„Tu eşti îmbrăcat în demnitate şi splendoare.“
Psaltirea Prorocului şi Împăratului David, 104:1
„Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.”
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
Răstimp de 11 zile, unul dintre cei mai mari jucători de tenis ai lumii a luptat – cu demnitate şi un imens curaj, neverosimile şi admirabile, în egală măsură – singur împotriva unui sistem abuziv, fiind judecat pentru ceva ce ar putea să se întâmple. Antrenându‑se pe parcursul celor 11 zile cât Djokovic a fost practic izolat şi, prin urmare, lipsit de mijloace de comunicare cu exteriorul, nici unul dintre campionii aflaţi în capitala statului federal Victoria pentru a participa la Australien Open nu s‑a scandalizat, nici nu i‑a luat apărarea. Din contră, jucătorii aflaţi pe terenul melbournean au ezitat, s‑au eschivat sau au refuzat să se pronunţe în apărarea colegului lor, adus singur în faţa autorităţilor australiene. Admirabila Simona Halep a susţinut, la un moment dat, că legile unei ţări se respectă; şi are dreptate, de bună seamă. Dar nu acesta e subiectul acestei întâmplări diagnosticate cu precizia laserului de preşedintele Serbiei ca fiind orwelliană! De bună seamă, Djokovic respectă legile oricăreia dintre ţările unde este invitat să joace tenis. Subiectul e următorul: un jucător de vârf al tenisului mondial ajunge într‑o ţară unde se desfăşoară unele dintre cele mai importante competiţii de tenis din lume. Jucătorul nu e vaccinat, deşi în acea ţară există o lege care prevede vaccinarea obligatorie. Or, jucătorul de elită a urmat instrucţiunile medicilor şi nu s‑a vaccinat, fiindcă trecuse de două ori prin boală şi, prin urmare, are imunitate postcovid; dacă s‑ar fi vaccinat în asemenea condiţii, susţin unii virusologi, tenismenul şi‑ar fi făcut, în mod cert, rău.
Jucătorul e izolat răstimp de 11 zile, pe parcursul cărora e judecat pentru ceva… ce ar putea să se întâmple, şi anume: să câştige Marele Slam şi să influenţeze tinerii să nu se vaccineze în condiţiile în care d‑sa n‑a dat nici o declaraţie împotriva vaccinării obligatorii în Australia din simplul motiv că… a fost izolat de autorităţile locale şi altul e scopul venirii lui în Australia. O parte a presei internaţionale, cu câteva excepţii – şi mă bucur că reprezentanţi ai presei româneşti (din care am preluat citatele) se regăsesc aici – n‑a scos o vorbă pe marginea abuzului, a cărui ţintă e unul dintre vârfurile tenisului mondial, care regretă că n‑a urmărit competiţia. Între timp, o parte din presa globului a preluat şi a rotit la morişca dezinformării sloganul conform căruia Djokovic nu e un model pentru tineri; despre faptul că deportarea tenismenului e abuzivă… nici un cuvânt.
După ce recunoaşte că s‑a informat ca la carte, Vittorio Sgarbi susţine următoarele şi cred că e salutar să reiau întregul pasaj spicuit din afirmaţiile deputatului italian şi reluat de presa românească, reţinând ironia: „Am citit foarte multe comentarii din partea foarte multor personaje care spun că Novak Djokovic este un exemplu negativ pentru tineri. Confirm. Nu fumează, nu bea, nu se droghează, e vegan (…), nu face scandal, se antrenează de dimineaţă până seară, face fapte de caritate, e credincios şi are grijă de familie. M‑aş bucura ca tinerii să stea departe de acest personaj periculos pentru societate şi să nu‑l imite în nimic din ceea ce face”.
