Strada înjură? Înjură şi filmul, înjură şi teatrul, înjură şi literatura. Sindromul Tourette, boala înjurăturii face ravagii. Precaritatea mijloacelor stilistice e suplinită de înjurătură şi de cuvinte neconvenabile.
„Iubiţi vocala!”
Nichita Stănescu
Pe întrecute, varii lunetişti atacă din toate poziţiile, de 5 luştri încoace, limba noastră cea română. Guvernanţii pot declara liniştiţi creşterea zero a limbii naţionale, dacă şi miniştrii învăţământului vorbesc agramat, fără a-l întrece, totuşi, în expresivitate, pe ex-ul Agriculturii, Stelian Fuia: „Pregătirea mea a fost continuă şi o voi continua în continuare”. Lua-v-ar DNA-ul, ANI, DIICOT-ul, să vă ia, îţi spui când îl auzi pe Igaş „branconând”, pe Ion Olteanu cu „e legate”, pe „dragă Stolo” vorbind, cu ştiuta-i fentă de maxilar, despre „ştandard de viaţă”. „Adică că suntem pe drumul cel bun”, Zona Euro. Oare se referea la viaţa (şi limba) de baron PSD, PD, PNL etc.? Ăştia-s miliardari în euro, ce să se mai încurce cu leul năpârlit. În vangheleză, nu se conjugă a fi, ci numai a avea. Cât despre doamna Birchal, ameninţată, pesemne, de subzistenţa lingvistică televizuală după viitoarele alegeri, s-a aurit
: şi-a cumpărat un lingou.
Parlamentarii Geoană şi Marinescu n-au depăşit faza decât a limbii române stricate, iar adversarii cât şi fanii îl comentează pe Ponta ca şi prim ministru. Să le spunem ca Jean d’Omersson că fac parte din l’inaptocratie sau, mai bine, din ineptocraţie?
Mai este şi încăpăţânarea de a accentua greşit. Suntem ameninţaţi că Băsescu ba vrea, ba nu vrea să ocupe „imobílul din Gogól (bine că nu i s-a spus Gogoal). „Cu toţi”, spunea Boc, rimând cu netoţi; ecţetera, zicea Radu Vasile, alias poetul Mischie, lăudat de Mircea Dinescu, recent ocupat să-l invite pe MRU la masă (cu vită?) şi punând lăutarii să-i cânte din rărunchi: „Daolică danga/ Mi se rupe ştanga”. Mie îmi răsună în urechi „Fiţi ungurenii mei!”, updatat: Fiţi băsişti! „Şi-ncodată, şi-ncodată, şi-ncodată!” Pardon, iohanişti! Asta aşa, pentru transparentizare, vocabula favorită a şefului SIE.
Am tot propus un PLRC – Partidul Limbii Române Corecte –, că tot se poate înjgheba o partidă din 3-4 persoane. Mă tot gândesc acum la SSLR – Serviciul Securităţii Limbii Române, vizându-i pe cei nepăsători, din ce în ce mai nepăsători de stricarea limbii.
Am scăpat de limba toavă a femeilor politice socialiste (obtuzele, incultele, de la Suzi Gâdea la Maria Găinuşă, de la Lina Ciobanu la Aneta Spornic), dar nici actualele nu-s mai breze. Taci şi pari profundă, le-ar sfătui un consultant de bună credinţă.
Pledoaria pentru vorbire „firesc cacofonică” (A. Pleşu) a avut succes: iată-ne kakofili, cum o dovedeşte Anca Constantinescu, pedista care n-are „ciocu mic”; când „priceputa femeie de afaceri” rămâne fără vorbe, uzează de apă rece contra adversarului politic: apa trece, gestul rămâne.
De când Elena Udrea şi-a recăpătat sutienul, canalele TV ne fericesc iarăşi cu emisia-i precipitată, în penurie de silabe („dau răspunsuri oamen’lor”). Roberta Elena Anastase nu ştie să numere, dar de vorbit vorbeşte preoţeşte: „Veniţi de luaţi lumină!” (de la doamna Udrea). Întrebare parantetică: vă interesează când naşte Anastase? Nu. Dar ştirile ne-au furnizat data fixă, aşa cum ne-au anunţat că tortul de nuntă a avut un metru şi jumătate. Şi-n timp ce madam’ Udrea verifica spusa lui Harold Mac Milan, „un ministru este totdeauna un echilibru între un clişeu şi o indiscreţie”, EBA, numai buze expandate şi tocuri, slobozea vorba inexactitudine.
