Eseu - Publicistică - Critică literară

Marea revoluţie a bogaţilor

Dragul meu prieten de totdeauna, trăim astăzi o epocă pe care o numesc a fi Criza de Mentalitate, acum, când lumea încearcă să se reaşeze pe alte baze. Criza actuală a fost declanşată de o răzvrătire nemaiîntâlnită, MRB – marea revoluţie a bogaţilor. Important este să supravieţuim noi înşine, fizic, şi toate câştigurile culturii şi civilizaţiei oamenilor. Este nevoie de o mentalitate deschisă, să eliminăm emoţiile negative, precum teama, frustarea, ura, mânia, durerea, părerea de rău, dar şi poftele şi celelalte boli mintale declaşate voit de MRB ca nişte furtuni fireşti, ne repetă ei, pentru a ne face să credem că sunt capricii ale unei naturi de nestăpânit.

Să nu ne desprindem de valorile fiecărui popor, să le recunoaştem, şi prin ele să ne cunoaştem pe noi înşine. Să cultivăm emoţiile care ne caracterizează, bucuria, mulţumirea, iubirea. Omul este perfectibil. Noi nu ne naştem nici buni şi nici răi, se cuvine ca părinţii şi şcoala şi mediul în care trăim să ne şlefuiască şi să nu ne lase să acţionăm după mintea de copil care este ca un aluat necrescut. Odată cu vârsta, noi înşine să ne cultivăm, să ne educăm, să ajungem la autoperfecţionare.

În plină criză a mentalităţii, scrutând în noi, să ne întărim, să restabilim armonia între eu cel din inima mea şi eul aparent, pe care îl văd ceilalţi în noi, să ne străduim să fim mai înţelepţi şi totodată să fim în armonie cu valorile de totdeauna ale pământului. Omul este o entitate menită să urmărească şi să fortifice echilibrul între celelalte două entităţi fundamentale ale universului, între Cer şi Pământ. Echilibrul şi până la urmă frumuseţea vieţii se cuvin restabilite şi întărite în permanenţă prin purtarea fiecăruia, prin omenie, loialitate, sinceritate şi cinste, prin virtute, prin dreptatea care trebuie să fie un fel de călăuză a zilelor noastre, pentru că soarta sau ceea ce hotărăsc cele trei frumoase ursitoare din poveste în ziua a treia a vieţii fiecăruia dintre noi nu se aplică automat, nu este arbitrară, ci este dependentă de conduita noastră. Noi suntem parte la destinul care ne este hărăzit de Cer, destin care este mai degrabă un cadru, în interiorul căruia ne trasăm noi înşine drumul vieţii.

Sunt psihologi şi filosofi care operează cu modele de oameni. Iată cele câteva categorii: omul obişnuit, omul mărunt sau meschin, bicisnic şi rău, şi omul de valoare, existent pe câteva trepte. Sfântul ar fi idealul suprem de om, persoană sacră, un înţelept care se află cu un pas înaintea oamenilor obişnuiţi, o personalitate morală fermă. Înţeleptul este omul plin de resurse şi activ, pentru că, dacă sfântul se izolează oarecum de lume, se aseamănă mai degrabă pustnicilor, înţeleptul se străduieşte să elimine din societate şi din om lăcomia, aroganţa, extravaganţa, el este încărcat cu bucuria vieţii, cu înţelepciune şi virtute şi încearcă să educe omul, să‑l facă mai bun din toate punctele de vedere. Omul de caracter este omul cu virtute aleasă şi cu o inimă sinceră, prevăzător şi abil, care posedă cunoştinţe largi şi avansate şi are realizări extrem de mari, un cărturar adevărat, aş zice. Omul superior ar fi gentlemenul, o persoană informată, cultivată şi cu un caracter moral înalt, omul de onoare. El ar fi statura ideală a omului şi un model de urmat, cărturar luminat şi el, personalitate de excepţie ridicată prin cultură, ca şi omul de caracter.

Toate aceste modele reprezintă oameni cinstiţi şi drepţi, caracterizaţi prin omenie şi iubire pentru sine, pentru aproapele şi pentru întreaga umanitate, dar şi pentru mulţimea lucrurilor lăsate de Dumnezeu pe pământ. Ei propovăduiesc calea învăţăturii, omenia şi iubirea, ei înşişi fiind modele de dreptate şi modestie. În sfârşit, la ei nu există neconcordanţă între vorbă şi faptă.

Iată felul meu particular de a vedea lumea, expus în eseuri minuscule, cu imagini expresive şi limbaj concentrat, cu simţămintele care mă domină şi cu aşezarea vieţii, deloc întâmplătoare, ci predestinată, tablete despre noi şi lumea de astăzi.

UNU

Viaţa este de fapt o stare de spirit.
Când sunt într‑o dispoziţie bună şi mă gândesc la binele tuturor
Viaţa nu mi se pare deloc supărătoare
Este o aventură galantă.
Când sunt într‑o dispoziţie bună
Şi nu mă îngrijorez la tot pasul
Am mai puţine probleme inutile.
Atunci
Totul este plăcut ochiului
Sunt plin de energie, iar
Viaţa este munte însorit
Simplu de cucerit.

De la V.B., de Sfintele Paşti 2023

■ Romancier, scriitor, eseist, diplomat

Constantin Lupeanu

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button