Nicolae Balotă este o personalitate cu excepţională înzestrare, a cărui viaţă a fost strivită de tânăr. A pierdut cariera universitară, a fost hăituit, răpit, a făcut ani de închisoare, a trecut prin domiciliu forţat. Afirmarea culturală, care a contat fundamental în viaţa lui, a beneficiat de colaborarea cu Securitatea. Specificul „cazului Balotă” constă în minuţiozitatea cu care îi este descrisă recrutarea, evoluţia înceată, dar continuă, an de an, spre adâncirea conivenţelor cu ofiţerii de securitate şi sporirea la fel de sistematică a beneficiilor de care s-a bucurat prin acceptarea colaborării.
Referirea la „cazul Balotă” într-un capitol al cărţii Cărturari, opozanţi şi documente dorise să evalueze locul 
subiectivităţii în interpretarea dosarelor de securitate.1 Am arătat în volumul publicat în 2013 că, în raport cu datele aduse la cunoştinţa opiniei publice, colaborarea lui Alexandru Paleologu cu Securitatea arăta mult mai vinovată decât aceea a lui Nicolae Balotă. Totuşi, şi acesta era subiectul analizei, cei doi literaţi primiseră un tratament paradoxal. Balotă fusese prezentat drept unul dintre „cei mai scârboşi turnători” şi „diabolic şi cu foştii puşcăriaşi politici”, iar Paleologu, „omul care a ştiut să trăiască frumos şi elegant în vremuri urâte şi neelegante”.
Cele scrise în 2013 reflectau informaţiile găsite de mine în arhive şi ceea ce fusese făcut public de alţi cercetători sau ziarişti. Analiza care puncta subiectivitatea evaluărilor de colaboraţionism rămâne valabilă dincolo de orice documente scoase la iveală ulterior.
Între timp au apărut noi detalii. În anul 2010, când m-am adresat CNSAS, am putut să consult dosarele de urmărire informativă pe numele lui Nicolae Balotă,, aflate în Arhivă de la începutul anilor 2000, şi dosarul personal SIE.2 Nu şi pe cele personale (de informator) cu numele conspirative „Busuioc” şi „Someşan”3 Primul intrase în Arhivă în 2011, celălalt în anul 2008.4 Documentele pe care le-am cerut şi consultat în 2014 schimbă substanţial ceea ce aflasem despre relaţiile lui Nicolae Balotă cu Securitatea.5
Antecedente şi arestarea
Nicolae Balotă a fost arestat în 1948 şi condamnat la 6 luni închisoare pe motiv că deţine cărţi cu caracter fascist. În 1952, Securitatea, având în atenţie „problema elveţiană”, pentru care nu găsise surse, încearcă să-l recruteze ştiind că literatul fusese logodit între 1946-1947 cu fiica fostului consul de la legaţia Elveţiei. Referatul din 25 noiembrie 1952 surprinde prin sinceritatea planurilor: „Susnumitul va fi răpit şi adus la această direcţiune, unde va fi spus unei anchete pentru a se stabili întreaga activitate… Dacă va fi sincer, i se va propune recrutarea”.6
Securitatea i-a deschis dosarul personal cu numele conspirativ „Busuioc”. Microfilmul nu clarifică rolul lui Balotă în perioada care a urmat, dar gradul de (ne)implicare este sugerat de arestarea sa la mai puţin de patru ani. Pe 3 ianuarie 1956, la o percheziţie, i-au fost găsite 9 cărţi în limba germană şi franceză, 3 mape cu diferite lucrări ş.a., i-au fost luate din casă broşuri, cărţi, caiete cu lucrări, scrisori, cutii carton cu notiţe, tablouri, telegrame.7 Mandatul de arestare din 16 ianuarie 1956 îl acuză de agitaţie politică. La primul interogatoriu, din 3 ianuarie 1956, este chestionat despre un memoriu de restaurare a bisericii Greco-catolice, iniţiat de fraţii Boilă, şi un apel, pentru care scrisese partea culturală, care urma să ajungă în afară printr-o legaţie occidentală.8 Este destul de puţin probabil ca Nicolae Balotă să-şi fi asumat simultan condiţia de informator şi scrierea de manifeste menite să alerteze Apusul.
