Editura Academiei Române este, alături de Biblioteca Academiei Române şi de institutele şi centrele de cercetare, o entitate fundamentală a forului principal de consacrare a valorilor intelectuale din România, iar aceste valori şi statornicesc prin operă, prin creaţie. Creaţia intelectuală a membrilor Academiei ajunge să fie concretizată în studii, articole şi cărţi. Toate aceste produse ale intelectului trebuie să fie editate. De circa trei sferturi de secol, Editura Academiei se ocupă de editarea lucrărilor membrilor Academiei şi ale altor cercetători şi creatori de prim rang, din ţară şi din străinătate. Editura nu a fost înfiinţată sub o zodie bună, fiindcă atunci, la 1948, se consolida regimul comunist de tip stalinist, cu tancurile sovietice şi cu odioşii comisari ai Moscovei printre români. Atunci s‑au „reformat” învăţământul, cultura, cercetarea ştiinţifică, iar Academia a fost lipsită de 114 dintre membrii ei, expulzaţi, arestaţi (31 dintre ei) şi chiar morţi în închisori (9 dintre arestaţi). Cu toate acestea, Academia a continuat să existe, să apere valorile autentice şi să cultive cercetarea şi creaţia de vârf. Iar Editura a trebuit să se adapteze acestor exigenţe. Astăzi, Editura Academiei Române se îngrijeşte de publicarea noianului de periodice ale celor peste 70 de institute şi centre de cercetare ale Academiei şi ale aproape tuturor cărţilor membrilor săi, ale omagiilor aduse sărbătoriţilor la aniversări, ale lucrărilor comemorative, ale marilor monografii. Standardele Editurii au rămas mereu, în ciuda vitregiilor timpurilor, foarte înalte, ceea ce asigură lucrărilor un prestigiu foarte ridicat. Cei care publică lucrări la Editura Academiei Române pot spune Et in Arcadia ego, socotindu‑se privilegiaţi ai sorţii. În fruntea Editurii s‑au aflat mereu personalităţi marcante ale culturii şi ştiinţei româneşti, azi instituţia fiind condusă de scriitorul, publicistul, intelectualul de marcă Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române.
La ceas aniversar, urăm, după datină şi cuviinţă, tuturor membrilor Editurii mult spor în continuare în activitatea pe care o desfăşoară în serviciul naţiunii române.
La mulţi ani!
Valeriu Matei
O instituţie de referinţă
La împlinirea a 75 de ani de la întemeierea Editurii Academiei Române se impune o privire retrospectivă asupra activităţii acestei entităţi, devenită, prin valoarea deosebită a lucrărilor ştiinţifice şi literare, a dicţionarelor şi enciclopediilor publicate, o instituţie de referinţă în cultura şi ştiinţa românească. Nu există cercetări statistice privind activitatea editurii în cele şapte decenii şi jumătate, dar, la o rapidă ochire, putem constata că, în această perioadă, au fost editate peste 40 000 titluri de cărţi şi reviste. Dintre acestea numărul cărţilor e de peste 28 200 titluri, circa 30 500 volume, acoperind toate domeniile ştiinţelor umaniste, exacte şi ale naturii, precum şi dicţionare, enciclopedii, discursuri de recepţie, conferinţe, comunicări ale unor sesiuni, simpozioane sau congrese, peste nouăzeci la sută dintre ele fiind elaborate de institutele de cercetare, filialele, centrele de cercetare şi secţiile Academiei Române. În aceeaşi perioadă au fost editate peste 11 800 numere de reviste ştiinţifice. Importante personalităţi ale ştiinţei şi literaturii române au contribuit, colaborând cu Editura Academiei Române, la crearea acestui patrimoniu cultural. Din zecile de mii de autori ai Editurii Academiei Române, îi voi aminti aici doar pe cei trecuţi în eternitate, dar care ne‑au lăsat moştenire opere de referinţă în ştiinţa şi cultura română: George Călinescu, Dan Barbilian, Tudor Vianu, Grigore Moisil, Constantin C. Giurescu, Petre P. Panaitescu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, George Oprescu, Gheorghe Ţiţeica, Emil Racoviţă, Petru Caraman, Romulus Vulcănescu, Traian Lalescu, Octav Onicescu, Dimitrie Pompeiu, Cristofor Simionescu, Traian Săvulescu, Dumitru D. Roşca, Octav Mayer, Gherasim Constantinescu, Daniel Danielopolu, Ştefan S. Nicolau, Constantin Arseni, Voinea Marinescu, Theodor Burghele, Ştefan Gh. Nicolau, Ion Nicolau, Ştefan‑Marius Milcu, Constantin Ion Parhon, Marius Nasta, Nicolae Simionescu, Nicolae Hortolomei, Alexandru D. Rădulescu, Costin Murgescu, Dan Bădărău, Mircea Florian, Athanase Joja, Mihai Ralea, Simion Stoilow, Vintilă Dongoroz, Traian Ionaşcu, Constantin Daicoviciu, Ştefan Pascu, Cornelia Bodea, Emil Condurachi, David Prodan, Andrei Oţetea, Silviu Dragomir, Nicolae Stoicescu, Gheorghe Mihoc, Emil Petrovici, Mioara Avram, Tache Papahagi, Petru Creţia, Ovidiu Papadima, Eugen Bădărău, Dimitrie Vatamaniuc, Gheorghe Ionescu‑Şişeşti, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Augustin Z.N. Pop, Barbu Brezianu, Amelia Pavel, Virgil Vătăşianu, Costin D. Neniţescu, Gheorghe Vrănceanu, Virgil Cândea, Ion Coteanu, Paul Cernovodeanu, Lazăr Dragoş, Marius Sala, Grigore Ionescu, Romulus Cristescu, Solomon Marcus, Eugen Simion, Grigore Brâncuş, Ioan Cuculescu, Răzvan Theodorescu ş.a.
