„Lovinescu ar fi citit cu pasiune Scriitori romani de azi şi ar fi văzut în Eugen Simion un al doilea urmaş al său, numai cronologic vorbind, după Pompiliu Constantinescu. Este supremul elogiu ce i se poate aduce, într‑o viziune panatheneică, de succesiune a generaţiilor şi de cei mai aleşi lampadofori.”
Şerban Cioculescu
„Cartea se poate citi şi de nespecialişti cu delicii, ca o proză critică excelentă. Dar meritul cel mare e că, lăsând‑o din mână, rămâi cu următoarea impresie: Ia te uită, domnule, ce literatură interesantă s‑a scris în aceşti ani! Cât de diversă şi bogată! Nu‑i lucru mic să existe în aceeaşi perioadă talente atât de ispititoare, cu o problematică serioasă şi profundă ca acelea analizate în această carte.”
Marin Sorescu
„Ţinând drept, la deal, mijlocul drumului şi la vale firul apei, crescut de curaţii lui părinţi ţărani cu geamătul plugului şi sudoarea lui, la şcoală la Ploieşti, Eugen Simian 
a îndreptăţit pe viu metafora lui Arghezi, schimbând brazda‑n călimară.
Există un bun‑simţ al acestui popor şi o măsură, un drag de muncă în idei şi o spălare de vedenii, un mod drept de a construi şi de a aşeza chiar şi aerul pe frunze, care îl cinsteşte şi care tot timpul se reproduc.
Există o om
enie a florii şi o suavitate a pâinii aici la noi unde îngerii au burtă şi munţii supleţe. Repezi la suprafaţă şi iuţi în străfund, peştii din piatră îi pescuim, sculptându‑i cu dinţii pe cei din apă. Oricine la noi e ca la el acasă dacă nu îşi uită inima altunde.
Vorba dulce, mult aduce, aşa se face că aici la noi se mai găseşte şi când nu se mai găseşte.
Toate aceste precepte ţărăneşti se vor fi aflat şi în adolescentul Eugen Simion când a optat pentru cerneală.
Astăzi îl regăsesc, după ce am tocit cu coatele aceleaşi bănci de şcoală şi cu sufletul acelaşi praf de aripă de flutur, împlinit şi în luminoasă maturitate.
El şi‑a făcut din modul echilibrat şi adânc de a gândi o respirare, iar din modul curat şi pe‑ndelete de a cumpăni – inspirare.
Foc de inteligent, el este însă, mai întâi de această povară, talentat.
Dorul de Apollo şi‑l strigă parcă din braţele lui Dionysos.
Eugen Simion reprezintă şi este intelectualul român autentic. Creator de ramură cu umbră, adică nepot de stejar şi văr primar cu mărul domnesc.
Cartea Domniei Sale Scriitori români de azi este cea mai de seamă de la Istoria literaturii române a lui G. Călinescu, întru dragoste de poezia patriotică, după opinia inimii noastre.”
Nichita Stănescu, „Argeş”, 1976
„Principala calitate a ciclului Scriitori români de azi (dincolo de retuşurile impuse de însăşi perspectiva istorică) constă tocmai în fundamentarea istorico‑literară a judecăţii estetice, în refuzul oricărei metafizici estetizante, în efortul de comprehensiune a totalităţii unei creaţii analizate nu în laboratorul steril şi abstract al metodelor de ultimă oră, ci în contextualitatea ei. Astfel, autorul respinge, cu egală vigoare, atât absolutizarea valorilor contemporane rupte de orice tradiţie sofistică în care «avangardismul” şi «proletcultismul» imediat postbelic şi‑au găsit terenul de convergenţă şi de emisie a unor false ierarhii, cât şi cealaltă absolutizare, inversă, a negaţiei estetizante, venită dintr‑o aşa‑zisă situare «sub specie aeternitatis».”
Mircea Zaciu
„La începutul deceniului şapte al secolului trecut, câţiva, din cei ce ne hazardam în al treilea deceniu al existenţei, am intrat într‑un fel de conflict, neelucidat prea bine
nici azi, nu numai cu ceea ce se numeşte «presiunea socială» ‑ în acea vreme, se ştie, mai ales în estul Europei, într‑o formă nu rareori bestială, anti‑valorică, dar şi absurdă, dacă e să folosim unul din conceptele dragi şcolii franceze teoretice şi universitare. Nu, nu am fost «post‑moderni», cum se spune azi, adică nu am negat generaţiile de creatori ce ne‑au precedat, indiferent de ecoul lor în epocă, ci entuziasmaţi de capacitatea lor de a «construi», de a se «solidariza» cu o tradiţie, ea înseşi vie, luptătoare, pentru ceea ce numeam valoare. Şi atunci, unii dintre noi, am înţeles că nu sunt suficiente câteva producţii cu un grad înalt de specificitate, literară, culturală, se înţelege, ci… avem o gravă şi urgentă nevoie de sinteze: de viziuni ample şi, dacă e posibil, organice, faţă de tumultul şi zbaterea «foiletonistică», chiar şi scânteietoare a nu puţinora.
Eu am îndrăznit să abordez conceptul de operă în obsesia mea amplă, epică. Eugen Simion, aproape singurul dintr‑o falangă excepţională de critici care ne‑au sprijinit (Negoiţescu, Lucian Raicu, Matei Călinescu şi N. Manolescu), s‑a avântat într‑o «lucrare» amplă, sintetică, în 4 volume, Scriitori români de azi, care a fost nu numai o formă a analizei, periodizării, judecăţii de valoare, dar şi una a «riscului» şi a luptei cu «forurile», adesea obtuze şi inclemente, o ştim. Opus, «construcţie» şi «viziune» din care erau excluşi cei agreaţi şi sprijiniţi de instanţele comuniste, dar se aflau amplu trataţi şi unii scriitori «recalcitranţi», adesea tăiaţi din nomenclaturile festive. Precum Baconski, Buzura şi Breban. Azi încă, după atâta «vreme», îi mulţumesc!”
Nicolae Breban, iunie 2020
Eugen Simion