Dosarul de penitenciar ne oferă acces la procesele verbale ale interogatoriilor care i s-au luat pe parcursul a cinci luni. Interpretarea documentelor rezultând din anchete presupune cunoaşterea multor detalii. Stilul „de lucru” a evoluat cu schimbarea deceniilor. Dar până şi în anii ’80, după întrebările şi răspunsurile orale, pe hârtie interogatul scria ce-i dicta anchetatorul. Confruntarea dintre cei doi: aceasta da, aceasta nu, era marcată de probele pe care anchetatorul i le punea în faţă omului aflat în puterea lui şi de mijloacele de ameninţare. Procesul verbal al interogatoriului, în integralitatea lui, are mai întotdeauna doi autori.
În ancheta din 25 ianuarie 1956, Nicolae Balotă recunoaşte că Matei Boilă i-a spus „în mod injurios la adresa regimului, că în R.P.R. nu sunt respectate libertăţile individuale, că demnitatea omului este primejduită şi că această situaţie nu este cunoscută în apus (sic!) şi că ar trebui să se aducă la cunoştinţă acestora şi Vaticanului”. Urmează autoincriminarea: „Cerându-mi părerea, eu am susţinut cele spuse de el şi am fost de acord să luăm astfel atitudine împotriva regimului din România”.9 Recunoaştem limbajul tipic vremii. În ziua următoare, Balotă va explica „cum s-a născut ura fraţilor Boilă faţă de regim”, iar în ce-l priveşte, faptele care l-au determinat să aibă „o atitudine duşmănoasă faţă de regimul democrat din R.P.R.”, anume: „în primul rând, educaţia idealist burgheză primită pe băncile facultăţii, influenţa unor profesori cum a fost Lucian Blaga din Cluj, o influenţă idealistă burgheză îndreptată împotriva realizărilor culturale ale regimului şi arestarea mea din 1948 […] ce a adus după sine încetarea activităţii mele de asistent universitar”.10
Iată, pentru a intra în atmosfera confruntării, un schimb de cuvinte la interogatoriul din 19 martie 1956:
Î: Ancheta a constatat că dvs. în declaraţiile făcute până în prezent n-aţi arătat întocmai adevărul în legătură cu faptele petrecute de la naşterea manifestului contrarevoluţionar până la arestarea dvs. De aceea vi se cere să faceţi declaraţii complete.
R: Într-adevăr în declaraţiile făcute până în prezent anchetei în legătură cu faptele petrecute de la naşterea manifestului până la arestarea mea, eu nu am arătat absolut totul. Parte din declaraţii corespund adevărului şi de aceea voi face acum completările…11
Completând, Balotă scrie că aflase despre planul textului acuzator mai înainte decât cum declarase iniţial, ştia despre implicarea dr. Iamandi şi a doi preoţi greco-catolici, îi spusese despre manifest lui Ion Negoiţescu, dar a insistat că nu a discutat niciodată cu Ştefan Aug. Doinaş. După ce la 23 mai 1956 s-a dispus încheierea cercetărilor întrucât „activitatea criminală a arestatului Balotă Nicolae este dovedită”, a fost condamnat la 7 ani închisoare.12
Având în minte perioada, felul în care se desfăşura la mijlocul anilor ’50 investigaţia şi, prin comparaţie, ce dezvăluie alte dosare de penitenciar, aş susţine că în anchetă Balotă nici nu s-a comportat ca un erou, nici nu a arătat exces de zel faţă de anchetatori. Cred că aceste cuvinte descriu în general relaţia îndelungată a literatului cu regimul. În ce priveşte anii petrecuţi în penitenciar, citez doar un document, Nota-extras din 7 iunie 1968 care susţine despre Balotă:
„În detenţie s-a situat pe o poziţie duşmănoasă şi mistică, a ţinut mai multe expuneri în limba franceză în faţa deţinuţilor, a fost pedepsit cu 12 zile izolare. Pentru atitudinea sa din detenţie, la expirarea pedepsei i s-a făcut D.O.[domiciliu obligatori] pe timp de 24 luni în Lăteşţi-Feteşti”.13
Încercările de recrutare
Cum episodul „Busuioc” rămâne neconcludent, rezultă din dosarul personal că Nicolae Balotă a devenit colaborator al Securităţii începând cu anul 1968. Fusese evident urmărit tot timpul. Foarte activ pare a fi fost sursa „Marian”, din care reproduc aici câteva rânduri puse pe hârtie la 13 septembrie 1965:
„Închipuiţi-vă, a spus N. Balotă –, ce-mi cere Turcus. Să precizez poziţia redacţiei în legătură cu tema pe care o tratez. Dar unde s-a mai pomenit aşa ceva? Arghezi e cel mai consacrat, am putea spune dintre scriitorii români (articolul tratează despre un aspect al poeziei argheziene). La Bucureşti nimeni nu s-ar încumeta să facă asemenea observaţii fără rost, care mă dezgustă”.14
Se pare că iniţial, numele de cod dat de ofiţer a fost „Radu Dan”, ca apoi să apară cu numele conspirativ „Someşan”, cel mediatizat. În momentul recrutării, ofiţerul şi Balotă au stabilit ca numele de cod să se precizeze ulterior (voi reveni).
