Din istoria unei vechi cărţi bisericeşti – Chiriacodromionul (Bălgrad, 1699)
De aici derivă şi subtitlul cărţii: Chiriacodromion sau Evanghelie învăţătoare, ceea ce provoacă uneori confuzii asupra categoriei în care se încadrează…
Cu puţin timp înainte de Crăciunul anului 1699, o veste minunată venea de la Tipografia Mitropoliei Ardealului din Bălgrad (Alba Iulia). La 20 decembrie tocmai se încheiase tipărirea unei cărţi mult aşteptate, o colecţie de cazanii intitulată Chiriacodromion, pentru care mitropolitul Athanasie Anghel ceruse cu un an înainte sprijin domnului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, ca protector al Ortodoxiei şi neamului românesc din Ardeal. Era vremea în care înaltul ierarh mai şovăia încă între Ortodoxie şi Uniaţie, deşi la Sinodul din octombrie 1698 semnase împreună cu 38 de protopopi declaraţia Unirii cu Biserica Romei.
Ajutorul solicitat nu era bănesc, mitropolitul Athanasie Anghel şi apropiaţii săi, protopopul Gheorghe din Daia şi Ştefan Raţiu din Chişfalud/ Miceşti, puteau acoperi cheltuielile de tipărire, după
cum făcuseră şi înainte, cu alte cărţi imprimate în Tipografia de la Bălgrad. Ceea ce‑i lipsea mitropolitului era un meşter tipograf, iar domnitorul i‑a îndeplinit „pohta” şi l‑a trimis pe cel mai experimentat dintre ucenicii lui Antim Ivireanul, Mihai Iştvanovici. El a ajuns la Alba Iulia încă de la sfârşitul anului 1698. La 1 ianuarie 1699 intrase deja în tipografie, unde până la sfârşitul lui februarie a imprimat o Bucoavnă „pentru deprinderea copiilor la carte”, un mic manual (32 file) din care şcolarii urmau să înveţe, odată cu „buchiile”, rugăciuni şi preceptele credinţei ortodoxe. Imprimarea Chiriacodromionului, carte de dimensiuni mari (30x19cm), cuprinzând 3 file nenumerotate, urmate de 415 file numerotate, împodobite cu multe ilustraţii, a durat zece luni, aşa după cum arată însuşi tipograful în colofon: „Tipăritu‑s‑au aciastă Dumnezeiască Carte în sfânta Mitropolie în Bălgrad, hramul Sfintei Troiţe. Şi s‑au început în Luna lui Martie la întâia zi. Anul Domnului 1699. Şi s‑au săvârşit în Luna lui Dechembrie în 20 de zile, iar întru acestaşi an”.
Deşi titlul are origine greacă, cartea este în limba română. Denumirea Chiriacodromion face trimitere la modul ei de folosire. Destinată lecturii publice, din ea se făceau citiri cu voce tare la sfârşitul slujbei de duminică (kiriacos‑kiriaki – duminică, duminical) şi la marile sărbători de peste an. Cazaniile pe care le cuprinde explicau pe înţelesul cititorilor şi ascultătorilor semnificaţia sărbătorii şi a pericopelor din Evangheliile rânduite în ziua respectivă. De aici derivă şi subtitlul cărţii: Chiriacodromion sau Evanghelie învăţătoare, ceea ce provoacă uneori confuzii asupra categoriei în care se încadrează. Chiriacodromionul nu cuprinde evangheliile, precum Evangheliarul, ci o „tâlcuire” a lor şi face parte din literatura omiletică a bisericii ortodoxe. Prin cuprins şi destinaţie, ea este în esenţă o „carte de învăţătură”, de edificare morală şi religioasă.
Multă vreme Chiriacodromionul a fost considerat o reeditare îmbogăţită a Cazaniei lui Varlaam sau „o nouă ediţie a Cazaniei calvine, căreia‑i zice acum, după moda grecească, Chiriacodromion” (Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, Bucureşti, ediţia a II‑a, vol. II, Bucureşti, 1930, p. 25). Ulterior, cercetarea aprofundată a textului, întreprinsă de filologi, a demonstrat că cele 81 de cazanii din care este alcătuit provin din mai multe surse, cert ortodoxe. Cea mai mare parte a cazaniilor (75) au fost reproduse după Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643); lor li s‑au adăugat alte cinci cazanii din Cheia Înţelesului a teologului ucrainean Ioanichie Galeatovschi (unele, din ediţia tipărită la Bucureşti în 1678; altele, care nu au fost incluse în acesta, dar circulau în Ardeal în traducere românească, sub formă de manuscris). Acestora li s‑a adăugat Cazania la sărbătoarea celor 40 de mucenici, care putea fi preluată fie din Evanghelia învăţătoare (Mănăstirea Dealu, 1644), fie din cartea Poveste la 40 de mucenici imprimată cu un deceniu înainte în Tipografia Mitropoliei de la Alba Iulia (Bălgrad, 1689).
