lupeanu: Domnule Jidi Majia, aţi fost om politic, guvernatorul ales al unei provincii, funcţie echivalentă în Europa cu aceea a unui preşedinte de stat, apoi aţi renunţat pentru a vă dedica artei, iar în prezent sunteţi vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor din China, poet apreciat. Cărţile dvs. de poezie sunt editate în zeci de mii de exemplare şi aţi fost publicat în principalele limbi (şi ţări) ale lumii. În România, în anul 2014 v-a apărut cartea de poezie Flacără şi cuvânt, iar în urmă cu câteva luni un volum de eseuri literare. Vă rugăm să spuneţi cititorilor români ce este poezia în viziunea Domniei Voastre.
Jidi Majia: Accept cu bucurie acest dialog, deoarece Dvs., expert fiind în studierea şi traducerea literaturii chineze, aţi fost ani de zile implicat în schimburile chino-române în domeniul literaturii, iar contribuţia dumneavoastră este evidentă pentru toată lumea. Vă mulţumim pentru eficienţa remarcabilă! Aşa cum aţi spus, poeziile mele au fost traduse în numeroase limbi. Mie, ca poet, acest lucru îmi conferă cu siguranţă multă bucurie, pentru că transpunerea poeziilor unui poet dintr-o limbă în altă limbă presupune fără îndoială un proces de creaţie. Eu cred că, în felul acesta, traducătorii ne oferă cel de-al treilea spaţiu. Discutând la modul general, o poezie bună nu poate fi tradusă. Nu e de mirare de ce unii spun că în p
rocesul traducerii poezia pierde o parte a ei, dar, totodată, alţii spun că atunci când o poezie este tradusă într-o altă limbă ea poate evidenţia caracteristici poetice proprii acelei limbi. Prin urmare, cu toate că traducerea poeziei este o artă discutabilă, oamenii nu au încetat nici măcar o zi această activitate şi de aceea orice traducere de înalt nivel este, fără îndoială, o operă de creaţie.
Într-o ţară cu tradiţii măreţe şi îndelungate, fie în vechime, fie astăzi, au apărut destui poeţi de valoare. Eu am citit cândva poeziile lui Mihai Eminescu. Poeziile sale lirice, poemele de dragoste neţărmurită pentru pământul natal mi-au lăsat o impresie profundă. Iată de ce sunt deosebit de bucuros că poeziile mele au putut fi traduse în limba română. România este un simbol al poeziei. De asemenea, sunt poezii ale unor poeţi români contemporani foarte ancorate în social şi în realitate. Poeţii n-au pierdut poziţia subiectivă de participanţi la viaţa socială, unele poezii fiind mărturii ale piedicilor de ordin spiritual trăite în perioade de cotitură istorică, altele exprimă teama cu privire la mâine şi la viitor, de aceea, dacă discutăm despre acest aspect, poezia continuă să aibă rolul de a evidenţia că nimeni nu poate fi înlocuit pe calea noastră spre ziua de mâine.
Această lume are încă nevoie de poezie, pentru că spiritul poeziei trebuie să învie într-o epocă a venerării extreme a bunurilor. Aceasta este aşa-numita „opoziţie a extemelor”, în caz contrar, viaţa spirituală a omenirii ar dispărea definitiv, iar oamenii nu s-ar afla prea departe de timpul auto-distrugerii. Dar te rog să fii liniştit, dragă prietene, oamenii se deosebesc de animale prin aceea că omul nu s-a lipsit niciodată de urmărirea valorii spiritului. Spiritul creator şi cerinţele spirituale reprezintă cele mai importante domenii ale construcţiei realităţii şi viitorului.
Ca artă a limbii, poezia l-a însoţit pe om timp de mii de ani, iar dacă nu este cumva o aserţiune arbitrară, aş spune că poezia este arta cea mai străveche, pentru că de la bun început versurile orale ale omului au fost în strânsă legătură cu muzica, cu dansul şi cu ritualul, încât poeţii din timpurile dintâi se identificau cu şeful tribului, cu maestrul de ceremonii.
În zilele noastre, cu toate că trăim într-o epocă orientată către consum, oamenii tânjesc după o viaţă spirituală sănătoasă, frumoasă; cu toate că poezia a cunoscut atâtea vicisitudini şi a trecut prin testul timpului, ea până astăzi continuă să fie roua cea mai limpede a lumii, roua care înseninează sufletele oamenilor.
Unii spun că astăzi a fost deja instituit capitalul transnaţional, un sistem al puterii invizibile care acoperă lumea întreagă şi care distribuie viaţa omenirii din toate punctele de vedere; o omenire extrem de diversă pe fundalul globalizării va ajunge din ce în ce mai omogenă şi putem fi siguri că această tendinţă şi această dezvoltare nu au nici un merit, nu duc nicăieri, ba chiar sunt extrem de periculoase. Eu sunt ferm convins că numai protejând propria diversitate şi bogăţie omenirea va putea evita capcana globalizării; în felul acesta, va putea şi mai bine să stimuleze dezvoltarea plenară a omului, să construiască o societate umană mai armonioasă.
Pentru aceasta, poeţii din lumea întreagă ar trebui să fie laolaltă, fiindcă numai astfel poezia poate să fie personificarea sufletului, poate să devină o armă care se opune oricărui fel de alienare umană.
Vă rugăm un tur de orizont asupra poeziei chineze de astăzi. Poeţii, dar şi editorii chinezi spun că de vreo doi-trei ani se citeşte (şi se vinde) mai multă poezie, graţie în primul rând reţelelor de socializare pe telefoanele mobile, înfiinţării de multe societăţi de lectură şi recitare de poezie, cu înregistrări ad-hoc şi transmiterea pe internet, wechat etc.
