Aromâna – dialect al limbii române sau limbă de sine stătătoare? Istoria unei controverse de Nicolas Trifon (Editura Vremea, Colecţia Noima, Bucureşti, 2023) este o antologie îngrijită de Alexandru Gica, semnatarul Prefeţei şi Postfeţei. Eseul care dă şi titlul cărţii aparţine lui Nicolas Trifon (autorul studiului Aromânii pretutindeni, nicăieri, precum şi Unde e Aromânia?), o personalitate a intelectualităţii armâne europene (folosesc termenul armân pentru că aşa se numeşte pe ea însăşi această populaţie numită de lingvişti aromâni). Mai sunt incluse O lămurire I şi II (Graiu bun, 1906) de Theodor Capidan, explicate ca fiind tentativa acestuia de a găsi o soluţie de compromis dilemei limbă armână/dialect armân, la care se adaugă o antologie de literatură prin care cei ce susţin că armâna este un dialect pot verifica cât de adevărat este acest lucru, pentru că textele nu au echivalent în română.
Istoria controversei poate fi parcursă pe îndelete în toate arcanele ei politice şi lingvistice. Antologia face un rezumat al dezbaterilor şi se străduieşte să ofere o soluţie dilemei vechi de peste 125 de ani referitoare la Armâna, care este văzută fie limbă, fie dialect, impas perpetuat până azi. Sunt invocate dezbateri vechi şi noi atât din România, cât şi de pe plan internaţional, unde lingvişti renumiţi se pronunţă asupra acestei chestiuni ce pare insolubilă, şi de a cărei rezolvare depinde destinul unei întregi etnii. Dacă românii consideră idiomul armân drept dialect al românei, atunci dispare armâna odată cu noile generaţii de copii armâni şcoliţi numai în română. Dacă nu este considerată dialect, ci o limbă de sine stătătoare aparţinând limbilor romanice din sud‑estul european, atunci etnia armânească, recunoscută ca minoritate în România, ar avea dreptul la programe de predare în şcoli în limba maternă, ceea ce ar ajuta limba (considerată pe cale de dispariţie de UNESCO, UE) să nu se stingă în România, precum istriota în Croaţia.
Graţie României şi Germaniei, armânii din Macedonia au fost recunoscuţi ca milet, adică etnie separată de sultanul Abdulhamid în 22 mai 1905, care a stipulat în edictul respectiv că recunoaşte pe ulahlar ca etnie, în turcă ulah însemnând vlah, deci pe cei numiţi de slavi şi greci drept vlahi, şi nu pe cei care în epocă se numeau români. În decretul Sultanului nu se vorbeşte de vreo recunoaştere a românilor în Imperiul Otoman, ci de a naţiunii Ulah/Vlahe, care se numeşte pe sine Armână[1]. Irade/ Decret din 22 mai 1905 tradus de diplomaţii români – ei au tradus Ulah prin Valah, adică român – a constituit o măsluire. Experţi în falsificarea în traducere a documentelor internaţionale, ei nu s‑au sfiit să o facă chiar şi cu versiunea în română a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului[2], unde în engleză citim, la Article, 15 Everyone has the right to a nationality. No one shall be arbitrarily deprived of his nationality nor denied the right to change his nationality. Dar în traducerea în română[3] nationality, care înseamnă naţionalitate, a fost tradus cu cetăţenie, ceea ce juridic schimbă termenii problemei. În paranteză fiind spus, prin traducerea documentului şi în limba Vlahă[4], Naţiunile Unite recunosc limba şi pe Vlahi/Armâni ca popor.
Interese politice în Balcani au determinat diplomaţii români să mascheze o chestiune politică cu una lingvistică. Academia Română, prin lingvişti armâni, s‑a străduit să menţină un status quo, în ciuda faptului că alţi lingvişti români precum Capidan, Graur, Coteanu, Poghirc au afirmat şi demonstrat contrariul. LEGEA nr. 299 din 13 noiembrie 2007[5] face însă ordine printre cei recalcitranţi prin Articolul 1: (1) Prezenta lege reglementează: „a) drepturile persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni…), denumite în continuare români de pretutindeni etc.” Dar ce ne facem când ei nu îşi asumă această origine sau apartenenţă la filonul românesc? Guvernul îi forţează să şi‑o asume!
Schimbările de paradigmă apar atunci când paradigma dominantă devine incompatibilă cu fenomene noi apărute masiv. Schimbarea echivalează cu tăierea nodului gordian. Cartea de faţă o susţine, chiar dacă nu o afirmă explicit. Academia Română îşi poate scrie pe mai departe rapoartele pe tema dialect/limbă perimate în contextul noii dinamici politice armâneşti şi a evoluţiei lingvisticii mondiale. Numai în acest august 2023 renumitul lingvist american Victor Friedman spunea, ironizându-i pe lingviştii români, că a susţine azi că armâna/vlaha e un dialect al românei este ca şi cum ai susţine că spaniola e un dialect al italienei[6]. Tot aşa, îi amintesc pe celebrii lingvişti germani specialişti în limbile romanice, Dahmen şi Kamer, care au discutat anomaliile lingvistice susţinute de lingviştii români.[7]
Ultimele decenii au reconfigurat practic de facto statutul armânilor din România printr‑o paradigmă politică nouă. Recomandarea 1333/1997 a Consiliului Europei, Aromanian culture and language[8], a clarificat statutul de minoritate etnică pentru armâni, punând în vedere autorităţilor să întreprindă demersurile necesare pentru protejarea drepturilor lor.
