Stindardul menţionat în text şi în desenul lui Carl Isler este unul dintre elementele care au fost folosite ca argument în favoarea nominalizării mişcării lui Tudor Vladimirescu drept revoluţie…
„La începutul lui Ianuarie, acel an, Slugerul Tudor Vladimirescu, chemat de timpi şi de împrejurări la Bucureşti, s’a văzut plimbându‑se cu şase căprari panduri după dânsul, ceea ce trăgea prea mult luarea aminte a locuitorilor. El eră un bărbat oarecum însemnat prin manierile şi caracterul său vioiu. In etate de 40 ani, avea fruntea senină şi căutătura, de foc, talia îi era de mijloc, umerii bine legaţi, cu nişte braţetari, cu spete late, capul său cam mare în proporţie cu talia, cu un păr castaniu, fruntea ridicată, ochii căprui, nasul şi gura potrivite, un aer dulce dar foarte serios la vorbă, toate aceste înfăţişa în Vladimirescu fisionomia unui adevărat căpitan.” Descrierea aceasta a fost publicată de Alexandru Pelimon în 1864 într‑un volum cu un titlu foarte interesant, şi anume Catastrofa întâmplată boierilor în muntele Găvanul – 1821, un roman istoric ce se înscrie în seria publicaţiilor dedicate momentului 1821 sau figurii lui Tudor Vladimirescu din a doua jumătate a secolului XIX.
Aceste publicaţii au fost dublate de o considerabilă producţie artistică în Bucureşti, de exemplu, gravurile semnate de Karl Danielis, Carol (Carl) Isler sau portretul de şevalet realizat de Theodor Aman, ce a devenit prototip pentru imaginile ulterioare ale lui Tudor Vladimirescu. Litografia ce reprezintă scena trecerii Oltului de către slugerul Tudor şi armata sa din patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti (fig. 1) este un document ce poate fi citit pe mai multe niveluri. Desenul realizat şi semnat de Carl Isler în dreapta jos a imaginii a fost comandat şi editat de locotenentul colonel Dimitrie Papasoglu, având deasupra o dedicaţie: „Dedicat Domnului Dimitrie Simulescu, Prefectul Districtului Vâlcea”. Mai departe îi avem identificaţi, cu legendă, pe principalii actori ai scenei: Tudor şi căpitanii săi, respectiv Macedonschi, Cioranu şi Hagi Prodan. Titlul lucrării este foarte sugestiv: „Slugeru Tudor Vladimirescu trece Oltu la 10 martie anul 1821 cu primul stindard ardicat în Oltenia pentru Autonomia şi libertatea Românilor”, demonstrând o evidentă memorializare a revoluţiei din 1821 încă de la jumătatea secolului XIX. Litografia are şi un rol didactic, prin prezenţa unui text sub imagine. Acest text prezintă o scurtă biografie a slugerului Tudor şi un scurt istoric al mişcării până în momentul ce face subiectul acestei litografii, şi anume trecerea Oltului. Sunt menţionaţi căpitanii, figuri proeminente implicate, efectivele armate şi traseul urmat după prima proclamaţie adresată locuitorilor din Bucureşti.
Stindardul menţionat în text şi în desenul lui Carl Isler este unul dintre elementele care au fost folosite ca argument în favoarea nominalizării mişcării lui Tudor Vladimirescu drept revoluţie. Stindardul lui Tudor Vladimirescu a constituit un element de coeziune, dar şi de identitate. Reprodus de nenumărate ori şi prezent inclusiv în filmele despre Iancu Jianu sau Tudor Vladimirescu din anii 1960 şi 1980, steagul din copia aflată în patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti (fig. 2) coagulează o serie de elemente specifice: religia ortodoxă, prin prezenţa Sfintei Treimi, a sfântului Gheorghe şi a sfântului Theodor Tiron, patronul onomastic al slugerului, ultimii doi făcând parte dintre sfinţii militari ai panteonului creştin, şi cariera militară a slugerului. Având acvila cruciată încadrată de o cunună de lauri şi datată ianuarie 1821, inscripţia versificată „Tot norodul românesc/ Troiţă de o fiinţă,/ Cu puterea ta cea mare, / Nădejde de dreptate./ Pre tine te proslăvesc,/ Trimite‑mi ajutorinţă/ Şi în braţul tău cel tare/ Acum să am şi eu parte.” reia o parte din programul revoluţiei şi subliniază importanţa intervenţiei divine. Copia aflată în patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti a fost realizată în a doua jumătate a secolului XX şi a fost donată muzeului de către o şcoală din fostul raion Lenin.
