Proiectul Teachers for SwanZ – vacanţă creativă
Recent, între evenimentele organizate cu prilejul finalului de an şcolar, Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti a primit vizita unui grup de ziarişti, tema întâlnirii fiind prezentarea stadiului de desfăşurare a proiectului Teachers for SwanZ după primele şase luni de implementare. Managerul proiectului, profesor corepetitor Diana Zăvălaş, a trecut în revistă principalele activităţi şi evenimente derulate până acum, după care jurnaliştii au fost invitaţi să viziteze liceul şi să asiste la o oră de dans deschisă, transmisă online tuturor partenerilor: Şcoala Naţională de Arte Profesor Vesselin Stoyanov din Ruse (Bulgaria), compania Attitude Studios – Ballet with Laura din Viena (Austria) şi Uniunea Elenă din România.
Vă reamintim că Liceul de Coregrafie Floria Capsali este iniţiatorul şi coordonatorul Teachers for SwanZ, un proiect de parteneriat strategic cofinanţat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, dedicat învăţământului vocaţional de dans şi coregrafie.
După primele luni, în care au fost predominante activităţile legate de managementul şi comunicarea proiectului, de cercetare şi documentare, s‑au creat două grupuri de lucru care pe toată durata vacanţei de vară vor elabora două lucrări didactice, două dintre rezultatele concrete ale acestei iniţiative. Este vorba despre: Manualul de training Teachers for SwanZ, adresat profesorilor de balet şi instructorilor de dans, care îşi propune să îmbogăţească metodologiile de dans şi orientările practice existente, să le aducă la zi, să le adapteze modului în care generaţia Z receptează cunoştinţe şi abilităţi noi; Mini‑ghidul de mişcare, o lucrare realizată cu şi pentru profesorii care predau discipline de cultură generală în şcolile de dans, care va încuraja învăţarea interdisciplinară, facilitând legăturile dintre dans şi educaţia generală.
În momentul actual, după mai multe runde de discuţii purtate exclusiv în mediul virtual, partenerii au stabilit conţinutul final al celor două materiale, structura fiecărui capitol şi articol. Toţi cei implicaţi în proiect vor avea o vacanţă activă, concentrându‑se pe elaborarea materialelor, care vor finalizate la începutul anului viitor.
Este în pregătire şi cel de‑al treilea rezultat concret al proiectului – platforma de dans Laboratorul virtual de învăţare – un instrument educaţional inovator, care va oferi celor interesaţi posibilitatea de a învăţa, de a se perfecţiona în domeniul diferitelor tipuri de dans profesionist – balet clasic, dans de caracter, dans tradiţional, dans contemporan. Platforma va prezenta o metodologie de utilizare, înregistrări ale activităţilor practice pe care profesorii le desfăşoară în şcolile partenere în cadrul proiectului, inclusiv lecţii de dans transmise online, sesiuni de training şi de Master‑class, grile de evaluare şi chestionare, testimoniale ale utilizatorilor.
Dacă în acest an prioritate a avut lucrul la crearea produselor educaţionale, conform deciziei tuturor echipelor, anul 2022 va fi dedicat în mare parte organizării şi desfăşurării mobilităţilor prevăzute, care vor avea loc la Bucureşti, Ruse şi Viena. Vor participa profesorii şi elevii implicaţi în proiect.
De asemenea, 2022 va fi anul diseminării rezultatelor proiectului, pe măsură ce acestea se vor concretiza, anul deschiderilor către noi colaborări şi parteneriate. Având în vedere faptul că manualele şi platforma vor reprezenta instrumente educaţionale deschise, urmând să fie publicate pe platforma proiectelor europene Erasmus+, şcolile partenere speră să ofere un exemplu de bună practică altor instituţii de profil din România, Bulgaria şi Austria, să întărească relaţiile de colaborare cu acestea, în beneficiul învăţământului vocaţional de dans din întreaga regiune.
Liceul de Coregrafie Floria Capsali