De când s-a dereglat sistemul premierelor cinematografice româneşti (asta, în primul rând din pricina crizei sălilor de cinema), n-am reuşit să ţin pasul cu toate ieşirile în lume ale anului cinematografic românesc, drept pentru care comentariul de faţă nu-şi propune un punct de vedere exaustiv asupra tuturor premierelor anului, ci un punct de vedere asupra filmelor pe care am reuşit să le văd, doar vreo 20-21 la număr. Pe de altă parte, la ora scrierii acestor rânduri, mai sunt 30-40 de zile până la încheierea anului calendaristic, deci bilanţul nostru, oricum, nu poate deveni exhaustiv, pentru că este posibil să apară, între timp, tot felul de surprize. Însoţit, aşadar, de o bună parte dintre premierele anului 
cinematografic românesc, pornesc acest bilanţ cinematografic, şi, înainte de toate, aş recurge la o caracterizare: a fost un an cinematografic divers, atât din punct de vedere tematic cât şi stilistic, cu destul de mari inegalităţi valorice (din pricina faptului că exigenţa, încă din faza scenariului, a lăsat câteodată de dorit), cu reuşite parţiale pentru Noul Cinema Românesc (aflat, cumva, în defensivă). Aceasta, deşi anul cinematografic românesc a început promiţător şi din acest punct de vedere. În prima lună a anului, de pildă, a ieşit pe ecrane filmul mai „special” al lui Nae Caranfil 6,9 grade pe scara Richter: în ciuda titlului, nu avem deloc de a face cu un film catastrofic (deşi protagonistul, Tony, un actor pe cale de afirmare, cu o viaţă sentimentală destul de încurcată, are – ca şi regizorul, probabil – obsesia cutremurelor, pe care le visează, conştiincios, noaptea), ba dimpotrivă, avem de a face cu un musical, dotat chiar cu accente comice şi cu qui-pro-quo-uri (pe scenă sunt Orfeu şi Euridice, în viaţa eroului apare, după ani lungi de absenţă, un tată aproape uitat, Daddy, cu o viaţă sentimentală tumultuoasă şi exuberantă). Printre interpreţi, Laurenţiu Bănescu (Tony), Maria Obretin (soţia sa), Tudor Corban (Daddy)… În aceeaşi primă lună a anului, un regizor din prima linie a Noului Cinema Românesc, Adrian Sitaru (care încheiase şi anul trecut cu un film de excepţie, Ilegitim), a ieşit în lume cu un nou film reprezentativ, Fixeur, o dramă realistă, pornită de la fapte diverse care denunţă traficul de minore exploatate în reţelele internaţionale de prostituţie. Regizorul mixează această temă principală cu o alta, la fel de importantă şi generatoare de controverse etice, cinismul presei, care tratează astfel de subiecte, nu o dată, în cheie senzaţionalistă. Personajul central al intrigii este un tânăr jurnalist, Radu (Tudor Aaron Istodor, într-un meritat rol principal), care însoţeşte la noi în ţară doi ziarişti francezi, într-o anchetă itinerantă despre un scandal sexual relatat în presa din Hexagon. Investigatorii au parte, după o lungă aşteptare, de o mărturie completă a unei tinere, Anca (a cărei interpretă, Diana Spătărescu, şi-a depus, practic, candidatura fermă pentru premiile de interpretare ale anului cinematografic). Tot în primele luni ale anului, a recidivat un alt regizor important al Noului Cinema Românesc, Călin Peter Netzer, cu un film mai puţin convingător, poate, decât celelalte ale sale, dar incitant, Ana, mon amour, o poveste sentimentală cu accente erotice, interpretată de Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti.