Radu G. Păun formulează un punct de vedere pertinent asupra elementelor identificatoare şi de legitimare a puterii folosite de Tudor Vladimirescu. Conform capitolului Eroul rebel şi bunul părinte al ţării, „la început, acţiunea lui Tudor Vladimirescu a urmat liniile consacrate ale scenariului de instalare a oricărei noi puteri: proclamaţie înainte de intrarea în oraş, cu scopul de a coagula solidarităţile în jurul persoanei şi cauzei sale, alai solemn ce pune accentul mai mult ca oricând pe aparatul de forţă, itinerariu ce retrasează axa constitutivă a capitalei.” În plus, argumentează Radu Păun, alegerea zonei Cotroceni pentru tabără, în locul caselor domneşti, de către Tudor Vladimirescu, lipsa de legitimitate a demersului său de a prelua puterea şi părăsirea de către mitropolitul Dionisie Lupu a capitalei, refuzând consacrarea religioasă a conducătorului revoluţiei, constituie tot atâtea motive pentru eşecul din Bucureşti. La acestea s‑ar putea adăuga disensiunile interne din cadrul forţelor sale armate, raporturile tensionate cu Alexandru Ipsilanti, membrii Eteriei şi ai Legiunii Sacre şi retragerea sprijinului unei părţi semnificative a boierilor simpatizanţi.
Memoria şi figura lui Tudor Vladimirescu şi percepţia evenimentelor din 1821 variază în surse şi în istoriografia românească, dar cert este că, în ceea ce priveşte construcţia sa ca personaj istoric, aceasta poate fi considerată începută din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Dimitrie Papasoglu dedică o secţiune amplă, în volumul Istoria fondării oraşului Bucureşti. Istoria începutului oraşului Bucureşti. Călăuza sau conducătorul Bucureştiului, scenei confruntării dintre trupele otomane şi căminarul Bimbaşa, care a avut ca urmare decesul acestuia. De asemenea, din perspectiva lui Papasoglu, intrarea lui Tudor în Bucureşti a avut drept consecinţe o serie de distrugeri ale proprietăţilor private şi tulburări civile.
Momentul 1821 devine parte a literaturii din a doua jumătate de secol XIX. Romanul lui Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi sau ce naşte din pisică şoareci mănâncă, publicat iniţial în 1863, foloseşte personajul său, Dinu Păturică, pentru a vorbi despre evenimentele din 1821, în capitolul intitulat foarte evocator „Lagărul de la Cotroceni şi trădarea”. Descriind tabăra de la Cotroceni ca fiind un lagăr fortificat, oportunistul Dinu Păturică găseşte o cale de a intra în tabără, cunoscând un cod secret. În portretul făcut lui Tudor Vladimirescu, Filimon include măsurile punitive luate de Tudor în legătură cu abuzurile comise de oamenii din subordinea sa, descrie o anume stare morală a trupelor încartiruite la poalele mănăstirii Cotroceni şi foloseşte o serie de date istorice pentru a da mai multă veridicitate episodului. Romanul în sine se înscrie în discursul naţionalist al epocii, ce a avut ca scop demonizarea moştenirii otomane şi a regimului fanariot, pentru a putea justifica procesul de occidentalizare accelerată şi forţată şi doleanţele unui viitor stat independent.
„El (Tudor) însă servise în armata rusă şi moştenise dela dânsa acea asprime fără exemplu, care fu principala cauză a pierderei sale.” (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi). Se pare că organizaţia Eteriei şi personalitatea lui Alexandru Ipsilanti l‑au preocupat pe autor în egală măsură, mai ales referitor la caracterul antiotoman al mişcării, el dedicând un capitol întreg lui Alexandru Ipsilanti şi Eteriei greceşti. Păturică nu se dezice de natura sa duplicitară, transformându‑se într‑un agent dublu ce furnizează informaţii despre Tudor Vladimirescu şi armata sa. Deşi literatura este un mediu subiectiv, fictiv, deseori poate oferi indicii interesante în urma coroborării cu alte surse. În plus, este şi un instrument ce poate fi folosit pentru a măsura impactul unui anumit personaj în memoria colectivă.
Expoziţia „Tudor Vladimirescu şi memoria culturală a revoluţiei din 1821”, deschisă în martie 2021, îşi propune să readucă în atenţia publicului o sumă de aspecte referitoare la contextul general al Imperiului Otoman de început de secol XIX, caracteristicile epocii şi personalitatea lui Tudor Vladimirescu, dar mai ales memoria culturală a revoluţiei în Bucureşti şi imaginile sale realizate începând cu cea de‑a doua jumătate a secolului XIX. Patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti, reprezentativ pentru momentul 1821, este divers şi relevă o serie de direcţii pentru o mai bună înţelegere a impactului şi a memoriei revoluţiei şi conducătorului ei.
■ Muzeograf, secţia Istorie MMB
Roxana Coman