Cerând sondaji ca să afle dacă Ponta mai are favorabilitate, Górghiu se exprimă într-o politicheză tăioasă, mult diferită de turcana lentă, manichiurată. Doar doamna Turcanu e femeie de cultură, în haine haut-couture. Pot spune, privindu-le cum se zbat, că politica urâţeşte femeile. Iar puterea politică lungeşte mâinile, nu mintea, nici poalele, judecând după veşmintele stupefiante ale plutonului blond pedelisto-penelist. Mai mereu underdress (plete curgând râu, în loc de păr strâns, genunchi goi până la şort electoral (model Olguţa Vasilescu; la ştirile de la ora 19 ale Antenei 1, din 31 mai 2015, am auzit despre „o pereche de şorţi de plajă”; am notat data pentru că sunt sigură că pluralul şorţi va prinde teren lingvistic, la fel ca succesuri şi norocuri şi sistemuri, femeia politică îşi dublează agresiunea verbală prin ţinute sex-pistol. Şi „se va devola”, cum se exprimă doamna Turcan, din ce în ce.
Dar să urmez cererea lui Becali: „Vreau să terminăm cu acuzurile astea” şi să intru pe teren mass media. Dacă limba a stricat-o rău clasa politică, nici mediile nu se lasă mai prejos, ba chiar ar trebui scris pe ecran, ca pe pachetele de ţigări, că dăunează grav sănătăţii limbii române. Nu mai spunem cumpărători, ci bayeri, avem bloguri despre food, nu despre mâncare. Mai este în DEX cuvântul înţelegere, dacă se preferă deal? Cât despre diacritice, Dumnezeu cu mila. Într-o zi de 13 („ghinion” cu ghilimele!) se putea citi pe o burtieră Prostii sub clar de lună în loc de Proştii sub clar de lună, piesa lui T. Mazilu.
La orice zapping, înregistrezi erori peste erori. Ştirista mândră şi mândruţă, ca să nu-i zic bâlbuţă, a apus, dar steaua ştiristei-esca străluce: o mai vedem şi nu e.
Îndemnul nătâng al moderatorilor, „spuneţi cu subiect şi predicat” (variantele udriste: „eu spun/ eu am spus lucruri; (nu) pot să spun lucruri”) asurzeşte. Ca şi expresia a da cu subsemnatul. Cum se îmbulzeşte peste invitaţi Lavinia Şandru, mai rar cineva! Iar discuţiile de tip vuvuzeală nu contenesc. Tocşoiştii
vorbesc şi vorbesc şi vorbesc, cu gura, cu mâinile şi cu picioarele, dar fără ureche, fără a-l auzi pe celălalt. De la Anton Pann cetire: „Pentru prost tăcerea-i minunată./ dar de ştie-acest folos, nu-i prost./ Când n-ai merit, nici învăţătură/ Ţine-ţi bine-nchisă limba-n gură”. Să le spună cineva moderatorilor: La carte, cetăţeni! Lucrativ nu vine de la a lucra, nici salutar, de la a saluta. Numai că gramatica limbii române devine extrem de… liberală, fără a mai fi artă (alături de celelalte 6: retorica, dialectica, muzica, aritmetica, geometria, astronomia). „Româna se vorbeşte-n două limbi”, cum cânta folkistul cu referire la moldovineasca glosată de slaviciosul de peste Prut, Vasile Stati, autorul Dicionarului moldo-român? Dă fapt (ca s-o dau pe dâmboviţeană), fiecare îşi creează propria realitate lingvistică, aşa cum îl taie capul. „Domnule X, tu cum…”, se adresează o moderatoare unui invitat, făcând o legătură riscantă între tu şi domnule, à la Miţa Baston. Şi câte „legături” nu se fac la ştirile noastre cele de toate zilele: „Marinela, ai legătura! Andrada, ai legătura! Ilknur, ai legătura!”. Şi „legătura” răspunde prompt: „Cum ai spus şi tu, Andreea…” Mai hazos e când se corectează unii pe alţii, iar corectura conţine altă greşeală, ca în Domnule X, „propriile” se scrie cu doi de „i”; scriitoarea-zână, Andreea Marin, optează pentru „doi de fî”. Da, sunt diverse baduri, cum spunea un ziarist care n-avea la îndemână cuvântul românesc. Un malenj, cum zicea un realist (de la Realitatea), de agramatisme.