După un prim deceniu de încercări şi incertitudini în plină dictatură proletcultistă, Editura Academiei Române şi‑a conturat treptat, graţie autorilor şi colaboratorilor săi, spectrul de preocupări, activitatea ei axându‑se pe publicarea de opere de ştiinţă şi literatură de bună calitate. O contribuţie substanţială la crearea profilului Editurii Academiei Române au avut‑o acad. Alexandru Graur, director al EAR în perioada 1955 – 1974, economistul Constantin Busuioceanu, director în anii 1974 – 1995, acad. Gheorghe Mihăilă, director general în perioada 1995 – 2004, şi acad. Dumitru Radu Popescu, director general în anii 2004 – 2023.
În acele vremuri au fost iniţiate colecţiile EAR care au devenit de notorietate şi se menţin până astăzi: Civilizaţie românească, Documenta Romaniae Historica ‑ zeci de volume de documente vechi, veritabile monumente de spiritualitate românească – Călători străini despre Ţările Române – documente privind istoria românilor, conţinând mărturii esenţiale pentru cunoaşterea şi interpretarea unor evenimente fundamentale în devenirea poporului român ‑ , Flora şi vegetaţia României – adevărate enciclopedii ale naturii din ţara noastră, Histria, Teatru românesc contemporan, O sută şi una de poezii ş.a. Au fost editate lucrări fundamentale în domeniul lingvisticii: Dicţionarul tezaur al limbii române, Dicţionarul limbii române (în 19 volume), Gramatica limbii române, Dicţionarul etimologic al limbii române, Atlasul lingvistic român pe regiuni: Moldova şi Bucovina, Muntenia şi Dobrogea, Oltenia, Transilvania, Banat, Maramureş, Crişana, Basarabia şi Transnistria; Noul atlas lingvistic român pe regiuni, Dicţionar toponimic al României ş. a., iar în domeniul literaturii, Editura Academiei a aşezat în prim‑plan, cum era firesc, opera lui Mihai Eminescu în multitudinea dimensiunilor sale artistice şi filosofice, fiind realizate, pe parcursul anilor, majoritatea volumelor din ediţia de opere Perpessicius, parte din Caietele Eminescu şi din ediţia Eminescu în colecţia Opere fundamentale, numeroase studii de eminescologie datorate cercetătorilor români şi străini. Pe parcursul acestor decenii, cei mai mari specialişti ai României au fost angrenaţi în munca de realizare, sub egida Editurii Academiei Române, a unor ediţii ştiinţifice de referinţă precum Bibliografia istorică a României, România – atlas istorico‑geografic, Atlasul etnografic român, Atlasul antropologic al României, Arta din România din preistorie în contemporanietate, Atlasul agricol al României ş.a., letopiseţele lui Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce, ediţiile de Opere Dimitrie Cantemir, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ioan Lupaş, Constantin Giurescu, Şerban Papacostea, ş.a., iar în ultimii douăzeci de ani au fost realizate în colecţia Opere fundamentale ediţii precum: Cronicari moldoveni, Cronicari munteni, Literatura română medievală, volume de opere: Dimitrie Cantemir, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Marin Preda, Panait Istrati, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ş.a., lucrări valoroase în multe domenii de cercetare: matematică, informatică, medicină, chimie, biologie, calitatea vieţii, economie, inteligenţă artificială, sociologie, filozofie, psihologie, economie mondială, speologie, studierea totalitarismului, demografie, oenologie, studii privind activitatea Academiei Române, a secţiilor ştiinţifice şi instituţiilor din subordinea acesteia (anuare, memorii, anale, discursuri de recepţie, conferinţe, comunicări ale unor sesiuni, simpozioane sau congrese etc.), cărţi în limbi de circulaţie internaţională, care au contribuit la cunoaşterea directă în străinătate a creaţiei ştiinţifice, culturale şi spirituale româneşti, publicaţii periodice ale secţiilor, comisiilor, centrelor şi institutelor de cercetare ale Academiei Române.