Ce premiere au urmat în anul cinematografic românesc? Regizorul româno-francez Radu Mihăileanu, după filmele care i-au consolidat cariera internaţională (Trahir, Trenul vieţii, Trăieşte!, Concertul, Izvorul femeilor) şi-a continuat cariera, anul acesta, cu primul film vorbit în engleză, The History of Love (Povestea iubirii), în care urmăreşte pe parcursul a şase decenii existenţa eroilor săi, destinul lui Leo Gurski, un octogenar evreu newyorkez, obsedat de iubirea lui din tinereţe, Alma Mereminski şi de amintirile din satul polonez, din care a trebuit să se refugieze la începutul celui de al doilea război mondial. Filmul beneficiază de actori cu frumoasă carieră internaţională precum Derek Jacobi (Leo Gursky), Gemma Arterton (Alma Mereminski), Elliott Gould (Bruno Leibovitch), Sophie Nélisse (o altă Alma), alături de care joacă actori români, Corneliu Ulici, Mihai Călin. Povestea iubirii este o coproducţie internaţională, filmată şi în România, la Bucureşti, Cluj-Napoca şi în satul transilvănean Dâncu. O altă coproducţie internaţională din primele luni ale anului, La drum cu tata, a fost realizată de o regizoare debutantă în lung metraj, Anca Miruna Lăzărescu: este un film a cărui acţiune este plasată în anul de graţie 1968, şi ale cărui personaje principale sunt o familie de etnici germani din Arad, alcătuită din tânărul medic Mihai (Alex Mărgineanu), liceanul răzvrătit Emil (Răzvan Enciu) şi tatăl lor (Ovidiu Schumacher), un văduv grav bolnav, pe care doar o intervenţie chirurgicală în străinătate l-ar putea salva. Recurgând la compromisuri etice, Mihai obţine o viză de călătorie în Republica Democrată Germană, unde tatăl său ar putea fi operat, şi aşa se ajunge, cum o spune şi titlul, la drum cu tata. Numai că evenimentele internaţionale ale anului 1968 îşi pun pecetea pe această călătorie, şi primul semn dramatic, imediat după trecerea graniţei est-germane, sunt diviziile de tancuri sovietice care se îndreaptă spre Praga. Anca Miruna Lăzărescu este, neîndoios, un regizor promiţător. Alte două regizoare au avut un cuvânt de spus în anul cinematografic românesc. Iulia Rugină, de pildă, aflată la al treilea lung metraj (după Love Building şi Alt Love Building) a realizat filmul de actualitate Breaking News, povestea unui reporter de televiziune, Alex Mazilu (Andi Vasluianu), care îşi propune să realizeze un film in memoriam consacrat colegului său, operatorul Andrei Paraschiv, mort în timpul filmării unei explozii, şi o face, cu ajutorul fiicei colegului decedat, Simona Paraschiv (Voica Oltean, care s-a dovedit a fi o candidatură certă la nominalizările pentru premiile de interpretare ale anului cinematografic). Mai joacă în film Constantin Cojocaru (Ştefan Paraschiv), Maria Rotaru (Virginia Paraschiv), Ioana Flora (Ioana Mazilu), Dorian Boguţă (Preda), Anda Caropol (o vecină), Oxana Moravec… Regizoarea Anca Damian a propus spectatorilor filmul Perfect sănătos, ancheta unei morţi suspecte, în care tânărul avocat Andrei (Anghel Damian, şi el pentru prima oară într-un meritat rol principal), investighează pe cont propriu decesul surprinzător al tatălui său, un apreciat judecător (Vlad Ivanov). Am primit cu interes, apoi, filmul tânărului regizor Radu Potcoavă Vara s-a sfârşit (nu de alta, dar este un film rar, dedicat tinerei generaţii), un film care se petrece în anul eclipsei de soare din 1999, dar care vorbeşte despre eclipsele copilăriei, urmărind şotiile a doi prieteni din Cernavoda, care pun la cale o năzdrăvănie riscantă într-un film cu problematică etică, făcut cu o bună înţelegere a vârstei adolescentine, în care joacă, alături de părinţii interpretaţi de Şerban Pavlu şi Ofelia Popii, copiii Nicholas Bohor, Dan Hurduc şi mica minune descoperită de Vlad Păunescu în Live, Crina Tofan. Regizorul Gabriel Achim, care intrase spectaculos, acum câţiva ani, în lumea filmului de lung metraj, cu simpaticul demers satiric Visul lui Adalbert revine pe ecrane cu un film mai incert (poate pentru că vrea multe), Ultima zi, povestea unui bărbat dintr-un orăşel de provincie, Adrian (Mimi Brănescu), care s-a hotărât să se călugărească, şi pe care câţiva prieteni, primarul urbei (Doru Ana), poliţistul (Adrian Văncică), şi liderul Asociaţiei Tinerilor Creştini din localitate (Adrian Ciglenean) îl însoţesc în drumul către mânăstire. Un road-movie, aşadar, în care se discută intens, despre credinţă, despre Tarkovski, despre Dumnezeu, primarul este şi cineast amator, personajele au şi preocupări lumeşti, la mânăstire, unul dintre călugări este chiar regizorul Gabriel Achim, la întoarcerea din pelerinaj personajele se ospătează copios, într-un chiolhan pe cinste, la care sunt angrenaţi şi câinii din preajmă, gazda este Rodica Lazăr, Dumnezeu şi Tarkovski sunt prezenţi în continuare… Actorul Emanuel Pârvu, ajuns, ca regizor, la filmul de lung metraj, a realizat filmul Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, un film desfăşurat în mediu muncitoresc, povestea unui tăietor de lemne, Doru (Şerban Pavlu), rămas văduv de o săptămână, care ştie că va trebui s-o întoarcă la orfelinat pe Meda (Ana Radu), fetiţa pe care au avut-o în asistenţă maternală vreme de opt ani, şi, ca s-o păstreze, are nevoie de bani, drept pentru care recurge la tot felul de compromisuri existenţiale.