Motivaţia recrutării era încadrarea informativă a legionarilor şi a elementelor foste condamnate (Liviu Cotruş, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Negoiţescu) care lucrau la revista „Familia”, din Oradea, obţinerea de date despre foşti legionari din Cluj şi în perspectivă, obţinerea de informaţii cu ocazia deplasărilor în străinătate.15 Ofiţerii par să mizeze pe faptul că Balotă „cunoaşte bine limba franceză, italiană, germană, maghiară şi altele …”.16
Un aspect aparte în cazul lui Nicolae Balotă este detalierea neobişnuită a paşilor recrutării. Conform planului, căpitanul de securitate Ionel Mitrea l-a contactat pe Balotă cu care a avut o discuţie de 2 ore în ultima parte a lunii iunie 1968. Scriitorul i-ar fi spus că şi-a schimbat complet opiniile politice datorită schimbărilor survenite pe plan intern şi a poziţiei ţării în arena internaţională. Este preocupat exclusiv de consacrarea şi afirmarea sa pe tărâm literar. Balotă i-ar fi arătat unele scrieri personale şi contracte la edituri.17
Notaţiile au o bună doză de naturaleţe. Şi iată unde ajung:
„Din modul în care am condus discuţiile, respectivul a intuit că scopul pentru care l-am vizitat ar fi altul mai întemeiat, de aceia (sic!) m-a rugat să continui discuţia. […] Îl determină să accepte colaborarea cu noi, nu numai pentru interesele generale ale «naţiunii române», ci şi pentru interesele sale personale deoarece vrea să fie linişte în ţară, să se poată dedica activităţii de creaţie. [..] Mi-a solicitat în acelaşi timp să nu-i cer să «meargă» la şi să tragă de limbă persoane pe 
care nu le cunoaşte şi nu are relaţii apropiate cu ele. De asemenea, sarcinile care le primeşte de la noi să nu-l sustragă de la activitatea sa profesională. […] L-am întrebat, cum vede el totuşi că poate să ne sprijine, la care mi-a răspuns că îmi va da relaţii despre comportarea pozitivă şi comentariile negative ale tuturor elementelor cu care vine în contact sau va contacta anumite persoane pe care le cunoaşte în interesul muncii noastre”.18
Ofiţerul scrie că a continuat discuţia şi l-a întrebat pe Balotă dacă îşi dă seama care sunt persoanele care „ne interesează”, la care mi-a răspuns că în primul rând cei ce au fost condamnaţi sau legionari. Astfel, despre Cotruş Ovidiu mi-a spus că este în relaţii intime, că îl cunoaşte foarte bine şi mi-ar putea vorbi foarte mult, însă pentru început se rezumă la esenţial şi anume: este un element foarte cult, inteligent, bine pregătit, că l-a cunoscut cândva cu sentimente foarte duşmănoase, iar că în prezent a făcut paşi serioşi în direcţia aprecierii realiste a situaţiei actuale din ţara noastră, însă totuşi are rezerve. Zilele trecute l-a întâlnit pe Maxim Ion, legionar fost condamnat, din Timişoara. Cu acesta se întâlneşte de 2-4 ori pe an. În urmă cu 4 ani i-a spus că nu va „lucra pentru comunişti”, ca la întâlnirea ultimă să vadă la el o schimbare, poate şi datorită faptului că are un volum tipărit. […] S-a referit însă la atmosfera de la şedinţele Uniunii Scriitorilor, unde apar multe discuţii neprincipiale determinate de frica unora pentru pierderea unor privilegii.19
Am citat două pasaje mari, căci raportul are un caracter neobişnuit prin impresia de intimitate pe care o lasă descrierea discuţiilor ofiţerului cu Nicolae Balotă. Gradul de veridicitate reiese din faptul că raportul care-l arată pe Balotă jucând un scenariu al acomodării, consemnează şi opiniile despre prietenii săi, care ar fi depăşit cunoscuta lor adversitate faţă de comunism. Cum eliminarea bănuielilor asupra unor potenţiali opozanţi ai regimului nu corespundea intereselor de serviciu ale căpitanului de securitate, era puţin probabil ca spunerile despre Ovidiu Cotruş şi Ion Maxim să fie inventate chiar de el.
