Festivalul internaţional al filmului de la Antalya 2015
Cu voci distincte, numeroase, cinematograful din Turcia parcurge o perioadă fastă şi înnoitoare. Susţinerea de care se bucură industria filmului de aici poate genera invidia oricărei ţări europene cu legislaţii naţionale proteguitoare
Pentru a doua oară invitată la Festivalul internaţional al filmului de la Antalya, am fost martorul unei ediţii cu numărul 52 care emana o plăcută senzaţie de normalitate. Şi asta în condiţiile în care tensiunile internaţionale se aflau la cote maxime, după însângerarea Parisului de terorişti şi după conflictul diplomatic ruso-turc generat de doborârea avionului care a survolat neautorizat graniţa Turciei.
Când însăşi apropierea graniţei cu Siria este neliniştitoare şi ar trebui să te te facă să te gândeşti de două ori înainte de a pleca la drum, mi-am spus că à la guerre comme à la guerre şi că frica poate fi învinsă 
încercând să readucem la normalitate agenda profesională. M-am simţit răsplătită luând această decizie, pentru că cinematograful din Turcia continuă să ofere satisfacţii estetice şi să se dezvolte industrial. Destinat în primul rând promovării cinemaului naţional, incluzând o competiţie şi o panoramă internaţionale, Festivalul se bucură de un neobişnuit suport din partea autorităţilor locale. Fost jurnalist, primarul Antalyei Menderes Turel şi-a asumat şi poziţia de Preşedinte al manifestării. El şi-a propus să transforme oraşul Antalya, atrăgător oraş-port turistic pe ţărmul Mediteranei, într-un important centru cinematografic şi să înfiinţeze în viitor şi o şcoală de film. Ca şi la ediţia trecută, a impresionat rama strălucitoare (şi probabil costisitoare) a evenimentului, întreţinută şi cu ajutorul unor mari vedete internaţionale omagiate prin Premii pentru întreaga activitate: Catherine Deneuve, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Franco Nero, Kathleen Turner. Toate aceste celebrităţi nu s-au mulţumit numai să treacă pe covorul roşu, ci au fost şi protagoniste ale unor master class-uri de tot interesul, moderate de Alin Tasciyan, Preşedinta Asociaţiei Criticilor de Film din Turcia şi preşedinta în exerciţiu a FIPRESCI.
Cei dornici să îşi amplifice cultura cinefilă au avut, într-adevăr, ce afla de la lecţiile de măiestrie susţinute de invitaţii din elita filmului internaţional. Jeremy Irons (interpret-fetiş al lui David Cronenberg-Dead Ringers, Mr. Butterfly şi oscarizat pentru rolul din Reversal of fortune de Barbet Schroeder) a vorbit despre importanţa deciziilor pe care trebuie să le ia un actor, fără a afecta deciziile pe care le ia regizorul, cărora trebuie să li se subordoneze toate contribuţiile celorlalţi membri ai echipei. Interesant este că şi Kathleen Turner, una dintre vedetele majore ale cinemaului american în anii 1980 (Romancing the stone de Robert Zemekis, Peggy Sue se mărită de Francis Ford Coppola) consideră şi ea că deciziile rapide, în funcţie de cerinţele rolului, sunt principala sarcină a actorului de film şi de teatru, şi îşi concentrează lecţiile de actorie pe care le predă la New York în această direcţie. Respectul organizatorilor Festivalului de la Antalya pentru actorii care au strălucit în filme, dar şi pe scenă, s-a manifestat şi prin omagierea Vanessei Redgrave, dar şi prin invitarea Aneimaria Marinca, actriţa noastră din premiatul cu Palme d’Or la Cannes 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (regia Cristian Mungiu) cu o remarcabilă carieră teatrală la Londra, să facă parte din juriul competiţiei internaţionale.
