Dan Stanca, laureatul Premiului Național pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, Ediția a IV-A, 2020

În zilele de 29 februarie şi 1 martie 2020, s‑au desfăşurat în judeţul Neamţ manifestările ediţiei a IV‑a a Premiului Naţional pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Neamţ, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ. Juriul, desemnat de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, a avut în componenţă critici literari de autoritate: Ioan Holban, preşedinte, Mircea A. Diaconu, Theodor Codreanu, Vasile Spiridon, Antonio Patraş, Constantin Dram şi Cristian Livescu.

Manifestările au debutat la Piatra Neamţ cu simpozionul „Ion Creangă în universalitate – 183 de ani de la naşterea marelui nostru clasic”. Au participat cu contribuţii scriitori, critici şi istorici literari: Eugen Uricaru, Constantin Parascan, Ioan Holban, Nicolae Scurtu, Ioan Mânăscurtă (Republica Moldova), Vasile Popa Homiceanu, Sterian Vicol, Ştefan Mitroi, Valentin Talpalaru, Constantin Bostan, Lucian Strochi, Dan Iacob, Neculai Muscalu.

La finalul simpozionului au fost lansate câteva cărţi în rezonanţă cu evenimentul: Eugen Uricaru. Monografie şi Ion Creangă – spaţiul memoriei de Ioan Holban la Editura Junimea; Viaţa altora de Eugen Uricaru (Amintiri, în seria Prozatori români laureaţi ai Premiului Naţional de Proză „Ion Creangă”) şi Ion Creangă, Explorarea unui miracol de Cristian Livescu, la Editura Crigarux. Au prezentat Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea din Iaşi, şi prof. dr. Nicolae Scurtu. Au fost recenzate numere recente ale revistelor Scriptor şi Antiteze.

Duminică, 1 martie, în zi de sărbătoare, la împlinirea a 183 de ani de la naşterea marelui povestitor, pe prispa Casei Amintirilor (Muzeul „Ion Creangă”) de la Humuleşti, Târgu Neamţ, la ora 12:00, a avut loc festivitatea de decernare a premiului, care a revenit prozatorului Dan Stanca. Premiul (un cec de 5000 euro) şi trofeul de tradiţie au fost înmânate de Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a USR, şi Radu Tudorel, preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul CJ Neamţ. Dan Stanca se alătură astfel câştigătorilor din anii trecuţi ai Premiului: Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban şi Eugen Uricaru. Laureatul din acest an, un prozator român de certă ţinută, „care s‑a impus conştiinţei publice româneşti sau pe plan internaţional, cu lucrări de certă valoare şi ţinută artistică, unanim apreciate de critica literară şi de marele public”, aşa cum menţionează regulamentul, a fost ales prin vot secret dintr‑o listă preliminară de nominalizări, care i‑a mai inclus, în ordine alfabetică pe: Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Petru Cimpoeşu, Radu Cosaşu, Florina Iliş, Bujor Nedelcovici, Dumitru Ţepeneag şi Varujan Vosganian.

„Mulţumesc celor care au avut încredere în mine, a spus în cuvântul său premiatul actualei ediţii. Un premiu consistent, cum e acesta, e un lucru bun în ziua de astăzi. Un premiu pe care îl văd ca pe o rezistenţă la noianul de nepăsare faţă de literatura română contemporană. Poate că sunt pesimist, dar e ceea ce gândesc eu: România este una dintre puţinele ţări care nu are nevoie de scriitorii contemporani. Are traduceri berechet, se scrie mult pe partea practică a vieţii – cum să scapi de depresie, de sărăcie, de ulcer… În aceste condiţii, în care omul are nevoie de informaţii practice, de soluţii, cum să‑l mai încânţi scriind romane, aceste minciuni frumoase, dar care au un miez de adevăr. Gândiţi‑vă la Llosa, care a scris romanul Adevărul minciunilor. Cum poate ajunge omul de azi, care nu mai are timp şi chef de citit, cum, aşadar, să ajungă la acel miez? Felicitări organizatorilor pentru efortul şi reuşita acestui demers de excepţie!”

În cadrul aceleiaşi ceremonii desfăşurate la Humuleşti, în prezenţa unui public numeros, scriitorul Eugen Uricaru, premiatul de anul trecut, a primit din partea Primăriei şi a Consiliului Local Târgu Neamţ titlul de Cetăţean de onoare al oraşului de la poalele Cetăţii Neamţ.