Recrutarea va avea loc la ceva timp de la tatonări, pe 7 august 1968. Referatul întocmit descrie rezultatul în aceşti termeni: „După o oarecare rezervă, a acceptat să furnizeze informaţii scrise şi să le semneze cu un nume conspirativ, asupra căruia se vor fixa ulterior”.20
Evoluţia colaboratorului
Pe spatele filei cu referatul de recrutare, Ionel Mitrea (maior deja) semnează la 11 noiembrie 1975 propunerea de încetare a legăturii cu informatorul „Someşan”. Afirmă că „Someşan” s-a dovedit sincer şi loial faţă de organele de securitate, dar nu a manifestat interes deosebit şi iniţiativă pentru culegerea de informaţii, însă sarcinile în general le-a rezolvat. Ca intelectual este un element de valoare şi se comportă în spiritul liniei politice a partidului. Şi:
„… greu s-a apropiat de noi, fiindu-i permanent teamă de deconspirare care l-ar fi putut compromite în lumea scriitorilor, de aceea încă de la început a solicitat insistent ca nimeni să nu cunoască legătura lui cu noi, nici chiar un alt ofiţer sau şef al ofiţerului cu care ţine legătura […] Dat fiind faptul că subsemnatul nu mai poate ţine legătura organizat cu el, propun: să se înceteze legătura cu el iar dosarul personal şi anexa să fie predate la C.I.D”.21
O perioadă, însemnările ofiţerilor nu spun nimic relevant privind cooperarea lui Balotă. Aceleaşi caracterizări formale, tipar al instituţiei, de genul: „Radu Dan” [iată, vechiul nume] este util în reţeaua informativă, informaţiile sale sunt verificate în parte, dovedindu-se un element sincer, nu manifestă mult interes şi iniţiativă în culegerea de informaţii, dar în general rezolvă sarcinile; ca intelectual este un element de valoare”.22 Conform raportului din 3 septembrie 1971 întocmit după o întâlnire cu „Someşan”, cpt. Mitrea Ionel a discutat „conţinutul angajamentului său de colaborare cu organele de securitate” şi i-a cerut „să se străduiască ca în colaborarea cu noi informaţiile să fie reale şi să ajungă în timp util la organele noastre”.23 Comentariul sugerează o „relativă” nemulţumire faţă de ceea ce oferă „Someşan”.
Trecând peste alte referate asemănătoare, găsim o primă implicare a lui Balotă, să-i zicem, problematică, consemnată într-un document din 14 iulie 1970, din care aflăm că „Pe baza informaţiilor date de el [Balotă], la Oradea a fost avertizat un element din cadrul redacţiei «Familia». Informaţiile au fost verificate pe alte linii”.24 O mărturie pe aceeaşi linie este adăugată la 4 noiembrie 1971 în Nota-analiză din care aflăm că întâlnirile lui Balotă cu cpt. Mitrea au loc „cel puţin una pe lună” şi că:
„Caracteristic la informatorul «Someşan» este faptul că deşi foarte solicitat în activitatea profesională, dar datorită poziţiei sale sociale este căutat sau vine în contact cu persoane care ne interesează şi de aceea permanent ne poate furniza informaţii. În baza informaţiilor furnizate de el […] la Oradea a fost avertizat un element şi avem în atenţie o serie de probleme printre care pe Ion Alexandru (semnalat de el că este deja îndoctrinat legionar…”.25
Se manifestă un fel de respect în atitudinea ofiţerilor (probabil în legătură cu performanţele literatului pe care le descriu sursele) şi încercarea de a menţine legătura în afara mijloacelor coercitive. Aflăm chiar: „În timpul colaborării cu noi nu a fost stimulat [Balotă], dar acest lucru trebuie avut în vedere, la o dată importantă din viaţa sa”.26 Ultimele cuvinte sugerează că Balotă va primi un cadou de ziua de naştere, ori cu ocazia altui eveniment care poate face „gestul” mai uşor de gestionat.
