Egiptul antic privit printr‑o fereastră bucureşteană

Fascinaţia Europei moderne pentru Egiptul antic s‑a manifestat şi prin dezvoltarea unei vaste reţele de comerţ cu artefacte egiptene, care a atins apogeul în secolul XIX şi la începutul secolului XX. Obiectele erau vândute prin intermediari sau cumpărate direct de colecţionarii aflaţi în trecere pe malurile Nilului, iar comercianţii erau de obicei localnici care îşi procurau obiectele din surse aflate la îndemână, cel mai adesea ilicit. Un caz celebru este al lui Ahmed Abd el‑Rasul, care a prădat un mormânt regal din dinastia a XXI‑a şi a umplut rapid piaţa cu artefacte dintre cele mai valoroase. Odată prins, în anul 1881, colecţia adunată de acesta a fost dusă cu vaporul la muzeul din Cairo. La intrarea în oraş, vameşul, în lipsa unor taxe prestabilite pentru aceste mărfuri neprevăzute, a încasat pentru mumii echivalentul taxelor aplicate peştelui uscat. Practica jefuirii mormintelor regale nu era de altfel nouă. Profanarea locurilor de veci ale înaintaşilor cu scopul unor îmbogăţiri spontane avea rădăcini vechi în cultura egipteană. Mari jafuri au avut loc şi în urmă cu trei milenii, în jurul anului 1100 î.Hr., sub regele Ramses IX, atunci când, după lungi anchete, s‑a hotărât într‑un final, în timpul Regilor‑Preoţi (către 1000 î.Hr.), mutarea celor mai importante morminte şi a tezaurelor care le acompaniau la loc sigur, ferite de lăcomia lipsită de pietate a unor contemporani.

În epoca modernă, începând cu expediţia militară a lui Napoleon în Egipt la finele secolului al XVIII‑lea, o mare parte a artefactelor locale a luat drumul Europei Occidentale, sfârşind în colecţii particulare, care aveau deja aici o lungă tradiţie, sau în proaspăt înfiinţatele muzee publice, cum ar fi Muzeul Britanic sau Muzeul Luvru. Moda colecţionatului a ajuns relativ târziu în Ţările Române din exteriorul arcului carpatic, iar primele colecţii de arheologie şi numismatică se formează abia către jumătatea secolului al XIX‑lea. Deloc întâmplător, aceasta este perioada în care curentul naţionalist, deja bine ancorat în argumente lingvistice şi istorice, îşi găseşte un nou aliat, la fel de puternic, şi anume descoperirile arheologice interpretate ca dovezi ale continuităţii etnice. Este de înţeles astfel de ce moştenirea vechilor faraoni nu a fost în topul preferinţelor colecţionarilor locali. Totuşi, reţelele de comerţ cu artefacte egiptene au atins tangenţial şi această parte a Europei, iar în cadrul marilor colecţii private sau muzeale au existat mici grupări de obiecte egiptene cuprinse în colecţiile de obiecte exotice (de exemplu, Colecţia Dimitrie Papazoglu).

Un parcurs asemănător trebuie să fi avut şi artefactele egiptene cuprinse în colecţia Maria şi dr. George Severeanu, adunată de cuplul fondator la începutul secolului XX şi donată la moartea medicului, în 1939, de soţia acestuia, Maria, Muzeului Municipiului Bucureşti. Colecţia cuprinde peste 12000 de obiecte, dintre care locul de frunte îl ocupă numismatica, 8896 de monede, urmată de arheologie, formată din 2917 de bunuri arheologice diverse, datând din Paleolitic până în perioada Evului Mediu. Dintre acestea, antichităţile egiptene acoperă doar o mică parte (cca. 1%), dovadă că doctorul Severeanu nu a manifestat o curiozitate făţişă pentru această categorie de piese. De asemenea, au fost ignorate în numeroasele sale articole care au vizat studiul propriei colecţii şi lipsesc din singurul registru cu însemnările medicului, care ni s‑a păstrat şi care cuprinde 491 de poziţii în dreptul cărora sunt descrise şi desenate obiecte preistorice, greceşti şi romane. Credem astfel că prezenţa artefactelor egiptene în colecţia Severeanu se datorează dorinţei celor doi soţi de a fi în pas cu moda vremii, reuşind să achiziţioneze totuşi obiecte valoroase, provenite din contexte funerare, care acoperă cronologic marile perioade ale Egiptului antic. O altă ipoteză ar fi procurarea de colecţii deja formate care pe lângă antichităţi preistorice sau greco‑romane cuprindeau şi unele egiptene (de exemplu, Colecţia Skitinski sau Colecţia Contelui de Roma).

