Ligia Macovei (1916‑1998) a fost o prezenţă importantă în evoluţia artei româneşti. S‑a născut în anul 1916 la Bucureşti şi a studiat la Şcoala de Arte Frumoase, la secţia de artă decorativă, în perioada 1934‑1939. Printre mai mulţi îndrumători pe care i‑a avut (Al. Steriadi, Cornel Medrea, Horia Teodoru), aceasta a ajuns în final în clasa Ceciliei Cuţescu Storck. Cecilia era o profesoară care nu îşi impunea stilul elevilor săi, ci mai degrabă îi îndruma către o exprimare a sentimentelor, le urmărea sinceritatea şi interesul pentru artă, expresia fiind determinantă în evaluarea lucrărilor tinerilor artişti.
Opera Ligiei Macovei este impresionantă prin bogăţia stilistică, coloritul puternic şi accentele utilizate. Se remarcă înclinaţiile expresioniste din detaliile lucrărilor sale, aceasta preluând elemente pline de forţă şi culoare, care dau expresivitate compoziţiei, dar şi priceperea de a construi, prin simple linii, imagini pline de înţelesuri şi simboluri. Rafinamentul tehnicii şi spontaneitatea sunt calităţile operei sale.
Colecţia de Artă „Ligia şi Pompiliu Macovei” conţine numeroase lucrări semnate de artistă, realizate în diverse tehnici (ulei, tehnică mixtă, acuarelă şi guaşe). Renumită pentru ilustraţiile realizate pentru lirica eminesciană, trebuie menţionată şi contribuţia ei la volumul „Poezii” de Tudor Arghezi, ilustrat de artistă şi apărut la Editura Minerva în anul 1970.
Expoziţia „Ligia Macovei şi lirica lui Tudor Arghezi”, deschisă în perioada 14 mai – 18 iulie 2021, propune o călătorie printre cele mai reprezentative lucrări din cadrul seriei de ilustraţii dedicate
maestrului. Printre variaţiile lirice pe care le abordează, Tudor Arghezi conturează un univers în care tratează teme diverse, dând naştere unor lumi miniaturale, dimensiuni paralele în care oglindeşte principii, concepte şi idei pe care le reduce la trăiri, experienţe şi impresii.
Ligia Macovei reuşeşte prin simţul său artistic şi tehnica perfecţionată să transpună acest univers prin evidenţierea fiecărui element marcant al poeziei şi preluarea principiilor definitorii ale stilului arghezian. Dacă, pentru lirica eminesciană, Ligia preia melancolia şi muzicalitatea, reducând de cele mai multe ori sentimentele la esenţele lor prin utilizarea liniei, ca modalitate de exprimare brută prin desen, pentru opera lui Arghezi adoptă o atitudine ludică, punctând prin utilizarea accentelor de culoare expresia dură, dar foarte sugestivă. Noutatea şi contrastul puternic faţă de rafinamentul lirismului eminescian îl plasează pe Arghezi la un nivel revoluţionar al poeticii româneşti. Această atitudine tranşantă este transpusă în imagini puternice prin expresivitatea plastică a Ligiei Macovei. Creaţia, oricât de narativă, este impresionantă prin tonuri de culoare şi contraste conturate într‑un decor ludic.
Cele 12 lucrări cuprind ilustraţii realizate în tuş cu peniţă pe hârtie şi lucrări monotip cu intervenţie de guaşă şi tuş pe hârtie. Unele lucrări sunt mai complexe, cele în care se întrevede forţa cromatică prin aplicarea guaşei conturate cu tuş, altele, compuse din jocuri simple de linie. Indiferent de tehnica abordată şi de complexitatea lucrării, Ligia Macovei reuşeşte să transmită cele mai autentice trăiri poetice.