Mitropolitul Athanasie a publicat această carte pur ortodoxă în condiţiile în care, la 16 februarie 1699, împăratul Leopold promulgase Prima diplomă a unirii Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Biserica Romei, prin care clerul român unit primea privilegii similare celui catolic. Pe pagina de titlu se menţionează numele noilor conducători ai Transilvaniei aflată „Supt biruinţa prea luminatului şi înălţatului IOSIF LEOPOLD. Craiul Budei, şi al Ţărâi ungureşti, şi al Ardealului. Fiind Gubernator Ţărâi Măriia sa Bamfi GHEORGHIE”, dar se precizează că s‑a tipărit „cu blagosloveniia prea sfinţitului Chir ATHANASIE Mitropolitul Ţărâi”. Unirea religioasă nu l‑a oprit pe mitropolitul Athanasie să publice cărţi ortodoxe cu sprijinul lui Constantin Brâncoveanu, considerat, după cum arată Iştvanovici în prefaţă: „patronoş adevărat al Sfintei Mitropolii de aici din Ardeal” sau, în viitor, să‑i ceară cărţi liturgice tipărite în Ţara Românească. Astfel, învăţăturile Bisericii răsăritene erau conservate şi integrate în noua Biserică unită.
Mihai Iştvanovici, tipograful trimis de Constantin Brâncoveanu, probabil la recomandarea lui Antim Ivireanul, avea calităţile necesare nu numai pentru a imprima textul, ci şi pentru a îngriji ediţia. El era, după cum spunea mentorul său, Antim Ivireanul, creionând portretul tipografului ideal, capabil nu numai cu mâinile, ci şi cu mintea. Iştvanovici era un om cu ştiinţă de carte şi ipodiacon – prima treaptă din ierarhia clericilor de mir, înainte de a fi hirotoniţi diaconi. El a pregătit textul pentru tipar, l‑a diorthosit (corectat), a scris predoslovia (prefaţa) dedicată mitropolitului Athanasie şi o postfaţă adresată „Cătră cei ce să vor întîmpla a ceti”. Tot lui i se pot atribui şi versurile dedicate stemei Mitropoliei Ardealului, înfăţişând hramul Sf. Treime, reprodusă pe fila de titlu verso (fig. 2).
Mihai Iştvanovici[1] a tipărit Chiriacodromionul folosind inventarul Tipografiei de la Bălgrad, de calitatea căruia se plânge la finalul cărţii. Îşi cere iertare cititorilor de vor găsi greşeli: „au în cuvinte, au în orthografie (…) au în slove, pentru că şi Tipariul au fostu foarte vechiu şi tocit” (f 414 verso). Hârtia se presupune că a fost trimisă din Ţara Românească, donaţie din partea domnului, ştiut fiind faptul că era materialul cel mai costisitor în tipărirea unei cărţi. Specialiştii au constatat că hârtia pe care a fost imprimat Chiriacodromionul a fost acumulată în timp, fiind produsă în secolele XV‑XVII în manufacturi din Italia, Germania, Austria şi Franţa.
Cartea s‑a imprimat într‑un tiraj mare pentru vremea aceea (estimat de cercetători la circa 1000 de exemplare) şi a fost difuzată imediat după apariţie în toate parohiile, cu preţul de vânzare stabilit de mitropolitul Athanasie la 20 florini. Spre deosebire de alte tipărituri ortodoxe, supuse cenzurii ecleziastice imperiale în secolul al XVIII‑lea, Chiriacodromionul nu a fost atins de vreo interdicţie, devenind o lectură tradiţională, deopotrivă pentru comunităţile greco‑catolice şi ortodoxe.
Majoritatea exemplarelor păstrate astăzi în diferite colecţii din ţară au aparţinut bisericilor ortodoxe sau unite din Transilvania. De acolo provine şi exemplarul cercetat de noi, care face parte din fondul Bibliotecii Muzeului Municipiului Bucureşti. Potrivit însemnărilor, acesta se afla în a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea în posesia bisericii greco‑catolice din Chereluş (jud. Arad). Cele mai multe dintre însemnări au fost făcute de învăţătorul Grigore Gaborovici, care se remarcă prin febrila căutare a iscăliturii perfecte, exersând diferite variante pe interiorul copertelor, cu alfabet chirilic şi latin: „Scris‑am eu, Gligori din Chereluş, 1787 deche(m)vrio zece zile”; „Eu, Grigorius Gaborovici învăţătoriu Chereluşi”; „ÎnnVăţătoriul Grigorius fon Chereluşi Anno 1790, Martje 20 zile Chereluşi”.
■ Doctor în istorie, expert carte veche românească
Note:
[1] Acest tipograf ocupă un loc special în istoria tiparului românesc prin ineditul său traseu profesional. Fiul unui Iştvan (Ştefan) venit în Ţara Românească din Transilvania, el a semnat întotdeauna cu patronimul slavizat Iştvanovici, o modă onomastică adoptată de mulţi tipografi. A învăţat meşteşugul sub îndrumarea lui Antim Ivireanul, debutând ca meşter tipograf în 1696, la mănăstirea Snagov. După o intensă activitate în centrele tipografice din Ţara Românească până în 1708, va fi trimis de Constantin Brâncoveanu în Georgia, cu misiunea de a organiza prima tipografie a acestei îndepărtate ţări ortodoxe. Aici, la Tiblisi, va imprima în anii 1709‑1712 circa 12 cărţi liturgice cu alfabet gruzin, apoi va fi trimis în Olanda de regele Vahtang al VI‑lea, pentru achiziţia de material tipografic. După întoarcerea din Olanda, numele său nu mai este menţionat.
Daniela Lupu