Cele mai vechi obiecte exotice din colecţie sunt trei recipiente ceramice de tipul paharelor „black‑topped”, care datează din perioada Pre‑Dinastică (Neolitic Final). Acestea nu erau obiecte utilitare concepute pentru uzul casnic, ci mai degrabă par să fi fost făcute în mod special ca ofrande funerare pentru o clasă de elită în curs de dezvoltare. Efectul cromatic, dat de contrastul dintre corpul roşu şi buza neagră, era obţinut prin aşezarea vaselor în cuptor cu gura în jos într‑un strat de cenuşă. Vasele din colecţie păstrează sigilii recente, aplicate înainte de vânzare, care cel mai probabil garantau autenticitatea. De acestea au fost prinse sfori de care atârnau bileţele cu informaţii despre tipul şi vechimea vaselor.

Palma stângă a unei mâini de mumie egipteană reprezintă curiozitatea cea mai apreciată din colecţia Severeanu. Prezenţa unei amulete din faianţă albastră, pe care sunt inscripţionate hieroglife, o plasează în timp şi spaţiu în zona Egiptului Dinastic. Un prim indiciu privind datarea sa este dat de textul de pe amuletă, păstrat parţial, care poate fi citit „hmt nsw” şi tradus ca „nevasta regelui”, cel mai probabil Tiye, care a trăit între cca. 1398 şi 1338 î.Hr. (soţia lui Amenhotep III, Dinastia a XVIII‑a, Noul Regat Egiptean). Astfel de amulete erau adeseori oferite ca ofrandă la banchetele funerare. Prezenţa amuletei şi mumificarea corpului sunt dovezi că persoana de la care provine palma făcea parte din clasele superioare ale societăţii faraonice. Studiul recent al amuletei şi al resturilor mumificate prin intermediul analizelor arheometrice a relevat informaţii noi, oarecum contradictorii. Faianţa din care a fost realizată amuleta păstrează o reţetă specifică perioadei Noului Regat, prin prezenţa staniului şi a urmelor de plumb în compoziţe, care sugerează folosirea bronzului ca sursă de cupru pentru colorarea amestecului, în timp ce datarea absolută prin metoda carbonului radioactiv, aplicată atât pe ţesutul mumiei, cât şi pe pânza utilizată la îmbălsămare, a generat date mai recente, cuprinse între 700 şi 400 î.Hr. Este astfel posibil ca amuleta să fi fost moştenită sau provenită din profanarea unor morminte mai vechi şi apoi utilizată la îmbălsămarea defunctului a cărui palmă a ajuns într‑un final în colecţia Severeanu.

Sfera obiectelor cu semnificaţie religioasă este completată de figurine antropomorfe din piatră sau din metal, întruchipând slujitori ai defuncţilor în viaţa de dincolo (uşabti) sau zei din panteonul egiptean (Osiris), figurine zoomorfe din bronz reprezentând animale (ichneumon – mangusta egipteană şi ibis – pasărea sacră a Egiptului), insecte utilizate ca sigilii, cu atribute apotropaice (scarabei din faianţă), precum şi coliere sau mărgele individuale din faianţă sau sticlă colorată.

Colecţia Severeanu este expusă la Muzeul George Severeanu (str. Henri Coandă nr. 24, sector 1), iar o parte dintre artefactele egiptene sunt aranjate într‑o vitrină dedicată, având în centru mâna de mumie cu amuletă albastră. Ajuns în faţa lor, farmecul degajat te cuprinde instantaneu. Te încarcă timpul milenar adunat în obiecte, măiestria execuţiei, spiritualitatea unei lumi exotice, contactul direct cu o civilizaţie apusă. Te încearcă în acelaşi timp sentimente de uimire, admiraţie, dar şi o angoasă dată de proximitatea ţesutului uman mumificat. E greu să nu fii fascinat de cultura materială şi spirituală a Egiptului antic. Iar acum ştii că o infimă, dar relevantă parte din el poate fi privită printr‑o fereastră deschisă într‑un muzeu bucureştean.

■ Cercetător, Şef Secţia Istorie, MMB

Vasile Opriş