Const. Trandafir: „Mărgele înşirate pe aţa subiectivităţii”
Dar dacă a început cartea în joacă, Nicolae Bacalbaşa face literatură fără să vrea, ştiut fiind că între ludic şi creaţie este o strânsă indeterminare. Vorba lui Arghezi: „N-am făcut nimic altceva – m-am jucat”.
Nicolae Bacalbaşa e de meserie medic şi, într-o veche şi onorabilă descendenţă, scrie literatură. Autorul spune în mica „Predoslovie” a cărţii sale Opriţi dricul, mortu’ acesta n-a dat plicul! (Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2013) că „această carte este o mărturie”. Şi adaugă: „Ca orice mărturie, e o prostie”. Şi încă: „Această carte nu e literatură. Este doar un lanţ de adevăruri, mărgele înşirate pe aţa subiectivităţii”. Deşi exprimarea din urmă e poetică, N. Bacalbaşa nu acceptă literatura, poate din cochetărie, cu gândul la monsieur Jourdain, poate crezând că într-adevăr ficţiunea întunecă adevărul la care ţine aşa de mult. Dar această carte masivă (446 de pagini), de memorii, are 
destule elemente de literatură, mai multe decât ceea ce înseamnă literatură de frontieră. Deocamdată, până la următoarea probă, ţine de categoria Violon d’Ingres.
Se întreabă autorul încă de la început: „Pentru ce îmi trebuie această carte începută în joacă?” Şi îşi răspunde că nevoia de a mărturisi adevărul l-a determinat să scrie. Aşa se explică şi cele două pagini de „bibliografie selectivă” din final şi numeroasele citate. Dar dacă a început cartea în joacă, Nicolae Bacalbaşa face literatură fără să vrea, ştiut fiind că între ludic şi creaţie este o strânsă indeterminare. Vorba lui Arghezi: „N-am făcut nimic altceva – m-am jucat”.
Însuşi titlul volumului, mai puţin inspirat, e „literar” şi cu nuanţe umoristice de factură populară. Şi vor fi multe asemenea exprimări, unele până la statutul de expresii şi zicale preluate din Proverbele Românilor de Iuliu A. Zane, cum e chiar moto-ul: Doctor e numai Dumnezeu… Prin relatarea vioaie, cartea se vrea şi este savuroasă, adevărurile se povestesc. Nu sunt fantezii, e viaţă diversă şi plauzibilă, cu deosebire întâmplări din lumea medicală. Scenariile se află în perpetuă mişcare, narativ, dialogic şi oral, distribuite ca nişte fragmente într-un mozaic: „În urmă cu 24 de ani, la Galaţi, a fost arestat un ginecolog care provocase avorturi în luni mari, prin ruperea membranelor. Băiat deştept, talentat, o plus variantă intelectuală, dar minus o variantă morală (…) A fost acuzat de trei avorturi. Nu a fost bătut, a fost bine tratat, era un om cunoscut. Era aproape un om al Sistemului, dar care avusese ghinion. Jocul social era că, dacă ai avut ghinion, nu te mai cunoaştem. Dacă eşti deştept, te duci singur la fund. Dar doctoraşul nu voia să joace jocul social.
– Nu am chiuretat trei, ci 300 de femei. Sunt scrise pe caiet. Şi nu numai le-am chiuretat, le-am şi regulat.
– Domnule doctor, nu v-a întrebat nimeni despre ce le-aţi mai făcut.
– Nu m-aţi întrebat, dar eu vreau să spun. Sunteţi obligaţi să consemnaţi.
Şi dă-i: neveste de poliţişti, de şefi de partid, judecătoare şi aşa mai departe. Nu am mai avut ocazia să aflu cu ce s-ar fi terminat normal povestea, căci treaba s-a lungit şi a venit Revoluţia. Doctorul vorbăreţ din subsolul Miliţiei a devenit erou, cu toate drepturile şi onorurile. Asta chit că dăduse şi alţi doi colegi «în gât»”.
Şi povestirile, anecdotele, schiţele, istorioarele se înşiruie, vorba autorului, ca mărgelele „pe aţa subiectivităţii”. Însoţite de o bine surprinsă atmosferă a vieţii ori de o „istorie secretă”. Cel mai adesea, istorioarele au o concluzie etică, altele pur şi simplu sunt manifestări ale spiritului ludic de unde nu lipseşte umorul. Portretele curg în acelaşi ritm.
Numeroase sunt personajele istorice, dintre care mai frecvent, Lenin, Stalin, Troţki, Hitler, Ceauşescu, Churchill, Dej, Alexandru Drăghici, Vasile Vâlcu şi contemporani, postdecembrişti. Dintre scriitori, Céline, Rainer Maria Rilke, Charles Maurras, Mihail Sadoveanu (portret în negru), Alexandru Soljeniţîn, Mircea Eliade.
Bineînţeles, sumedenie de medici, Claudius Galenus (grec), Galeazzi-Rizzi (medicul Papei Pius al XII-lea), vestitul profesor Theodor Burghele, Maître Sergiu Crivda („semăna uşor cu Lino Ventura”), Max Jakobson, Ignati Kazakov, Samuel Pozzi, Abraham Schechter (medicul familiei Ceauşescu şi amantul „tovarăşei”), Ion Dancico, colegul Vasile Popa (ginecolog la Galaţi), Edgar Cayce, Doctorul Bogdan, doctorul Vasile Voiculescu, Şerban Milcoveanu („internist de excepţie”) ş.a.
Alături de personaje (arhi)cunoscute, îşi fac loc altele, reale, din lumea aşa-zis comună. Spiritul anecdotic, faceţios, însufleţeşte naraţiunile biografice şi memorialistice, cu sensuri didactice, morale, sociale, politice, unele excelând prin caracterizarea succintă, prin comportament şi limbaj, prin întorsăturile lexicale de spirit şi, implicit, prin intenţiile umoristico-satirice: „Sancta simplicitas? Ignoranţă şi conformism sau complicitatea mulţumită catharsisului belirii altuia? Problema e deschisă.
Ţăranul, victimă a colectivizării a juisat când era belit moşierul. Poate că Stalin a fost un mare moralist când a belit pe rând, prin rotaţie, toate stările sociale şi profesionale” (s.n.). Doctorul Nicolae Bacalbaşa e un bun povestitor.
