Seara consacrată eminentului actor de film Ilarion Ciobanu a debutat cu proiectarea filmului Columna de Mircea Drăgan, în care Ilarion Ciobanu deţine un rol esenţial, acela al dacului Gerula
În primele luni ale anului 2016, „Fundaţia Geo Barton”, al cărei „suflet” este fiica ilustrului actor, superba doamnă Anita Barton, a organizat, la cinematograful bucureştean „Scala”, două seri omagiale deosebite, consacrate unor mari actori de ieri şi azi: Ilarion Ciobanu şi Mircea Albulescu. La ora scrierii acestor rânduri, organizatoarea acestor atât de necesare reuniuni omagiale pregăteşte o evocare consacrată chiar tatălui său (dar despre această manifestare va veni vorba într-un număr viitor al revistei noastre). Deocamdată, câteva gânduri despre primele seri omagiale ale anului.
Seara consacrată eminentului actor de film Ilarion Ciobanu a debutat cu proiectarea filmului Columna de Mircea Drăgan, în care Ilarion Ciobanu deţine un rol esenţial, acela al dacului Gerula, şi a mai conţinut alte câteva secvenţe cinematografice, cu roluri de prim rang ale actorului din prodigioasa sa carieră
interpretativă. Printre „gazdele” reuniunii de la cinematograful „Scala” s-au numărat şi membri ai familiei regretatului actor, soţia, Marion Ciobanu – care i-a fost alături 36 de ani din viaţă – fiul, Ioachim, regizor şi actor de film la rându-i, nora lui Ilarion (care a fost şi „amfitrioana” programului omagial) şi nepoţica lui Ilarion, Clara (lui Ilarion, prietenii îi spuneau Clarisse!), un titirez de opt anişori (pe care Ilarion n-a mai prins-o decât două luni din viaţă, deoarece s-a stins în vara aceluiaşi an 2008, în care s-a născut fetiţa). M-am bucurat să fac parte – alături de alţi cunoscuţi ai lui Ilarion – dintre cei care au evocat, din diferite unghiuri de vedere, personalitatea acaparantă a actorului evocat. În cuvântul meu, am început prin a-mi aduce aminte de trista duminică din 7 septembrie 2008, când mă aflam, prin forţa lucrurilor, alături de regizorul Andrei Blaier la mânăstirea Horezu – unde se desfăşura festivitatea de închidere a unui festival de scurt metraje etnografice –, şi regizorul de lângă mine, care tocmai vorbise cu cineva la telefon, mi-a comunicat, cu voce stinsă, „azi dimineaţă, la cinci, a murit Ilarion Ciobanu”… Am evocat, apoi, modul în care Ilarion Ciobanu a ajuns să interpreteze primul rol important în film, acela al lui Mitru Moţ din Setea de Mircea Drăgan, moment povestit undeva chiar de scenaristul filmului, Titus Popovici. La un casting al filmului Setea s-a prezentat şi Ilarion Ciobanu, pentru rolul lui Ezechil (interpretat în film de Alexandru Virgil Platon). Era de faţă şi scenaristul Titus Popovici, care, văzându-l, a zis imediat „bărbieriţi-l pe ăsta!”, şi i-a spus apoi regizorului „l-am găsit şi pe Mitru Moţ!” (Mitru Moţ fiind personajul principal al peliculei, cel care s-a proclamat primar sătesc în toamna lui 1945 fără să fie membru de partid şi, la reproşul unui tovarăş de la Raion, a răspuns mucalit „eu, deocamdată, mi-s membru de partid numai cu sufletul”). Am vorbit, apoi, despre alte câteva roluri emblematice ale actorului, majoritatea scrise special pentru el de Titus Popovici: Petre Petre din Răscoala de Mircea Mureşan, Gerula din Columna lui Mircea Drăgan, comisarul Mihai Roman din serialul „mâinilor curate” de Sergiu Nicolaescu şi, apoi, de Manole