O lucrare monumentală despre oameni-giganţi la suflet, fizic mai mici decât noi
Deşi am citit multe cărţi pe tema Holocaustului, nu pot ascunde uimirea, impresia dureroasă pe care mi le-a produs cartea scrisă de doi jurnalişti israelieni – Yehuda Koren şi Eilat Negev, În inimile noastre eram nişte uriaşi (Extraordinara poveste a piticilor din Rozavlea), apărută la Editura Grinta din Cluj, în traducerea Petruţei Şerban, cu un cuvânt înainte semnat de Vasile Gogea.
Cartea era cunoscută în variantele engleză şi franceză, înainte de a ajunge în 2015 la noi, pentru uzul cititorului din România. Rozavlea este o localitate din Maramureş, iar numele provine de la Rozalia, 
strămoaşa piticilor din această comună. Apariţia piticilor de etnie evreiască în Maramureş este pusă sub semnul unei legende cu largă circulaţie din Evul Mediu timpuriu. Din multe surse este cunoscut faptul că evreii veniţi din Est în secolele X-XI erau, de fapt, hazari mozaici, iar populaţia autohtonă i-a numit uriaşi pentru statura lor impresionantă. Roza Rozalina, se spune, s-ar fi îndrăgostit de o fiinţă minusculă, umană, iar Dumnezeu i-a apropiat ca statură la nivelul liliputanilor, despre care noi ştim că scria şi Swift în romanele sale despre Gulliver. Primul pitic evreu cunoscut se numea Shimshon (numele unui erou biblic) Eizik Ovitz (Ovici), iar urmaşii au alcătuit o comunitate şi o trupă de artişti ce au circulat în Europa şi au avut succes. După ocuparea Nordului Ardealului de către trupele horthyste, ei au ajuns la Auschwitz. De la mitologie la realitate s-a ajuns prin apropierea de o istorie a Shoahului, a catastrofei umane numite şi Holocaust. S-a scris apoi despre „Cei şapte pitici de la Auschwitz”, parafrazând motivul unui basm german cu Frumoasa Adormită. Celebrul călău dr. Mengele s-a ocupat personal de aceşti pitici, care printr-un joc al sorţii au supravieţuit. Ultima urmaşă, Perla Ovitz, a murit în 2001 în Israel. Autorii cărţii au reuşit să o viziteze şi să discute cu ea despre un trecut greu de imaginat. Prologul cărţii redă această întâlnire.
Istoria reală începe cu anul 1866, în Maramureş, unde tradiţia s-a păstrat şi anual s-a ţinut Festivalul Roza Rozalinda în localitatea ce a preluat numele mitologicei eroine, care mai are 7000 de locuitori, ţărani români. În acel an, 1866 s-a născut primul pitic în familia lui Leib şi Frieda Ovitz, care a confirmat, am putea spune, miezul legendei expuse. În zonă mai trăiau circa 200 de evrei, iar Shimshon a găsit o mireasă pe potrivă. Talmudul nu acceptă rabini cu deformaţii fizice, astfel că piticii s-au grupat separat în propria comunitate. Pentru a susţine realitatea celor expuse, autorii au apelat la numeroase surse, începând cu Arhivele de la Yad Vashem, Ierusalim, de la Muzeul Auschwitz, Polonia, din Germania, Muzeul Holocaustului din Washington, o serie de lucrări ştiinţifice şi beletristice de diverşi autori, despre Auschwitz, despre Mengele, articole, zeci de interviuri cu martori supravieţuitori, experţi, specialişti, translatori, cercetători. Este anexată genealogia familiei Ovitz pe două secole. Cartea a apărut cu sprijinul şi la iniţiativa primarului comunei Rozavlea, Vasile Mârza. Notele din subsolul paginilor explică terminologia din idiş, din alte limbi, din istoria biblică şi modernă a evreilor. O lucrare monumentală despre oameni-giganţi la suflet, fizic mai mici decât noi. Mulţumiri autorilor şi editurii.
