Elena Solunca în dialog cu Victor Voicu: Academia Română trebuie să dea semnale pentru renaşterea naţională

 Academia Română (1866-2016)

În preajma centenarului Marii Uniri (1918-2018)

Victor Voicu: „Academia Română trebuie să dea

semnale pentru renaşterea naţională”

Academia Română încă de la înfiinţarea sa şi definirea sa (1866, 1867, 1879), prin componenţa membrilor fondatori, a dat un semnal de mare semnificaţie privind unitatea naţională a românilor din toate regiunile autoidentificate drept româneşti („pe baza unităţii de limbă şi cultură se poate clădi viitorul unei naţiuni”. Şi ce rol îi revine Academiei Române într-un context globalizant? Să conserve valorile româneşti, valori europene, unitatea în diversitate, nu uniformizare şi pierderea identităţii nationale.

„Academia Română a dat o replică

celor care agresează valorile româneşti”

 Elena Solunca: Domnule profesor, sunteţi un savant de seamă al ţării. Pentru că faceţi parte din Prezidiul Academiei Române, cred că se impune să începem dialogul nostru cu un subiect fiebinte, care a adus proteste masive în rândurile elitelor din toate păturile sociale. Mă refer la propunerea legislativă de a exclude orele de istorie din programa şcolară şi măsurile de neacceptat, propuse de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi anume: dispariţia singurei ore de limba latină în gimnaziu, la clasa a VIII-a, amputarea unei ore de limba şi literatura română la clasele a V-a şi a VI-a şi diminuarea drastică a numărului de ore, oricum insuficiente în urma reducerilor impuse de ultimul plan-cadru din 2001. Biroul Prezidiului Academiei Române din care faceţi parte – alături de acad. Ionel-Valentin Vlad, Preşedinte al Academiei Române, acad. Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Bogdan Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române – a luat atitudine fermă faţă de aceste măsuri. În ce constă această atitudine?

■ Victor Voicu: E de menţionat că toate aceste măsuri vizând programele şcolare sunt propuse în preajma aniversării centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române (1866). Voi reda cum percep membrii Academiei Române aceste întâmplări nefericite, vizând şcoala şi educaţia, în ţara noastră. Acad. Dinu Giurescu a protestat vehement, afirmând că „în zilele noastre a-ţi iubi ţara este aproape un delict! Cu cât uiţi mai repede şi mai ireversibil trecutul care-ţi aparţine, cu atât mai uşor îţi pierzi identitatea. Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam. Asta vrem?” Iar acad. Nicolae Breban susţinea că acesta „este un atac împotriva fiinţei naţionale, o amplă operaţiune de spălare a creierilor”. Ce este identitatea naţională? Academia Română încă de la înfiinţarea sa şi definirea sa (1866, 1867, 1879), prin componenţa membrilor fondatori, a dat un semnal de mare semnificaţie privind unitatea naţională a românilor din toate regiunile autoidentificate drept româneşti („pe baza unităţii de limbă şi cultură se poate clădi viitorul unei naţiuni” (Regele Ferdinand. Analele Academiei Române, XXXIX, p.40). Şi ce rol îi revine Academiei Române într-un context globalizant? Să conserve valorile româneşti, valori europene, unitatea în diversitate, nu uniformizare şi pierderea identităţii nationale.

Un alt subiect care a stârnit proteste şi controverse, date fiind excesele înregistrate, este legea numită în presă „antilegionară”. N-o să insist în mod special; e un subiect dezbătut pe larg în paginile revistei Contemporanul, care a cerut explicit forurilor conducătoare ale ţării schimbarea cadrului legislativ. Care este punctul de vedere al Academiei Române în această ordine de idei? Credeţi că se poate vorbi de o cruciadă împotriva valorilor naţionale româneşti?

■ Academia Română atât prin mesajul Adunării Generale, cât şi prin voci de mare autoritate ale membrilor Academiei Române a dat o replică celor care agresează valorile româneşti. Acţiunile la care vă referiţi sunt greu de acceptat, dar le putem înţelege şi scopul. Reamintim, un adevăr oxiomatic, că nici o naţiune europeană nu-şi reneagă valorile şi reperele culturale, ştiinţifice şi morale.