În lunile martie – iunie ale acestui an jubiliar ne‑am concentrat atenţia asupra editării revistelor ştiinţifice aferente anului 2023 şi a celor 88 de reviste restante din anii 2020, 2021 şi 2022, reuşind până în prezent să publicăm 156 fascicole, cuprinzând 169 numere de reviste. Începând cu luna martie a acestui an am introdus serviciul de atribuire DOI (digital object identifier/ identificator de obiecte digitale) pentru toate revistele ştiinţifice şi culturale ale Academiei Române, am inclus în sistemul informaţional EBSCO alte zeci de reviste ştiinţifice şi culturale. De la mijlocul lunii martie am reparat şi am pus în funcţiune tipografia Editurii, unde sunt tipărite toate publicaţiile periodice şi toate cărţile broşate. Din aprilie şi până în prezent au apărut circa 60 volume de carte (peste 15 500 pagini), un volum editorial mai mare decât în anii precedenţi. Preocupaţi de calitate, am renunţat la practica editării hazardate de broşuri şi volume lipsite de importanţă, fără avize de recomandare din partea secţiilor Academiei Române, concentrându‑ne atenţia asupra unor lucrări valoroase, rezultate din activitatea institutelor de cercetare, ale filialelor şi centrelor de cercetare ale Academiei Române. Am inaugurat o nouă serie a colecţiei O sută şi una poezii, am lansat alte 15 colecţii de carte (Biblioteca de lingvistică, Biblioteca de critică, istorie şi teorie literară, Biblioteca de istorie, Biblioteca de filosofie, matematică, chimie, colecţia Ştiinţe ale educaţiei ş.a.), colecţii menite să revigoreze interesul cititorilor faţă de producţia noastră editorială. Folosim eficient, în activitatea de publicare, tehnicele moderne. Astfel, Editura Academiei Române şi‑a creat şi librăria de cărţi în format digital (e‑book‑uri), unde se regăsesc deja sute de titluri de carte, realizează programul de acces liber (open access) pentru toate publicaţiile periodice ale Academiei Române, publică informaţii pe suport electronic (CD) sau produse multimedia, tip CD‑ROM, cu imagini animate şi înregistrări audio. Dintre acestea amintim CD‑ROM‑ul având ca subiect Bibliografia Mihai Eminescu. Partea I (1866–1938), produs ce însoţeşte volumul al XVII‑lea din Operele poetului, apărut în anul 1999, alte CD‑ROM‑uri apărute în anii 2000 – 2023.
Avem în prezent, în proces de editare, alte 30 titluri de carte şi peste 30 reviste, dar interdicţiile impuse prin ordonanţele de urgenţă şi legile adoptate la finele lui noiembrie a.c. ne‑au blocat practic activitatea, aruncând o umbră de amărăciune asupra jubileului de la finele acestui an.
Timp de mai multe decenii Editura Academiei Române nu dispune de o librărie proprie în Bucureşti şi de librării în marile centre culturale din ţară unde activează filiale şi centre de cercetare ale Academiei Române şi, în consecinţă, are o difuzare a cărţilor şi publicaţiilor periodice ce nu corespunde necesităţilor instituţiei şi aşteptărilor cititorilor, iată de ce acest deziderat e în prim-planul preocupărilor noastre. Am creat, în acest an, în cadrul editurii o subdiviziune de comerţ şi marketing, am participat cu succes, din luna mai şi până în prezent, la cinci târguri de carte, şi contăm pe sprijinul conducerii Academiei Române şi a filialelor Academiei în crearea unei reţele proprii de difuzare a producţiei editoriale.
Oricum, aniversarea a 75 de ani de existenţă a Editurii Academiei Române se înscrie în calendarul evenimentelor de o importantă semnificaţie pentru cultura şi ştiinţa română, eveniment legat şi de vârstele de aur ale tipăriturilor româneşti, or, în noiembrie 2023, s‑au împlinit şi 515 ani de la tipărirea la Târgovişte a Liturghierului lui Macarie.
Din 1948 şi până astăzi Editura Academiei Române a fost un mijloc important prin care oamenii de ştiinţă şi scriitorii români s‑au putut exprima, şi‑au publicat şi răspândit creaţiile lor în spaţiul românesc şi în cel internaţional, prin traduceri şi diverse forme de conlucrare cu alte instituţii similare din străinătate. Se cuvine să menţionez astăzi şi necesitatea revitalizării şi amplificării schimbului internaţional de reviste şi cărţi, realizat cu ajutorul Bibliotecii Academiei Române.
E un adevăr binecunoscut: cărţile şi revistele bune, editate şi difuzate la timp, sporesc prestigiul culturii naţionale, iar pe viitor vor sta mărturie a existenţei ştiinţei şi culturii româneşti la începutul mileniului trei.
La mulţi ani, Editura Academiei Române!
Gheorghe Chivu
La vârsta maturităţii depline
Editura Academiei Române a fost înfiinţată în urmă cu 75 de ani, pentru a difuza şi a face, în acest fel, cunoscută activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul institutelor aflate în sistemul academic românesc.
Devenită imediat după înfiinţare instituţie editorială de prim rang, prin menire, prin importanţa şi prin valoarea publicaţiilor sale, precum şi prin pregătirea, prin ţinuta şi prin profesionalismul redactorilor săi, casa de editură a celui mai înalt for ştiinţific al ţării atinge la sfârşitul acestui an vârsta maturităţii depline. Şi se impune, după perioade nu totdeauna uşor de trecut, ca o instituţie simbol al rezistenţei prin cultură ştiinţifică autentică.
