Dragul meu prieten, e vremea poeziei. De când Confucius a întocmit prima culegere de poezie populară, pe care a intitulat-o: Shi Jing, Cartea Poemelor, secole de-a rândul chinezii au socotit că literatura înseamnă poezie. Până astăzi, poezia este cinstită în cu mare fast. La formele prozodice clasice, s-au 
adăugat ritmurile moderne ale exprimării poetice şi de aceea îţi ofer câteva poeme create de una dintre cele mai iubite poete tinere ale Chinei de azi, în fapt poezii şi picturi ale aceleiaşi minţi.
SHI SHI RAN, cu numele real Yuan Shiping, este poet şi pictor deopotrivă de cunoscută şi apreciată. Poemele ei au fost traduse în engleză, franceză, suedeză, coreeană, japoneză etc. Tablourile sale sunt frecvent expuse în ţară şi în străinătate. A primit nenumărate premii pentru poezia ei la graniţa dintre realitate şi vis. Ea însăşi declară că preia şi explorează unitatea proprie artei chineze vechi dintre poezie şi pictură, sincretismul acestora, shi hua he yi. Culegere de poezii: Haina verde, Rodia, Pe strada Taiwan – poezie şi pictură. În prezent, este redactor şef adjunct al revistei Hai Feng, Briza Mării.
Sincretismul poeziei şi picturii este clădit pe esenţa însăşi a scrierii chineze, pe baza pictografiei. Caracterul chinezesc, han zi, este în realitate el însuşi pictură, desenează lucrurile, urmăreşte, descrie lumea, pentru ca apoi să devină simbol. Poezia, shi, ca forma cea mai directă de expresie, în mod firesc are la bază pictura, hua; aşa a fost Wang Wei, poet şi pictor, aşa un alt mare poet şi pictor, Su Shi, despre care se spune că la el poezia este tablou, iar pictura sa este poezie, declară ea.
Mica fiară sau Căutare
Citind poeziile lui Wang Jiaxin
Cât despre amintirile din copilărie, ele sunt
Precum cel mai minunat film, cu toate că
Este compus din atâtea fărâme disparate.
Ne întâlneam zilnic în cântul melodios al păsărilor cu
Roata proaspătă a soarelui. Florile înălţau pe culmi
Aroma propriei vieţi. Numai eu ştiam că,
Destul de curând, la porunca timpului,
Pasiunea fierbinte se va stinge, ca şi durerea ascuţită.
De atâtea ori, ascunsă
După draperia de catifea păstoasă şi îl auzeam pe
Vecinul–bărbat în creştere strigând pe stradă: Poarta Apusului!
Eu stăteam pe umerii tatei, surâdeam, pe când
Tata ieşea în faţa porţii, iarna, peste frunzele căzute de ginkgo biloba.
Iar astăzi, ei unde sunt?
Puteţi spune sau nu, noi căutam
Tocmai ce-am pierdut? Acum e o dimineaţă de vară
Zece mii de lucruri se întorc în tihnă
După nebunia pierdută ziua-n amiaza mare.
Acele fantome ale pădurii rătăcesc în
Mişcări lente, ca nişte trupuri neadormite
Ia dincoace de fereastră, candelabrul ca o fiară blândă
Atârnă în tăcere deasupra capului meu. Aşteaptă
Eu recunosc în versurile tale grele
În zbaterea nopţii furtunoase
Umbra ferestrei din anii copilăriei.
Despre băut
El îi zice marfă rea. Ca şi cum ea
Ar fi o salcie de pe malul Lacului Apusului din Hangzhou.
Ea surâde şoptind: De-ar fi să mă compar
Cu voi, eu sunt femeie de la ţară.
Nobilă ca o regină.
Într-adevăr, în toată lumea se interpretează greşit
Cât valorează asta! Mă gândesc că,
Citind aceste versuri, ei vor sări ca arşi
Ea nu poate decât să surâdă. Schimbă ca pe nimic
Vinul pe whisky. Ah, se simte
Aşa de bine, de parcă în trupul ei
Ar fi o lentoare ce se strămută ciudat.
