Din aceeaşi Familie de Dolha şi Petrova făcea parte şi Vasile Filipciuc, doctor în drept, gazetar, parlamentar şi om politic, unul dintre înfăptuitorii Unirii de la Alba Iulia…
Dragostea pentru anumite localităţi este legată, în mod firesc, şi de locuitorii acestora şi, mai ales, de aceia pe care îi cunoşti mai bine, care îţi sunt apropiaţi sau pe care îi ai la inimă, cum se zice. Când mă gândesc la Petrova şi Leordina, două comune apropiate, la margine de Ţară şi de Lume şi ascunse parcă adânc în munţii, în pădurile şi în Sufletul Marmaţiei, am în faţă şi imaginea prietenilor dragi: cea deosebită a profesorului dr. Ion Petrovai de Dolha şi Petrova, cu atestarea vechimii nobiliare de la 1326, şi a distinsei Sale Doamne Măricuţa din Moisei, dar şi aceea statuară, de general în Armata Română şi profesor universitar, a infanteristului logician, doctor în filosofie Alexandru Leordean de Leordina, cu atestarea vechimii nobiliare din 1411.
Când porneşti din Sighetul Marmaţiei către Petrova şi Leordina, trebuie să te interesezi din timp şi să ai răgaz la dispoziţie, căci drumul nu este nici uşor, nici scurt, dar este de o frumuseţe rară.
Este adevăratul drum de codru şi pădure. Aici îţi dai seama că Marmaţia este Împărăţia Pădurii şi a Lemnului, cum a fost numită. Şi parcă îţi creşte inima când te gândeşti că, oricâtă pădure a fost tăiată şi se mai taie, tot va rămâne ceva şi pentru urmaşii marmaţienilor de mâine. Căci tare frumoasă şi bogată este ţara noastră şi mare este puterea şi milostenia Bunului Dumnezeu care ne‑a dat‑o nouă şi marmaţienilor de la începutul lumii şi până astăzi. Şi ne‑a lăsat‑o anume ca să o cântăm în versuri, cum a făcut‑o de o viaţă doctorul în filologie, specialist în cultură şi tradiţii populare, publicistul, istoricul şi poetul Ion Petrovai. Şi ne‑a lăsat‑o anume ca s‑o apărăm şi s‑o cinstim, cum a făcut‑o de o viaţă şi Leordeanul nostru din Leordina, de unde a pornit ca elev şi unde s‑a întors în plină glorie din Armia Română.
Fiind la margine de Ţară şi de Lume, în cele două localităţi se păstrează nealterate cele mai frumoase obiceiuri şi tradiţii marmaţiene. Şi este demn de reţinut că oamenii locului ţin atât de mult la codrul şi la pădurea lor, încât se întorc aici ca dascăli şi profesori. Aşa se face că aici îi găsim, cu aceleaşi nume de 800 de ani încoace, istoricii considerând că sunt urmaşii dacilor liberi, arheologii găsind vestigii de pe vremea uriaşilor lui Sfarmă Piatră, dar după nume, de la Marmaţia şi Sarmaţia, de pe vremea ultimei glaciaţii. Şi nu ne miră deloc să aflăm că aici, din neam în neam, nobleţea s‑a făcut vădită prin personalităţi de primă mână în cultura românească.
Eu l‑am cunoscut mai bine pe marmaţianul Academician Ionel‑Valentin Vlad, fost Preşedinte al Academiei Române, din familia nobiliară Timiş de Borşa, cu atestare de la 1456, şi l‑am urmat, ca Vicepreşedinte al Academiei Române, cum era şi firesc, prin toată Marmaţia, în care se întorcea atât de des. Aşa se face că l‑am cunoscut pe Ion Petrovai, căci pe Alexandru Leordean îl ştiam însă cu mult înainte, ca logician şi profesor la Academia Militară din Bucureşti.
Prin regretatul Preşedinte al Academiei Române am aflat despre o mulţime de marmaţieni celebri, dintre care unii erau chiar din Petrova, şi anume din Familia de Dolha şi Petrova. Mai familiar mi‑a fost Alexandru Filipciuc, alias Filipaşcu, care a scris o Istorie a Maramureşului şi a realizat celebra Enciclopedie a Familiilor nobile maramureşene de origine română, editată de către Ion şi Livia Piso, născută Filipaşcu, fiica autorului, pe care i‑am cunoscut bine. Dânşii au înfiinţat, la Vişeu de Sus, Centrul Documentar Expoziţional al Nobilimii Maramureşene, într‑o clădire cu aspect medieval în care s‑au ţinut numeroase simpozioane naţionale pe teme legate de istoria cavalerilor marmaţieni. Ion Piso de Zernes, şagunist braşovean, a fost un artist desăvârşit al Muzicii Româneşti.
Din aceeaşi Familie de Dolha şi Petrova făcea parte şi Vasile Filipciuc, doctor în drept, gazetar, parlamentar şi om politic, unul dintre înfăptuitorii Unirii de la Alba Iulia. Un urmaş al acestuia este prietenul nostru, Prof. dr. Ion Filipciuc de la Câmpulung Moldovenesc, specialist în folcloristică şi Director al Fundaţiei „Mioriţa”.
Dar personalitatea cea mai cunoscută a Familiei de Dolha şi Petrova este Gheorghe Bilaşcu, căruia Profesorul dr. Ion Petrovai i‑a consacrat monografia Doctor Gheorghe Bilaşcu Părintele Stomatologiei Româneşti.