Un alt semn al deşteptării conştiinţei de sine a armânilor sunt cele două procese intentate statului român prin care au cerut şi cer recunoaşterea statutului de minoritate. Primul proces, intentat de Asociaţia „Comunitatea Aromână din România”, care solicita „înregistrarea aromânilor ca minoritate naţională în România”, a fost respins în 2005 de Curtea de Casaţie. Al doilea proces, intentat de Federaţia „Liga Aromânilor din România”, început în 2020, se află pe rol la Curtea de Casaţie[9], cu termen de pronunţare pe 4 octombrie 2023.
Recensămintele populaţiei formează un alt capitol. Strategii ale guvernului i‑au speriat pe mulţi armâni să îşi declare apartenenţa etnică sau pur şi simplu i‑a împiedicat să o facă. La recensământul din anul 2021 rubrica care i‑ar fi dat unui armân dreptul constituţional de a‑şi scrie apartenenţa etnică nu a existat. Comunităţile armâne nu au acceptat modul în care au fost şterse de la recensământ şi au protestat la organismele europene. Uniunea Europeană trece în revistă periodic ce se întâmplă cu acest popor fără ţară, parcă obligat la dispariţie. Romania: publication of the 5th Advisory Committee Opinion din 5 septembrie 2023 consemnează o critică directă şi aspră la adresa României[10].
S‑a bătut monedă pe faptul că armâna nu poate fi o limbă pentru că nu are o limbă literară. Dar ultimele decenii au înregistrat un număr impresionant de cărţi scrise în armână în statele balcanice. PEN International a primit în rândurile ei în anul 2023 secţiunea PEN Armân, cu sediul la Belgrad. Aceasta este recunoaşterea limbii armâne exprimate printr‑o limbă literară.
Cartea de faţă începe cu o constatare tragică: „Un întreg neam este în comă indusă. Statele din Balcani nu îşi doresc revenirea la viaţă a armânilor, ci stingerea liniştită, acceptată şi fără convulsii. Pentru a nu se mai vedea că le‑au luat pământurile pe care şi‑au făcut ţări, acestea simt datoria patriotică de a le lua şi existenţa. Armânii, în loc de un răspuns adaptat, le oferă concursul prin felul în care înţeleg ei astăzi că ar trebui să se apere”. Acest răspuns de care vorbeşte îngijitorul ediţiei se referă şi la modul în care armânii se tratează unii pe alţii. Probabil că dezbinarea lor tragică îi duce la extincţie. Antologia de literatură armână, unde nume importante ale literaturii armâne lipsesc din cauza inamiciţiior personale, este un exemplu. Cred că misiunea editorială a lui Alexandru Gica este publicarea unei ediţii care să conţină imensul număr de documente trimise de armâni organismelor internaţionale şi naţionale prin care ei cer să fie recunoscuţi ca etnie. Atunci va fi clar consemnat modul în care o paradigmă lingvistică, o capcană care a provocat prejudicii poporului armân, a fost înlocuită de una politică.
■ Profesor, critic, teoretician şi istoric literar
Note:
[1] Vezi https://vetiver2.wordpress.com/2020/12/15/o-frauda-diplomatica-de-115-ani-si-recomandarea-1333-din-1997-a-consiliului-europei-in-problema-aromana-armana/
[2] https://www.un.org/en/about‑us/universal‑declaration‑of‑human‑rights
[3] https://www.ohchr.org/en/human‑rights/universal‑declaration/translations/roman
[4] https://www.ohchr.org/en/human‑rights/universal‑declaration/translations/vlach
[5] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/185388
[6] La minutul 5 – A spune azi, a afirma ca armâna e un dialect al românei de azi e ca şi cum am spune ca spaniola e un dialect al limbii italiene. https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=rNM_gIUllD8
[7] Dahmen, W., „Das Aromunische – ein Dialekt des Rumänischen?”, în Mensching, Guido et al. (Hrsg.), prache – Mensch – Maschine. Beitrage zu Sprache und Sprachwissenschaft, Computerlinguistik und Information-stechnologie für Jurgen Rolshoven aus Anlass seines sechsundsechzigsten Geburtstages. Köln: KUPS, 2018, pp. 43–56.
[8] https://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref‑XML2HTML‑en.asp?fileid=15367&lang=e
[9] https://www.scj.ro/1094/Detalii‑dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000394396
[10] https://www.coe.int/en/web/minorities/‑/romania‑publication‑of‑the‑5th‑advisory‑committee‑opinion?fbclid=IwAR09CSDzDEtNiuubn7‑H4s7SzXg_B2tJx1zq11iq6MjQixTkZDXRyyHbvU4https://rm.coe.int/5th‑op‑romania‑summary‑ro/1680ac76e8
Mirela Roznoveanu