Ca şi Nadal (care, de altfel, ajuns în finală, la această ediţie a jocurilor de la Melbourne l‑a invins pe lunganul de circa doi metri, frumosul rus Daniil Medvedev, într‑un spectacol de zile mari, care a
durat 5 ore şi 24 de minute), ca şi Federer – alcătuind împreună un trio de împăraţi, răstimp de un deceniu, ai tenisului mondial – Novak Djokovic, evident, ar fi cedat imperii ca să joace tenis la Melbourne; având o vocaţie puternică, marele sârb a devenit un fenomen în lumea sportului, dar nu numai… Şi cred că pe parcursul celor 11 zile de detenţie iubirea lui de tenis l‑a făcut să se… clatine preţ de câteva fracţiuni de secundă sau preţ de câteva nopţi cât secolele. Totuşi, s‑a reechilibrat; caracterul lui admirabil a fost mai puternic decât vocaţia. Djokovic a mărturisit că respectă decizia judecătorilor, care, între altele fie zis, ulterior i‑a făcut pe câţiva sponsori fie să pună în discuţie, fie să diminueze sprijinul acordat marelui jucător. Novak s‑a întors acasă, în Serbia lui, mai bogat cu o victorie şi mai demn ca odinioară. Şi, peste câteva zile de reculegere, a făcut publică decizia sa de a da în judecată guvernul australian pentru intruziunea acestuia în viaţa lui privată, pentru rele tratamente ş.a. Nimeni din lume nu are dreptul moral să intervină în liberul arbitru, dăruit de divinitatea care ne‑a creat liberi, oferindu‑ne – alături de alte daruri – un trup, care e templul duhului. „Iubeşte‑ţi trupul cum Iisus a iubit Biserica”, scrie în Cărţile Sfinte.
Când eşti pus în situaţia de a alege între a‑ţi face meseria şi vaccinare obligatorie, e limpede faptul că e ceva putred de tot în Danemarca planetei acesteia. E un flagrant şi, în esenţă, de neacceptat abuz de putere să obligi un om – prin legi contradictorii, încropite în grabă şi modificate de la o zi la alta, invocând condiţiile pandemice – să aleagă între sănătate, vaccinare obligatorie şi carieră, între convingeri şi vocaţie; în realitate, corect spus e injectare obligatorie cu seruri experimentale, afirmă, spuneam, producătorii înşişi – precum şi savanţi în domeniu, cu un prestigiu recunoscut şi validat în timp –, seruri netestate suficient, conform legislaţiei în vigoare. Astfel se intervine brutal în intimitatea omului, cu riscul de a‑i clătina echilibrul, integritatea spirituală, fizică şi morală, astfel se calcă principiul sfânt al liberului-arbitru şi, în primul rând (!), demnitatea, care e de origine divină: da, e înscrisă în ADN‑ul fiecărei fiinţe umane şi nimeni nu are dreptul să dea buzna în acest spaţiu sacru. Nimeni. Inclusiv guvernul. De orice orientare politică ar fi acesta.
Alegerea făcută l‑a transformat pe Djokovic în pericol pentru un sistem represiv şi a arătat, încă o dată, că în condiţii la limită se poate să‑ţi păstrezi intacte demnitatea, forţa de a alege corect, securitatea persoanei şi onoarea. Adică să rămâi tu însuţi chiar dacă sau cu atât mai mult cu cât te regăseşti fie în Australia, fie altundeva în pielea unui personaj din celebra scriere orwelliană.
…În clipa în care a păşit pe teren la Roland Garros 2022, pentru a juca în semifinale cel de‑al 59‑lea meci cu Nadal, sârbul interzis în Australia a fost huiduit de mulţimea din tribune care, evident, ştie că e vorba de unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istoria acestui sport de elită, jucător care a construit 49 de şcoli pentru 20 000 de copii şi a făcut acte de caritate în valoare de milioane de euro. Comentând acest meci la Eurosport, vădit excedat, ex‑campionul John McEnroe a exclamat: „Oameni buni, serios, asta e o nebunie! Omul ăsta e o legendă a sportului nostru, iar acum păşeşte pe teren pentru unul dintre cele mai tari meciuri. Poate nu veţi mai avea ocazia să‑i vedeţi vreodată unul împotriva celuilalt”. Acelaşi John McEnroe se referă, pe de o parte, la lipsa de respect a unora dintre iubitorii de tenis – limită care spune multe despre ei înşişi, de altfel –, iar pe de altă parte, la forţa unică a marelui sârb: „Nici un alt jucător nu s‑a confruntat cu o adversitate mai mare! E nedrept! (…) Acest om a transformat lămâile în limonadă mai des decât orice alt jucător din istoria tenisului”. Atitudinea lui Novak, exprimată în urma victoriei lui Rafael Nadal, denotă un psihic extrem de puternic şi o evidentă nobleţe, în egală măsură: „Cred că publicul a contribuit din plin la întoarcerea din setul 4. 99,9% dintre cei din tribune erau de partea lui [Nadal – n.m.] şi l‑au ridicat în momentele cruciale. L‑au ajutat să‑şi găsească energia”.
