În afara premiilor cucerite de cele mai valoroase lung metraje ale anului cinematografic,
Closer to the Moon şi Quod Erat Demonstrandum, palmaresul Premiilor Gopo a cuprins alte distincţii reprezentative.
Intrate într-o frumoasă tradiţie, aceste aşa zise „Oscaruri româneşti”, Premiile Gopo, au ajuns la ediţia a IX-a. Menite să recompenseze (prin votul a peste 400 de cineaşti, din toate domeniile de activitate) cele mai valoroase creaţii cinematografice ale anului 2014, Premiile Gopo 2015 au dat câştig de cauză filmului Closer to the Moon de Nae Caranfil, care a repurtat cele mai multe şi cele mai importante premii ale ediţiei, fiind urmat de un alt film de succes al noului cinema românesc, Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.) de Andrei Gruzniczki, distins, de asemenea, cu multe premii (printre care toate cele patru premii 
de interpretare). Closer to the Moon este, de fapt, o coproducţie România-S.U.A.-Italia-Polonia-Franţa, ai cărei producători sunt Bobby Păunescu, Michael Fitzgerald, Renata Rainieri, Alessandro Leone, Denis Friedman, un film vorbit în engleză, cu o prestigioasă distribuţie internaţională, care şi-a propus să evoce – într-o originală „cheie” tragi-comică – „marele jaf comunist” din secolul trecut, când, în vara anului 1959, un spectaculos atac asupra unei furgonete a Băncii Naţionale a pus pe jar întreaga ţară. Autorii jafului, identificaţi şi condamnaţi la moarte, au fost obligaţi, înaintea executării pedepsei, să participe la o reconstituire filmată (în scopuri „educative”), să-şi joace, aşadar, fiecare, propriul rol în hold-up-ul efectuat: acesta ar fi, în principal, subiectul „comediei negre” realizate de Nae Caranfil, şi distinsă, pe bună dreptate, cu premiul Gopo pentru cel mai bun film românesc al anului 2014. Filmul este intitulat Closer to the Moon pentru că tocmai în zilele jafului bucureştean omenirea ajungea „mai aproape de lună” şi un important şlagăr internaţional saluta momentul. Să menţionăm şi faptul că, la categoria „celui mai bun film” au mai fost nominalizate lung metrajele Quod Erat Demonstrandum de Andrei Gruzniczki şi Al doilea joc de Corneliu Porumboiu (o nominalizare mai greu de înţeles, nefiind vorba, practic, de un film, ci de o partidă de fotbal, cap-coadă, comentată de regizor împreună cu tatăl său, arbitrul Adrian Porumboiu). Pentru superbul său film, Nae Caranfil obţinea şi premiul de regie (la concurenţă cu aceiaşi Andrei Gruzniczki şi Corneliu Porimboiu) şi premiul pentru cel mai bun scenariu (categorie la care au mai fost nominalizaţi Oana Maria Cajal şi Nicolae Mărgineanu pentru scenariul la filmul Poarta Albă, şi Andrei Gruzniczki pentru Q.E.D.). Filmul Closer to the Moon a mai figurat de câteva ori în palmaresul Premiilor Gopo. Directorul de imagine Marius Panduru a primit premiul pentru cea mai bună imagine, la concurenţă cu Pătru Păunescu (operatorul filmului Ana), George Dăscălescu (O poveste de dragoste-Lindenfeld), Mihai Sîrbuşcă (Poarta Albă) şi Vivi Drăgan Vasile (Q.E.D.), Cătălin Cristuţiu, Larry Madaras şi Roberto Silvi au primit premiul pentru cel maim bun montaj, ceilalţi nominalizaţi fiind monteurii filmelor Bucureşti, unde eşti?, Paşaport de Germania şi Q.E.D., Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru, Marius Leftărache au primit premiul pentru cel mai bun sunet, compozitorul Laurent Couson a primit premiul pentru cea mai bună muzică originală, la mare concurenţă, probabil, cu Mircea Florian (pentru filmul Ana), Adrian Enescu (Kyra Kyralina), Pedro Negrescu (Q.E.D.), Doina Levintza a primit premiul pentru cele mai bune costume, în competiţie cu Oana Păunescu (Kyra Kyralina) şi Svetlana Mihăilescu (Q.E.D.), o întreagă „echipă”, alcătuită din Laura Ozier, Elena Tudor, Lucas Coulon, Maria Andreescu a repurtat premiul pentru machiaj şi coafură. În