O structură poetică atât de interesantă nu se întâlneşte în lirica poloneză, în sensul că versurile din prima strofă a poeziei devin, pe rând, concluzii la strofele care urmează
Poezia Glossa a fost scrisă, potrivit concluziilor trase de Perpessicius, în perioada 1873-1874, deci, în timpul studiilor berlineze ale poetului. A fost tradusă în polonă în anii ‘30 ai secolului al XX-lea. Textul a fost inclus de Titu Maiorescu în prima ediţie de Poesii, volum pe care şeful Junimii l-a tipărit în 
decembrie 1883. A fost acest poem nelipsit din toate florilegiile eminiesciene, dovadă a preţuirii care i s-a dat, şi n-a lipsit nici din principalele ediţii ale poeziilor semnate de Mihai Eminescu în polonă.
O structură poetică atât de interesantă nu se întâlneşte în lirica poloneză, în sensul că versurile din prima strofă a poeziei devin, pe rând, concluzii la strofele care urmează (opt), iar strofa finală le regrupează pe toate cele opt versuri în ordinea inversă a prezentării lor. Ca şi Împărat şi proletar şi Glossa este un n o v u m pentru lirica poloneză.
Analiza textelor ne arată că, începând cu cea de-a doua strofă, Eminescu comenteaza fiecare vers al strofei-temă; în ultima strofă reia, ca o concluzie, din prima strofă versurile prezentate în ordinea inversă. Se ştie că: tema de bază a poemului e timpul, acesta având ca motive: fugit irreparabile tempus (timpul fuge fără să se mai întoarcă); fortuna labilis (soarta schimbătoare) şi vanitos vanitatum (deşertăciunea deşărtăciunilor).
Glossa – această poezie de factură rară sau neîntâlnită în alte literaturi –, inclusiv în cea poloneză –, gravitează în jurul condiţiei geniului, cel nevoit să se sustragă lumii înguste în care el trăieşte.
Primul poet polonez care a reuşit să transpună Glossa cât se poate de fidel, respectând mai toate rigorile prozodice ale originalului, a fost Włodzimierz Lewik.
Stanisław Dobrowolski a inclus poemul respectiv în culegerile sale din 1960 şi 1977. La fel a procedat şi Danuta Bieńkowska în florilegiul din 1883 şi apoi în Antologia poeziei române din 1989, de data aceasta sub semnătura renumitului lingvist, profesor la Universitatea din Varşovia, Adam Weinsberg.
Un efort deosebit, însoţit şi de un talent pe măsură, a trebuit să depună cei doi traducători pentru a ajunge la transpuneri de mare acurateţe şi de o muzicalitate rară. Ambii stihuitori au respectat cu stricteţe ritmul şi rima eminesciană abab. Arătăm totul în tabloul de mai jos în care silaba ultimului cuvânt din versurile a – am boldat-o, în exemplificarea noastră, iar ultima silabă din versurile b – am subliniat-o.
Eminescu:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Weinsberg:
Czas nadchodzi, czas upływa
Wszystko nowe jest i stare
Lewik:
Wszstko w zmiennym mija czasie
Co dziś nowe jutro stare
Avem mai sus primele două versuri din poem, cele care concentrează motivul baroc „irreparabile tempus fugit”, cu a sa curgere inexorabilă a timpului. (în continuare, rezultă cum, în ciuda acestui fapt, nu intervine nici o schimbare pentru omul de geniu, cel care pare să retrăiască mereu cumva în aceeaşi zi întrucât nimic nu se modifică într-o lume a non-valorilor).
Ce e rău şi ce e bine
Tu te’ntreabă şi socoate;
Co rzecz zła, a co godziwa,
Wydaj sąd i ustal miarę,
Co jest zle – to dobre zasie
Sam odnaleźć musisz miarę.
Îndemnul care urmează este de a nu cădea pradă posibilelor ispite care vin din lumea înconjurătoare, identic rămânând în transpunerea celor doi stihuitori polonezi numai versul al treilea din prima strofă:
Ce e val ca valul trece – Co jest falą, falą mine;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
Bez nadziei bądź i trwogi:
Co jest falą, falą mine
Rzuć nadzieję, rzuć obawy,
Co jest falą, falą mine;
Răspusul raţional eminescian cu privire la efemeritatea vieţii – (Tu rămâi la toate rece,) Weinsberg îl exprimă prin sintagma: Să ai în inimă răceala, iar Lewik: La orice oră rămâi rece.