Vom trece abrupt la un alt subiect fierbinte, pentru că sunt de părerea că e cazul să atragem atenţia asupra unui fenomen aflat într-o extensie îngrijorătoare. E vorba de concepţia după care consumul de medicamente zise naturiste despre care se crede că nu au efecte adverse. Deci se pot lua în voie şi după voie. Chiar aşa să fie?

■ E o eroare gravă atât de răspândită încât aproape că rămâi fără replică. Pur şi simplu eşti siderat, nu mai ai ce să spui. Se ignoră faptul că există foarte multe otrăvuri naturale. Cele mai multe de fapt. Pentru impact reamintesc că cea mai toxică substanţă biologică este toxina botulinică. Mai sunt şi alte erori de acest fel dar care se generează şi întreţin în scop comercial. Dar interesul şi siguranţa populaţiei pot fi neglijate?

Etimologic, farmacologia este ştiinţa medicamentului. Este corectă această denumire?

■ Da şi nu. Acum, ştiinţa medicamentului (domeniu prioritar naţional) este o abordare mai sistemică, mai globală. Şi în acest domeniu drumul urmat de om este cel al creatorului şi începe de la idee (sau în sens simbolic de la cuvânt). În acest caz este vorba de o substanţă chimică obţinută prin sinteză, tot pe baza legilor ştiinţei sau de o substanţă de origine naturală, care se studiază complex. De la nivel molecular la nivelul organismului integral. Este un proces relativ lung şi complicat, motiv pentru care, multă lume nu înţelege de ce, medicamentele sunt atât de scumpe. Revenind în sens restrâns, farmacologia delimitează în bună măsură ştiinţa medicamentului.

Mai sunt şi eşecurile…

■ Aici este drama. În prezent se încearcă elaborarea unor sisteme de predicţie privind efecte potenţiale ale medicamentelor, ceea ce presupune intuirea anumitor criterii de analiză ştiinţifică pentru a anticipa ce anume se întâmplă cu această substanţă când ajunge la nivelul organismului, vizând două aspecte majore: siguranţa şi eficienţa.

 Adică?

■ În ce fel se va metaboliza (se transformă în organism), ce compuşi vor rezulta, care vor fi particularităţile de la om la om, care va fi toxicitatea ş.a.m.d. Aceste predicţii nu exclud verificarea lor experimentală. Se scurtează însă timpul alocat şi se reduc cheltuielile. Abia după ce ai trecut de aceste adevărate furci caudine se trece la evaluarea documentaţiei ştiinţifice obţinute, condiţionare farmaceutică şi apoi la studiul clinic. De aici trebuie să pornim, admiţând că avem de-a face cu o substanţă toxică, într-un grad mai mic sau mai mare, dar care poate fi activă şi ca medicament. Dozele folosite ca medicament trebuie să fie uzual netoxice sau practic netoxice. Dar pacientul trebuie să fie informat corect despre tratamentul aplicat pentru boala sa, care sunt beneficiile potenţiale şi care sunt eventualele riscuri. Relaţia medic-pacient este esenţială pentru succesul tratamentului.

Pentru o înţelegere mai bună să începem, vorba lui Voltaire, prin a ne preciza termenii. Ce este medicamentul?

■ Medicamentul este o substanţă chimică sau o asociere de substanţe cu care încercăm să redresăm o funcţie perturbată a organismului, să combatem o boală. Ar putea aviza fie cauza bolii, fie numai simptomele. Este, altfel spus, un mijloc bine caracterizat, de recuperare a funcţiilor normale, de reducere a consecinţelor bolilor, de diminuare a suferinţei, de împiedicare a deteriorării organismului şi de menţinere a vieţii.

În general, oamenii îşi pun multe speranţe în medicamente. Se pare însă că asistăm şi la o anume competiţie între medicamente şi manifestarea diferitelor boli.