total, aşadar, filmul lui Nae Caranfil a primit nouă dintre premiile Gopo ale actualei ediţii, filmul lui Andrei Gruzniczki Q.E.D. obţinând, şi el, cinci distincţii importante, printre care, cum spuneam, toate premiile de interpretare. Laureat al premiului pentru cea mai bună interpretare masculină (rol principal) a fost Florin Piersic jr., pentru rolul securistului Alex Voinea, ceilalţi nominalizaţi fiind Mark Strong şi Harry Lloyd din Closer to the Moon, Serge Riabukine din Cripta, Sorin Leoveanu, tot din Q.E.D.. Pentru premiul de interpretare feminină (rol principal) a fost aleasă Ofelia Popii, interpreta Elenei Buciuman din Q.E.D., celelalte nominalizate fiind Vera Farmiga (Closer to the Moon), Victoria Cociaş (O poveste de dragoste.Lindenfeld), Olimpia Melinte (Planşa), Crina Semciuc (#Selfie). Cel mai bun actor în rol secundar a fost considerat Virgil Ogăşanu pentru rolul lui Martin Scăunaşu din Q.E.D., aflat la concurenţă cu Marian Adochiţei (Planşa), Bogdan Nechifor (Poarta Albă), Dorian Boguţă (tot din Q.E.D.) şi Răzvan Vasilescu (#Selfie). Premiul celei mai bune actriţe în rol secundar a revenit Alinei Berzunţeanu – al cărei talent de excepţie l-am remarcat, în ceea ce mă priveşte, cu ani în urmă, într-un spectacol cu Proştii sub clar de lună de Teodor Mazilu –, pentru rolul Valeriei din Q.E.D., la concurenţă cu Iulia Ciochină, Monica Ghiuţă, Tora Vasilescu, Alina Chivulescu. Cel de al cincilea Premiu Gopo obţinut de filmul Q.E.D. a revenit scenografului Cristian Niculescu pentru cele mai bune decoruri, la concurenţă cu Dan Toader (Kyra Kyralina), Mădălina Marinescu (O poveste de dragoste. Lindenfeld) şi Dumitru Nicodim (Poarta Albă).
În afara premiilor cucerite de cele mai valoroase lung metraje ale anului cinematografic, Closer to the Moon şi Quod Erat Demonstrandum, palmaresul Premiilor Gopo a cuprins alte distincţii reprezentative. Premiul pentru cel mai bun lung metraj de debut a revenit filmului Bucureşti, unde eşti? de Vlad Petri, un portret al străzii bucureştene la aproape un sfert de veac de la revoluţia din decembrie, celelalte nominalizări ale categoriei fiind America, venim! de Răzvan Săvescu şi Planşa de Andrei Gheorghe. Premiul pentru cel mai bun film documentar a revenit filmului de lung metraj Toto şi surorile lui de Alexandru Nanau, o dramatică poveste din Ferentari, în care regizorul a filmat vreme de 15 luni pe Toto, un băiat de zece ani, şi surorile lui mai mari, Ana şi Andreea, a căror mamă este la închisoare din pricina traficului de droguri; celelalte nominalizări au fost Al doilea joc de Corneliu Porumboiu (n-am înţeles nici această nominalizare), În numele primarului de Anca Hinte, Paşaport de Germania de Răzvan Georgescu,
Un ultim an în 114 minute de Daniel Nicolae Djamo. Cel mai bun scurt metraj documentar a fost considerat un film al prestigioasei „şcoli de la Sibiu”, O scurtă istorie – Astra film de Carmen Lidia Vidu, iar cel mai bun scurt metraj de ficţiune a fost declarat Trece şi prin perete, un ingenios film psihologic al titratului regizor Radu Jude. Premiul „tânără speranţă” a revenit operatoarelor de imagine Alexandra Carastoian şi Boroka Biro (pentru filmul Planşa), care au concurat împreună cu tinerii actori Diana Bogdan şi Cristian Bota, şi cu tinerii regizori Ana Maria Comănescu şi Paul Mureşan. Cel mai bun film european care a rulat pe ecranele noastre în 2014 a fost considerat La grande belezza, un film sensibil, seducător de Paolo Sorrentino, care a concurat, printre altele, cu cele două serii ale unui film foarte „în vogă” precum Nimfomana de Lars von Trier. A fost acordat şi un Premiu al publicului, filmului românesc cu cei mai mulţi spectatori în anul 2014: premiul a revenit filmului # Selfie de Cristina Iacob, care a fost văzut de 102.206 de spectatori, înregistrând un beneficiu de 1.147.487 de lei.