În ultimele luni ale anului au apărut câteva filme de interes special. Printre ele, Octav de Serge Ioan Celebidachi, un film pe care, în ceea ce mă priveşte, îl consider filmul românesc al anului cinematografic, o poveste cu implicaţii autobiografice (deoarece familia Celibidache a redobândit, la capătul unui lung şir de procese, o proprietate înstrăinată cu ani în urmă, locul unde se întoarce, după ani de absenţă, Octav, eroul filmului, care – deloc întâmplător – seamănă evident cu Sergiu Celibidache, pentru a-şi regăsi copilăria ultragiată, amintirile unui timp revolut). Pentru Marcel Iureş rolul lui Octav rămâne, neîndoios, un rol al vieţii, mai joacă în film Victor Rebengiuc, un prieten de odinioară, Eric Aradits (Octav-copil), Alessia Tofan (Ana, o fetiţă de altădată), Lia Bugnar (mama lui Octav copil), Ioan Andrei Ionescu (tatăl lui Octav)… Filmul lui Daniel Sandu Un pas în urma serafimilor spune o poveste dramatică dintr-un seminar teologic ortodox, cu un rol pentru toate anotimpurile pentru Vlad Ivanov, care joacă alături de tinerii Ştefan Iancu, Toto Dumitrescu, Cristian Bota. Stăpânul imperiului turistic de la Sfântu Gheorghe – deltă şi părintele Festivalului Internaţional „Anonimul”, Sorin Marin a realizat un prim film de lung metraj, Capace, cu acelaşi Vlad Ivanov în rol principal, Radu, un bărbat bogat şi singur, care are nevoie de un transplant. Regizorul Jessus del Cerro, familiarizat cu România, a realizat filmul discutabil Hawaii, povestea unei moşteniri de trei milioane de dolari în Hawaii care îl conduce pe Andi Vasluianu spre un deznodământ crazy, practic imposibil. „Cântecul de lebădă” al actorului Mircea Albulescu se petrece în filmul Aniversarea de Dan Chişu, în care familia, prietenii şi colegii (aşa, ca-n Sieranevada) se întâlnesc într-un apartament pentru a serba cei 94 de ani ai personajului său. Departe de tine (Far for Here) de James Pillion, cu Jonathan Ahmadi, Maia Morgenstern, Maria Dinulescu şi Andi Vasluianu spune povestea unui cuplu româno-american stabilit în România, cu momentele ei de criză. N-aş sări peste remarcabilul film al regizorului Cătălin Saizescu Scurt circuit, chiar dacă la ora scrierii acestor rânduri n-a avut premiera în România (dar a luat premii internaţionale în China şi la Cairo): este, neîndoios, unul dintre filmele de prim rang ale anului, o dramă al cărei subiect porneşte de la tragedia de acum câţiva ani, când un salon de nou născuţi de la Maternitatea Giuleşti a fost cuprins instantaneu de flăcări. Din repertoriul anului cinematografic românesc au făcut parte şi câteva documentare de lung metraj, printre care Ţara moartă de Radu Jude (în care sunt mixate fotografii ale unui autor din Slobozia, notaţii din jurnalul unui medic evreu şi fragmente din comentariile unor actualităţi filmate din anii 1935-1945), Ouăle lui Tarzan de Alexandru Solomon (regizorul ajunge să filmeze în Abhazia, experimente de natură stalinistă, precum crearea unui hibrid om-maimuţă), sau Lovesc, deci exist de Marius Th.Barna, pe un scenariu de Bogdan Ficeac, cazuri de violenţă din viaţa noastră socială, comentate de sociologi, psihologi, politologi şi criminalişti.