■ Aşa pare din afară. Altfel, şi acum specialiştii descoperă noi forme de viaţă, foarte sofisticate, care pot fi agresive pentru om. (exemple surse bacteriene rezistente, virusuri, prioni etc)

Ele apar în procesul de evoluţie sau sunt introduse de om?

■ Le mai inducem şi noi prin comportamentul nostru la scară regională sau globală.

De pildă?

■ Rezistenţele bacteriene, consecinţe ale erorilor sau abuzului în utilizarea medicamentelor antibiotice şi chimio-terapeuticelor antibacteriene. Aceste erori nu rămân fără consecinţe pentru că organismele vii au proprietatea de a-şi modifica şi adapta procesele vitale şi comportamentul în raport cu mediul în care trăiesc. Apar suşe rezistente ale bacteriilor şi de aceea infecţiile intra-spitaliceşti sunt atât de grave. Se spune că antibiotul acţionează ca un presor de selecţie, respectiv forţează selectarea indivizilor bacterieni rezistenţi, apărând o nouă populaţie rezistentă, generată de indivizii rezistenţi. Venind din afara spitalului, omul aduce cu el tot felul de germeni sau aceştia din urmă se selectează intraspitalicesc(infecţii nasocomiale) . De aceea secţiile de arşi trebuie să fie ca nişte sisteme izolate şi totul să fie monitorizat, practic un mediu fără microbi.

Domenii critice ale medicinii contemporane

Întâlnim o competiţie dramatică între microb şi antibiotice.

■ Da, simplificând, antibioticul vizează să ucidă microbul iar acesta încearcă să evite acest impact.

Se întâlnesc situaţii în care un microb este rezistent la cele mai puternice antibiotice, uneori noi entităţi, noi compuşi, dar este sensibil la o sulfamidă banală.

Substanţe antibacteriene scoase practic din uzul curent redevin interesante adesea

■ Da, asta atunci când specia respectivă nu a mai fost în contact mult timp cu o sulfamidă, spre exemplu. Bunăoară, acum în infecţia urinară se recurge la medicamente pe care le-am părăsit dar sunt eficiente pentru germenii care s-au selectat şi sunt foarte rezistenţi la antibiotice moderne.

Farmacologia este o disciplină foarte grea.

■ Medicina este foarte grea !

Medicul este student toată viaţă. Dumneavoastră sunteţi farmacolog şi v-aţi dedicat şi toxicologiei. Care a fost drumul?

■ Eu sunt farmacolog şi m-am dedicat toxicologiei din interese pe care le-aş putea numi profesionale şi naţionale. Armata mi-a cerut să mă ocup de toxicologie şi de asta a beneficiat şi ţara şi armata ţării. Am înfiinţat un departament de toxicologie clinică la Spitalul Floreasca, şi o catedră şi pe această bază.

Este esenţial să formezi medici cu pregătire complexă şi completă la nivel contemporan. Toxicologia în general şi toxicologia clinică în special sunt domenii critice ale medicinii contemporane.

De fapt, să spunem că aţi înfiinţat Dvs. catedra de farmacologie,toxicologie şi psihofarmacologie clinică. Cum aţi ajuns aici?

■ Am început intrarea în domeniu cu un concurs de internat preclinic şi am ales farmacologia.

Acest sistem de pregătire a fost o cale excelentă de a forma cadre medicale performante.

De ce?

■ În cazul nostru, a prevalat influenţa, farmecul şi cultura profesorului meu, Alfred TEITEL (membru post mortem al Academiei Române), unul dintre cei mai cunoscuţi farmacologi ai noştri, om cu totul deosebit, de mare anvergură ştiinţifică. Apoi, pentru că îmi plăcea acest „joc” formidabil: adică omul, medicul cu ştiinţa lui, poate folosi o substanţă chimică bine caracterizată ca medicament cu care să combată o boală. Medicul are la-ndemână două instrumente majore – intervenţia chirurgicală şi farmacologia, terapia medicamentoasă. Aceste căi terapeutice sunt, uzual, sinergice.