Continuând tradiţia instituită de fondatorii Academiei Române, în primul rând filologi, Editura a pus la dispoziţia cititorilor o serie de cărţi utile pentru cunoaşterea, pentru normarea şi pentru cultivarea limbii naţionale, deopotrivă importante pentru ştiinţa filologică românească. Au văzut aici lumina tiparului marile dicţionare ale limbii noastre, între care se evidenţiază Dicţionarul tezaur al limbii române, retipărit integral în 2010, după reunirea părţii mai veche a lucrării, elaborată, înainte de 1948, sub coordonarea lui Sextil Puşcariu, cu partea mai nouă, redactată după 1959, şi Dicţionarul explicativ al limbii române, lexicon de largă cuprindere, deopotrivă descriptiv şi normativ, destinat cititorului actual. Au fost difuzate, până în 1966, în tiraje cândva „de masă”, primele ediţii ale Gramatica limbii române, urmate recent de lucrarea cu acelaşi titlu, ajunsă deja la ediţia a doua, care exprimă o nouă viziune asupra modului de descriere a structurii morfologice şi sintactice a limbii noastre. S‑au tipărit lucrări normative uzuale, începând cu îndreptare de mai mică cuprindere (între 1960 şi 1995), urmate apoi (după 1982) de ediţii succesive, constant amplificate, ale unui dicţionar („ortografic, ortoepic şi morfologic”) acum în uz. Atlasul Lingvistic Român, editat în mai multe volume înainte de 1948, a fost completat de volume noi, imprimate după 1956, chiar de serii şi de variante noi ale lucrării. Din producţia ştiinţifică a institutelor de cercetare cu profil filologic din Bucureşti, Cluj‑Napoca şi Iaşi, au văzut lumina tiparului şi tratate de istorie a limbii şi literaturii române, mai multe dicţionarele toponimice regionale, importante pentru cunoaşterea modului în care au evoluat numele localităţilor din spaţiul românesc, ediţii filologice reprezentative ale operei unor mari scriitori (precum Mihai Eminescu) sau ale unor lucrări reprezentative ale culturii noastre scrise, vechi sau moderne, respectiv colecţii diverse de documente. Acestora li s‑au alăturat cele mai importante publicaţii periodice ale domeniului filologic, apărute sub egida Secţiei de specialitate. Au fost aceste publicaţii editate în condiţii tipografice deosebite după ce au fost îngrijite editorial de redactori de excepţie. Iar această impresionantă producţie de carte este dovada activităţii de cercetare intense şi de foarte bună calitate desfăşurate, după 1948, în marile institute filologice coordonate de Academia Română.
Am avut onoarea ca multe dintre lucrările mele să aibă pe copertă, începând cu anul 1973, prestigioasa siglă a Editurii Academiei Române. Siglă care, prin simpla sa prezenţă, oferă cititorilor garanţii de calitate, iar autorilor prestigiu. Garanţii şi prestigiu râvnite de mulţi dintre contemporani. Pentru că Editura Academiei Române se individualizează, fapt bine cunoscut, prin profesionalism şi prin rigurozitate, în ciuda condiţiilor nu totdeauna favorabile apărute într‑o competiţie impusă, de câteva decenii, de regulile economiei de piaţă. Cu fonduri reduse, pentru răsplătirea muncii redactorilor, profesionişti de excepţie, dar şi pentru asigurarea unor tiraje consistente, care să permită ca mai multe exemplare să poată fi găsite şi peste câţiva ani de la apariţia unui titlu.
Fiind lipsită de mai mulţi ani de o librărie proprie şi, în consecinţă, având o difuzare care nu a corespuns totdeauna aşteptărilor cititorilor şi nici valorii producţiei proprii de carte, Editura Academiei Române a rezistat şi rezistă în mod onorabil, datorită valorii corpului redacţional şi îndeosebi patronajului celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării. A avut, desigur, un rol important şi susţinerea celor mai importante colective de cercetare, dăruite ştiinţei româneşti, create şi consolidate în cadrul marilor institute de profil care funcţionează în cadrul sistemului nostru academic.
La sărbătorirea a 75 de ani de activitate, Editura Academiei Române se pregăteşte să intre într‑o nouă etapă a existenţei sale. Trebuie doar să se adapteze la noile cerinţe economice, fără să‑şi diminueze exigenţa şi fără să scadă, indiferent de condiţii, calitatea producţiei de carte, pentru că altfel ar trăda deopotrivă cerinţele cercetării academice de vârf şi aşteptările publicului, obişnuit cu ideea că prin cărţile apărute la Editura Academiei Române se difuzează cercetare ştiinţifică de cel mai înalt nivel.
La împlinirea celor 75 de ani, urez întregului corp profesional al prestigioase case de editură a Academiei Române spor şi rezultate la fel de frumoase şi de valoroase, toate utile culturii şi ştiinţei naţionale.
