Filmul Away from her (2007) constituie debutul regizoral al tinerei actriţe Sarah Polley, fiind transpus cinematografic după o povestire a laureatei premiului Nobel în anul 2014, scriitoarea canadiană Alice Munro (titlul povestirii este The Bear came down from the Mountain, 1999) şi constituie una dintre încă 
puţinele reprezentări artistice ale modului în care demenţa de tip Alzheimer afectează iremediabil atât viaţa celor bolnavi, cât şi pe cea a familiilor lor, adevărate victime colaterale. Adoptând o dublă perspectivă, pe de o parte fenomenologică (centrată pe interioritate) şi pe de alta socială (centrată pe relaţiile interpersonale), filmul aduce în prim plan, într-o manieră lirică, dar, în acelaşi timp, realistă, aspecte ale vieţuirii lângă un bolnav de Alzheimer, aspecte neglijate de către discursurile predominante asupra acestei boli, ca de exemplu căutarea sensului ce nu expiră o dată cu degradarea cognitivă a bolnavului, nevoia constantă de ataşament a acestuia etc. Mai precis, există două discursuri care tind să monopolizeze înţelegerea şi reprezentarea acestui tip de demenţă. Este vorba despre discursul biomedical a cărui abordare se încheagă prin reducerea fiinţei umane la capacitatea sa cognitivă, răpind cuvântul bolnavului considerat inapt, pierdut, şi, apoi, despre cel mass-mediatic, care pune accent pe catastrofismul bolii, relatând fapte şi aducând în prim plan pseudo-teorii care demonstrează creşterea numărului de cazuri de Alzheimer în societatea occidentală. Concomitent, discursul mass-mediatic nu uită să reamintească faptul că Alzheimer-ul este o faţetă neplăcută a bătrâneţii. A se vedea, pentru cei interesaţi de subiect şi dornici să fie bulversaţi, cartea lui Megan-Jane Johnstone, Alzheimer’s Disease, Media Representations, and the Politics of Euthanasia: Constructing Risk and Selling Death in An Ageing Society.
Filmul prezintă povestea unui cuplu, alcătuit din Fiona (Julie Christie) şi din Grant (Gordin Pinsent), un profesor universitar pensionat. Căsătoriţi de peste 40 de ani, trecând cu bine peste episoadele de infidelitate a soţului, perechea încearcă să facă faţă apariţiei uitării şi confuziilor, tot mai frecvente, ale Fionei, precum şi fricii că toate aceste simptome o să se agraveze. Femeia acceptă diagnosticul de Alzheimer cu uşurarea paradoxală, documentată de către cercetători, a celor care primesc validarea 
suspiciunilor proprii, în vreme ce Grant pare mai speriat decât soţia sa şi mai predispus să nege diagnosticul. Când starea de sănătate a Fionei se agravează, ea decide cu fermitate să se interneze într-o unitate de îngrijire pe termen lung pentru bolnavii afectaţi de demenţă, numită Meadowlake. Chiar şi atunci, Grant face eforturi să se (auto-)persuadeze cum că e nu vorba decât de o despărţire temporară. După o separare forţată care durează 30 de zile, din cauza politicii unităţii medicale, Grant îşi descoperă soţia mult schimbată. Nu îl mai recunoaşte, este politicoasă, dar distantă şi pare a fi legat o strânsă prietenie, cu implicaţii clar erotice, cu un alt bărbat, rezident şi el, Aubrey (Michael Murphy), mut şi dependent de scaunul cu rotile. Grant este decis să facă totul pentru a-i uşura viaţa soţiei sale şi a stopa declinul acesteia. Astfel, pentru a alunga depresia cauzată de plecarea lui Aubrey, luat acasă de soţia sa, Marian (Olympia Dukakis), Grant comite un soi de sacrificiu. Nereuşind să o convingă altfel să îşi ducă soţul înapoi la Meadowlake, el acceptă sfioasele, dar indubitabilele ei avansuri sexuale şi începe o relaţie cu aceasta. Aubrey revine la Meadowlake, iar ultima întâlnire a lui Grant cu Fiona înfăţişată în film este învăluită de lumina memoriei parţial regăsite: starea Fionei pare să se fi îmbunătăţit, îl recunoaşte şi îşi aminteşte de soţul ei.
