Momentul culminant al serii a fost prezenţa pe scena Operei Române a ilustrului actor Radu Beligan, care, la 95 de ani şi aproape jumătate, ne-a mărturisit câteva gânduri intime, cu prilejul primirii unui premiu de excelenţă, pentru întreaga carieră. O carieră artistică, teatralo-cinemato-grafică, de peste 75 de ani! O singură mărturisire aş face, în această ordine de idei: pentru mine, când am venit pentru prima oară în Capitală, acum 62 de ani, Bucureştiul însemna, în primul rând, Birlic şi Beligan!
Premiile Gopo 2014 (destinate celor mai valoroase creaţii cinematografice din anul 2013) au ajuns, aşadar, la ediţia a opta. Deşi au trecut câteva săptămâni de la acordarea lor şi, deci, subiectul nu mai este de strictă actualitate, din cel puţin două motive ţin să le dedic acest comentariu, întâi pentru că ele sunt o „oglindă” perfectă a anului cinematografic precedent, şi apoi pentru că am prilejul să-mi exprim punctul de vedere în legătură cu filme despre care n-am apucat să mă pronunţ decât în mod tangenţial. Nu degeaba li s-a spus acestor premii „Oscar-urile româneşti”, ele sunt – alături de Premiile anuale ale Uniunii Cineaştilor (an de an mai fastuos prezentate) – cele mai importante distincţii cinematografice naţionale, şi reprezintă „votul” câtorva sute de specialişti într-ale filmului (vreo patru dacă nu mă înşel), printre care am avut onoarea să mă număr, la toate cele opt ediţii de până acum ale manifestării. În mod cât se poate de firesc (şi previzibil), cele mai importante premii Gopo din actuala ediţie au revenit filmului Poziţia copilului de Călin Peter Netzer, un film produs de Călin Peter Netzer şi Ada Solomon (Parada Film), care a repurtat, deopotrivă, din partea „juriului”, premiile pentru „cel mai bun film de lung metraj”, pentru „cel mai bun regizor” (
Călin Peter Netzer), pentru „cel mai bun scenariu” (Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer), pentru „cea mai bună actriţă într-un rol principal” (Luminiţa Gheorghiu), pentru „cel mai bun actor în rol secundar” (Vlad Ivanov), pentru „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Ilinca Goia), pentru „cel mai bun montaj” (Dana Bunescu), pentru „cel mai bun sunet” (Cristian Tarnoveţchi, Dana Bunescu, Cristinel Şirli), filmul primind şi Premiul Publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2913), înregistrând 117.809 spectatori şi incasări în valoare de 1.248.126 lei.
Poziţia copilului reprezintă, neîndoios, un moment de vârf al anului cinematografic românesc. Filmul regizorului Călin Peter Netzer, pornit de la un fapt divers de natură tragică (un accident mortal de circulaţie), dobândeşte valenţele unei meditaţii filosofice, cu implicaţii civice, etice şi estetice, pe tema asumării unei culpabilităţi, pe tema relaţiilor între semeni în general, şi între generaţii în mod particular (personaj central devenind mama tânărului vinovat de tragicul accident, în interpretarea de-a dreptul magică a Luminiţei Gheorghiu). Filmul – laureat, de altfel şi peste hotare – merita, neîndoios, „cununa de lauri” oferită de Premiile Gopo. Dar concurenţa n-a fost foarte simplă. Printre filmele nominalizate la categoria „cel mai bun film de lung metraj” s-au numărat Câinele japonez de Tudor Cristian Jurgiu, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism de Corneliu Porumboiu, La limita de jos a cerului de Igor Cobileanski, Rocker de Marian Crişan. O concurenţă serioasă, aşadar, din care a lipsit, după părerea mea, doar filmul lui Stere Gulea Sunt o babă comunistă (cu aceeaşi interpretă de zile mari, Luminiţa Gheorghiu). Nici la categoria „cel mai bun regizor”, Călin Peter Netzer n-a fost singur: nominalizaţi au fost, pe lângă el, cei patru regizori ai filmelor de mai sus: Tudor Cristian Jurgiu, Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski, Marian Crişan (care, în paranteză fie spus, a primit Premiul Pro TV). Personal, am considerat regretabilă şi la această categorie absenţa lui Stere Gulea. La categoria „cel mai bun scenariu” a fost o concurenţă şi mai mare: pe lîngă Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer, scenariştii filmului Poziţia copilului, au fost nominalizaţi Corneliu Porumboiu (chiar de două ori: o dată ca autor al scenariului la filmul Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, a doua oară pentru scenariul La limita de jos a cerului, unde este co-autor, împreună cu Igor Cobileanski), Adrian