Dezbaterile din spaţiul public, axate pe tema vaccinării obligatorii în situaţii sanitare de urgenţă sunt în toi. Ca şi polemicile axate pe virusul buclucaş, care a încurcat mapamondul răstimp de mai bine de doi ani şi ne‑a adus într‑o criză financiară fără precedent, aflată la început şi agravată de războiul ruso‑ucrainean. Deocamdată, unele dintre concluziile unui studiu amplu, creat de cercetători de la universităţile Johns Hopkins, Oxford, Harvard, Washington, Toronto, Dalhousie din Halifax şi London School of Hygiene & Tropical Medicine, şi publicat în British Medical Journal cu titlul „Nedoritele consecinţe ale politicii vaccinării COVID‑19: de ce obligativitatea, paşapoartele şi restricţiile pot cauza mai mult rău decât bine” sunt următoarele: „Interzicerea accesului persoanelor la educaţie, mijloace de subzistenţă, îngrijiri medicale sau viaţă socială, dacă nu sunt vaccinate – mai ales având în vedere limitele (!) vaccinurilor actuale – este fără îndoială contrară principiilor constituţionale şi bioetice, mai ales a celor din democraţiile liberale”. (s.n.) Acelaşi studiu face referire la o seamă de „condiţii etice”, „concepute pentru a garanta că drepturile şi libertăţile sunt respectate şi în timpul situaţiilor de urgenţă sanitară”. (s.n.) Efectele încălcării drepturilor şi libertăţilor în situaţia de urgenţă de care am avut parte se vor vedea în timp, unele dintre acestea fiind neîncrederea în autorităţi şi, respectiv, în o parte din mass‑media, precum şi nesiguranţa.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului spune răspicat că „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”. În al treilea articol al aceluiaşi document fundamental al omenirii se afirmă că „orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”. Modul în care au fost respectate drepturile omului pe parcursul pandemiei şi dacă o bună parte a planetei a devenit pe parcursul a circa doi ani de restricţii (uneori‑adeseori, abuzive) un fragment din celebrul roman orwellian – rămân teme deschise pentru o dezbatere publică onestă care, e în afara oricărei îndoieli, va avea loc. Tot acest document de o evidentă importanţă ne reaminteşte din capul locului unde duc „ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului”. „Acte[le] de barbarie” înregistrate în anii pandemici vorbesc cu asupra de măsură. Când invocăm actele de barbarie, ne gândim la cei ce suferă de boli cronice şi pe parcursul stărilor de urgenţă şi alertă li s‑a refuzat asistenţa medicală. Unii dintre ei s‑au stins la porţile închise ale spitalelor. Alţii, mai norocoşi, au fost consultaţi discret de medici exemplari, care şi‑au făcut datoria. Datele statistice arată,
de altmineri, că pe parcursul celor doi ani s‑au stins din viaţă mai mulţi români cu boli cronice, cărora li s‑a refuzat asistenţa medicală, decât pacienţi infectaţi cu covid. Ne gândim la cei cărora în timpul stărilor de urgenţă şi alertă li s‑a refuzat internarea în spital sau asistenţa medicală pentru că nu erau vaccinaţi. Ne gândim la morţii înmormântaţi fără veşminte, în saci de plastic, fără să fie identificaţi, la ordinul celor care au uitat, s‑au prefăcut că uită sau n‑au aflat că şi morţii au demnitate. Mă gândesc, fireşte, şi la politizarea recentei pandemii, şi la respectarea fără discernământ a unor protocoale medicale impuse, şi la cazurile de malpraxis… Printre multele victime ale neglijenţei medicale crase se află şi mătuşa mea pe linie maternă, Teodora Galben, care – vindecată de covid – s‑a stins cu zile, pentru că, în urma tratamentului spitalicesc incomplet şi, deci, ucigaş, i‑a cedat inima la porţile unui spital privat; tentativele de a o readuce la viaţă au eşuat. Cu câteva minute înainte de a pleca la dreapta Domnului, Teodora şoptea: „Vreau să traiesc, vreau să trăiesc, Doamne…”.
Să înţelegem că toate aceste… – cum să le zic?… monstruozităţi?… – au fost făcute la recomandarea OMS‑ului, invocat mereu de autorităţile medicale şi de cele politice? Acelaşi OMS – înfiinţat la 1948 şi având 193 de state membre – care aduce iubirea printre tulburările mintale? (v. OMS consideră că dragostea e o boală mintală gravă! Nu se spune însă dacă poate fi tratată prin vaccinare ARN mesager, în Ziuanews, 11 decembrie 2021.) Şi cu Legea iisusiacă a Iubirii, care dăinuie de mai bine de două milenii, cum rămâne?
■ Poet, romancier, eseist şi editor
Aura Christi