Vorba Monei Muscă, iacătă că am ajuns la subdialectul monden moderat. Doar n-o să se vorbească, pe aşa căldură, corect în emisiunile de divertisment. Am intrat în vacanţa mare, iar homo loquens poate cultiva cât doreşte vulgarul. Şi-mi amintesc cum îşi justifica Oana Roman, la Confidenţial, lipsa de rating a unei emisiuni: „Am fost prea intelectuală”. Ei, dacă ar fi combătut… ipocrizia ca doamna Tatoiu, arătându-şi chiloţii din sertar, cumpăraţi de la Paris… Am scăpat de madam’ Tatu, cu morala ei relaxată, în dialog cu extravagantul Bebe-sex, şi-am dat peste şi mai relaxata madam’ Tatoiu, mereu up to date când e vorba despre educaţia la români. Profa de mate a vândut rujuri Oriflame în şcoli, educativ, fireşte. Trecem. Butonăm, dar dăm iarăşi de Tatoiu. Aproape că prefer să-l văd pe Cataramă sugându-şi dinţii la TV, pe populara Merişoreanu, pe mama Mitoşeru ori pe Arşinel din Dolhasca moldavă cu Stela cu tot, decât s-o aud pe Tatoiu, mereu în stare de talk-show, pe o gamă largă de subiecte, de la norul toxic de provenienţă Cernobâl la poligamie, la Băsescu, la, la, la… Unde-unde, că-i peste tot, a fixat diferenţa bărbat-femeie? „La el se vede când nu i se scoală, la noi nu”. Şi bătrânica bretonată, cu subsuorile goale a continuat. „Femeilor le e frică de ridicol”. Dumneaei, nu. Legea lui Pruteanu ar fi putut s-o amendeze după ce a spus: „lumea care te cunosc”. Dar pe câţi n-ar fi putut inculpa legea asta? Din seria Matiz pentru Mattisse şi Jerry pentru Jarry face parte şi pronunţia „Aicăn” pentru Eikon. La Antena Stars, Tour Eiffel se pronunţă Aifăl Taur, iar asistentele toride cad uşor în capcane lingvistice. Veşnicul „nea Ţuţu” Condurăţeanu, în ţuţa lui, ne tot salută cu „Vă pup pă suflet!”. TVclastă cum sunt, l-aş scoate din ecran pe Petru Frăsilă cu „şaiul”, dar şi cu invitatul Simirad, poreclit Tolstoievski, vorbind despre „Şauşescu”. Adrian Păunescu obişnuia să-i corecteze pe invitaţii în defect de regular roumanian, cât erau ei de profesori universitari. Eu i-aş fi spus lui Radu Feldman Alexandru că pe Pareto nu-l cheamă Vittorio, ci Vilfredo.
„Fără scaun la vorbă”, cum zice poporul, divuţele, adevărate chivuţe, sporovăiesc aşa cum le vine la gură. Lui homo consumericus pare-se că nu i-au ajuns 12 ani de circotecă Bahmu-Prigoană. Ne prigonizăm sau începem de-toxifierea televiziunilor? O emisiune a lui Morar (din şcoala Andrei Gheorghe) îşi propune să afle ce vinde mai bine: sexul sau prostia. Aş zice că ţopenia feminină, de vreme ce invitatele sunt, majoritar, fiinţe limitate, sărace-n minte, grobiene, vulgare, primitive, în conflict cu cartea; ţoape „cu două sau mai multe picioare”, cum le spunea Mircea Constantinescu, târgovişteanu. În Silicon Valley, care e televiziunea, ţoapele sunt date drept VIP.