Gheorghe Păun
Vocaţia duratei
Acum cinci ani, la şapte decenii de activitate a Editurii Academiei Române, puneam un text aniversar sub semnul calificativului „Profesioniştii”, plasând discuţia la nivel, ca să spun aşa, tactic‑operaţional: după ce rememoram în fugă experienţa mea „de o viaţă” (profesională) cu EAR, prin intermediul revistelor şi cărţilor din care am citit şi în/pe care am publicat de‑a lungul anilor, făceam o reverenţă tuturor celor care lucrează pentru a realiza revistele şi cărţile cu sigla EAR (nu voi spune „trudesc” pentru că sunt sigur că fac ceea ce fac cu bucurie şi dăruire, împlinindu‑şi o vocaţie), redactori şi tehnoredactori, corectori, editori, persoane‑personalităţi implicate în conducerea Editurii, tuturor deopotrivă, amintindu‑i chiar şi pe zeţarii de pe vremuri, culegătorii de litere de plumb. „Respect pentru textul scris – şi pentru cititor”, numeam în încheiere semnificaţia acestei lucrări şi a modului în care o transformă în pagini tipărite toţi aceştia.
Aici, reasumându‑mi şi întărind toate aprecierile din textul anterior, încerc să trec la un nivel strategic (iertare pentru limbajul… polemologic, sunt probabil şi influenţat de evenimentele la care suntem martori, dar şi mai mult de terminologia de la… GO, wei‑chi în chineză, un joc „imperial” mult drag mie). Anume, privesc EAR ca parte fundamentală a AR, pe acelaşi palier cu BAR (cu B de la „Bibliotecă”, fabulosul tezaur cultural acoperit de această siglă – de‑ar fi să amintesc numai manuscrisele lui Eminescu!).
În vremurile noastre (de fapt, de vreun secol se vorbeşte despre asta, de câteva decenii tot mai insistent, iar ultimii ani sunt cu totul „speciali”, i‑aş putea numi, în termeni matematici, „catastrofici”, în sensul teoriei de acum mai bine de şaizeci de ani a lui René Thom, unde cuvântul nu are conotaţii axiologice, nici măcar vag geologice, ci numeşte o discontinuitate, o ruptură, o schimbare dramatică în evoluţia unui sistem dinamic complex), vremurile grabei continue, zgomotului, „progresului” scăpat de sub control, consumismului şi productivismului ajunse mod de a fi şi scop în sine, despiritualizării, rescrierii istoriei, demitizării „fără rost şi necesitate” (ca să‑l citez pe Urmuz, cu o sintagmă scoasă din context, desigur), vremea zisă a post‑adevărului, a celei de a patra revoluţii ştiinţifico‑tehnico‑industriale, când sperietoarea AI/IA pare a concura distopiile SF prin ceea ce se spune că ne pregăteşte pentru viitorul apropiat, ei bine, în aceste vremuri ale globalizării (proces inevitabil, organic, dar anunţând îmbătrânirea umanităţii) devenite globalism (ideologie, promovată agresiv‑interesat), de derută şi entropie (cititorul are, desigur, multe alte detalii de adăugat), puţine instituţii îşi mai păstrează statura identitară (în raport cu sine şi cu poporul în slujba căruia sunt menite a lucra), stabilitatea dătătoare de sens şi speranţă, de durată. La noi şi în lumea „civilizată” la fel, cu un plus de urgenţă în cazul României şi românităţii. România, „ţara înconjurată de români” (N. Iorga), grăniţuită de jur‑împrejur (Al. Surdu), cu un exil/ emigraţie (la TV i se spune diasporă) de, probabil, peste cinci milioane de persoane, România cea prea bogată pentru a putea fi păstrată fără luptă (nu ştiu cine a spus‑o, nici nu trebuie un nume, istoria ilustrează dureros constatarea), România este, în ultima treime de secol, la cheremul vânturilor‑valurilor, dar se îndărătniceşte să se ţină locului, încercând să rămână aşa cum a fost, sprijinindu‑se pe Poet şi pe toţi poeţii pe care i‑a zămislit şi au îmbărbătat‑o, pe limbă, pe tradiţie şi, pentru că aici voiam să ajung, pe cele două instituţii care i‑au rămas stâlpi identitari – Biserica şi Academia! Amândouă naţionale fiind, amândouă Catedrale ale Neamului durând (de la durată vine verbul!), prima din cărămidă şi icoane, a doua din cuvinte şi cărţi. Cu cărţile tipărite la Editura Academiei!
Închei cu o urare implicită, reluând refrenul uneia dintre cele mai consistente versiuni ale Baladei Meşterului Manole, cea din culegerea lui G. Dem Teodorescu: „Var şi cărămidă!/ Că‑i pustie multă,/ Că‑i lucrare lungă!”
Irinel Popescu
Cu faţa spre viitor
Editura Academiei este fereastra spre lume a venerabilei instituţii înfiinţată în 1866 sub numele de „Societatea Literară”, un nume sugestiv pentru legătura indisolubilă cu publicistica.
Iar dacă în Academie se găsesc vocile cele mai autorizate ale ştiinţei şi culturii române, reprezentând, la rândul lor, marile instituţii culturale şi ştiinţifice ale ţării, era normal ca aici să fie elaborate dicţionare, enciclopedii şi tratate definitorii pentru cultura şi ştiinţa naţională.
În urmă cu 5 ani am aşternut pe hârtie unele gânduri, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Editurii Academiei Române. La acea dată Editura era condusă de regretatul Acad. Dumitru Radu Popescu, unul dintre cei care mi‑au îndrumat paşii atât în publicistica medicală de înalt nivel, cât şi în Academia Română. Odată cu plecarea la Domnul a distinsului scriitor şi dramaturg, pentru Editura Academiei s‑a sfârşit o epocă. O epocă dominată de prestigiul atât al Academiei Române, ca instituţie, cât şi al Editurii sale, printr‑o asociere naturală.