China este o ţară mare şi totodată are o tradiţie poetică bogată şi străveche. Dinastia Tang a fost epoca de aur a poeziei chineze, aş putea spune că ea a constituit şi epoca de aur a poeziei lumii. Operele create de poeţi ca Li Bai, Du Fu şi alţii au devenit, fără îndoială, moşteniri de seamă ale tezaurului poetic chinez şi mondial. Din unghiul de vedere al esteticii orientale, China este un teritoriu plin de poezie; numeroase scrieri de filosofie şi gândire s-au folosit de exprimarea poetică. Astăzi este la fel, poezia Chinei cunoaşte o perioadă de extremă înflorire. La acest capitol aş vrea să spun că poezia chineză de astăzi, mai ales 
formal, prin urmare din punctul de vedere al formei de exprimare se deosebeşte foarte mult de poezia chineză veche.
Dezvoltarea poeziei chineze noi are în realitate două origini: una ar fi moştenirea şi dezvoltarea poeziei clasice chineze, alta ar fi studierea şi preluarea tehnicii poeziei apusene, desigur şi a altor exprimări poetice străine, iar aici este inclusă şi învăţarea de la poezia română. O prezentare şi mai clară ar fi: în folosirea limbii, poezia chineză nouă cunoaşte o foarte mare şi completă transformare faţă de poezia clasică, această schimbare este chiar rupere de fond, cu totul. Nu ştiu dacă şi între poezia română clasică şi modernă există o asemenea rupere de fond. Desigur, în dezvoltarea poeziei chineze nu a existat o întrerupere în ceea ce priveşte continuarea şi promovarea tradiţiei poetice şi a spiritului poetic. Crearea şi practicarea poeziei noi în China încă nu a împlinit o sută de ani, însă istoria poeziei chineze are câteva mii de ani.
Evident, sunt mulţi poeţi chinezi, multe grupări poetice, există destui poeţi remarcabili care în ţară sau în lume au generat o influenţă relativ largă. Asociaţia Scriitorilor din China şi asociaţiile
de scriitori din provincii, municipii şi regiuni autonome sunt permanent angajate să promoveze dezvoltarea, prosperitatea poeziei contemporane chineze; anual se publică câteva zeci de mii de cărţi de poezie şi totodată există numeroase premii de poezie la diferite nivele care sunt oferite poeţilor de valoare de diferite vârste.
După cum aţi menţionat şi dvs., viaţa poeziei din zilele noastre a intrat deja pe internet, iar răspândirea pe reţele a poeziei influenţează profund receptarea acesteia de către public. Platforma wechat de pe telefonul mobil, prezenţa publică pe wechat a poeziei au devenit principalul mijloc de răspândire a poeziei, iar ceea ce face deliciul este că numeroşi cititori de poezie şi iubitori de poezie recitată participă activ la această activitate de răspândire a poeziei pe platformele micro. Participanţii la acest fel de activitate depăşesc cu mult estimările noastre, iar acest lucru dovedeşte că poezia nu a ajuns la periferia societăţii şi că cititorii n-au renunţat la a gusta poezia. Totodată, pe măsura cerinţei de creştere a calităţii vieţii spirituale şi materiale, numeroase organisme culturale au început să organizeze recitări de poezie la televiziune şi în teatre, s-au născut numeroase cercuri de recitare de poezie. În anii aceştia, răspândirea poeziei şi influenţa socială sunt din ce în ce mai mari, poezia a stabilit cu mulţimea o relaţie tot mai efectivă şi exercită un rol pe care alte arte nu-l pot avea.
Care este rolul poeziei sociale astăzi?
Mă întrebaţi care este astăzi rolul social al poeziei. Aceasta este o temă extrem de largă. Cred că în câteva cuvinte îmi va fi greu să mă exprim limpede şi de aceea vă rog să-mi permiteţi să folosesc o parte a cuvântului meu la ceremonia de deschidere a Celui de-al cincilea Festival internaţional de poezie Lacul Qinghai, August 2015. Până în zilele noastre, lumea aceasta are nevoie de poezie, pentru că materia şi tehnica nu vor putea niciodată să devină domenii ale spiritului omenirii, flori pline de miresme… la fel cum 
a scris într-un poem marele poet ceh Iaroslav Seifert: „Trebuie să ştim scârţâitul leagănului şi simplul cântec de leagăn, să ştim albinele şi stupii şi să ne îndepărtăm de baionete şi gloanţe”. Aceste două versuri simple ale sale sunt atât de aproape de adevăr şi în realitate exprimă glasul inimii fiecărui poet al lumii.
Lumea are nevoie de poezie, deoarece, ca oameni, am putea spune ca omenire, noi trebuie să ne întoarcem la locul de unde am pornit odinioară, fiindcă numai poezia este acea torţă a limbii spiritului antic. Numai astfel vom putea desluşi direcţia corectă, vom putea găsi drumul întoarcerii în satul natal al spiritului omenirii, şi cu toate că ne confruntăm cu destule greutăţi, nu mi-am pierdut niciodată speranţa în ziua de mâine. Să serbăm fericirea vieţii omului astăzi, fiindcă până în zilele noastre poezia este cu noi, iar noi avem motive să credem cu tărie că, dacă poezia există o zi, omenirea aşteaptă cu nerăbdare un viitor mai bun. Cer iertare, din pricina timpului, nu am putut decât să ofer un răspuns scurt. Vă mulţumesc pentru dialogul acesta cald şi vă rog să transmiteţi sentimentele mele de dragoste fierbinte pentru România, această măreaţă ţară, precum şi salutul meu colegial poeţilor români!
Vă mulţumim pentru acest dialog. şi vă cerem permisiunea de a prezenta în traducere românească câteva dintre poeziile dvs. recent scrise.
14 Decembrie 2015