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Zwą-li druhy,klną-li wrogi –
Ty miej w duszy chłód jedynie.
Od kuszącej uchodź zjawy
Zimny w każdej bądź godzinie.
Spun specialiştii că în filosofia indiană o asemenea atitudine se întâlneşte în Dhammapada: „după ce un înţelept a ajuns la vârful înalt al turnului de înţelepciune el se uită netulburat la mulţimea întristată de jos”. O atitudine similară găsim însă şi la stoicii greci. În manuscrisele eminesciene întâlnim transcrisă butada: Om de spirit e acela care în fundul inimii lui râde de toţi şi de toate. Om de geniu e acela care râde de el însuşi”.1
Cei doi traducători păstrează până la capăt fidelitatea conţinutului şi a formei desăvârşite, ambii asigurând congenialitatea traducerii.
Iată cum Weinsberg şi Lewik „rezolvă” chestiunea legată de cunoscuta interogaţie retorică:
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Lingvistul Adam Weinsberg respectă interogaţia întru totul:
Któż to wszystko ma w pamięci
I wszystkiego któż wysłucha?
Poetul Lewik transformă însă interogaţia în exclamaţie:
Ale któż je zapamięta,
Kto zrozumie i wysłucha!
Am putea spune că mesajul fiind legat de refuzul unei cunoaşteri bazate pe experienţă, lingvistul este mai aproape de gândul eminescian.
Nici o scăpare în redarea versurilor:
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăna-a gândirii
Adam Weinsberg soluţionează gândul în sintagmele:
Niech języczka nie pochyli
Myśli twojej chłodna szala
Este vorba de asigurarea accederii la Cunoaştere. Aici universitarul a mizat pe raţiune.
Pentru a reda imaginea lumii ca teatru (theatrum mundi), eminesciana sintagmă:
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te’nchipui:
Are la Włodzimierz Lewik forma:
Niby w krzeseł siedząc rzędzie,
W świat spoglądaj, jak na scenę
La Adam Weinsberg:
Jak aktora widz w teatrze
Tak ty dzieje śledź na świecie:
Din nou Weinsberg este mai aproape de topica eminesciană.
Hotărârea Danutei Bienkowska de a-l alege dintre cei doi traducători pe universitar n-a fost deloc subiectivă; ea a mizat pe raţiunea traducătorului.
În strofa a V-a, cea în care se valorifică ideea prezentului etern preluată din filosofia schopenhaueriană: Tot ce-a fost ori o să fie /În prezent le-avem pe toate, (Eminescu).
În sensul cunoscut că: „Toată istoria omenirii în timp şi spaţiu nu este decât un şir de manifestări ale Ideii” (Schopenhauer).
În polonă sună: Masz przed oczu swych obszarem: / czy to jednak wiele warte/.
Transpunând cele două versuri în româneşte, avem formularea:
În faţa ochilor le ai pe toate / valorează ele oare ceva,/ (Lewik). Iar la Weinsberg: Kryją w sobie jutro, wczoraj,/ Dnie dzisiejsze, zwykle szare.
În româneşte traducerea lui Weinsberg: Mâinele-l ascunde în el pe ieri/ Zilele de azi rămân tot cenuşii.
Eminescu a rămas intraductibil de data aceasta!
În strofa a X-a, cea care reia versurile primei strofe în ordine inversă, versul: Tu rămâi la toate rece, are o valoare emblematică.
Ambii traducători polonezi respectă construcţia eminesciană:
Zimny w każdej bądź godzinie. / Să fii rece ‘n orice clipă/ – Włodzimierz Lewik/.
Ty miej w duszy chłod jedynie. /Răceala în suflet s-o ai/ Adam Weinsberg/.
Critica literară poloneză încă n-a reţinut aceste subtilităţi de mare fineţe din poemul românesc şi din traduceri.