La vremea lui Aristotel considera că o boală poate fi tratată cu trei mijloace – bisturiul, plantele şi cuvântul. Să mai rămânem la această luptă cu boala. Care sunt biruinţele?

■ În primul rând, ca să ne referim la un domeniu critic tratamentul cancerului, în care s-au făcut mari progrese pe mai multe segmente. Mai întâi, chirurgia a progresat mult şi astăzi, bunăoară, se face chirurgie şi sub microscop. A doua abordare este chimio-terapia care se face foarte selectiv, corelat cu caracteristicile morfologice şi histochimice ale tumorii.

Evident nu uităm radioterapia.

Studiile arată că rezultatele sunt din ce în ce mai promiţătoare. Care sunt elementele care dau eficienţă unei anumite terapii?

■ Prima şi cea mai importantă condiţie pentru succes este precocitatea diagnosticului. Atunci când tumora a metastazat, controlul este din ce în ce mai greu şi probabilitatea unor rezultate pozitive scade. Cu cât un diagnostic corect este mai precoce, tumora mai mică şi dispersia mai redusă, cu atât şansa tratamentului chirurgical, chimioterapic sau radioterapic este mai mare.

Cât de benefic este controlul preventiv?

■ Ştiinţa medicală a identificat şi caracterizat aşa-numiţii biomarkeri, care pot identifica o componentă biologică care dă un semnal calitativ şi cantitativ că, undeva în organism, este o tumoră şi chiar să se specifice potenţiala localizare. Sigur, nu e o certitudine sută la sută, dar probabilitatea este destul de mare. Coroborarea datelor a mai multe tipuri de informaţii, în acest scop, creşte net performanţa diagnostică.

Sunt cazuri în care rezultatul este negativ şi totuşi există o tumoră. De ce?

■ Pentru că aveam de-a face cu un organism complex cu variabile şi particularităţi, de aceea biologia şi biomedicina sunt cele mai complexe domenii ale ştiinţei.

Nu degeaba se spune că omul este cununa creaţiei.

■ Da, este evident cununa creaţiei. Însă este absolut uluitor, fenomenul vieţii ca atare !

Adesea uităm să identificăm şi să respectăm această minune !

Alte maladii în care realizările sunt dătătoare de speranţe?

■ Există progrese uriaşe în domeniul bolilor cardiovasculare, în cele metabolice cum sunt diabetul sau hipercolesterolemia. Progrese s-au făcut şi în bolile neuro-degenerative deşi paşii sunt mici. Apoi, în domeniul bolilor psihiatrice, boli pentru care acum cincizeci de ani nu se întrevedeau posibilităţi de tratament eficient sau chiar de vindecare, pentru unele.

Dacă ar fi să apreciaţi, pe o scală de la 0-1, unde s-ar plasa realizările de până acum?

■ Dacă dăm bolilor cifra 1. Noi suntem pe la 0,5-0,6.

Care sunt bolile pentru care nu există un tratament eficient şi care continuă să fie un pericol? Cancerul încă rămâne…

■ Boala canceroasă rămâne un dosar deschis. Se încearcă acum crearea unui vaccin personalizat. Urmează bolile neuro-degenerative. Fiecare om ar trebui să ştie că există boli care nu se vindecă, dar care pot fi ţinute sub control printr-un tratament corespunzător. Aşa sunt spre exemplu diabetul, hipercolesterolemia sau hipertensiunea , bolile psihice grave etc

Sunt şanse de vindecare?

■ Ştiinţa este optimistă prin ea însăşi.

Spuneaţi că v-aţi consacrat toxicologiei din interes naţional

■ Sigur, puteam să spun, atunci, că nu pot sau că nu doresc acest lucru. Nu este simplu să lucrezi cu substanţe chimice de luptă, şi eu am lucrat; nu este simplu să lucrezi cu izotopi radioactivi, şi eu am lucrat. M-a atras dorinţa de a înţelege mai mult, de a găsi un antidot pe care l-am inventat. În 1972 am obţinut şi un brevet care a făcut să ne situăm pe locul unu-doi din ţările fostului Tratat de la Varşovia. Au urmat altele. Toate sunt opozabile, ca să folosim o expresie din domeniu.

