A trecut un veac de la acea zi de 15 octombrie 1922 când Alba Iulia, capitala Unirii devenea şi capitala Încoronării, aşadar al ultimului act care sigila marea şi efemera adunare de pământuri româneşti sub un singur sceptru. Era ziua unei ceremonii fastuoase în care Ferdinand cel Loial şi atât de românca Maria cu sânge ilustru, britanic şi rusesc, aclamaţi de ţăranii ardeleni ca „Împăratul” şi „Împărăteasa”, cu veşmintele strălucitoare amintind de basileii Bizanţului, purtând coroana de oţel de la Plevna şi coroana de aur, deveneau cu adevărat suverani ai României Mari.
Sub titlul „Clopotele sună”, Regina Maria avea să evoce momentul: „Lung a fost drumul ce a dus spre această zi, lung, anevoios şi plin de jertfă”, căci cuprindea şi moartea copilului iubit, şi refugiul de la Iaşi, şi oneroasa pace de la Bucureşti. Dar ce însemna acea zi o spunea limpede regele Ferdinand în proclamaţia din preziua încoronării: „Am venit astăzi cu Regina – care mi‑a fost tovarăşă în credinţa neabătută la restrişte şi bucurie – ca prin această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru popor legătura ce ne uneşte de‑a pururea cu dânsul”. „În această străveche cetate a Daciei romane” – mai grăieşte proclamaţia regală – România trebuie să însemne un simbol, un factor necesar „în renaşterea Orientului european”.
Invitaţi de seamă ca mareşalul Foch, generalul Berthelot, ducele de York, membrii familiei regale, demnitarii ţării – Averescu şi Iorga, Marghiloman şi Ion I.C. Brătianu, Argetoianu şi Goga – erau
martorii unui act de ceremonial aulic nemaivăzut la noi, plin de conotaţii politice care mergeau până la însemnele gravate pe coroana regelui, cele ale provinciilor acum reunite la patria‑mamă, Basarabia, Bucovina şi Transilvania.
Rugăciunea mitropolitului primat Miron Cristea, viitor patriarh, regent şi prim-ministru – aducea aici, în faţa Catedralei acum şi anume zidite, ca semn al ortodoxiei biruitoare în inima ţării o binecuvântare asupra sutelor de credincioşi care contemplau, în cetatea lui Mihai Viteazul, o istorie vie şi în mers. Aveau să o facă alte sute de români, în zilele următoare, când perechea regală, acum încoronată, intra în Capitala României întregite, sub provizoriul Arc de Triumf de la Şosea, însoţiţi – la statuia aceluiaşi Mihai Bravu – de cortegiul istoriei naţionale pus anume în scenă, de la daci şi romani până la Cuza şi la Carol I.
Răzvan Theodorescu