După o investigaţie a Doamnei Livia Piso Filipaşcu, Gheorghe, fiul Vicecomitelui Ioan de Dolha şi Petrova, are trei fii, dintre care Tudor este tatăl unui Filipciuc, din care descinde Bălaj sau Bălaş. În anul 1736, în aşa‑numita Clasificatio Personalistarum, administraţia maghiară, pentru a‑i distinge pe numeroşii descendenţi ai Familiilor Nobiliare, îi menţionează cu nume şi prenume. Dar numele nu este cel de Familie, ci este prenumele „prelucrat”. Astfel, Bălaş devine Bălaşcu şi Bilaşcu. Aşa se face că în a VII‑a spiţă a Familiei apare un Gheorghe Bilaşcu, primar în Petrova, prim‑curator al Bisericii şi vornic al Composesoratului. A fost căsătorit cu Maria, fiica lui Onciu din Familia Mihalca, tot de Dolha şi Petrova, care avea şi un fiu, Gheorghe Bilaşcu, născut la 27 aprilie 1863. Acesta urmează şcoala la Petrova şi liceul la Sighetu Marmaţiei, după care se înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Budapesta. Îşi dă Doctoratul în Medicină la 1 iunie 1890. Se zice că ar fi încercat mai multe specializări: oftalmologie, chirurgie şi stomatologie, după care a optat pentru ultima.
Iată cum îl descrie Ion Petrovai în cartea sa: „Bărbatul înalt ca un stejar din codrii Maramureşului, cum şi‑l amintesc contemporanii, avea mare trecere în lumea artistică a Budapestei, dar niciodată n‑a uitat de ai săi, de românii din Maramureşul Voievodal. Venea în fiecare vacanţă la Petrova şi‑i ajuta pe toţi cei care îi cereau sprijinul. Medical intervenea în tot soiul de afecţiuni, iar pacienţii săi erau veniţi şi din împrejurimile Petrovei şi primeau asistenţă medicală şi medicamente fără să plătească, primind chiar şi bani de drum spre casă”.
Gheorghe Bilaşcu avea un cabinet dentar vestit la Budapesta, fiind considerat un fel de „rege al dentiştilor”. A organizat şi o clinică stomatologică pe lângă Facultatea de Medicină din Budapesta, dar în 1919, după înfiinţarea Universităţii Daciei Superioare de la Cluj, vine ca profesor la Facultatea de Medicină, unde va înfiinţa prima Catedră de Stomatologie din România, după modelul căreia vor fi concepute şi catedre asemănătoare la Bucureşti şi la Iaşi. În anul 1920 a organizat primul Congres al Medicilor dentişti din România; în 1923 a înfiinţat Asociaţia Medicilor Stomatologi din România şi „Revista de Stomatologie”, continuată în zilele noastre de „Stomatology Edu Journal”, condusă de către Prof. univ. dr. Marian Vladimir Constantinescu, pentru care am obţinut egida Academiei Române.
Din păcate, viaţa falnicului marmaţian a fost curmată de o banală infecţie în anul 1926. A fost la Cluj o ceremonie imperială, căci Profesorul era cunoscut şi stimat de întreg oraşul, dar, după dorinţa lui, înmormântarea s‑a făcut la Petrova. Acolo unde îl chema Pământul şi Pădurea, la margine de drum, de Ţară şi de Lume.
Şi poate că n‑aş fi ştiut atâtea amănunte din viaţa lui Gheorghe Bilaşcu, dacă urmaşii acestuia din Petrova şi Leordina nu ne‑ar fi invitat în ziua de 28 iulie 2018, cu toată Asociaţia Bogdan Dragoş a urmaşilor nobilimii româneşti din Maramureş, la Sărbătoarea de pomenire a Primului Stomatolog Român. Şi au fost făcute slujbe la Biserică, au fost depuse coroane de flori la Cimitir şi, lângă acesta, în faţa vechii şcoli în care a învăţat Bilaşcu, spre Şosea, a fost dezvelit Monumentul în cinstea marelui marmaţian.
În afara Primarului de Petrova, care poartă acelaşi nume de Ion Petrovai, ca şi Profesorul poet şi publicist, şi de Generalul din Leordina, au fost de faţă şi alţi primari, descendenţi nobiliari din toată Marmaţia: Primarul Vasile Ţiplea de Dragomireşti, Prof. univ. dr. Petru Dunca, Prof. univ. dr. Nicolae Iuga, Părintele Gavriş Vancea din Săliştea de Sus, Ilie Gherheş şi mulţi alţii. A fost o Sărbătoare de Suflet Românesc cum rar s‑a mai văzut. Eu am vorbit din partea Academiei Române şi am promis că voi propune alegerea Doctorului Gheorghe Bilaşcu ca Membru Post‑mortem al Academiei Române. Şi m‑am ţinut de cuvânt, adică am făcut propunerea.
Mai amintesc aici faptul, mai puţin cunoscut, că toată gospodăria familiei Bilaşcu şi casa în care acesta a copilărit, datorită specificului ei marmaţian şi rezistenţei în timp, a fost mutată la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare şi poate fi văzută şi acum. Doar acoperişul de şindrilă i‑a fost renovat.
Casa i‑a fost mutată, într‑adevăr, la Baia Mare, dar Sufletul lui Gheorghe Bilaşcu a rămas de Strajă la Petrova, lângă Codru şi Pădure, cu Biserica şi Cimitirul, cu vechea Şcoală şi Bustul de aramă. La margine de drum, de Ţară şi de Lume. Acolo, în Marmaţia.
Alexandru Surdu