Marcus, sau Traian Brad din filmele lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu cu ardeleni în Vestul Sălbatic. M-am referit, în continuare, la câteva momente biografice marcante din viaţa actorului (deopotrivă poet şi prozator, scenarist şi regizor), începând cu şansa istorică pe care a avut-o, aceea de a se naşte (la 28 octombrie 1931) în România Mare, undeva în apropierea oraşului Tighina, şi încheind cu ultimul său rol cinematografic, acela al lui… Dumnezeu, în scurt metrajul fiului său Ioachim (Chim), Bored, din 2006, un film în care Dumnezeu joacă şah cu Diavolul, în timp ce pe mapamond se petrec tot felul de cataclisme. La sfârşitul cuvântului meu, mi-am dat seama, brusc, că am uitat să spun cel puţin cinci chestiuni importante legate de personalitatea evocată, drept pentru care le voi comunica acum, numerotându-le, pentru a nu le mai uita o dată. Aşadar: 1. Ilarion Ciobanu a fost un actor singular, unic, în filmul românesc, fiind un interpret, exclusiv, de roluri cinematografice, spre deosebire de marea majoritate a actorilor (de 
la noi şi de aiurea), care sunt, prin forţa lucrurilor, deopotrivă, actori ai scenei şi ai ecranului. 2. Printre rolurile emblematice ale actorului se numără şi câteva din filme de actualitate, cum sunt şi acelea din filmele lui Andrei Blaier Apoi s-a născut legenda, unde, alături de Margareta Pogonat, alcătuiau un „cuplu de Oscar” (îmi asigur cititorii că am proprietatea cuvintelor!), sau Fapt divers, unde Ilarion interpreta rolul unui linotipist care pornea o anchetă personală pentru lămurirea unor necunoscute dintr-un „fapt divers” de presă dat publicităţii. 3. De asemenea, roluri emblematice ale actorului au fost şi acelea din serialele TV de „cursă lungă” Lumini şi umbre (unde o avea ca parteneră pe aceeaşi Margareta Pogonat), şi Toate pânzele sus (unde era Gherasim, un personaj puternic şi ataşant). 4. Din moştenirea culturală a lui Ilarion Ciobanu face parte şi palpitantul volum de proze scurte autobiografice intitulat, superb, „Un far la pensie”, apărut în 1980 la Editura „Junimea”. 5. Într-o discuţie anterioară cu Ioachim Ciobanu (pe vremea în care pregăteam volumul „Ilarion Ciobanu”, apărut la Editura „Artprint” în 2010) am ajuns la concluzia comună că, scenarizat, acest volum de proze scurte, ar putea deveni un superb lung metraj biografic despre tatăl său. L-aş fi rugat pe Chim să nu uite acest pasionant proiect cinematografic, mai ales acum, când (după cum a mărturisit-o) este atras de actorie şi ar putea interpreta, în excelentă cunoştinţă de cauză, rolul tatălui său. După ce am ascultat şi cuvântul celorlalţi vorbitori din seara omagială – superba evocare a ilustrului actor Marcel Iureş, mărturiile altor actori care i-au fost alături lui Ilarion în filmele şi serialele sale, Tania Filip (care era Jane în westernurile cu ardeleni), Florin Călinescu (cel care i-a fost fiu în Lumini şi umbre), Cosmin Şofron (din serialul Toate pânzele sus, într-un mesaj de departe), cuvântul fiului Chim şi al nepoatei Clara (care a ţinut morţiş să spună câte ceva despre bunicul său) – am simţit nevoia să adaug un al şaselea punct pe ordinea mea de zi: toţi aceştia au avut partea lor de „vină” la reuşita de excepţie a serii omagiale Ilarion Ciobanu. N-aş mai avea de adăugat decât două vorbe despre Chim: bărbieriţi-l pe ăsta şi va fi Clarisse!