E „marcat”…

■ Şi rămâne marcat în documentele de inventică pe plan internaţional. Se numea „Atox” şi a fost experimentat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Vedeţi, aici e un „joc” între toxicitate, risc şi eficacitate.

„Într-o lume civilizată statul să fie în slujba naţiunii şi nu invers”

E un joc în care echilibrul este mereu fragil.

■ Da şi de aceea se pune problema ca, într-o lume civilizată statul să fie în slujba naţiunii şi nu invers. Nu statul e stăpânul naţiunii ci naţiunea este stăpâna statului. Revenind, acesta este sensul registrului naţional, în timp real, al substanţelor chimice care pătrund pe teritoriul nostru, ca să se ştie ce trebuie făcut în cazul unor intoxicaţii. Înfiinţarea unei discipline de toxicologie clinică în învăţămânrul naţional medical a fost o acţiune implicită, necesară.

Până la urmă, toxicologia în toată complexitatea ei, a devenit o pasiune pentru Dvs. Aşa aţi înfiinţat prima catedră de toxicologie clinică.

■ Initiativa a fost facilitată şi de faptul că la Spitalul Floreasca am găsit un teren propice, era deja o şcoală formativă, prin cazuistică.

De la Hipocrate se ştie că nu sunt boli ci bolnavi. Astăzi vorbim de medicina personalizată. Ce se înţelege prin această disciplină de mare viitor?

■ Este cuantificarea amănunţită a întregului proces de evaluare a unui pacient şi se face prin biomarkeri. Aceştia pot individualiza tratamentul prin identificarea particularităţilor de metabolizare şi de eliminare a medicamentului, prin identificarea potenţialului răspuns la tratamentul respectiv, inclusiv a efectelor adverse. Sintetic spunem că un anume pacient, va beneficia de un anume medicament, într-o anumită doză şi la un anume moment, clar definit, de administrare.

Ajungem la ideea de monitorizare clinică şi de curând i-aţi dedicat un simpozion. Ce înseamnă concret?

■ În plan clinic să examinezi repetat, să-l faci cooperant pe bolnav, să comunici cu el, să vezi cum răspunde la tratamentul aplicat, dacă şi cât de adecvat este tratamentul, dacă apar efecte adverse etc. Interacţiunea cu bolnavul şi încrederea acestuia în medic sunt determinate pentru succesul tratamentului.

Dar monitorizarea terapeutică?

■ Există o relaţie cantitativă de foarte mare semnificaţie între concentraţia din sânge a medicamentului şi efectul acestuia. Pe aceasta se bazează câteva domenii ale acestei ştiinţe, farmacologia.

E şi mai profundă, mai specializată pentru că vizează determinarea concentraţiei medicamentului în sânge care la rândul său determină doza optimă pentru pacient.

Un alt domeniu creat de Dvs. la Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti este psiho- farmacologia, de mare actualitate dacă ne gândim la incidenţa bolilor psihiatrice.

■ Într-adevăr, bolile psihice sunt foarte răspândite. Ştiţi, bunăoară, că schizofrenia „regina” bolilor psihice afectează 1-2% din populaţia lumii, sau că sindromul depresiv 18-20%. Sunt boli extrem de grave, cu o etiologie extrem de complexă şi care deteriorează organismul şi integrarea sa socială, familiară şi profesională.

Care sunt maladiile care se tratează şi care se vindecă?

■ Toate se tratează şi cu multă atenţie mai ales cele deja menţionate pentru că altfel pot duce la suicid, eveniment care sugerează un eşec al terapiei. La fel şi în alcoolismul cronic însoţit de o depresie secundară. Se poate vorbi de o stabiliazare a acestor boli, cu posibilă integrare a pacienţilor.

„Nu se face nici limba română cât trebuie,

nici istoria românilor cum ar trebui şi se observă.

