Filmoteca

APTR XXIII – Laureații micului ecran

Pe parcursul galei, membrii juriului şi-⁠au ales cel puţin un program dintre cele laureate, pentru a rosti câte un scurt comentariu, punctele de vedere ale romancierului, publicistului şi cineastului Nicolae Breban, ale competentei realizatoare TV Lucia Hossu Longin, ale regizorilor Dan Piţa şi Sorin Ilieşiu, ca şi ale moderatorilor Manuela Cernat şi Dan Necşulea sau ale premianţilor, contribuind decisiv la reuşita spectacolului de imagini şi idei al Galei. Ajunsă, aşadar, la ediţia a XXIII-⁠a, Gala Premiilor Naţionale de Televiziune A.P.T.R., iniţiată după Revoluţia din decembrie ’89 de Dan Necşulea, preşedintele APTR, merge, cu fruntea sus, înainte.

Către sfârşitul anului trecut, Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România a acordat tradiţionalele sale premii anuale (pentru emisiunile anului precedent), într-⁠o frumoasă seară de gală desfăşurată la Teatrul Naţional din Bucureşti, ai cărei amfitrioni au fost criticul de film prof. dr. Manuela Cernat şi preşedintele A.P.T.R., regizorul Dan Necşulea, membri în juriul ediţiei, alături de scriitorul Nicolae Breban, realizatorul TV Lucia Hossu-⁠Longin, regizorii Dan Piţa şi Sorin Ilieşiu şi dramaturgul Mihai Ispirescu. Fără strălucirea de altădată (din pricina dificultăţilor financiare reale care au stat la baza organizării ei), Gala Premiilor Naţionale de Televiziune A.P.T.R. 2013, ajunsă la ediţia a 23-⁠a, a oferit publicului un palmares bogat, dovadă a faptului că juriul a avut de unde alege dintre programele şi emisiunile TV ale anului 2012 înscrise în concurs.

Marele Premiu (înmânat de primarul general al Capitalei, doctorul Sorin Oprescu) a revenit programului de la TVR 2, realizat de un muzician de excepţie (scenariul şi regia Dan Grigore), „Despre muzică şi alte nimicuri”, o emisiune gala-aptr-2013exemplară şi seducătoare, realizată de o echipă puternică, din care au făcut parte producătorul Liana Săndulescu, moderatorul Marina Constantinescu, directorul de imagine Sergiu Ardelean, regizorul TV Aurel Badea, editorul Bogdan Ghiţulescu, coproducătorul Ada Vertan, parte din ei prezenţi pe scena Galei. Un binemeritat Premiu Special al Juriului a fost acordat programului mereu interesant, substanţial şi captivant, străbătut de un permanent fior civic, „În premieră”, realizat la „Antena 3” de echipa condusă de Carmen Avram, care a venit pe scenă însoţită de o bună parte din echipa ei numeroasă şi talentată, printre premianţi fiind realizatorii Carmen Moise, Yevgenya Kironaki, Romana Puiuleţ, Andrei Ciurcanu, Denisa Morariu, operatorii Cristian Tamaş şi Mihai Buzduga, monteurii Leonard Zsolt, Adrian Robe şi Marius Robu. Pentru că a venit vorba despre „Antena 3”, să spunem că alte câteva premii importante au revenit (ca şi în alţi câţiva ani trecuţi), acestui post de televiziune, pe care, personal, îl consider avanpost. Premiul „Jean Louis Calderon”, de pildă, a mers către Mihai Gâdea şi emisiunea sa „Sinteza Zilei”, pentru curajul civic şi chibzuinţa dovedite în Interviurile după gratii cu Marina şi Bogdan Popovici (şi n-⁠aş trece prea repede peste superbul portret făcut de Mihai Gâdea, în cuvântul său de mulţumire, publicistului francez Jean Louis Calderon, cel care dă numele premiului primit). M-⁠a bucurat, deasemenea, Premiul pentru emisiune de investigaţie acordat Oanei Stancu, al cărei spirit analitic, însoţit de un dezvoltat spirit critic, sunt permanente în emisiunea sa exemplară „Exces de putere”. Ar fi de adăugat aici şi Premiul pentru Anchetă obţinut de Ionuţ Cristache, realizatorul emisiunii „Cum a pierdut Româna un miliard de dolari”.