Acomodarea
Limbajul documentelor sugerează un fel de cedare graduală în atitudinea lui Balotă. Nota din 9 decembrie 1972 afirmă că „Someşan” „a răspuns la solicitările noastre sprijinindu-le în întreprinderea unor măsuri operative în cazurile pe care le aveam în lucru (ex. Cotruş Ovidiu – filaj, Noica Const. – „T” – etc.)”.27 Să participi la organizarea unor acţiuni ale Securităţii este deja grav, doar că ne lovim şi la acest document de nesiguranţa susţinerilor. Pe spatele filei, un lt.col. cu semnătură indescifrabilă comentează: „Într-adevăr, el ne-a furnizat informaţii, dar nu pe măsura posibilităţilor”.28 Rămâne faptul că numărul notelor date la Securitate capătă proporţii, la sfârşitul anului 1973, Securitatea capitaliza „peste 30 informaţii despre legionari şi alte elemente care interesează organele de securitate”.29 Se cere verificarea lui Balotă în continuare, căci se menţionează şi deficienţe.
Ca toţi cei folosiţi de Securitate, Balotă este urmărit. Unele note ne aduc în intimitatea poziţionării literatului la începutul anilor `70. De la sursa „Tudor” aflăm că:
„Ion Negoiţescu l-a mustrat pe Nicolae Balotă pentru faptul că «el», «care a suferit», acum îl laudă pe tov. Dumitru Popescu (preşedintele culturii şi educaţiei socialiste) spunând apoi: «Toată lumea te judecă pentru acest lucru», la care Nicolae Balotă a replicat: «Nu-i chiar aşa! Nu-ţi dau voie să mă judeci aşa»”.
Urmează replica:
„Nicolae Balotă încercând o justificare a spus: «În fond, poate că Ion Negoiţescu are dreptate. Eu ce fac e un sacrificiu pe care trebuie să-l fac, pentru că eu am obsesia asta, ca în 10-15 ani să las în urma mea o operă în care să spun anumite lucruri care, altfel, nu le-aş putea spune. Ca să ajung la posibilitatea de a spune anumite lucruri, de a nu fi cenzurate, trebuie să nu am ostilitatea anumitor oameni»” .30
Odată cu drumurile sale în Occident, Nicolae Balotă va conta mai ales pentru contactele pe care le are în străinătate.