Mi‑aş permite să remarc, însă, că simultan cu venirea la cârmă a noului Director, Acad. Valeriu Matei, începe o nouă epocă, pe undeva diferită de precedenta, dar poate cu atât mai interesantă.
Evoluţia societăţii, atât în România, cât şi pe mapamond, cunoaşte astăzi un ritm extrem de alert, cu care nu este uşor să ţii pasul. În opinia mea, tradiţia şi prestigiul nu mai sunt suficiente pentru reuşită.
Chiar şi Academia Română, ca instituţie, este obligată să ţină pasul cu noile tendinţe pe plan naţional şi internaţional. Planul naţional este esenţial încă de la înfiinţarea instituţiei, dar, acum mai mult decât oricând, este necesar a ţine pasul şi cu noile evoluţii de la nivel internaţional.
În ceea ce priveşte Editura Academiei Române, evoluţiile recente sunt la fel de rapide şi de profunde. Însăşi procesul de editare a suferit modificări majore. Ediţiile online sunt o noutate de care trebuie ţinut seama. Ritmul în care se perimează astăzi cunoştinţele, mai ales în domeniile ştiinţifice, este atât de rapid încât intervalul de timp la care trebuie elaborată o nouă ediţie s‑a scurtat dramatic.
Pe piaţa publicistică a apărut concurenţa care obligă Editura să rămână competitivă într‑o lume în care tehnologiile se schimbă permanent, iar „piaţa” cărţii este şi ea în continuă schimbare. Oricât ar părea de prozaic, Editura trebuie să fie nu numai competitivă pe această piaţă, dar şi eficientă economic. Dacă acest ultim parametru nu a fost luat în seamă multă vreme, întrucât aproape nu se vedea de la înălţimea măreţului piedestal academic, astăzi a ajuns să fie un criteriu major de evaluare, inclusiv al activităţii academice şi cu atât mai mult al celei editoriale.
Noile apariţii vor trebui însoţite de studii de piaţă asupra necesităţii lucrărilor editate, iar tirajul va trebui adaptat acestor necesităţi. Apariţiile online vor câştiga, probabil, din ce în ce mai mult teren în detrimentul celor tipărite. Lansările de carte, participarea la târguri şi promovarea prin orice mijloace a „produselor” editoriale trebuie să facă parte din noua politică a Editurii. Adaptarea din mers la noile evoluţii ale pieţei trebuie să ţină cont de detalii ignorate până acum în virtutea prestigiului şi tradiţiei. Iată un exemplu din publicistica medicală: pentru ca autorii care publică în „Editura Academiei Române” să primească „puncte” în urma apariţiei lucrărilor lor, Editura trebuie să fie acreditată de Colegiul Medicilor. Chiar dacă procesul de acreditare solicită timp şi eforturi, trebuie categoric asumat!
Mai sunt şi alte „detalii” de acest tip, de care Editura trebuie să ţină seama pentru a fi pe deplin inserată în viaţa culturală şi ştiinţifică a României.
Om de cultură de aleasă ţinută, dar şi antreprenor de maximă eficienţă, Acad. Valeriu Matei este omul potrivit la locul potrivit. Sunt convins că domnia-sa va şti să folosească uriaşul potenţial pe care îl pune la dispoziţie prima instituţie de cultură şi ştiinţă a României şi să‑l ofere publicului în forma cea mai adecvată. Sper ca foarte curând să aibă şi Librăria pe care şi‑o doreşte, cea pe care Academia a avut‑o pe vremuri şi ar fi normal să o aibă din nou.
Adaptarea la necesităţile pieţei nu înseamnă, până la urmă, rabat la calitate şi cu atât mai puţin renunţarea la principiile şi ţinuta academică. Cuvântul‑cheie trebuie să rămână şi de aici înainte „calitate”.
Sarcina principală a Editurii rămâne, în esenţă, aceeaşi: editarea operelor fundamentale ale ştiinţei şi culturii române, acelea care definesc, identitatea noastră naţională, dar şi cele care asigură progresul acestei naţiuni către viitor.
Vivat, crescat, floreat, Editura Academiei Române!
Nicolae‑Victor Zamfir
O poartă spre societate
Academia Română, simbol al spiritualităţii româneşti de vârf, este una dintre cele mai ample instituţii din România, reunind deopotrivă activităţi de cercetare ştiinţifică, cultură şi creaţie intelectuală şi activităţi de susţinere şi promovare a culturii şi cercetării româneşti, toate acestea într‑o structură organizatorică complexă. Astfel, în timp ce activitatea propriu‑zisă de cercetare de vârf se desfăşoară într‑o reţea de cercetare formată din 76 de institute şi centre de cercetare în toate domeniile ştiinţei şi culturii, cu peste 3 000 cercetători şi specialişti în toate domeniile ştiinţei şi culturii – literatură şi lingvistică, istorie şi arheologie, ştiinţe exacte, ştiinţele vieţii, economie, ştiinţe juridice, sociologie, filozofie, activităţile de promovare şi diseminare a rezultatelor cercetării şi a diverselor scrieri valoroase se realizează, cu prioritate, prin intermediul Editurii Academiei.