Deşi acestea ne definesc identitatea naţională…”

Efectele secundare sunt un fel de călcâi al lui Ahile

■ Nu e nimic surprinzător, dar şi aici lumea încurcă lucrurile. Efect secundar este şi când mănânci mult spre exemplu, şi sunt oameni care mănâncă mult şi mor, nu intrăm în detalii! Şi ce este surprinzător dacă medicamentele care fac atâta bine au şi efecte secundare? Când apar acestea, înseamnă că sunt prost administrate, efectele adverse trebuie să fie identificate de medic, singurul care ştie dacă e cazul să modifice doza sau chiar medicamentul. Paracelsus, acum 500 de ani, enunţa faptul că toate substanţele sunt toxice. Numai doza diferenţiază un toxic de un remediu. A avut evident dreptate.

Mai este şi un alt aspect, acela al suplimentelor alimentare care, suntem asiguraţi nu au efecte secundare şi se consumă într-un fel de euforie.

■ Asta este o manipulare, din păcate, pentru că firmele sunt obligate să scrie în prospect date corecte. Fac o paranteză, ca să subliniez că, medicamentele reprezintă una dintre cele mai reglementate şi controlate calitativ „mărfuri” din lume. Când apare un medicament, acesta are în spate dosare de ştiinţă. Suplimentele nu au asemenea dosare. Aici este un mare risc potenţial.

Mai este o problemă potenţial foarte gravă. Automedicaţia.Luăm medicamente pentru aşa am auzit în maşină sau cine ştie pe unde. Mai nou, internetul dă dimensiuni ciudate acestui fenomen. Se diagnostichează şi se urmează tratamente după Internet. Asta arată şi o insuficienţă a educaţiei, lipsa unei educaţii sistematice pentru sănătate.

■ Aici suntem în domeniul semidoctismului şi al şarlatanismului. Spuneţi de educaţie. Educaţia sanitară face parte din educaţia globală, sistematică a unui popor. Manipulezi un popor numai dacă nu este educat. Consecinţele sunt previzibile, evident de nedorit! Pe internet circula şi medicamente contrafăcute care pot genera drame.

Domeniu cam inexistent în şcoală?

■ Se face oare acum şcoală cum ar trebui conform cu cerinţele, cu nevoile societăţii noastre? Nu se face nici limba română cât trebuie şi se vede, nici istoria românilor cum ar trebui şi se observă. Deşi acestea ne definesc identitatea naţională.

Toate drumurile duc la educaţie…

■ Duc şi pleacă de la educaţie !

Sunt probleme mari la nivel naţional. Drama este că educaţia poate fi reglementată numai pe termen mediu şi lung, de-a lungul generaţiilor. Educaţia pe termen mediu şi lung schimbă destinul popoarelor. Se ştie bine acest lucru.

Or, la noi se schimbă ministru odată cu guvernul şi fiecare vine cu reforme şi reglementări proprii…

■ Aici e drama. Sănătatea şi educaţia au avut în ultimul timp 20-25 de miniştri. Ce continuitate poate să fie în aceste sisteme, chiar dacă un ministru este extraordinar de competent, serios şi are o capacitate corectă de percepţie a sistemului?!

De fapt, aici se reflectă acţiunea factorului politic care e determinat.

■ Nu ar trebui. Ar trebui făcut un moratoriu la nivel naţional, să se adopte o lege care să fie aplicată şi respectată indiferent de culoarea politică a guvernului în exerciţiu. Am ajuns ca educaţia şi sănătatea publică să aibă culoare politică? Este o eroare cumplită cu consecinţe grave. E vorba de domenii, care ţin de securitatea unei naţiuni ! Aţi remarcat că în ultimul timp, când se schimbă guvernele, nici nu se pronunţă cuvântul cultură?! Cultura scrisă şi valorile naţionale exponenţiale definesc cunoştinţa naţională şi identitatea naţională.

Ajungem, chiar dacă nu agreăm termenul, la conştiinţă. La începutul carierei, medicii depun jurământul lui Hipocrate. Câţi îl respectă?

■ Eu consider că medicii au rămas de departe, dintre cei mai fideli profesiunii lor şi intereselor naţionale. Aceasta-i percepţia mea, să nu se simptă nimeni lezat !

