Ce filme româneşti au rulat în serile cinematografice din Ţara Bârsei? Ecranizare după volumul I al romanului lui Marin Preda, filmul lui Stere Gulea Moromeţii a rulat de două ori, atât la Vulcan cât şi la Codlea, bucurându-se de calde primiri din partea localnicilor.
Despărţământul „Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” („ASTRA”) din municipiul Codlea, care poartă numele tatălui meu, „Dr. Nicolae Căliman” – pentru că tatăl meu, care a fost preşedintele Despărţământului ASTRA din Braşov vreme de două decenii, l-a înfiinţat în 1926 – a iniţiat, începând de anul trecut, o săptămână a filmului românesc în localitate (consacrată, la prima ediţie, exclusiv ecranizărilor după prestigioase opere literare). Manifestarea a 
intrat, iată, în tradiţie, ba chiar s-a extins, anul acesta au fost răsfoite alte pagini din istoria filmului românesc (sub titulatura „Filmul românesc – ieri şi azi”) nu numai în municipiul Codlea, ci şi în câteva comune limitrofe, Vulcan, Hălchiu şi Dumbrăviţa. Publicul local a primit cu interes serile de film românesc iniţiate de preşedintele Despărţământului ASTRA „Dr. Nicolae Căliman” din Codlea, domnul Mircea Dragoş, seri pe care, ca şi în anul trecut, am avut onoarea şi bucuria să le prezint, împreună cu criticul de film prof. dr. Dana Duma. Organizate la căminele culturale din Vulcan, Hălchiu şi Dumbrăviţa şi la Colegiul Tehnic „Simion Mehedinţi” din Codlea, serile cinematografice din Ţara Bârsei au constituit plăcute şi benefice întâlniri ale publicului cu filmul românesc, mai ales în condiţiile zonale actuale, când singurul cinematograf din Codlea se află de mulţi ani în paragină, cu lacăte grele la uşi (permiteţi-mi, în paranteză, să dau şi o veste bună, totuşi: vice-primarul din Codlea ne-a anunţat că există perspective apropiate ca respectivul cinematograf să fie preluat de primăria municipiului).
Ce filme româneşti au rulat în serile cinematografice din Ţara Bârsei? Ecranizare după volumul I al romanului lui Marin Preda, filmul lui Stere Gulea Moromeţii a rulat de două ori, atât la Vulcan cât şi la Codlea, bucurându-se de calde primiri din partea localnicilor. La Vulcan, datorită îndeosebi profesoarei Adina Şchiopu, filmul a beneficiat de o sală arhiplină de elevi în clasele mari, fapt care mă determină să afirm cu toată convingerea că filmul a ajuns la spectatorii meritaţi şi că organizatorii şi-au atins din plin scopurile propuse. La Codlea, deasemenea, o sală de spectatori avizaţi a apreciat în mod deosebit această ecranizare a romanului emblematic al reputatului prozator Marin Preda, dovedind încă o dată că filmul de aproape trei decenii al regizorului Stere Gulea rămâne printre cele mai importante ecranizări ale cinematografiei naţionale. Publicul a urmărit – aş zice – „cu sufletul la gură” povestea dramatică a destrămării unei familii tradiţionale din lumea satului românesc propusă de romancierul Marin Preda şi de regizorul Stere Gulea, apreciind deopotrivă spiritul creator al adaptării regizorale, calităţile actoriceşti de excepţie ale filmului – cu interpretările de „zile mari” ale unor actori precum Victor Rebengiuc (Ilie Moromete), Luminiţa Gheorghiu (Catrina Moromete), Dorel Vişan (Bălosu), Mitică Popescu (Cocoşilă), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), Gina Patrichi (Guica), Petre Gheorghiu (primarul), Constantin Chiriac (Nilă), Ionel Mihăilescu (Paraschiv), Emilia Popescu (Ilinca), Teodora Mareş (Polina), Ion Anghel (jandarmul), Dan Bădărău (Victor Bălosu) şi a copilului Marius Badea (Nicolae Moromete) – şi virtuţile imaginii cinematografice datorate directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile (cu ceţurile şi negura care dobândesc nu numai o funcţie metaforică, ci chiar una dramaturgică, „îmbrăcând” replica finală a lui Ilie Moromete „noi unde mergem acum, Niculae?”).
Tot de două ori a rulat şi cealaltă ecranizare marcantă a programului, filmul din 1976 al regizorului Mircea Veroiu Dincolo de pod, o strălucită şi originală adaptare a romanului „Mara ” de Ioan Slavici, bucurându-se la Hălchiu de organizarea unui eminent animator cultural, părintele Nicolae Goja şi la Codlea de o sală plină de cinefili „înrăiţi”. În ambele localităţi, acest film valoros de aproape patru decenii care-şi propune să evoce lumea de mult apusă din Transilvania anului 1835, a fost primit cu multă căldură, spectatorii aplaudând superbele creaţii actoriceşti realizate de Leopoldina Bălănuţă (Mara), Maria Ploae (Persida), Irina Petrescu (maica Aegida), Andrei Finţi (Hans în film, Naţl în roman), Mircea Albulescu (măcelarul Huber), Ion Caramitru (Preotul Codreanu), Florin Zamfirescu (Trică), Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Toma Caragiu, valorile picturale ale imaginii semnate de operatorul-artist Călin Ghibu.