Editura Academiei Române este poarta de ieşire spre societate prin care rezultatele deosebite ale activităţii ştiinţifice şi de creaţie ale membrilor Academiei Române şi ale cercetătorilor din cadrul institutelor Academiei, rezultate de mare însemnătate pentru cultura şi ştiinţa românească, se fac cunoscute comunităţilor ştiinţifice şi publicului larg prin reviste de specialitate şi prin cărţi şi tratate: dicţionare de limbă şi literare, atlase lingvistice, tratate de istoria românilor, colecţii de documente privind Istoria României, atlase geografice, cărţi de referinţă în matematică, fizică, chimie, geologie, ştiinţe tehnice, agronomie, medicină şi biologie, economie, ştiinţe sociale, filozofie şi artă.
Editura Academiei Române a editat, cu o prezentare grafică deosebită, sute de opere ştiinţifice de înalt nivel, lucrări originale, tratate, monografii, publicaţii periodice, precum şi opere complete ale unor savanţi şi eminenţi oameni de cultură români.
Editura Academiei Române ţine pasul, la rândul său, cu actualitatea academică şi socială, dezvoltând sau reînviind activităţi cu mare impact în susţinerea culturii româneşti. Astfel, un pas important în întărirea prezenţei în societate a Editurii Academiei Române, în întărirea misiunii de formare, informare şi educare îl va constitui reînfiinţarea Librăriei Editurii Academiei Române, librărie care a constituit ani de zile punct de referinţă în contactul tinerilor şi al intelectualităţii româneşti cu opere fundamentale pentru ştiinţa şi cultura românească.
Victor Spinei
La ceas de bilanţ
La scurt timp după ce regimul comunist, instalat fraudulos la cârma ţării în umbra tancurilor sovietice, declanşase hecatomba împotriva elitei culturii şi ştiinţei naţionale prin suprimarea Academiei Române şi înlocuirea ei cu Academia Republicii Populare Române, avea să o înzestreze cu o casă editorială proprie, menită prioritar să contribuie la inocularea preceptelor ideologiei marxist‑leniniste şi la dezagregarea profilului identitar al naţiunii. Chiar dacă deţineau pârghiile puterii, guvernanţii nu au fost în măsură să‑şi fructifice decât parţial planurile concepute iniţial, astfel încât unii dintre cârmuitorii editurii, chiar cu preţul anumitor concesii, au reuşit să‑i dreneze evoluţia spre direcţii mai apropiate acelora preconizate cu peste cinci veacuri şi jumătate în urmă de discipolii şi succesorii lui Johannes Gutenberg.
Contând pe aportul unui corp de cercetători, disipaţi în mai multe institute din ţară, coordonate de Academia Română, editura şi‑a asumat valorificarea tipografică a roadelor muncii lor, de aici rezultând un şirag de lucrări elaborate la o înaltă ştachetă a exigenţelor. Au fost editate în tiraje generoase colecţii de izvoare inedite, lucrări ale clasicilor şi ale creatorilor contemporani cu un larg diapazon tematic, evidenţiind disponibilităţi intelectuale şi sagacitate analitică.
Spre a ajunge să poposească în rafturile bibliotecilor publice ori personale, cărţile necesită nu numai un persuasiv travaliu al autorilor destinat documentării, redactării şi tipăririi, ci presupun şi eforturi conjugate pentru difuzare în ţară şi dincolo de hotare, iar Editura Academiei, spre meritul ei, a identificat mijloace spre a asigura, fie şi secvenţial, distribuirea lor. Lăudabil a fost şi faptul că editura şi‑a asumat tipărirea tuturor publicaţiilor periodice ale institutelor de cercetări din subordinea Academiei Române, veghind la păstrarea profilului acestora, congruent cu acela al revistelor de notorietate de pe alte meridiane ale globului.
După schimbările majore determinate de prăbuşirea regimului dictatorial, se întrevedeau perspective luminoase pentru ansamblul vieţii culturale şi ştiinţifice din ţară, în condiţiile libertăţilor de expresie, a posibilităţilor neîngrădite de contacte cu lumea înconjurătoare, a debarasării de vechile impedimente birocratice vetuste etc. Desigur că impetuozitatea optimistă este binevenită când se descătuşează impulsurile constructive, dar accederea spre împliniri reale necesită şi estimări cumpănite. Prin aceste aprecieri ne apropiem de verdictul filosofului stoic Lucius Annaeus Seneca, care, cu aproape două milenii în urmă, pretindea că „nu există bine decât acolo unde‑şi are loc raţiunea” (Scrisori către Luciliu, traducere Gh. Guţu, Bucureşti, 1967, p. 493).
Chiar dacă la jubileurile aniversative precumpănesc de regulă evocările encomiastice, uneori cu exuberanţe triumfaliste, ne vom permite să ne cantonăm mesajul spre enunţuri cât mai realiste, cu speranţa poate naivă că ar fi întrucâtva utile pentru asanarea măcar parţială a anumitor disfuncţionalităţi. Degeaba se imaginează planuri grandioase, dacă nu se asigură şi resurse pentru fructificarea lor. Or, dobândirea libertăţilor democratice nu a oferit instantaneu României mult râvnita prosperitate, iar guvernanţii care s‑au perindat la conducerea ţării nu au fost în măsură să furnizeze Academiei Române şi implicit editurii sale mijloace materiale adecvate pentru a stimula cercetarea şi producţia tipografică, principala, dacă nu şi singura carte de vizită a unei case editoriale.