Seara omagială Mircea Albulescu, organizată de aceeaşi desăvârşită „sufletistă” Anita Barton, şi desfăşurată tot la cinematograful „Scala”, a purtat şi un titlu, „Autograf de maestru”, beneficiind de prezenţa captivantă, seducătoare, a actorului sărbătorit. Serile omagiale dedicate unor mari actori au dobândit o dimensiune nouă: pe lângă evocarea unor mari actori de ieri (cum a fost şi superba seară omagială desfăşurată cu mai bine de un an în urmă, la Teatrul Naţional, consacrată Silviei Popovici), organizatorii au inclus în program şi sărbătorirea unor mari actori de lângă noi. Întâlnirea cu Mircea Albulescu, chiar dacă actorul s-a dovedit alergic la cuvântul „maestru”, şi chiar dacă seara n-a conţinut fragmente de filme ajutătoare, a fost, neîndoios, o seară antologică, memorabilă, sărbătorirea actorului, profesorului universitar, publicistului, poetului, prozatorului Mircea Albulescu înscriindu-se printre principalele evenimente culturale ale anului, chiar dacă n-a beneficiat de pretextul clasic, al unei „cifre rotunde” din biografia personajului evocat. „Cifre rotunde”, altfel, s-ar putea găsi la tot pasul: anul trecut s-au împlinit 60 de ani, de pildă, de la primul rol cinematografic, episodic, al actorului Mircea Albulescu (era încă student pe vremea aceea), în filmul Alarmă în munţi de Dinu Negreanu, iar anul acesta se împlinesc 60 de ani de la producerea filmului Pasărea furtunii al aceluiaşi Dinu Negreanu (regizor stabilit după 1968 în Israel, apoi în Franţa, şi, din 1971 în Statele Unite ale Americii, unde a şi murit, în 2001, în California), după romanul cu titlu omonim de Petru Dumitriu, film (cu premiera în 1957) în care Mircea Albulescu a dobândit primul său rol principal, acela al lui Adam Jora, având-o ca parteneră pe Margareta Pogonat (Uliana). Am avut din nou onoarea şi bucuria să fac parte din „cercul” de prieteni şi colaboratori ai actorului care au avut câte ceva de spus în seara omagială, vorbind în calitate de „tovarăş de drum” al sărbătoritului (ajungeam, tot în anii studenţiei, cam în aceeaşi perioadă cu el, în presa culturală, şi, de atunci, cam toate rolurile sale importante au trecut prin cronicile mele de film şi prin cărţile mele). Înainte de toate, am amintit câteva dintre rolurile sale care mi-au mers la inimă şi care stau (alături de marile sale roluri scenice) la temelia carierei sale interpretative de excepţie. Iată câteva din ele, într-o ordine relativ cronologică: Arion din Printre colinele verzi de Nicolae Breban, unul dintre „animalele bolnave” ale reputatului prozator şi cineast; Stoian din Puterea şi adevărul, puternicul film politic „cu cheie” al regizorului Manole Marcus; Che Andrei din Dincolo de nisipuri, de Radu Gabrea, ecranizarea romanului „Îngerul a strigat” de Fănuş Neagu; personajul tragic Fridman, textierul lui Caratase (Toma Caragiu) din Actorul şi sălbaticii de Manole Marcus; Savu Anghel, protagonistul superbului film psihologic Cursa de Mircea Daneliuc; Mihai Gherlaş, artistul de circ din Înghiţitorul de săbii de Alexa Visarion; Paşadia din Craii de Curte Veche de Mircea Veroiu, după romanul cu titlu omonim de Mateiu Caragiale… Sunt doar câteva personaje dintr-o carieră interpretativă prodigioasă, cu peste 70 de roluri importante în film. Participanţii la seara omagială au evocat şi alte momente reprezentative ale acestei exemplare cariere artistice, printre aceştia fiind actori precum Ileana Stana Ionescu sau George Mihăiţă, acad. Răzvan Theodorescu (care nu l-a uitat pe Danton), regizoarea Sanda Manu (cu o strălucită intervenţie telefonică), foşti studenţi ai profesorului Albulescu, printre care Elvira Deatcu, Daniela Nane, Ion Jitea. Dar, evident, magul acestei minunate şi atât de necesare seri omagiale a fost însuşi sărbătoritul, care a evocat cu emoţie şi nu fără umor pagini ale carierei sale scenice (la Teatrul „Bulandra”, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Naţional), subliniind rolul major pe care l-a avut în devenirea sa artistică un actor ilustru precum Radu Beligan, s-a referit, deopotrivă, la creaţiile sale cinematografice din cei 60 de ani de film pe care i-a împlinit de curând, autografele sale verbale fiind de ţinut minte – pentru participanţii la seara omagială – toată viaţa. N-aş încheia acest remember fără a aminti faptul că Mircea Albulescu, pe bună dreptate, a fost recompensat cu importante premii de-a lungul carierei sale interpretative, printre care premiul „Aristizza Romanescu” al Academiei Române 2004 şi premiul de excelenţă TIFF 2009 pentru întreaga carieră. N-aş omite nici faptul că, în mileniul III, a făcut parte din distribuţia internaţională a unui film precum Tinereţe fără tinereţe de Francis Ford Coppola…