Condus de regizorul islandez Fridrik Thor Fridriksson, acest juriu a acordat Premiul pentru cel mai bun film coproducţiei Germania-Irak Amintiri în piatră/Memories on stone (regia Shewet Amin Korki). Conceput în forma cronicii realizării unui film despre genocidul împotriva kurzilor ordonat de Saddam Hussein în anii 1980, pelicula este, după părerea criticului Jay Weisberg de la „Variety”, „o poveste întunecată despre un trecut obsedant, relatată cu neaşteptate tuşe de umor absurd”. Competiţia internaţională a mai reţinut în palmares Idol, premiat pentru regia lui Hany Abu-Assad, o coproducţie Palestina-Marea Britanie-Olanda inspirată dintr-un fapt real, care povesteşte drumul spre succes al unui tânăr cântăreţ care, deşi trăieşte în izolata Fâşie Gaza, reuşeşte să se afirme internaţional graţie unui concurs televizat. Premiul pentru scenariu a revenit în această secţiune suedezei Theresa Keining Alexandra pentru Fete pierdute/ Lost Girls, atractivă adaptare a unui best seller despre primele experienţe sexuale ale unor adolescente şi despre căutarea identităţii de gen. Dintre titlurile memorabile ale ediţiei se cere amintit şi Enclava de Goran Radovanovič care evocă, din perspectiva unui copil, un episod sângeros din războiul din Bosnia generat de ura, cultivată din interese oculte, dintre musulmani şi creştini.
Nu a rămas neobservat filmul italian Vergine giurata de Laura Bispun, care a câştigat Premiul de interpretare feminină graţie rolului interpretat de Alba Rorhwacher, o tânără care încearcă să se sustragă dominaţiei patriarhale jurând să rămână fecioară pe viaţă. În varianta masculină Premiul de interpretare a revenit lui Haydar Şişman pentru creaţia din Frigul din Kalandar de M
ustafa Kara, cel mai bun film turcesc al acestei ediţii. Povestea unui păstor extrem de sărac, ce încearcă să asigure supravieţuirea familiei sale, căutând minereu de aur în munţi sau pregătind taurul din ogradă pentru un concurs comunal, este spusă în termeni cinematografici de mare austeritate şi în acelaşi timp cu rafinament. Asimilând lecţia cadrului lung foarte expresiv, oferită de marele cineast turc Nuri Bilge Ceylan, regizorul urmăreşte aproape în timp real ritualurile vieţii aspre ale acestei familii trăind în marginea civilizaţiei, luptând neîncetat cu adversităţile naturii şi cu ghinioanele care se ţin lanţ. Descrierea puternic senzorială a acestei lumi aflată în afara timpului aminteşte de excepţionalul portret al comunităţii rurale din Arborele cu saboţi de Ermanno Olmi, premiat la Cannes cu Palme d’Or în 1978.
Frigul din Kalandar, premiat anterior cu Marele Premiu la Festivalul de la Tokyo, a fost apreciat şi de juriul competiţiei naţionale. În palmaresul acesteia pelicula apare la capitolul Premiul special al juriului, Cel mai bun rol feminin (Nuray Yeşilaraz) şi Cea mai bună muzică (Eleonora Fournia). Dar cele mai multe premii naţionale au fost acumulate de Ivy: Cel mai bun film, Cea mai bună regie şi Cel mai bun scenariu (ambele semnate de Tolga Karacelik), precum şi Cel mai bun actor (Nadir Saribacak). Acest film coral despre echipajul unui vas arestat într-un port egiptean pentru neplata taxelor este un studiu comportamental care examinează cu fineţe raporturile de putere dintr-un grup de bărbaţi confruntat cu pericole de tot felul. Premiat pentru cel mai bun debut, dar şi pentru Cel mai bun rol secundar feminin (Judy Selisik)Ucenicul de Emre Konuk este o interesantă alegorie despre alienarea urbană şi despre criza masculinităţii. Semnat de unul dintre cei mai valoroşi tineri regizori turci ai momentului, Özcan Alper, Memoria vântului, povestea unui poet kurd exilat în Uniunea Sovietică în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost premiat pentru poetica imagine a lui Andreas Sinanos. Prezentat în secţiunea Panorama, filmul Piraţii zăpezii de Haruk Hacihavizoglu , o evocare tandru-nostalgică a copilăriei petrecută în anii dificili ai dictaturii din 1981, a completat lista titlurilor de tot interesul a producţiei naţionale. Cu voci distincte numeroase, cinematograful din Turcia parcurge o perioadă fastă şi înnoitoare. Susţinerea de care se bucură industria filmului de aici poate genera invidia oricărei ţări europene cu legislaţii naţionale proteguitoare. Ce să mai vorbim despre situaţia specială din România, unde puţinele cinematografe rămase în centrul Bucureştiului se închid pe rând în urma apariţiei legii privind interzicerea activităţilor publice în clădirile cu risc seismic! Dar aceasta este o altă (tristă) poveste care întunecă sfârşitul unui an cinematografic cu rezultate foarte bune. Să sperăm că 2016 va aduce soluţii.