Este apreciat pentru utilitatea sa şi ajutat în carieră:
„Încă de la primele contacte a demonstrat posibilităţile foarte bune pe care le are în rândul elementelor ce se află în atenţia noastră în mediul scriitoricesc. […] Datorită acestor aprecieri [privind pregătirea profesională] a fost propus de statul român, în cadrul schimburilor culturale cu R.F. Germania, ca profesor la universitatea din München pentru un an universitar (octombrie 1979-septembrie 1980)”.31
Beneficiile sunt reciproce. O notă din 1 septembrie 1981, care deplânge desfiinţarea lectoratelor româneşti, povesteşte că la Universitatea din München „profesorul N. Balotă reuşeşte să adune în amfiteatru sute de persoane la cursul său despre literatura absurdului – prima oară când un asemenea curs se ţine la această importantă universitate europeană. […] am aflat de succesul enorm şi de popularitatea extremă de care se bucură acest distins profesor la Universitatea din München”.32
În perioada august 1982-31 iulie 1983, Nicolae Balotă va lucra la universitatea din Tour. Este în continuare verificat, dar Securitatea pare din ce în ce mai mulţumită: „Someşan” a relatat „aspecte deosebit de interesante şi este permanent preocupat să rezolve sarcinile conform instructajului ce i se face. În luna martie a fost stimulat cu 2500 lei iar acum i s-au dat 3000 lei. Nu i s-a luat chitanţă, banii i s-au înmânat sub motivaţia că trebuie să contribuim şi noi la cheltuielile de deplasare”.33 Ubicua informatoare „Ruxandra”, care locuise 10 zile în casa lui Balotă la Paris notează: „El este profesor la Universitatea din Tours. La deschiderea cursurilor studenţii l-au primit cu aplauze, ceea ce nu fac cu orice profesor. Studenţii noi l-au anunţat că ştiu de la cei mai mari cum predă”.34
Cât de departe au mers compromisurile
Până în primăvara anului 1985, Nicolae Balotă furnizase peste 90 de materiale informative, „în marea lor majoritate despre elemente din emigraţie sau principalii colaboratori ai postului de radio «Europa Liberă», fiind exploatate în cadrul programului de măsuri pe linia problemă «Eterul»”. Mai aflăm că „… are aptitudini deosebite pentru culegerea de informaţii. La acest lucru contribuie şi faptul că ştie perfect trei limbi străine (germana, franceza şi maghiara). […] Pentru valoarea informaţiilor date a fost stimulat până în prezent cu 11.000 lei”.35
Conform Securităţii, în anii următori Balotă va oferi „informaţii de interes operativ despre activitatea secţiei pentru România a postului «Europa Liberă»”.36 Colaborarea lui „Someşan” va înceta de abia în 1987, după stabilirea lui în Franţa, împreună cu familia. În plus, în lunile martie şi iunie 1987, Balotă acordase interviuri lui Nicolae Stroescu Stănişoară şi respectiv, Monicăi Lovinescu, cu „afirmaţii negative la adresa situaţiei în care s-ar afla cultura din ţara noastră”. Se cere ca urmare excluderea informatorului „Someşan” din reţea.37
Nu este clar câtă poliţie politică a făcut Nicolae Balotă. A fost lovit din plin de stalinism, a încercat mult timp să reziste presiunilor şi să salveze valorile morale care stau bine unui om virtuos şi gânditor. A reuşit în bună măsură tocmai în anii cei mai grei. Când viaţa a devenit mai generoasă cu el, au început cedările. Mai întâi, răspunsuri formale la ce-i solicita Securitatea, care-i vor deschide oportunităţi de afirmare culturală. Reuşita îl va face să renunţe progresiv la exigenţele până atunci călăuzitoare. Cu cât afirmarea culturală va fi pentru el mai clară, cu atât Securitatea va fi mai mulţumită de ce i se oferă. Nu am găsit nicio notă a literatului care să fie răutăcioasă. Nu ticăloşia determină evoluţia lui Balotă – cum au scris câţiva comentatori –, ci satisfacţia împlinirii pe toate planurile: libertatea de mişcare, recunoaşterea culturală, succesul material.38 Pentru cei 11.000 de lei despre care apare scris că au fost primiţi de Nicolae Balotă nu există chitanţe. Ofiţerii mai deturnau uneori astfel de sume, dar nu există nici un element care să susţină o astfel de explicaţie.
De ce este nevoie să vorbească informatorii
Nicolae Balotă este o personalitate cu excepţională înzestrare, a cărui viaţă a fost strivită de tânăr. A pierdut cariera universitară, a fost hăituit, răpit, a făcut ani de închisoare, a trecut prin domiciliu forţat. Afirmarea culturală, care a contat fundamental în viaţa lui, a beneficiat de colaborarea cu Securitatea. Specificul „cazului Balotă” constă în minuţiozitatea cu care îi este descrisă recrutarea, evoluţia înceată, dar continuă, an de an, spre adâncirea conivenţelor cu ofiţerii de securitate şi sporirea la fel de sistematică a beneficiilor de care s-a bucurat prin acceptarea colaborării. Relaţia cu Securitatea s-a dovedit într-o asemenea măsură avantajoasă, încât se poate presupune că în ochii lui Balotă, calea aleasă era pur şi simplu cea mai raţională.