Lirica argheziană este marcată de această sete de cunoaştere a lumii, prin care poetul încearcă să înţeleagă sensul vieţii. Ligia Macovei preia aceste sentimente şi le transpune prin filtrul său artistic, conturând o lume a simbolurilor, determinantă pentru perceperea dimensiunii universului arghezian şi a dramatismului acestuia. Arghezi abordează teme diverse: poezia filosofică, poezia socială, poezia de dragoste, dar şi a universului miniatural. Lirica existenţială sau filosofică este ilustrată în special de „Psalmi”, frământări metafizice a căror temă generală exprimă raportul dintre om şi Divinitate. Aşa cum susţinea George Călinescu, această analiză a relaţiei omului cu Divinitatea este o poezie „monumentală şi grea a zborului sufletesc către lumină”, concepută ca un dialog imaginar. Artista expune sentimentele tragice, frica, deznădejdea, melancolia, printr‑o linie expresionistă. Se pliază astfel foarte bine pe stilul arghezian, ambii refuzând să promoveze frumuseţea şi tradiţionalismul convenţional.
Artista se manifestă uneori prin simboluri, alteori printr‑o spontaneitate sinceră şi debordantă. Poemele „Blesteme” şi „Doliu”, pe care Ligia le conturează prin simple linii, exprimă tristeţe, suferinţă. Se marchează astfel o angajare socială de transformare a naturii şi a omului, a societăţii, sugerată prin fluiditatea compoziţională. Arghezi este interesat şi de universul înconjurător, lumea florilor sau a animalelor domestice. Descrie o gâză mică numită „Vaca lui Dumnezeu”, un element mărunt ce compune Universul. Poezia „Transfigurare” exprimă tulburarea cauzată de împărtăşirea marilor taine, viaţa predestinată a creatorului, obligat să fie retras, altfel decât restul lumii. Francheţea cu care Ligia Macovei alege să creioneze elementele şi personajele uneori metaforic analizate de Arghezi oferă substanţă şi confirmă dimensiunea universului poetic, devenit tangibil, susţinându‑l, trăirile fiind astfel mai aproape de puterea de percepţie a cititorilor. Transfigurarea în lumea copilăriei este un punct de echilibru, de sprijin înainte de a se juca imaginând el însuşi universuri.
De asemenea, cuvântul este perceput de Arghezi ca o scânteie de divinitate. Lipsa lui accentuează starea de tensiune, de angoasă şi necesitatea unei taine, a unui miracol. Poetul trăieşte zbuciumul omului care vrea certitudini, dar mereu este asaltat de îndoieli, exprimă setea de absolut. Acesta alătură în mod magistral sensibilitatea şi duritatea, frumosul şi urâtul îmbinărilor şi asociaţiilor aparent banale şi chiar neaşteptate, dar întotdeauna încărcate de noi sensuri. Astfel, ilustraţia reuşeşte să dea glas cuvintelor nerostite ale maestrului, percepând muzicalitatea prin accentele puternice şi armonia cromatică. În poemul „Până atunci”, artista expune parcursul conturat de poet, imaginând un traseu care se înalţă spre cer şi se deschide către o altă lume, o lume necunoscută şi complexă, marcată prin bogăţia cromatică şi debordantă, dar şi de complexitatea detaliilor. Puterea de expresie a acestei ilustraţii este un martor al talentului indubitabil şi al tehnicii desăvârşite ale Ligiei Macovei, o personalitate puternică, sinceră, care reuşeşte de fiecare dată să transmită esenţele sentimentelor.
Expoziţia propune de fapt o călătorie prin universul arghezian, transpus prin filtrul artistic al uneia dintre cele mai importante ilustratoare a plasticii româneşti, iar cuvintele care definesc această expoziţie sunt cele ce întregesc stilul artistei: spontaneitatea, sinceritatea, forţa cromatică şi expresivitatea. Vizitatorii vor putea admira o selecţie impresionantă de ilustraţii dedicate poeziilor lui Tudor Arghezi, o expoziţie inedită care îi aşteaptă să o descopere.
Bibliografie:
Ciupală, Alin, Despre femei şi istoria lor în România, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2004
Iancu, Valentina, Egal. Artă şi feminism în România modernă, Ed. Vellant, Bucureşti, 2015
Olariu, Elena, Ligia Macovei. Între senzorial şi intelectual. Între culoare şi linie, Ed. MMB, Bucureşti, 2018
Sălcudean, Minodora, Tudor Arghezi. Discursul polemic, Editura Institutul European, 2009
■ Arhitect şi muzeograf la Secţia Artă
Cristina Ioniță