În ultima seară a programului cimematografic românesc din Ţara Bârsei, în comuna Dumbrăviţa a rulat o altă ecranizare prestigioasă, Duhul aurului de Mircea Veroiu şi Dan Piţa, un film din 1974 (după două schiţe de Ion Agârbiceanu, „Vâlva băilor”, devenită în film „Mârza”, şi „Lada”), o continuare, de fapt, a impresionantului debut al acestui reprezentativ tandem regizoral cu filmul Nunta de piatră (inspirat de alte două schiţe ale prozatorului ardelean Ion Agârbiceanu, „Fefeleaga” şi „La o nuntă”). La spectacolul din primitoarea sală a Căminului Cultural din Dumbrăviţa a participat şi primarul din localitate, iar Duhul aurului şi-a confirmat încă o dată, după 41 de ani de la premieră, calităţile unui reprezentativ „film de artă”, înnobilat de rezolvările plastice ale unui reputat director de imagine, Iosif Demian, cu strălucitele interpretări ale Elizei Petrăchescu, în rolul cupidei cârciumărese din schiţa regizată de Mircea Veroiu, şi de Ernest Maftei în rolul înţeleptului bădic Clement din schiţa regizată de Dan Piţa.
Două memorabile seri cinematografice au fost comsacrate, la Codlea, filmului românesc de azi. În frumoasa şi eleganta „sală festivă” a Colegiului Tehnic „Simion Mehedinţi” a rulat, întâi, cel mai recent film al regizorului Nicolae Mărgineanu, Poarta Albă (un film cu premiera în octombrie 2014). Seara a fost de neuitat nu numai datorită emoţiei profunde produse de acest „film de suflet” al cineastului, ci şi datorită faptului că regizorul Nicolae Mărgineanu, împreună cu soţia sa, minunata actriţă Maria Ploae (interpretă, cu un rol mic dar percutant, în film), au fost oaspeţii dragi ai spectatorilor din Codlea. Întâmplarea (şi nu numai întâmplarea) a făcut ca, în urmă cu o zi, spectatorii codleni s-o vadă pe Maria 
Ploae, la o vârstă foarte tânără, în superba creaţie interpretativă din rolul Persidei, fiica Marei din Dincolo de pod, fapt care a sporit gradul de interes şi afectivitate al întâlnirii cinematografice. Dar, cum spuneam, filmul de suflet al regizorului Nicolae Mărgineanu a produs o vie impresie, de neuitat, pentru că înainte de toate, este un îndemn la neuitare. După ce regizorul a inclus în filmografia sa, acum câţiva ani, memorabilul film Binecuvântată fii, închisoare (cu Maria Ploae în prim plan), revine, în Poarta Albă, la perioada primului „obsedant deceniu” dfin perioada „epocii de aur”, rememorând secvenţe de tristă şi dureroasă amintire din anii ’50 ai veacului trecut, petrecute în lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, un spaţiu sinistru al „suferinţei organizate”, pentru exterminarea indezirabililor regimului comunist. Filmul evocă cu emoţie şi pioşenie viaţa de fiecare zi a deţinuţilor din universul concentraţionar de la Poarta Albă, constituind, practic, un preţios document (în limitele unui „film de ficţiune”, desigur) despre silniciile epocii, despre chinurile şi suferinţele la care erau expuşi, permanent, unii dintre cei mai de seamă intelectuali ai ţării, angrenaţi în exerciţiul de suferinţă al construirii Canalului dunărean. Două au fost principalele motive subiective care l-au determinat pe Nicolae Mărgineanu să realizeze filmul de suflet Poarta Albă. Primul ar fi acela de a-l omagia, încă o dată, pe părintele Arsenie Boca, după ce s-a aflat că fresca din biserica bucureşteană Elefterie în care pruncul Iisus, în braţele fecioarei Maria, este îmbrăcat în zeghe de puşcăriaş (!) fusese pictată de călugărul Arsenie Boca, cel care trăise experienţa dură a Canalului, iar al doilea motiv (probabil primul) ar fi acela că tatăl regizorului, ilustrul profesor universitar şi psiholog Nicolae Mărgineanu, condamnat la moarte în regimul comunist, a suferit (numai) 16 ani de detenţie în anii dictatoriali. Publicul codlean a simţit, desigur, că există sigure tangenţe biografice ale regizorului cu povestea cinematografică adusă pe ecran, şi, printre personaje, l-a identificat şi pe călugărul Arsenie Boca…
În seara următoare, la Codlea, a rulat, deasemenea în prezenţa autorului, un alt film românesc recent, Nu sunt faimos dar sunt aromân de Toma Enache (care a avut premiera bucureşteană în octombrie 2013). Aplaudat minute în şir, filmul regizorului aromân Toma Enache (care este şi principal interpret), este tot un „film de suflet”, el spune povestea unui alter-ego al autorului, regizorul Toni Caramuşat, preocupat de aflarea unor adevăruri fundamentale ale etniei sale, drept pentru care colindă lumea, în ţări care găzduiesc aromâni, pentru a găsi un personaj legendar, Armânamea, păstrătoarea unor taine ale neamului său. Filmat, aşadar, în multe ţări europene (Macedonia, Grecia, Serbia, Bulgaria şi, fireşte, România) şi în Statele Unite ale Americii, filmul a fost prezentat în toate aceste ţări, bucurându-se de calde primiri publice, ba mai mult, după proiecţia filmului la New York, de pildă, primarul metropolei a decretat ziua de 5 iunie – când a rulat filmul – drept „Ziua prezervării culturii aromâne”. Impresionaţi de film şi cuceriţi de farmecul regizorului-interpret, care a dialogat îndelung cu cei prezenţi, spectatorii codleni, după cum au mărturisit-o, au trăit o altă seară de neuitat, spre bucuria şi satisfacţia principalului organizator, preşedintele Despărţământului ASTRA „Dr. Nicolae Căliman” din Codlea, domnul Mircea Dragoş, cel care, în ultima zi a manifestării a devenit bunic…