Despre dilemele create de astfel de traiectorii existenţiale ar fi de dorit să vorbească personalităţile în cauză, cei care mai pot, iar Nicolae Balotă putea până recent. Am luat legătura cu domnia sa la sfârşitul lunii ianuarie 2013, la circa două săptămâni de la lansarea cărţii Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii. Într-un dialog prietenos, mi-a transmis un mesaj care avea să-mi trezească mustrări de conştiinţă:
„Aceasta [necunoaşterea dosarului SIE] face ca, de curând, văzând în textele acuzatoare, denumirea de cod «Someşan», să cad – cum s-ar spune – din cer. N-am auzit niciodată această denumire. N-am acceptat niciodată să semnez vreun angajament ca informator, n-am predat niciodată Securităţii vreun text având acest caracter. N-am primit niciun nume de cod ştiut de mine. S-ar putea însă ca în rapoartele lor despre mine, ofiţerii Securităţii să fi folosit acest nume de cod”.39
După o asemenea scrisoare mi-am reproşat necontactarea lui Balotă înainte de finalizarea cărţii. O făcusem în toate celelalte cazuri în care „subiectul cercetării” era în viaţă, considerând-o datorie profesională. Am scris directorului Editurii Polirom să ţină seamă ca, la o eventuală reeditare, să aştepte amendarea capitolului „Nicolae Balotă faţă în faţă cu Alexandru Paleologu. Puterea subiectivităţii”. Dar am şi cercetat mai departe, iar într-o zi am găsit în dosarul de urmărire informativă a lui Nicolae Manolescu o notă olografă semnată de „Someşan” la 7 mai 1972.
Am revenit, evident, cu o scrisoare, întrebându-l pe dl Balotă dacă poate să-mi vorbească despre nota olografă din 1972 – după ce susţinuse atât de apăsat că nu a predat vreodată un asemenea text. Mesajul a fost trimis la 10 septembrie 2013. Nu am primit nimic. I-am scris profesorului un nou mesaj pe 17 august 2014, după citirea dosarului de reţea care formează baza analizei de mai sus, înainte de a o trimite spre publicare. Întrebarea mea viza susţinerile din dosarul personal privitoare la „stimularea” sa cu 11.000 de lei. Era însă prea târziu pentru a mai primi un răspuns. Se afla în spitalul unde avea să se stingă în curând.
Povestesc avatarurile dialogului cu omul de cultură întrucât este unul din colaboratorii care ar fi putut vorbi elaborat despre cele întâmplate. Nicolae Balotă a preferat să tacă. La începutul anilor `90, când oprobriul trezit de Securitate şi informatorii ei arăta strivitor, tăcerea era de înţeles. Astăzi, acel moment este depăşit. Tăcerea foştilor colaboratori nu a servit nimănui, nici lor şi nici construcţiei unei etici a memoriei.
O substanţială etică a memoriei nu se poate construi din tăceri. Pentru înţelegerea a cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat şi cum a fost trăit colaboraţionismul sunt de înlocuit clişeele cu faptele şi trăirile vii. Acestea ar putea fi recuperate prin dialoguri ori propriile mărturisi. A existat un interes pentru luarea de interviuri siniştrilor diriguitori ai stalinismului, dar nu şi oamenilor care au fost împinşi la condiţia de informator. În ce priveşte mărturisirile, în lumea culturală, cunosc doar una autentică, a lui Sorin Antohi.40
■ Nota redacţiei: Finalizat la mijlocul lunii august, dată fiind moartea cărturarului Nicolae Balotă, publicarea studiului domnului Gabriel Andreescu – Trecutul ascuns al lui Nicolae Balotă – a fost amânată, de bună seamă, cu acordul autorului.
Note:
1. Capitolul „Nicolae Balotă faţă în faţă cu Alexandru Paleologu. Puterea subiectivităţii” în Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii, Polirom, Iaşi, 2013.2. Un dosar de urmărire informativă, unul de penitenciar, altul de acţiune informativă referitor la grupul Boilă Elena, Balotă Nicolae, Langa Doina, Lază Ileana, Pescaru Maria.
3. Dosarul personal pe Microfilm nr. 3514 şi dosarul personal „Someşan”, indicativ R 254364 în două volume: primul are 338 de file, al doilea, cu înregistrări, 200 de file.