Sitaru (pentru Domestic, un film ataşant, de mare sensibilitate), Marian Crişan (pentru Rocker, o revelaţie a anului 2013). Deşi premiul pentru „cea mai bună actriţă în rol principal” era „amanetat” (şi Luminiţa Gheorghiu l-ar fi meritat nu numai pentru rolul Corneliei din Poziţia copilului, ci şi pentru rolul copios al „babei comuniste” din filmul lui Stere Gulea), celelalte patru actriţe nominalizate au fost, deasemenea, performante: Ana Ularu (Maria în O vară foarte instabilă de Anca Damian), Ioana Flora (în rolul solicitant al Taniei din Déja vu de Dan Chişu), Diana Avrămuţ (Alina, în filmul lui Corneliu Porumboiu Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism), Ioana Anastasia Anton (Sanda, din filmul lui Alexandru Maftei Domnişoara Christina). Vlad Ivanov, „cel mai bun actor într-un rol secundar”, a avut de înfruntat pe Şerban Pavlu (Ticu, în Câinele japonez), Igor Caraş-Romanov şi Sergiu Voloc (Vivi şi – respectiv – Gâscă din La limita de jos a cerului), Alin State (Dinte, în Rocker), iar Ilinca Goia, „cea mai bună actriţă într-un rol secundar”, s-a „luptat” cu Mihaela Sîrbu (Magda, din Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism), Clara Vodă (Doamna Lazăr din Domestic), Ela Ionescu (Maria, din La limita de jos a cerului) şi gloria de ieri a scenei şi ecranului românesc, Valeria Seciu (Mama lui Tavi din Roxanne). Şi Dana Bunescu („cel mai bun montaj”) a avut de înfruntat monteurii performanţi din filmele Domestic, La limita de jos a cerului, O vară foarte instabilă, Rocker), iar la al doilea Premiu Gopo primit de ea (pentru „cel mai bun sunet”) a avut drept contracandidaţi pe autorii sunetului din filmele Câinele japonez, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, Domestic şi Rocker.
Unul dintre premiile importante ale palmaresului, acela pentru „cel mai bun actor într-un rol principal” a revenit lui Victor Rebengiuc, pentru rolul lui Costache (tatăl lui Ticu) din Câinele japonez, o interpretare magistrală, datorată unui actor, cum se spune, „pentru toate anotimpurile”. Au mai fost nominalizaţi pentru acest premiu Adrian Titieni (interpretul predilect al regizorului Adrian Sitaru, pentru rolul său, Domnul Lazăr, din filmul Domestic), Gheorghe Ifrim (Domnul Mihăeş în acelaşi film), Igor Babiac (Viorel din filmul La limita de jos a cerului), Dan Chiorean (Victor din filmul Rocker). Premiul pentru „cea mai bună imagine” a revenit unui operator prolific din ultimii ani, Oleg Mutu (pentru filmul La limita de jos a cerului), la „concurenţă” cu Andrei Butică (Câinele japonez), Adrian Silişteanu (Domestic), Tudor Mircea (Rocker) şi Vivi Drăgan Vasile (Sunt o babă comunistă). Un alt film al stagiunii, Domnişoara Christina de Alexandru Maftei a fost recompensat cu trei Premii Gopo, la categorii prielnice unui film de epocă: Jon Wigens a primit premiul pentru „cea mai bună muzică originală”, în întrecerea cu Sorin Romanescu (Afacerea Tănase de Ionuţ Teianu), Sebastian Zsemlye şi Adrian Sitaru (compozitorii muzicii pentru Domestic de Adrian Sitaru), Nathan Larson (O vară foarte instabilă de Anca Damian) şi Vasile Şirli (Sunt o babă comunistă de Stere Gulea), Maria Miu, premiul pentru „cele mai bune costume”, ceilalţi nominalizaţi fiind Mălina Ionescu (Domestic), Lilia Ixari (La limita de jos a cerului), Irina Marinescu (Poziţia copilului) şi Alexandra Alma Ungureanu (Rocker), iar Cristina Temelie şi Nastasia Mateiu au primit premiul pentru „cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură”, contracandidate fiind Dana Roşeanu (nominalizată de trei ori, singură pentru Domestic, cu Domnica Sava pentru Poziţia copilului şi cu Nina Ioniţă pentru Sunt o babă comunistă). Câştigător al categoriei „cele mai bune decoruri” a fost desemnat Cristian Niculescu (Domestic), în competiţia cu ceilalţi scenografi nominalizaţi, Cezara Armaşu (Câinele japonez), Mihaela Poenaru (Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism), Adrian Suruceanu (La limita de jos a cerului), Alexandra Alma Ungureanu (Rocker). La categoria „cel mai bun film documentar”, votul juriului a mers spre Experimentul Bucureşti de Tom Wilson, un film într-adevăr incitant, o radiografie a „societăţii de tranziţie” româneşti de după decembrie ’ 89 (chiar dacă premisele sale sunt discutabile). Opţiunea mea a mers spre alt film nominalizat, Afacerea Tănase de Ionuţ Teianu, un cineast româno-francez pe care îl preţuiesc de la „filmul de Institut” Zile albe din 1990, dedicat ultimelor zile din viaţa minunatului regizor care a fost Alexand