Aveţi dreptate. Când cu incendiul de la Clubul Colectiv, medicii au sărit primii în ajutor şi au făcut-o fără mobilizare. Au venit repede de pe unde erau – la spital sau acasă.

■ Eu am pretenţia că dacă şi alte structuri socio-profesionale şi-ar face datoria ca medicii, România încă ar sta bine. Ultima redută e medicina. Dar şi pe asta o distrugem şi sunt „şanse” să avem mari probleme naţionale. Mai ales, în deficitul de resurse umane performante care se accentuiază pe termen scurt şi mediu.

„Educaţia, şcoala, cultura şi sănătatea publică

sunt domenii prioritare, componente majore

ale securităţii naţionale”

Sunt atâţia medici care pleacă, unii candidaţi recunosc că dau concurs cu gândul la plecare, fiind dispuşi să renunţe la burse. Şi, este recunoscut că şcoala noastră medicală este bună.

■ Da, şcoala românească de medicină a fost foarte bună şi este încă bună. Dar cum sunt trataţi medicii? Spunând că „iau şpagă”? Dacă aşa tratezi medicii şi nu le dai salariile care se cuvin, nu le asiguri un trai decent care să le permită să se concentreze asupra unei profesii, extrem de dificile şi de care depinde sănătatea naţiunii, înseamnă că nu ai înţeles nimic din dinamica vieţii sociale. Vreau să subliniez că educaţia, şcoala, cultura şi sănătatea publică sunt domenii prioritare, componente majore ale securităţii naţionale. Putem argumenta până convingem, dacă este nevoie. Am remarcat şi nedumeriri la astfel de afirmaţii !

E o relaţie de susţinere şi îmbogăţire reciprocă. În cele din urmă, nu credeţi că e vorba de o modificare patologică a mentalităţii?

■ Mentalitatea este generată de acest haos care s-a creat în căutarea căilor democraţiei. Educaţia este o condiţie determinată pentru înţelegerea democraţiei.

Da, nu poate fi democraţie autentică fără educaţie.

■ Democraţia „merge” la un popor educat. Ideea că acum este democraţie şi că fac ce vreau este o negare a democraţiei.

Sunteţi profesor, medic, membru al Academiei Române şi, pentru a doua legislatură secretar general. Cu ce ar trebui să începem.

■ Mai întâi, schimbările nu se fac brusc. De început, să începem cu şcoala, cu comportamentul nostru la scară naţională, cu autocenzura clasei politice. Să se facă un moratoriu pe termen lung în principalele domenii ale vieţii sociale şi economice. Ca cetăţeni să avem grijă de avutul ţării; să nu fim generoşi numai cu propria pungă, ci şi cu naţiunea. De început, cred că trebuie început cu sănătatea şi cu educaţia, cu dezvoltarea resurselor sociale şi profesionale. Ne plângem că nu sunt locuri de muncă. De unde să avem când noi nu investim în locuri de muncă, noi le desfiinţăm. Au fost vândute industrii care erau domenii strategice ale ţării. Ciclul privatizare-desfiinţare a functionat perfect.

Şi totuşi, dacă aţi fi prim-ministru, cu ce aţi începe.

■ Educaţia, şcoala şi sănătatea. Ar urma reorganizarea sistemului administrativ şi birocratic care sunt la pământ. Totul la noi este aleatoriu, la întâmplare, „cum pică”.

S-a spus, nu odată, că România nu duce lipsă de inteligenţă şi nici de talente, ci de caractere. Corupţia este de mult metastazică.

■ Au fost oameni de caracter, care şi-au pus viaţa în slujba naţiunii române…

Au fost. Acum după vorba psalmistului: „Când ajung sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”

■ Una dintre marile nenorociri e că prin anii ’47-56 s-a distrus intelectualitatea. Sigur, s-a regenerat, dar… dacă mergem la drum cu oameni versatili, iată consecinţele.

Ca profesor şi medic, ce „tratament” se aplică în asemenea cazuri?