Se uită de-a lungul degetelor partenerului dincolo de fereastră.
Luna plină, gălbuie, a aterizat ca o poezie scrisă de timp,
În noaptea asta tipărită pentru pupilele
A milioane de admiratori.
Ea înclină paharul şi înghite chihlimbarul lichid,
E trează şi limpede ca luna rotunda. Dar lumea e cu susul în jos
De parcă pământul întreg s-ar zgudui.
Recesiune
„Timpul este mare număr necunoscut
El testează puterea vieţii şi a prieteniei.”
„Unii oameni dacă nu dispersează când e momentul, o vor face
Cu siguranţă după aceea.”
„Acolo unde trăiesc eu,
Bărbaţii în Cadillac şi
Femeile sărace care se vând la colţ de stradă,
Sunt mândri de experienţa lor.”
„În cazul în care scormoneşti sub masca lor surâzândă,
Dai peste dureri îngropate adânc, şi asta numai
Din cauza vrerii tale.”
„Viaţa şi cariera sunt destul de bune.”
„Dar ce treabă au ele cu tine?”
„Bei certându-te o ceaşcă mare de cafea
Ca o confirmare, în lumea asta crudă
Trăiesc liber şi mândru.”
„Ne culcăm certându-ne, în somn
Visăm că ne certăm, de parcă nici n-am dormi.”
„Dar după ce ne trezim, culoarea feţei e roşie;
în zori, dincolo de fereastă,
Se deschide o nouă zi, în timp ce bărbaţii în Cadillac
În timp ce bărbaţi femei cu carne proaspătă
Sunt plini de veselie.”
Seară de primăvară
Seara de primăvară e calmă, fiindcă tu nu auzi
pocnetul înfloririi florilor de cais
Seara de primăvară e caldă, chipurile alor mei
sunt umede, roşii, eu sunt plin de sudoare
Ne punem pe noi cămăşi uşoare, curate
Mergem să ne plimbăm pe malul apei cetăţii. Uite
Apa râului pare lumina reflectată de geamuri sparte
În serile de primăvară, dacă nu desluseşti parfumul
florilor şi direcţia în care
Se rostogoleşte lumina, pe umeri îţi pot creşte aripi
Serile de primăvară au aripi, zboară pe balconul tău
Ţi se înşurubează în vis
Visele primăverii n-au porţi
Mama plecată în lumea veşniciei intră lângă tine surâzând
De primăvară
Simboluri sculptate pe durata vieţii noastre
Amintiri în inimă. În această zi
Toate bravurile îşi găsesc obârşia
Un om cu inimă venerabilă aprinde santal la templu
Şi se întoarce, conduce maşina pe drumul dintre ideal şi realitate
Dincolo de fereastra maşinii, gheaţa lacului
Crapă fără că omul s-o ştie. Sufletul înnoroiat
Suspină lung în asfinţitul uşor. La scurt timp după
Grâul din câmp creşte cu o palmă. Din umbra blocurilor înalte
Va apărea adevăratul chip. De-a lungul şoselei, ramurile de piersic
Tremură uşor, ivind modelul viitorului
Doar întunericul face vieţile egale
M-am jenat adesea să spun unele lucruri pe nume, cum ar fi
Un vis misterios. Sau un cuvânt
Când am văzut un om liliac săpând în câmp deschis
Un om mare
Ruşinea mi-a încovoiat spinarea
Din cauza durerii, simţim existenţa vieţii
Bucuria e uşoară, dispare la o adiere de vânt
În vremea mea, câte lumini şi trompete au ziua şi noaptea
Şi cât întuneric şi câtă tăcere are leşul lor
Când ziua şi noaptea, ca o lumină uriaşă, iveşte mii de măşti
Numai întunericul face sufletul preaplin.
Traducere şi prezentare de
Constantin Lupeanu