Mai mulţi au avut lacrimi în ochi la acordarea Premiului de Excelenţă „Ultimului jurnal cultural” realizat de Andra Gavril, Camelia Văcaru şi Marius Constantinescu, nu de alta, dar era vorba despre una dintre ultimele emisiuni ale unui post de televiziune desfiinţat, TVR Cultural, practic inexistent astăzi, deşi, cum o dovedesc şi cele trei premii repurtate, era un post performant. Ironia soartei (sau nu?), premiul Opera Prima a revenit unei realizatoare a aceluiaşi post, Ana Preda, pentru reportajul „Identităţi”. Unei alte emisiuni de la TVR Cultural i-⁠a fost acordat Premiul pentru Talk-⁠Show Cultural, este vorba despre programul „Anul Caragiale” realizat de Ioana Drăgan. Nu ne rămâne decât să sperăm că eroarea desfiinţării unui asemenea post TV va fi reparată într-⁠un viitor cât mai apropiat, aşa cum a spus-⁠o şi Cristian Ţopescu (întors la TVR după o destul de lungă absenţă!) la Gala A.P.T.R., declarându-⁠se un „fan” al postului TVR Cultural. Premiul pentru Talk-⁠Show politic a revenit lui Rareş Bogdan de la „Realitatea TV” pentru reportajul „Marele jaf din Transilvania”. Pentru că vorbeam la un moment dat despre premii care m-⁠au bucurat în mod special, să amintesc, la acest „capitol”, Premiul pentru documentar istoric revenit ex-⁠aequo vajnicei susţinătoare a unei cauze nobile şi generoase, Marilena Rotaru, pentru filmul „Mihai I, Regele Românilor” (TVR 1) şi realizatorilor Luca Niculescu şi Antoaneta Dohotariu pentru „10 Mai, Ziua Independenţei” („Digi 24”). M-⁠a bucurat, deasemenea, foarte mult Premiul pentru Film de Autor obţinut de cineastul clujean Dan Curean (căruia i-⁠a dedicat un „Laudatio” şi regizorul Dan Piţa), nu de alta, dar încă de acum mulţi ani am semnalat în paginile revistei „Contemporanul” talentul şi potenţialul artistic al foarte tânărului – pe atunci – autor (fapt pentru care premiatul de azi mi-⁠a mulţumit încă o dată): filmul său, premiat la Gala A.P.T.R. „Cai sălbatici” a însemnat, nu numai pentru autor ci şi pentru mine, o semnificativă confirmare.

Cum spuneam, Gala A.P.T.R. 2013 a fost deosebit de bogată în premii, fiecare dintre premii fiind ilustrat şi prin imagini, pe ecranul instalat pe „scena de premiere” din sala „Media” de la Teatrul Naţional (unde, în debutul serii de gală, a fost prezentat şi un film dedicat laureaţilor din ediţiile precedente, mulţi dintre ei rămaşi doar în amintireagala-aptr-2013-mihai-gadea spectatorilor). Din punct de vedere cantitativ, TVR 1 deţine recordul premiilor obţinute. Iată câteva alte premii obţinute de TVR 1: Premiul pentru Serial Documentar primit de Monica Ghiurco şi reportajul său „Moştenirea clandestină”, Premiul pentru Documentar Social-⁠Politic revenit lui Gabriel Geamănu şi reportajului „Secuii noştri” din ciclul „Dosar România”, Premiul pentru Prezentatori Vedetă obţinut de Iuliana Tudor (cu zece ani la activ), ex aequo cu Andreea Berecleanu de la „Antena 1”(cu douăzeci de ani la activ), Premiul pentru Interviu – Mihaela Nagăţ (al cărei interlocutor a fost nimeni altul decât Mario Vargas Llosa), ex aequo cu Vasile Arhire de la TVR Iaşi („Ghici cine vine la cină”), Premiul pentru Reportaj de Jurnal – Cristian Răuţu („Cetatea pierdută”). Au luat premii şi alţi realizatori de la TVR 2: Premiul „Permanenţe Spirituale” a revenit unui veteran al premiilor, lui Cristian Amza, pentru „Un episcop pe drumul crucii” din ciclul „Rezistenţa prin Cultură”, Premiul emisiunii „Magazin pentru copii” a revenit programului „În curtea bunicilor” de Claudia Nicolau şi Luiza Fulea, Premiul pentru Emisiune Portret a fost obţinut de „Confesiuni cu Gigi Căciuleanu”, un film realizat de Iuliana Marciuc, o prezenţă spectaculoasă a serii de gală. Premiul „Pro Basarabia şi Bucovina” a fost obţinut de reportajul „Memorialul deportaţilor” realizat de Filaret Acatrinei (TVR Internaţional). Premiile respective demonstrează faptul că n-⁠ar fi exclus ca televiziunea naţională, după scufundări succesive, să reajungă la „linia de plutire”…

