„Arta academică începe de la vestimentaţie şi se termină cu firescul neutru al gesturilor mărunte. Cu neutralitatea firească a acestor gesturi, şi nu cu repetiţia lor calculată, ipocrită, însuşită acasă, în faţa oglinzii, pentru a fi oferită a doua zi ca spontaneitate. Arta academică e impersonalitate creatoare: ardentă, dar nu pasională, tensionată, dar nu teatrală sau biografică.”
Inserată cu eleganţă metodologică de către Ştefan Borbély în avanscena Schiţei pentru un Bildungsroman: Mircea Zaciu, primul text al volumului său Redivivus, apărut în 2020 la Editura Limes, această definiţie rezonează profund la fiecare palier al personalităţii autorului, suportând rafinări existenţiale şi intelectuale sistematice, reflectate în compania spirituală pe care o cultivă în rândurile fiecărui text, indiferent că este vorba de maeştrii săi biografici sau livreşti, de prietenii şi colegii săi din studenţie sau de universurile culturale pe care alege să le exploreze, fidel unui proiect personal în care imperativele altitudinii culturale şi spectacularitatea gândirii histrionice funcţionează simbiotic. În Redivivus, celor dintâi le este consacrată partea iniţială, Traiectorii formative, urmată de două secvenţe eterogene tematic, una, potenţial incomodă, dedicată Temelor româneşti, cealaltă, substanţială şi mai omogenă ca abordare, rezervată Temelor străine.
Reverenţa rezervată defineşte fundamental modul în care autorul alege să îşi gestioneze maeştrii şi/ sau modelele, ilustrativă fiind în acest sens o propoziţie din eseul consacrat lui Mircea Zaciu –
„m‑am ferit instinctiv să‑mi umanizez excesiv profesorii”. Afirmaţie gravă, dacă facem abstracţie de recomandarea implicită pe care o conţine – o poziţionare identitară personală, în care atracţia admirativă şi disocierea circumspectă reprezintă factori de echilibru, deoarece „modelul de viaţă care te constrânge exclusiv la iubire nu mai este model, ci doar o invitaţie la idolatrie; modelul autentic este acela care te învaţă şi felul în care să te detaşezi de el”. O asemenea atitudine nu generează un discurs encomiastic, ci o analiză lucidă, în perimetrul căreia autoportretul se dovedeşte la fel de relevant ca şi portretul. Perspectiva se menţine şi în Geo Şerban văzut de aproape, eseu în care liniile portretistice se metamorfozează subtil într‑o autoproiecţie dezirabilă, personalitatea angelică, de o civilitate exemplară şi de o serenitate de invidiat, a subiectului său trezind în Ştefan Borbély reverii existenţial‑creatoare confortabile, posibile poate doar în lumina unei prietenii cultivate cu tandreţe mai bine de patru decenii.
O cu totul altă atmosferă emoţional‑intelectivă desenează Puncte de fugă, eseul dedicat lui Virgil Podoabă, coleg de generaţie şi partener necesar într‑un dialog tensionat şi onest, reper biografic marcat de diferenţă creatoare şi tratat cu o acuitate diagnostică impenitentă, căreia îi cad pradă atât dominantele unei personalităţi accentuate, cât şi izolarea obsesiilor unui om de cultură pentru care experienţa totală reprezintă zenitul. Ultimul protagonist al Traiectoriilor formative este Dan Culcer, autorul unei masive lucrări de doctorat, care a văzut lumina tiparului în 2016 cu titlul Cenzura în comunismul real, a cărei analiză, cu excelente intarsii exegetice şi comentarii avizate, se bucură şi de o binevenită rememorare a experienţei pe care Ştefan Borbély a avut‑o la revista Vatra, condusă o vreme de acelaşi Dan Culcer.
Temele româneşti ale volumului se deschid cu o schiţă evolutivă a concepţiilor despre identitarul psihologic românesc, ancorat în câteva lucrări fundamentale – amintim aici numai câteva: Din psihologia poporului român. Introducere, de D. Drăghicescu, Personalismul energetic şi Psihologia poporului român, de Constantin Rădulescu‑Motru, Destinul culturii româneşti, de Mircea Eliade sau Cultura psihologică românească a lui Traian Herseni. „În esenţă – scrie tranşant Ştefan Borbély, într‑o subtilă analiză, atentă la nuanţele impuse epistemic timp de aproape un secol în acest domeniu şi la reflexele lor literare –, stilistica diacronică a identitarului psihologic românesc distinge între două forme aparent limpezi, cea apolitică şi cea politică”. La fel de serioasă şi potenţial inconfortabilă se dovedeşte a fi şi abordarea din Identitarul mitic al literaturii române, pledoarie necesară pentru un „exerciţiu intelectual compensativ”, în limitele căruia „un critic să îşi propună să scrie despre literatura română lăsând la o parte toate elementele de «culoare» şi de «atmosferă», pe care el nu le‑ar neglija dacă ar scrie pentru «ai noştri»”, menit să atenueze tranzitivitatea internaţională restrânsă a literaturii române.