Conducerea editurii, dar şi Prezidiul Academiei Române conştientizează, desigur, că piaţa cărţii se confruntă cu o concurenţă acerbă şi, pe de altă parte, epocala descoperire a tiparului de către Gutenberg dă semne de o anumită erodare, generată de aplombul reliefării mijloacelor de difuzare a informaţiilor online, dar cu toată această concurenţă, vitalitatea sa este departe de a se şubrezi. Pentru a preveni asemenea ipostaze, atitudinile letargice şi profesionalismul glaciar nu‑şi au locul. Cu toate că menirea primordială a Editurii Academiei nu constă în dobândirea profitului financiar, ci în asigurarea calităţii actului tipografic, de natură să‑i confere prestigiu pe eşichierul naţional şi mondial, aceasta nu poate ignora că nu este o societate de binefacere, fiind nevoită să se preocupe de procurarea mijloacelor de subzistenţă, de cooptarea unor redactori profesionişti şi a colaboratorilor hăruiţi, perseverenţi şi fideli, riguroşi în respectarea angajamentelor contractuale. O editură ambiţioasă nu trebuie să aştepte numai ofertele autorilor, ci are latitudinea să sugereze subiecte atractive pentru marele public şi pentru impulsionarea celor mai relevante domenii culturale şi ştiinţifice.
Dat fiind că primele mele prezenţe în periodicele tipărite de Editura Academiei Române, în urmă cu peste jumătate de veac, a indus un statornic liant afectiv, dar poate şi pentru că depăşesc în vârstă venerabila instituţie, îmi voi permite împărtăşirea câtorva gânduri despre o casă editorială cu care am cooperat rodnic în ultimele decenii, urmărindu‑i traiectoria existenţială de‑a lungul primăverilor senine, dar şi a unor anotimpuri mai mohorâte, căci, precum este îndeobşte cunoscut, viaţa nu este lipsită de paradoxuri impredictibile şi nu se derulează numai acompaniată de acorduri armonioase.
Aerul proaspăt instaurat recent în editură oferă speranţe că, odată cu eradicarea deficienţelor moştenite din deceniile anterioare, se vor întreprinde măsuri revigoratoare, menite să‑i sporească împlinirile şi să‑i consolideze prestigiul. În acest sens ar fi benefică abordarea tuturor compartimentelor principale ale culturii şi ştiinţei naţionale, exigenţa sporită în selectarea titlurilor preconizate tipăririi, propagarea neostentativă a idealurilor patriotice catalizatoare şi a preceptelor morale elevate, eficientizarea distribuirii la nivel naţional a producţiei de carte prin deschiderea unor librării proprii în primul rând la Bucureşti, Cluj‑Napoca şi Iaşi, popularizarea perseverentă a apariţiilor editoriale recente prin mijloace online, parteneriate cu edituri de notorietate din străinătate, continuarea publicării colecţiilor de izvoare inedite pentru istoria şi beletristica naţională, ca şi a periodicelor institutelor de cercetări, ce şi‑au dobândit preţuirea pe plan intern şi extern, depistarea unor surse stabile pentru sponsorizarea lor, cooptarea redactorilor cât mai experimentaţi, angajarea unui corp de specialişti pentru traducerea în limbi străine a celor mai reprezentative lucrări ale savanţilor români, dublată de difuzarea lor coerentă către marile biblioteci din lume, precum şi în Basarabia, reeditarea clasicilor literaturii şi ştiinţei naţionale, coordonarea publicării unor enciclopedii cuprinzătoare atât în limba română, cât şi în engleză, lingua franca a contemporaneităţii, spre a oferi informaţii de largă utilitate şi a spori vizibilitatea culturii naţionale, pregătirea unor lucrări pentru necesităţile diasporei româneşti, tot mai numeroasă în spaţiul european, dar şi pentru naţionalităţile conlocuitoare, dotarea propriei tipografii cu aparatură performantă, oferirea stimulentelor materiale pentru autori etc.
Evident că pentru fructificarea acestor sugestii, agreate în cea mai mare parte de membrii Academiei Române şi de numeroşi intelectuali de seamă, este necesară o gestionare chibzuită a resurselor existente, din păcate cu totul modeste, dar mai cu seamă dobândirea unui sprijin consistent al organismelor statale abilitate. Cultura este costisitoare, dar şi mai costisitoare este pe termen lung incultura. Cu riscul de a rămâne în anturajul truismelor, voi reaminti că respectabilitatea unei naţiuni pe plan extern este în mare măsură dependentă de nivelul ei cultural.
Momentul aniversării celor trei sferturi de veac de la fondare îmi prilejuieşte urarea cordială pentru noua conducere a Editurii Academiei şi a personalului ei de a înfrunta cu succes vicisitudinile actuale şi a revitaliza activitatea prestigioasei instituţii.