La succesul ediţiei a IV‑a – alături de Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare” – au contribuit: Complexul Muzeal Neamţ, Primăria şi Consiliul Local Târgu Neamţ, SC Cotnari SA, Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ, Fundaţia Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamţ, Asociaţia Română pentru Cultură şi Arte „Arcade” Piatra‑Neamţ, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi revista „Antiteze”.

Dan Stanca (n. 30 septembrie 1955, Bucureşti), fiul Virginiei Stanca (n. Giugaru), medic stomatolog, şi al lui Gheorghe Stanca, ofiţer, este absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti, secţia engleză‑română (1974‑1978). Profesor la Giurgiu; în 1982 părăseşte catedra spre a se angaja muncitor necalificat pe un şantier din Capitală. Corector la România liberă (1983‑1988), redactor la Scânteia tineretului (1988‑1989), ulterior la Suplimentul literar al Tineretului liber (1990‑1992), în intervalul 1992‑1993 îndeplinind şi funcţia de redactor‑şef adjunct. Din 1994, redactor la secţia culturală a României libere. Debutează în 1986, cu proză scurtă, la Suplimentul literar‑artistic al Scânteii tineretului. Autor a 24 romane. Romanul de debut, Vântul sau ţipătul altuia, apare în 1992. Dan Stanca reactualizează, atât în eseuri, cât şi în proza de ficţiune, tipul de creator vizionar. În raport cu generaţia optzecistă, este un solitar. Modelele sale se numesc Gogol, Dostoievski şi Mihail Bulgakov, René Guénon şi Vasile Lovinescu (acestuia îi consacră în 1997 şi un eseu, Contemplatorul solitar), precum şi generaţia „Criterion”. Daniel Cristea Enache susţine că e unul din puţinii scriitori de azi, poate singurul, pentru care literatura nu şi‑a pierdut misiunea profetică. „Romanele sale se structurează pe două planuri. Ele materializează o capacitate de observaţie morală, socială şi politică ieşită din comun…; după cum radiografiază societatea românească din epoca totalitarismului comunist şi din cea posttotalitară, dar şi lumea occidentală contemporană”. Această frescă de amploare este prefigurată de primul roman şi de nuvelele fantastice din Eu şi iadul (1993), desăvârşită de romanele Apocalips amânat (1997), Morminte străvezii (1999), Domnul clipei (2000), Pasărea orbilor (2001), imagine distopică a României virtuale din jurul anului 2030. Scriitorul se opreşte cu predilecţie asupra strategiilor politice care au condus la decadenţa morală şi spirituală proprie „vârstei de fier” (dictatorial represivă, manipulare), o eră a degenerescenţei universale. În ipostaza ei comunistă, însemnând suprimarea libertăţilor, accesul la putere al unor fiinţe patibulare, delaţiune şi teroare. Este faţa infernală a lumii din romanele lui Stanca, produse ale unui „realism apocaliptic” (Dan C. Mihăilescu). Autorul nu se cantonează într‑o literatură a derizoriului realităţii contingente şi a „mizerabilismului”, ci introduce fantasticul spiritual, a cărui ţintă este „drumul spre spirit”, cum formulează un personaj din Domnul clipei. Romanele lui Dan Stanca au în comun un anume tip de adversitate, acutizată în conflict. De o parte sunt purtătorii, rari, excepţionali, de har divin; de cealaltă, restul ostil al lumii înconjurătoare. Între ele glisează, făcând naveta şi colportajul de rigoare, două‑trei personaje cărora autorul le încredinţează rolul naraţiei.

SCRIERI: Vântul sau ţipătul altuia, 1992; Eu şi iadul, 1993; Simbol sau vedenie, 1995; Aripile arhanghelului Mihail, 1996; Apocalips amânat, 1997 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Cer iertare, Bucureşti, 1997; Contemplatorul solitar. Introducere în opera lui Vasile Lovinescu, 1997; Ultima biserică, 1997; Muntele viu, 1998; Ritualul nopţii, 1998; Veninul metafizic, 1998; Morminte străvezii, 1999; Ultimul om, 1999; Domnul clipei, 2000; Pasărea orbilor, 2001; Drumul spre piatră, 2002; A doua zi după moarte, 2003, Mut, 2006; Noaptea lui Iuda, 2007; Mare amară, 2014; Ghetsimani ’51, 2015.