Majoritatea criticilor de film consideră Away from her o producţie cinematografică de mare succes, dovadă fiind şi faptul că ea a câştigat 59 de premii, la care se adaugă încă 26 de nominalizări. Unul dintre argumentele de bază este că filmul reuşeşte să treacă dincolo de reprezentările superficiale şi negative ale Alzheimer-ului. Sunt însă şi voci care, recurgând şi la comparaţii cu nuvela lui Alice Munro, acuză filmul 
tocmai de superficialitate, dar şi de supra-estetizare. Superficialitatea ar fi vizibilă, spun ei, în idealizarea relaţiei dintre cei doi soţi, care se menţin constant într-un registru discursiv şi comportamental romantic (îşi citesc unul altuia, el o contemplă îndelung pe ea, el se sacrifică pentru ea, având drept unic scop fericirea ei), dar şi în exhibarea laturii pozitive a celorlalte personaje, toate cooperante şi pline de bune intenţii. Supra-estetizarea ar fi, într-adevăr, observabilă în liricizarea peisajelor (paşii în zăpadă, peisaje iernatice care conţin întotdeauna perspectiva ştergerii compensată vizual) şi în aspectul de catalog publicitar pentru vârstnici al celor doi protagonişti, în special al Fionei, slabă, cu aer tineresc, atletică, elegantă inclusiv atunci când boala se agravează. E drept, pe lângă un film întunecat şi care pare că decantează mizeria din fiinţă, nicidecât invers, cum e Amour, apărut în anul 2012, în regia lui Michael Haneke, Away from her conţine un optimism care ne trage, doar pe jumătate serios, cu ochiul.
Dar, chiar şi în lipsa unui consens unanim, Away from her, rămâne o reprezentare artistică a Alzheimer-ului şi a bătrâneţii, care atrage atenţia asupra unor aspecte trecute cu vederea de discursul biomedical şi de cel mass-mediatic, legate de bolnav şi de cei apropiaţi lui. Evident, ca orice formă artistică, filmul nu are pretenţia de a trata exhaustiv problema Alzheimer-ului. Liricizarea care s-a imputat filmului ar putea fi explicată ca o strategie facilă de cucerire a publicului, dar poate fi interpretată şi ca un efect al împletirii perspectivei sociale a filmului, cu perspectiva fenomenologică. Prin fenomenologic înţelegând prezentarea acţiunii din punctul de vedere al subiectivităţii lui Grant – constant ameninţată de pierderea soţiei sale –, dar şi a subiectivităţii Fionei – ameninţată, dar şi vizitată puternic, de destrămare. Zăpada apare, în acest sens, ca un simbol al uitării, al ştergerii, ca o metaforă subtilă a
Alzheimer-ului. Urâţenia unei boli şi dificultăţile inerente bătrâneţii sunt astfel sublimate prin artă.
Filmul arată că diagnosticul de Alzheimer nu întrerupe cursul vieţii nici pentru bolnav, nici pentru cei apropiaţi lui. Deşi mult mai dificilă, viaţa după diagnostic continuă să curgă. Idealizarea iubirii, suspectată de unii critici ca fiind adevărata tematică a filmului, pe lângă care Alzheimer-ul ar juca doar un rol de evidenţiere, de context, poate fi înţeleasă şi ca o strategie a celor doi protagonişti de a spori coeziunea relaţiei lor în faţa ameninţării bolii. Pe tot parcursul filmului, Grant (iar uneori se creează impresia că însăşi Fiona) rememorează momente importante din relaţia lor, inclusiv pe cele mai puţin fericite, cu intenţia clară de a le fixa într-o naraţiune existenţială inter-personală, a cuplului. De fapt, această naraţiune existenţială comună funcţionează asemenea unei promisiuni de imortalitate simbolică, fiind transcendentă – ca situare ontologică, ca bogăţie informaţională şi ca posibilitate a acestor informaţii de a amâna ştergerea – în raport cu oricare dintre cei doi membri ai cuplului priviţi în singurătatea şi fragilitatea lor.
O lecţie a filmului este că, în ciuda asemănărilor, Alzheimer-ul nu este sinonim cu moartea nici pentru cel bolnav, nici pentru cei apropiaţi lui. Mai mult, filmul arată că bătrâneţea nu este o vârstă care s-ar caracteriza prin dezinteres afectiv şi erotic. Moartea socială este numai parţială şi relativă pentru Fiona, care, în ciuda declinului cognitiv specific demenţei Alzheimer, îşi găseşte preocupări noi în unitatea medicală care devine noua ei casă, îndrăgostindu-se de Aubrey. Ea încearcă să îşi reconstruiască sinele continuu atacat de boală, după cum şi Grant încearcă să dea un sens vieţii sale. Relaţia sa cu Marian este atât un sacrificiu adus cuplului pe care-l alcătuieşte cu Fiona, cât şi o tentativă de reconstrucţie a sinelui său.
■ Acest articol a fost finanţat de către Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane prin proiectul „Sistem integrat de îmbunătăţire a calităţii cercetării doctorale şi postdoctorale din România şi de promovare a rolului ştiinţei în societate”: POSDRU/ 159/1.5/S/133652.