 M-⁠a bucurat mai puţin Premiul pentru Emisiune de Divertisment acordat programului „Next Star” de Dan Negru şi Dana Mladin („Antena 1”): oricum, premiul în sine (chiar dacă interpreţii-⁠copii au talent sau spun seducătoare „lucruri trăsnite”) a demonstrat că divertismentul TV se află, de câţiva ani încoace, într-⁠o cădere liberă, după ce, odată şi odată, datorită unor „comici vestiţi ai micului ecran”, divertismentul de televiziune era „rege”. Dar ceea ce m-⁠a întristat cel mai tare este faptul că, la gala de premiere, premiatul a dovedit că este deficitar la un „capitol” de viaţă necesar şi esenţial: simţul bunei cuviinţe. Pentru că am adus în discuţie „condiţia umană”, să menţionăm şi Premiul „Condiţia umană” revenit emisiunii „Asta-⁠i România” de Mihai Ghiţă şi George Mihai („Kanal D”). Premiul pentru Eseu a fost acordat – aparent surprinzător –, ex aequo, unor eseuri realizate la acelaşi post, „Money TV”: „Zile fără număr” de Camelia Moise şi „Recunoaşte Bucureştiul” de Irina Szasz. Palmaresul a conţinut şi un Premiu „Muzica Live”, acordat unui muzician harnic, talentat şi priceput; Horia Moculescu, „pentru susţinerea şi promovarea interpretărilor live” la mai multe posturi de televiziune.

Iată, aşadar, că, înspre sfârşitul anului trecut, Asociaţia Profesioniştilor de televiziune din România, deşi lăsa impresia că va sări un an peste premiile sale tradiţionale (acordate, de obicei, în prima parte a unui an), din motive lesne de înţeles (cenzura economică fiind, uneori, mai periculoasă decât cenzura ideologică!), a reuşit să-⁠şi respecte prestigioasa „carte de vizită” şi să recompenseze, măcar cu o „diplomă”, cele mai valoroase emisiuni şi programe ale anului precedent, într-⁠o atractivă Gală a Premiilor Naţionale de Televiziune A.P.T.R. 2013, desfăşurată în cadrul ospitalier, dar copleşit, încă, de schele, al Teatrului Naţional din Bucureşti. Să precizăm încă o dată faptul că juriul nu a luat în discuţie decât programele şi emisiunile înscrise în concurs: au participat, totuşi, la competiţia actualei ediţii, 22 de televiziuni, 10 case de producţie şi 210 de programe. Gala de premiere A.P.T.R. a constituit şi un atractiv „spectacol în sine”: pe lângă filmul pe care l-⁠am amintit, dedicat laureaţilor din ediţiile precedente (un istoric, practic, al celor 22 de ediţii anterioare!), acordarea fiecărui premiu a fost însoţită de imagini ale respectivului program, spectatorii având, astfel, prilejul să vadă sau să revadă despre ce este vorba în filmul premiat. Pe parcursul galei, membrii juriului şi-⁠au ales cel puţin un program dintre cele laureate, pentru a rosti câte un scurt comentariu, punctele de vedere ale romancierului, publicistului şi cineastului Nicolae Breban, ale competentei realizatoare TV Lucia Hossu Longin, ale regizorilor Dan Piţa şi Sorin Ilieşiu, ca şi ale moderatorilor Manuela Cernat şi Dan Necşulea sau ale premianţilor, contribuind decisiv la reuşita spectacolului de imagini şi idei al Galei. Ajunsă, aşadar, la ediţia a XXIII-⁠a, Gala Premiilor Naţionale de Televiziune A.P.T.R., iniţiată după Revoluţia din decembrie ’89 de Dan Necşulea, preşedintele APTR, merge, cu fruntea sus, înainte.

Total 0 Votes
0

Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, unde a răspuns decenii la rând de sectorul cinematografic.
A publicat, de-a lungul anilor, peste 6000 de articole în diferite cotidiane şi reviste culturale (printre care Teatrul, Cinema, Contemporanul, Contemporanul. Ideea europeană, Noul Cinema, Caiete critice , Curentul, Ecart). A susţinut in anii ’60-’70 o rubrică de cultură cinematografică la Televiziunea Română, a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române.
A fost printre membrii fondatori al Asociaţiei oamenilor de artă din institutiile teatrale şi muzicale (ATM). Este membru al Uniunii Cineastilor (UCIN).
A susţinut şi sustine cursuri de „Istoria filmului”, la I.A.T.C. (1969-1970): la Universitatea „Columna” (1992-1996), la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (1997-2002), Universitatea „Hyperion” (unde este cadru didactic asociat din 1997). A fost membru în numeroase jurii la festivaluri cinematografice din ţară şi de peste hotare. În anul 1985, a primit Premiul Uniunii Cineaştilor de critică cinematografică, „pentru îndelungata sa activitate în promovarea filmului romanesc”. 1967 – este autorul volumelor Filmul documentar romanesc, 1997 – Jean Mihail, 1998 – Secretul lui Saizescu sau Un suras in plina iarna etc. Istoria filmului romanesc 1987-2000 (2000) – lucrare distinsa cu premiul Asociatiei Criticilor de film, 2009 – Cinci artisti ai imaginii, A colaborat la volumele colective Cinematograful romanesc contemporan 1949-1975 (1976), Cinema 2000 (2000), 2009 – Filmul romanesc incotro, etc. 2002 – a fost redactor-sef la revista Cinema.

Cărți semnate de Călin Căliman (vezi aici)

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button