ru Tatos; Ionuţ Teianu este stabilit de peste două decenii în Franţa, unde a realizat recent acest documentar de lung metraj, o investigaţie pertinentă a evenimentelor din 1982, când scriitorii români Virgil Tănase şi Paul Goma urmau să fie „lichidaţi”, la Paris, din ordinul şefului statului român de atunci. Celelalte filme nominalizate la categoria celui mai bun film documentar au fost studiul antropologic Anul dragonului de Iulian Manuel Ghervas şi Adina Popescu (foşti studenţi de-ai mei, de real şi incisiv talent), filmele City Tour de Andrei-Nicolae Teodorescu şi Exploratorul de Titus Muntean şi Gabor Xantus. „Cel mai bun scurt metraj de ficţiune” a fost considerat un film cu sigure virtuţi sociale, civice, filosofice şi estetice, O umbră de nor de Radu Jude, la „concurenţă” cu Brigada neagră de Andrei-Nicolae Teodorescu, Idle de Raia Al Souliman, Mâine, Bach de Mihnea Ciorică şi Treizeci de Victor Dragomir. M-a bucurat foarte mult premiul pentru „cel mai bun scurt metraj documentar”, acordat unui student de la U.N.A.T.C., Germain Kanda pentru filmul său Vibraţia. Din păcate, nimeni n-a pronunţat, în seara festivă, numele acestui laureat (cu excepţia producătoarei Ada Solomon, care, în cuvântul său de mulţumire pentru alt premiu s-a bucurat că studentul său Germain a primit distincţia respectivă). Încerc să repar greşeala: Germain Kanda, un regizor mai mult decât promiţător, are un tată din Kinshasa (ştiţi, desigur, replica ţărăncii ardelene care călătorea, într-un ţug, în acelaşi compartiment cu un tânăr de culoare, care i-a mărturisit că nu-i de prin partea locului, de prin Cluj sau din Teiuş, ba-i tocmai de pe alt continent, din Africa, din Congo, ba chiar din Kinshasa, drept pentru care femeia l-a întrebat curioasă: „al cui eşti, maică, din Kinshasa?”), are o mamă şi-un bunic din Timişoara şi are şanse reale să ia multe alte premii în cinematografia naţională. Contracandidaţii lui Germain au fost Grzegorz Brzozowski şi Olesya Bortnyak pentru filmele produse de Dan Nuţu Brick in the Wall şi – respectiv – Mohamed Tomescu, Stela Pelin pentru Kurgan Oblast şi Alexandru Badea pentru Sorin Chifiriuc: compromis. Premiul pentru „cel mai bun film de debut” a revenit lung metrajului La limita de jos a cerului de Igor Cobileanski, la concurenţă „strânsă” cu Câinele japonez de Tudor Cristian Jurgiu şi cu Love Building de Iulia Rugină, Lupu de Bogdan Mustaţă şi Roxanne de Vali Hotea. S-a acordat şi un premiu „Tânără speranţă”, la care au fost nominalizaţi (idee discutabilă) cineaşti de profesii diferite: a fost preferat directorul de imagine Tudor Panduru (pentru imaginea filmului Brigada neagră de Andrei-Nicolae Teodorescu), în „întrecerea” cu însuşi Andrei-Nicolae Teodorescu (pentru regia filmului City Tour), cu Ionuţ Nicolae (pentru rolul Cristi din filmul Rocker), Ioan Filip (pentru sunetul filmului Treizeci de Victor Dragomir) şi Gabi Suciu (pentru producţia aceluiaşi film). „Cel mai bun film european” (dintre cele distribuite în România în 2013) a fost considerat Amour (Iubire), o coproducţie franco-austriaco-germană realizată de Michael Haneke, care a concurat la premiu cu alte filme valoroase, coproducţia germano-luxemburghezo-franceză Hannah Arendt de Margarethe von Trotta, filmele daneze Kapringen (Deturnarea) şi The Hunt (Vânătoarea) şi coproducţia franco-belgiano-spaniolă La vie d’Adèle (Adèle: capitolele 1 şi 2) de Abdellatif Kechiche.
Momentul culminant al serii a fost prezenţa pe scena Operei Române a ilustrului actor Radu Beligan, care, la 95 de ani şi aproape jumătate, ne-a mărturisit câteva gânduri intime, cu prilejul primirii unui premiu de excelenţă, pentru întreaga carieră. O carieră artistică, teatralo-cinematografică, de peste 75 de ani! O singură mărturisire aş face, în această ordine de idei: pentru mine, când am venit pentru prima oară în Capitală, acum 62 de ani, Bucureştiul însemna, în primul rând, Birlic şi Beligan! M-a bucurat mult şi Premiul pentru întreaga activitate obţinut de regizorul Nicolae Mărgineanu (căruia îi aşteptăm însă, cu ardoare, şi filmele viitoare!), după cum emoţionantă a fost şi întâlnirea cu „doamna Nuţi”, proiecţionista cinematografului bucureştean „Studio”, Elena Ciocan, care a primit un binemeritat Premiu Special pentru cei mai bine de 50 de ani dedicaţi filmului.