În palmaresul Premiilor Gopo 2015 au intrat şi câteva semnificative „premii speciale”. Un premiu pentru întreaga carieră a revenit, de pildă, actriţei Coca Bloos, care a ajuns la film destul de târziu după ce izbânzile ei teatrale, pe scena de la Piatra Neamţ, ne cuceriseră, efectiv, pe noi , cei de la „Contemporanul” – şi mă gândesc la Laurenţiu Ulici, la Aurel Bădescu, la Dinu Kivu şi la mine – cu mulţi ani înainte. La film a ajuns abia spre sfârşitul anilor ’80, când regizorul Alexandru Tatos a luat-o în Secretul armei… secrete, după care a jucat în Vinovatul de Alexa Visarion, a fost judecătoarea pisăloagă din Divorţ din dragoste de Andrei Blaier, a apărut în Casa din vis de Ioan Cărmăzan, având şi un rol teribil în Patul conjugal de Mircea Daneliuc (era soţia directorului de cinema jucat de Gheorghe Dinică, o femeie la capătul puterilor, însărcinată, într-o epocă în care curetajele erau foarte scumpe, economia de piaţă era necruţătoare, iar salturile de pe dulap – pentru neutralizarea fătului – teribil de obositoare. Au urmat alte roluri reprezentative ale actriţei, în filme precum Crucea de piatră de Andrei Blaier, Această lehamite de Mircea Daneliuc, Terente – regele bălţilor de Andrei Blaier, şi aşa mai departe, până la rolurile sale din mileniul III, la început în Niki Ardelean, colonel în rezervă de Lucian Pintilie, mai apoi în Eva de Adrian Popovici, Loverboy de Cătălin Mitulescu, Şi caii sunt verzi pe pereţi de Dan Chişu, Sunt o babă comunistă de Stere Gulea, America, venim! de Răzvan Săvescu. Un Premiu pentru întreaga activitate a revenit şi actriţei Eugenia Bosînceanu, nu oricând, ci la câteva săptămâni după împlinirea vârstei de 90 de ani. Fără a fi avut, în cariera sa cinematografică de aproape şase decenii, multe roluri de prim-plan, interpreta a trecut prin câteva dintre cele mai valoroase filme româneşti ale acestor 60 de ani, după debutul său în filmul regizorului francez Louis Daquin Ciulinii Bărăganului, şi după alte câteva capodopere precum Când primăvara e fierbinte de Mircea Săucan, Comoara din Vadul Vechi de Victor Iliu, Răscoala lui Mircea Mureşan, Duminică la ora 6 de Lucian Pintilie, după Baltagul aceluiaşi Mircea Mureşan şi după Facerea lumii de Gheorghe Vitanidis, după Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte de Sergiu Nicolaescu, după Păcală de Geo Saizescu, după Septenbrie de Timotei Ursu, după Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu de Malvina Urşianu, după Balanţa lui Lucian Pintilie, până la filme din prezentul apropiat precum Binevenită fii, închisoare de Nicolae Mărgineanu, Italiencele de Napoleon Helmis, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile de Cristian Mungiu sau Poziţia copilului de Călin Peter Netzer. În sfârşit, este de consemnat Premiul Special acordat unui veteran al filmului de animaţie, Ion Truică, un regizor cu o tuşă stilistică inconfundabilă, după cum a dovedit-o în întreaga sa carieră, începută încă la sfârşitul deceniului şapte, îndeosebi după ce autorul s-a arătat preocupat de tălmăciri cinematografice după opere literare celebre, realizând Carnavalul (1972), pornit de la povestea „fetiţei cu chibrituri” a lui H.C. Andersen, apoi Hidalgo (1975), după Cervantes, Remember (1978) după Nichita Stănescu, Prinţul fericit (1980) după Oscar Wilde, Crepuscul (1981), film axat pe motive bacoviene, Hiroshima (1983), după versurile lui Eugen Jebeleanu, Rovine (1983), cu ecouri din „Scrisoarea a treia” eminesciană, şi aşa mai departe, până la Obeliscul (2014), când regizorul s-a întâlnit cu proza lui Geo Bogza, pornind de la o povestire a acestuia apărută în revista „Contemporanul”…