4. În 2010 nu aveam cum să citesc Dosarul microfilmat nr. 3514 primit de CNSAS în anul 2011. În ce priveşte dosarul personal „Someşan” R 254364, la care nu am ajuns în 2010, deşi era la CNSAS din 2008, am avut o discuţie la Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii. E posibil, având în vedere cele discutate, ca de bâlbâiala accesării dosarelor să fiu eu însumi responsabil. Într-un anume sens, „accidentul” a avut consecinţe pozitive. Cu datele recent descoperite, nu aş mai fi putut scrie capitolul „Nicolae Balotă faţă în faţă cu Alexandru Paleologu. Puterea subiectivităţii”, deşi comparaţia făcută acolo conta în sine, dincolo de orice informaţii ulterioare anului 2013.
5. Îi sunt recunoscător cercetătoarei Clara Mareş care mi-a semnalat existenţa noilor dosare.
6. Arhiva CNSAS, Dosar personal „Balotă Nicolae”, nume conspirativ „Busuioc”, Microfilm nr. 3514, f. 3.
7. Arhiva CNSAS, P 050611, vol. 3, ff. 10-12.
8. Procesul verbal de interogatoriu a fost luat de lt. major Mihăilescu Gheorghe (Arhiva CNSAS, P 050611, vol. 3, ff. 13-14).
9. Arhiva CNSAS, P 050611, vol. 3, f. 48.
10 În alte declaraţii ale sale, literatul neagă implicarea persoanelor despre care îl întreabă anchetatorul (Arhiva CNSAS, P 050611, vol. 3, f. 39).
11. Arhiva CNSAS, P 050611, vol. 3, f. 125.
12. Idem, f. 233.
13. Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 21, 21v.
14. Idem, f. 13. 15. Referatul din 22.06.1968 al Cpt.sec. Mitrea Ionel (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 1).
16. Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 2.
17. Idem, 1, f. 3.
18. Idem, f. 4.
19. Idem, f. 5.
20. Raportul din 9 august 1968 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 7).
21. Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 7v.
22. Nota-analiză din 26.071969 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, 8v).
23. Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 9.
24. Raportul Consiliului Securităţii Statului/ DGI-Diecţia I din 14 iulie 1970 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 23).
25. Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 33v.
26. Ibidem.
27. Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 34.
28. Ideea se tor repetă. Nota de analiză din 1 decembrie 1977 susţine la rândul ei că „În perioada cu care lucrez cu acest informator randamentul său nu a fost în raport cu posibilităţile” (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 118).
29. Nota-analiză din 13 decembrie 1973 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 45).
30. Nota din 17 mai 1973 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, ff. 39-40).
31. Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 133. 32. Idem, f. 150, 150v.
33. Idem, f. 256v.
34. Nota din 29 decembrie 1983 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 269).
35. Nota de analiză din 16 martie 1985 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, ff. 298-299).
36. Nota de analiză din 1 octombrie 1986 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 420).
37. Referatul cu propunerea de excludere din reţea a informatorului „Someşan” aprobat a luna iunie 1988 (Nota de analiză din 1 octombrie 1986 (Arhiva CNSAS, Dosar personal R 254364, vol. 1, f. 338).
38. Formulările „nu ticăloşia”, „satisfacţia” etc. nu au pretenţia să facă un portret psihologic al literatului: ele sintetizează „portretul” produs de documente.
39. Este o necuviinţă aducerea în public a conţinutului unor mesaje private. Sunt însă situaţii, precum aceasta, în care devine imposibilă evitarea indiscreţiei. În ce priveşte „adevărul” celor spuse, este posibil ca Nicolae Balotă să fi cunoscut numele „Radu Dan”, nu şi „Someşan”. De altfel, în nota olografă din dosarul de urmărire informativă a lui Nicolae Manolescu, unde ofiţerul l-a indicat ca sursă pe „Someşan”, semnătura este indescifrabilă (nu pare a reproduce acest nume).
40. Vezi Sorin Antohi, „Poliţie politică sau Turnat-turnător turnat-turnat”, Revista 22, 15 septembrie 2006. În ce priveşte „mărturisirea” lui Alexandru Paleologu, ea este o caricatură şi deci, un fals model.