Strada înjură? Înjură şi filmul, înjură şi teatrul, înjură şi literatura. Sindromul Tourette, boala înjurăturii face ravagii. Precaritatea mijloacelor stilistice e suplinită de înjurătură şi de cuvinte neconvenabile. Pu şi pi au devenit un fel de passe-partout cu care intri în emisiuni aşa-zis culturale, aflate sub BIP. Fetele ce se vor ostentativ vulgare (ca Bradea, cu ticul ei verbal, „să-mi fut una dacă nu”, ca Golea, ca Baetica), se descheie la toţi nasturii, băiuţeii la fel. Nu şochezi prin scabros, rişti să fii declarat, de comentatorii direcţiei noi, răsuflat. „Fut şi la revedere”, sună un vers de Ioana Nicolae, din volumul colectiv 40238 Tescani. I-a răspuns ca un ecou Petronela Rotaru: „Sunt o pizdă lirică”. La început a fost cuvântul Ninei Cassian, scriind, în „România literară”, de 5 sept.1991, următoarea rugă: „Îndură-te, Doamne/ de cerul gurii mele/ de omuşorul meu,/ acest clitoris din gâtlejul meu,/ vibratil, sensibil, pulsatoriu/ explodând/ în orgasmul limbii române”. Ca la un semn, ultrasexistele doamne şi domnişoare au ivit poezie şi proză din şi despre „părţile personale”. Măcar vipa Adelina Pestriţu se delimitează de scriitoare: „Eu nu fac sex, eu fac sentimente”.
Mai modest, prozatorul Editurii Trei, Ion Mărculescu (Nastasia, un amor de aproape un an) clarifică faptul că „fiecare om are metoda lui de a se pişa”, în timp ce Dudu Crudu e plin de curaj erotic: „îi băga pula între coapse, ea gemea în aer departe, departe”, cu binecuvântarea Elenei Vlădăreanu: „de ce scriu pulă în loc de sex – chiar nu vă mai priveşte”.
Manualul de română propune neonaturalisme, ca elevii să iasă din dilema ţi-o tragi sau nu ţi-o tragi. Şi cine mai crede, dintre şcolari, că la grammaire est un chanson douce (Erik Orsenna), când debutantul în manual, Ovidiu Verdeş, cu Muzici şi faze, se exprimă atât de precar? Cât despre internauţii români, aflaţi că ei deţin locul al treilea la pornografie virtuală, precedaţi doar de Bolivia şi de Chile, după o statistică difuzată de Net Bridge, în iunie 2007. De-atunci, hăt-hăt, e posibil ca România să fi ajuns pe primul loc.
Excedat de invazia poeziei libresse cu aripioare şi a prozei cu scene de sex tel-quel (precizez: doamnele sunt mai meticuloase şi mai explicite decât domnii), Nicolae Breban a explodat. Şaizeciştii şi şaptezeciştii au luptat pentru re-aşezarea scrisului sub zodia esteticului; acum vrem să considerăm cacolalia semn estetic. „Ca ce chestie să spunem f puncte-puncte, nu tot cuvântul? Literatura să fie sinceră, aproape de realitate. Nu ca-n ceauşism”, teoretiza cineva, dând dovadă de un remarcabil prost gust literar. Revoltat de cei care scriu de azi pe mâine, nu de azi pentru mâine, punând în balanţă creativitatea lingvistică (a lui Şerban Foarţă, de pildă) şi cele două vocabule cu pi şi cu pu, N. Breban a diagnosticat acest soi de a scrie, folosind la TV cuvintele cu pricina. Atitudinea sa fermă a ultragiat auzul fin al şefului ICR. Domnul Radu Boroianu s-a dezis de marele scriitor. Iar mesajele obraznice contra lui N. Breban nu contenesc, cât îi vara vară.
Pariind pe carte scurtă, în limbajul bufetului La 7 craci, un ultim venit în dispută îl acuză pe Breban că ar lucra la cărţi nedorite de (mai) nimeni, că nu-i nici citit, nici vândut. Personal, aleg să mă citească 100 de avizaţi decât să mă cumpere 20.000. Investiţia în publicul care citeşte „pă closet”, ca miliardarul Ţânţăreanu, duce la succes Coelho, succes Dan Brown etc.
Nu se mai poartă proza elaborată? Ei, uite că Modiano nu vinde, nici nu scrie proză foarte lizibilă, de citit pe diagonală în metrou şi totuşi ia premiul Nobel. Ceea ce le doresc şi contemporanilor mei.
La impostori şi imposturi voi reveni.