O schimbare de registru şi, implicit, o revenire pe teritorul familiar al nietzscheanismului (obsesiv în cărţile lui Ştefan Borbély, una dintre ele fiind intitulată Pornind de la Nietzsche….) aduce eseul Oglinzi carnivore, al cărui protagonist este romancierul Nicolae Breban, „principalul promotor al lui Nietzsche în literatura română de după 1965, când filosoful era încă privit cu suspiciune de către autorităţile culturale de la noi”, a cărui operă literară se converteşte în epicentrul unui exerciţiu hermeneutic orchestrat de câteva dintre ideile filosofului german. Un alt subiect familiar este Mircea Eliade (căruia Ştefan Borbély i‑a consacrat în 2003 volumul Proza fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic), căruia îi este dedicat eseul Cealaltă Maitreyi, în care ni se oferă o perspectivă corectivă şi incitantă asupra „unuia dintre cele mai răstălmăcite romane ale literaturii române”. Incorect politic, prin scenariile extreme pe care alege să le dezvolte pornind de la situaţia geopolitică prezentă, dar fabulos ca spectacol imaginar, Alfabetul distopiilor al lui Gheorghe Săsărman suportă o analiză detaliată, inteligent construită în trena unei priviri extensive asupra câtorva dintre marile teme SF.
Unul dintre cele mai savuroase texte încorporate în acest volum rămâne Ardelenii şi vegetarianismul, dedicat unui făgărăşan uitat: Bicsérdy Béla, recuperat graţie amintirilor din copilărie, investigat printr‑o asiduă documentare în arhive, mai apoi reconstituit impecabil şi pus în scenă cu o ironie nedisimulată, dar, surprinzător, cât se poate de compatibilă cu seriozitatea cercetării. De pildă, spre sfârşitul eseului, autorul încearcă să amortizeze potenţialele spaime ale cititorilor săi: „Dacă bicerdismul în sine vă umple de anxietate vinovată în raport cu soarta bietului Dvs corp, vă propun să încheiem într‑o notă optimistă, văzând ce sacrificii putea face omul de la începutul secolului XX pentru prelungirea bietei fiinţe trecătoare dincolo de limitele sale biologice rezonabile”. Fireşte, ilustrarea consecutivă, deşi serveşte scopului demonstraţiei, potenţează efectele spectacular‑decomplexate ale discursului.
Obsesiile comparatistului Ştefan Borbély se expandează controlat şi surprinzător în acelaşi timp în Teme străine, secţiunea ale cărei texte ocupă jumătate din acest volum, dezvoltând subiecte de o copleşitoare diversitate: de la Percepţii ale oraşului funest în Antichitatea greacă, text în care fascinaţia unei teme potenţial de necuprins se conjugă cu un aparat exegetic de mare calibru, la La Encamisada, rezultat al cercetărilor consacrate calendarului, proiect perpetuu în economia intelectuală a profesorului clujean. Obligatoriu, Nietzsche reapare în avanscena unui eseu de o intensitate ideatică aparte, intitulat „Străinii” expresionismului, în compania ilustră a lui Kafka, Dostoievski, Leonhard Frank şi Ernst Barlach.
Relaxarea vine însă odată cu textul consecutiv, Un erou american: Pigasus, ivit în siajul câtorva decenii de texte şi cursuri legate de Contracultură. Dezinhibat, dar excelent armat exegetic şi conceptual, eseul reface saga YIPPIE şi a candidatului său la preşedinţie (porculeţul Pigasus) cu un infailibil instinct al spectacolului… unul cât se poate de educativ, fireşte. Ştefan Borbély rămâne în domeniul Contraculturii şi în Globuri, unde, alienări. Scurtă introducere în thanatologia hippy, eseu construit pe o explorare filiformă ce pleacă de la Hermann Hesse, „fost participant la proto‑aventura hippy de pe Monte Verita/Ascona”, trece prin Timothy Leary, Jack Kerouac sau Aldous Huxley, înainte de a face câteva detururi incitante prin gândirea lui Bergson.
În Redivivus, cortina aparţine unui surprinzător dublet tematic – Egiptul ficţional, respectiv Accidente de maşină în literatură. Dacă prima serie explorează nediscriminatoriu literatura canonică şi literatura de consum, printre scriitorii cercetaţi numărându‑se Brad Geagley, Hegedüs Géza, Naghib Mahfuz şi Pauline Gedge, într‑un exuberant exerciţiu intelectual la capătul căruia se conturează o „mică istorie comparată a Egiptului ficţional”, cea de a doua beneficiază de o partitură introductivă previzibilă – romanul Şi dacă este adevărat… al lui Marc Levy –, înainte de a plonja în universul unuia dintre preferaţii profesorului Ştefan Borbély, Umberto Eco, în ciuda incertitudinilor care planează asupra naturii accidentului din Misterioasa flacără a reginei Loana. Lor li se adaugă o fascinantă explorare a lateralelor filosofico‑simbolice generate de Ucenicul filosofului, de Iris Murdoch, precum şi un diagnostic lucid şi al parafiliei etalate în Crash, de J.C. Ballard.
Ca fiecare carte de studii şi eseuri semnată de către Ştefan Borbély până acum, şi cea de faţă este construită în siajul unui regim intelectual şi existenţial complex, nuanţat atitudinal şi translat într‑o alchimie discursivă cuceritoare. În studiile volumului, fundamentala sobrietate academică a profesorului şi impecabila ancorare exegetică a analizelor comparatistului literar se completează cu excelenţa cultivării unei forme spectaculare de libertate spirituală, în care forţa speculativă face corp comun cu ludicul organic al autorului. Consecinţa este că fiecare text oferit cititorului echivalează cu un exerciţiu intelectual gratifiant, în care altitudinea sau raritatea subiectului se expandează graţie exuberantului instinct hermeneutic al autorului, abordărilor sale neconvenţionale şi unei voinţe implacabile de reconstrucţie cosmotică a fenomenului cultural.
■ Scriitor, critic şi istoric literar, cercetător ştiinţific
Constantina Raveca Buleu
