Hans Dama
Florin Piersic şi… Nikolaus Lenau
Inginerul timişorean Mircea Popi, stabilit la Graz, preşedintele Uniunii românilor din zonă, a organizat, în anul 2002, Săptămâna Culturii Româneşti la Graz în cadrul căreia a avut loc, la H
otel Paradies din oraş, acţiunea literară „Nikolaus Lenau şi Mihai Eminescu: asemănări şi deosebiri“, la care am fost invitat în calitate de referent. Împreună cu bănăţeanul-vienez Dorel T. Uşvad şi cu ardeleanul Laurenţiu Stancu ne-am deplasat la Graz, unde domnul Uşvad organizase o expoziţie pe tema tocmai enunţată. Din ţară a participat actorul Florin Piersic la acest omagiu dedicat celor doi poeţi, ştiindu-se că Lenau l-a influenţat pe Eminescu.
În timpul salutului de deschidere, dl. Mircea Popi ne-a adresat cuvinte de bun-venit. La rândul d-sale, dl. Florin Piersic, cu fularul alb obligatoriu şi cu o privire spre mine, grăise… „Păi, eu credeam că dvs. sunteţi… Lenau…”
Mai târziu, după încheierea părţii oficiale, m-am amuzat cu dl. Florin Piersic, care se scuzase de acel lapsus-calami. Şi cum m-am adresat dumnealui cu maestre, mi-a spus: „Dl. Profe-sor, eu pentru Dvs. sunt… Florin…“ Avântându-ne în discuţii interminablile, ne-am înţeles şi distrat foarte bine. Pe la miezul nopţii trebuia să prindem ultimul tren spre Viena…
Marin Sorescu
În perioada postbelică comunistă, la 23 August s-a sărbătorit Ziua Naţională a României, dată la care, în 1944, România a fost „eliberată” şi a întors armele împotriva Germaniei hitleriste. Împreună cu 1. Mai,
„Ziua Internaţională a muncii“, 23 August au fost cele două mari sărbători pentru care „oamenilor muncii“ li s-a dat posibilitatea de a beneficia şi de o aprovizionare rară (la tarabele) special construite pentru aceste zile, în care se consumau aşa numiţii „crenvurşti“, ceea ce a imprimat evenimentelor o tentă de adevărată zi de sărbătoare.
Pe la începutul anilor 1980 l-am cunoscut pe poetul Marin Sorescu. Împreună cu Liviu Papadima, profesorul universitar de mai târziu, decanul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, şi Marin Sorescu ne-am dus la o berică la grădina de vară a berăriei vieneze Fischer-Bräu din circumscripţia 19. După câteva halbe, le-am sugerat însoţitorilor mei: „Maestre, să luăm şi ceva de-ale gurii!” Sorescu: „Idee bună. Văd că ăştia au crenvurşti… să avem şi noi impresia că-i 1 Mai sau 23 August“…
Frâna de mână…
a lui Sorescu
În Hronicul şi cântecul vârstelor (cap. 39), Lucian Blaga scrie despre o plimbare în cartierul vienez Nussdorf în 1916 împreună cu soţia sa de mai târziu Cornelia Brediceanu, plimbare în timpul căreia poetul intră la o crâşmă de vin (celebrul „Heuriger” vienez), unde împreună cu Cornelia au comandat o raţă la cuptor. Pe vremea aceea, în zonă se găsea doar localul „Kierlinger”. Mai toţi literaţii din ţară în vizită la Viena făceau şi fac un pelerinaj la localul amintit.
Pe la începutul anilor 1980, i-am însoţit, printre alţii, şi pe Preşedintele Academiei Române, Eugen Simion, Ştefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu, Liviu Papadima, şi pe alţi colegi de la Universitatea din Viena. Coleg fiind, am invitat şi o studentă de la Secţia de limbă şi literatura română, care ne-a însoţit cu plăcere. Era bruneţică, chipeşă, vorbea deja bine româneşte. Sorescu pretinse să ocupe loc lângă dumneaei, în partea stângă.
În timpul ce mâncam, observ – stăteam vis-à-vis de Sorescu – cum maestrul nu-şi mai astâmpăra mâna stângă şi, la un moment dat, într-o linişte deplină, i-am atras atenţia: „Maestre, vezi că frâna de mână e pe partea dreaptă…”
Toţi râdeau, până şi sobrul Doinaş. Sorescu însă bolborosea ceva cu gura plină… Veselia s-a prelungit şi am avut parte de o seară superbă, animaţi, desigur, şi de bună calitate a lui Bacchus.
Adrian Păunescu
Cu ocazia unei vizite la Viena (1979) în urma căreia i-a apărut lui Adrian Păunescu cartea De la Bârca la Viena şi înapoi (1981), într-o zi bătuse la uşa apartamentului meu ataşatul cultural al Ambasadei RSR 
care locuise pe aceeaşi scară cu mine.
Domnia sa mă poftea la Ambasadă din partea lui Adrian Păunescu ca să discutăm despre o eventuală traducere a unui volum de poezii. I-am mulţumit ataşatului cultural şi i-am sugerat ca maestrul Adrain Păunescu să-mi trimită în prealabil un contract cu o editură austriacă… Ceea ce însă nu se întămplase.
Peste câteva zile însă mă trezesc din nou cu ataşatul cultural în faţa uşii; nu avea voie să treacă pragul locuinţei unui fost cetăţean român stabilit în străinătate. Ţinea în mână un volum de poezii din colecţia Biblioteca pentru toţi, vol. 958: Adrian Păunescu, Poezii de până azi, Editura Minerva, Bucureşti, 1978, cu dedicaţia „Domnului Johann Dama, omagiu şi preţuire, din partea unui scriitor român. 1979, Viena”.
I-am mulţumit politicos ataşatului cultural, repetându-mi însă doleanţa de a mi se prezenta un contract… Vizita ataşatului cultural nu mai continuase.
Între timp aflasem cum dispunea Adrian Păunescu: „Să mi-l aduceţi pe acest Dama să-mi traducă ceva poezii…”
