„«Dumnezeul tău unde este»? La o asemenea întrebare, eu nu‑i pot arăta nimic ochilor lui. Nu aflu în jurul meu decât minţi lipsite de discernământ care strigă împotriva mea; eu nu am nimic de arătat ochilor pe care păgânul îi are pentru văzut. Acest om nu are ochi pentru a vedea ceea ce eu îi pot arăta în mod real. Aş vrea să plâng pentru asta, să mănânc pâinea mea cu lacrimi, căci Dumnezeul meu este nevăzut, iar interlocutorul meu caută un lucru vizibil când îmi zice: «Unde este Dumnezeul tău?».” (Sfântul Augustin) „Unde este Dumnezeul tău?” este probabil cea mai dificilă întrebare la care ne putem aventura să căutăm răspunsuri, dar întreaga noastră cultură ne arată că nu vom fi singuri în demersul nostru, iar, dacă ştim să privim, dacă vom avea ochii potriviţi, acestea vor începe să se ni se dezvăluie pretutindeni în jurul nostru. Căci, într‑adevăr, problema sacrului, a divinului, este una ce ţine în mod fundamental de percepţie, atât de disponibilitatea, dar şi de pregătirea de a vedea lumea într‑un mod dual, în care realităţii imediate, concrete, i se adaugă un nivel superior al existenţei, unul care nu ţine de materie, fie ea şi invizibilă, ci de spirit, cel care ne leagă în mod profund de lumea de dincolo, fie de nostalgia Paradisului pierdut, fie de promisiunea Ierusalimului ce are să vină. Şi tocmai această căutare a divinităţii este miza expoziţiei lui Valentin Scărlătescu de la Galeria Romană, „De aici, de unde sunt”.
Jonglând subtil între lumea creată şi lumea relevată, între structură şi topire în lumină, artistul, membru al grupului Prolog din 1986, construieşte o imagine profund personală, puternică şi impunătoare asupra unei lumi compuse din planuri multiple. Dealurile şi bisericile, chiar dacă localizabile prin titlurile date, se topesc în forme arhetipale ale peisajelor şi ale arhitecturilor sacre, transformând spaţiul concret în spaţiu universal, unde materia convieţuieşte alături de Creator. Dacă preocuparea pentru spiritualitate şi temele cercetării sunt comune cu cele ale tuturor membrilor Prolog, tuşa temperamentală şi compoziţiile bazate pe contraste puternice îl diferenţiază pe Valentin Scărlătescu de colegii săi. Pictorul împinge lumina în prim-plan, aproape forţând convenţiile picturale pentru a pune în evidenţă prezenţa concretă a acesteia. Aici lumina nu este doar revelatoare, o condiţie subînţeleasă pentru manifestarea optică a lumii vizibile, ci forţă primară a creaţiei, care năvăleşte dinspre tablou către privitor.
Dar aceasta nu este una sălbatică, ci una care ordonează şi coagulează cu sens forma. Lumina lui Valentin Scărlătescu nu este nici cea a primelor clipe ale Creaţiei, o lumină crudă, de nestăpânit, şi nici cea a sfârşitului vremurilor, a unui univers obosit care se stinge, ci este o lumină constantă, viguroasă şi aşezată, care ţine de ordinea unei realităţi în plină desfăşurare, a unei lumi rânduite. Iar cea care asigură această stare este arhitectura, care apare fie în sine, ca edificiu sacru, divin, fie ca geometrie fondatoare, ca linie de separaţie între haos şi ordine.
Arhitectura este subiect principal în sine doar în lucrările tridimensionale, în sculpturile‑obiect, acolo unde găsim citată biserica, fie sub forma unei machete la scară, fie rezumată la formele de bază ale planurilor generative. În rest, ea rămâne în fundal, explicit sau nu, ca o forţă ordonatoare obligatorie, parte a unei lumi complexe, în care planul divin transpare în spatele lumii vii.
În peisajele cu dealuri regăsim ceva şi din cercetările lui Horia Bernea de la Poiana Mărului, unde natura este redusă la vectorii ei fondatori, realizându‑se în fond o radiografiere a peisajului prin revelarea direcţiilor primordiale de aşezare a materiei. Uneori lumina vibrează din interiorul formei, fundalul alb al suportului devenind parte activă a compoziţiei, alteori ea devine prezentă prin adaos de materie, răsfrângându‑se deasupra unei lumi deja compacte. Una dintre lucrările‑cheie ale expoziţiei este Hristos pe Cruce, acolo unde Valentin Scărlătescu se foloseşte de contraste puternice, aducând aminte de stilistica barocilor pentru a sublinia expresiv calitatea luminii în cele două planuri ale compoziţiei. În partea de jos lumina este una încorporată, limitată de materia coagulată, pe când în planul superior ea se eliberează, devine atotcuprinzătoare, un neant compus din lumină pură, în contrast cu spinii coroanei lui Iisus, linii grafice abstract‑expresioniste. O soluţie compoziţională similară o regăsim şi în micile portrete de trandafiri, în care florile sunt aşezate în contre‑jour, subliniindu‑se astfel partea superioară a compoziţiei, cea în care lumina puternică este străbătută de geometriile angulare ale plantei cu spini.
Această metaforă a prezenţei divine în spatele întregii realităţi vizibile este firul roşu care leagă toate lucrările din expoziţia lui Valentin Scărlătescu de la Galeria Romană, „De aici, de unde sunt”, unde indiferent la scara la care ne poziţionăm pentru a contempla lumea, de la firul ierbii până la evenimente cosmogonice, vedem cu ochii pictorului că dincolo de materie există o lumină care pulsează neîntrerupt şi care se cere redescoperită.
O expoziţie puternică, coagulată, admirabil prezentată de Monica Andronic şi de Emil Ene, care continuă şi întăreşte programul constant al Galeriei Romane, acela de a pune în valoare ceea ce este, cu siguranţă, cel mai coerent demers artistic din România ultimelor cinci decenii, adică cel iniţiat şi susţinut de Grupul Prolog.
P.S. Expoziţia a fost deschisă în perioada 23 mai‑17 iunie 2023.
■ Istoric de artă şi pictor
Dalina Bădescu
