Existenţialismul: conceptualizare, abstractizare, literaturizare de Cristina Gelep
Conceptualizarea existenţialismului
Trebuie să remarcăm încă de la început, perfecta organizare a studiului despre care vorbim, bibliografia bogată, adaptată şi abdatată, care, schimbând ceea ce e de schimbat, aduce un imens material bibliografic şi îl supune existenţialismlui, sau îi serveşte acestui concept la confluenţa dintre literar şi filosofic. Spun filosofic, pentru că, se porneşte de la Heidegger şi Sartre cu două lucrări fundamentale în plan filosofic şi nu numai: Fiinţă şi timp, şi Fiinţa şi neantul, dar se ajunge până în sfera litetaturii prin conceptele teoretizate precum: angoasă, moarte, autenticitate.
Meritele cărţii sunt lăudabile, fiind exprimate, încă, din Argument: „Această carte îşi propune să acopere o lacună în spaţiul cultural din mai multe puncte de vedere”, iar reuşita nu întârzie să apară, deoarece: „În primul rand, Heidegger şi Sartre au fost analizaţi în context strict fenomenologic, ceea ce le face un mare deserviciu, pentru că operele lor principale, Fiinţă şi timp (1927) şi Fiinţa şi Neantul (1943), sunt adevărate manifeste existenţialiste, marcând trecerea de la fenomenologia husserliană la o fenomenologie existenţială. Cu toate că s-au început ediţii de opera complete Nietzsche (şase volume la editura Hestia, între 1998 şi 2005, ediţie întreruptă înaintea postumelor, care, sunt cheia filosofiei nietzscheene) şi Kierkegaard (deocamdată patru volume excepţionale la Humanitas, începând cu 2006), au apărut puţine studii în România dedicate acestor filosofi existenţiali importanţi şi nu au apărut studii de filosofie comparată, care să-i abordeze din prisma existenţialismului lor specific”.
De asemenea, relaţia cu postmodernismul a fost ignorată, însă, nu şi în studiul de faţă. În acest studiu transparenţa şi claritatea sunt instaurate de o gândire foarte ordonată, care îşi enunţă ferm şi convingător obiectivele specifice, folosindu-se de termeni sau sintagme cheie cu rol comprimator, rezumativ, inteligent folosiţi precum: reconstruirea existenţialismului, analiza satriană a precedenţei, conflictul dintre umanismul existenţal şi… antiumanismul postmodern, raportul fenomenologic, abilitatea angoasei, posibilitatea de funcţionare a autenticităţii, relaţiile dintre fiinţa întru moarte şi existent, acţionarea ca un coercitiv al postmodernismului.După cum vedem, avem opt sintagme şi tot atâtea obiective specifice ce urmează a fi analizate, conceptualizate, fin analizate.
Abstractizare şi literaturizare
De la conceptualizarea termenului de existenţialism până la literaturizare nu sunt mulţi paşi de făcut, graniţele sunt fluide, iar trecerea se face uşor, deoarece: „Conceptele cu valoare categorială ale existenţialismului astăzi au o posteritate interesantă în discipline variate. Putem observa cum ele sunt valide în anumite domenii ca psihoterapie şi Filosofie a filmului, deci poate ar trebui readuse în prim planul Filosofiei contemporane. Ne putem întreba: care este legătura între autenticitate şi simulare? Sau între tema morţii şi cea a irosirii vieţii? Legătura dintre angoasă şi 
diferitele temeri cotidiene, pe care le resimţim cu toţii? Ce relevanţă au aceste concepte azi? Pornind de la primatul Filosofiei practice a existenţialismului, care aduce Filosofia în cotidian, în direcţia noastră imediată, ne putem întreba cum mă pot ajuta pe mine, ca individ, sau pe noi, ca şi comunitate, categoriile existenţiale?”
Astfel, se face trecerea şi spre sfera literaturii, luând pe rând conceptele cheie despre care am vorbit, spre exemplu, angoasa, este teoretizată astfel: „Să le luăm pe rând: de ce este importantă angoasa ? Nu doar din perspectivă teoretică este esenţială ea, pentru că prin angoasă avem acces direct la autenticitate, individualitate şi la exprimarea morţii, pentru că prin ea ne rupem de sfera lui das Man, nu mai gândim ca nişte simulacre sau clone, nu mai gândim aşa cum ne imaginăm că gândesc ceilalţi. Din punct de vedere practic, prin hermeneutica acestui concept, putem înţelege direct şi cotodian angoasa noastră în faţa terorismului, singurătatea melancolică şi angoasantă a soldatului din Irak (după cum arată Renata Salecl), dar şi tema de şomaj (ca la Adorno) sau anxietatea şi izolarea imigrantului, care locuieşte în două lumi şi nu aparţine nici uneia. […] Angoasa este un termen, care practic aparţine mai multor discipline (un termen interdisciplinar sau pe care se poate construi chiar o teorie transdisciplinară): Filosofie, psihologie, literatură, sociologie, film, teatru etc.”.
Pentru a pune totul într-o coajă de nucă, putem spune că, şi celelalte concepte amintite: moarte, autenticitate, sunt admirabil tratate cu aceeaşi fineţe, subtilitate, spirit critic tăios, totul plasându-se la confluenţa, din punctul de vedere al comunicării, filosofiei cu literatura şi cu arta cinematografică, precum şi cu alte discipline conexe: psihologia, sociologia.
■ Ştefan, Bolea, , Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2012, 344 pp.