■ Restartarea sistemului. Începem cu educaţia şi şcoala. Am ajuns să ne fie ruşine să spunem că ne iubim ţara, să inventăm tot felul de poveşti denigratoare despre marile personalităţi, care definesc spiritualitatea naţiunii noastre? Vedeţi demersurile revistei Contemporanul în apărarea valorilor nationale…Mă tem că e aproape singura revistă, care apără valorile naţionale consecvent, de mai bine de două decenii.

Astea le-am făcut noi, nu putem învinui pe nimeni.

■ Da, răul este în interiorul nostru.

„Înfiinţarea Academiei, acum 150 de ani,

a avut misiunea de a realiza unitatea

spirituală şi culturală a românilor”

Academia Română este un spaţiu de graţie unde s-au întâlnit şi se întâlnesc marile inteligenţe şi talent cu marile caractere. Ce rol poate avea Academia în revenirea noastră la firesc?

■ Academia Română este în esenţa sa reprezentativă pentru cultura şi spiritualitatea românească. Academia Română ar putea avea un rol potenţial extraordinar de important în coagularea unor forţe semnificative la nivel naţional. Ea trebuie să dea semnale relevante pentru renaşterea naţională.

Să fie ceea ce Dimitrie Gusti numea o Academia militans…

■ Academia Română ar putea fi mai proactivă, mai netă în formulări şi atitudini. Avem un mesaj de dus pentru că înfiinţarea Academiei, acum 150 de ani, a avut misiunea de a realiza unitatea spirituală şi culturală a românilor. A fost primul pas al unităţii naţionale. Membrii ei au fost primii care au dat semnalul foarte net al unirii tuturor românilor, ceea ce, atunci, a fost cu totul extraordinar.

Credeţi că, păstrând proporţiile, mai este posibil şi azi?

■ Sigur că da, de ce să nu fie posibil? Depinde de dedicaţia noastră, de fidelitatea noastră faţă de această naţiune, de capacitatea de a fi fermi, determinaţi, în a da acest mesaj pentru naţiunea română.

Sunteţi optimist?

■ Nu. Sunt un luptător prin natura mea. Aşa îmi este firea. Eu vin de la ţară şi pot spune că asta este educaţia ţăranului român care a fost cea mai fidelă clasă a românilor. Tocmai de aceea s-a distrus ţărănimea, tocmai pentru că era extrem de fidelă faţă de ţară, faţă de acest pământ.

Avea un etos armonios şi puternic.

■ Era o cultură românească tradiţională, un respect al valorilor, o stare de spirit, ţăranul avea o demnitate frumoasă bazată pe o ierarhie valorică a satelor. Acum s-a dus şi trebuie să înţelegem acest lucru ca să putem face ceva pentru ţară. Suntem datori să încercăm măcar să facem ceva.

Cu adevărat nu sunteţi optimist, ci luptător.

■ Da, prin însăşi firea mea sunt luptător până într-atât încât trebuie să mă inhib ca să nu lupt.

„România trebuie să-şi găsească drumul,

să aibă forţa să spere şi să actioneze”

Ce-i uraţi Academiei Române, ajunse la aniversarea de 150 de ani de la înfiinţare?

■ Să-şi ducă mai departe menirea de instituţie fundamentală a românilor, ca sinteză a valorilor neamului. Să reuşească prin tenacitate şi fidelitate pentru Naţiunea română să revitalizeze la nivel naţional încrederea în viitorul nostru.

Cum vi se pare revista Contemporanul la cei 135 de ani ai săi? Revista apare sub egida Academiei Române?

■ Revista Contemporanul să reuşească să fie purtătorul de mesaje de cultură şi de spiritualitate al Academiei Române. Alături de Academie o voce în slujba Naţiunii române.

Ce-i doriţi naţiunii române? Papa Ioan Papa al II-lea a numit România „Grădina Maicii Domnului…

■ Da, a fost un moment emoţionant, de excepţie. România trebuie să-şi găsească drumul, să aibă forţa să spere şi să actioneze pentru implinire.

Martie 2016

Total 6 Votes

0

6