Metodele cercetătorilor de până acum ai Mioriţei nu mai corespund exigenţelor ştiinţifice de azi. Explicaţiile unora dintre ei sunt o insultă naţională. Nu Mioriţa e dăunătoare individului şi naţiunii, ci interpretarea anterioară. Dacă nu facem o nouă cercetare, atunci o avem numai pe cea veche.
Adrian Fochi aplică metoda cantitativ‑statistică – respinsă de Mircea Eliade – şi caută coşciuge din Irlanda şi până în China, cu care ne explică Mioriţa. Fochi zice că sensul Mioriţei „este apărarea de puterea malefică a mortului”. Eliade prezintă în De la Zalmoxis la Gengis‑han cercetarea de până la el (23 pagini) şi propriul său aport (5 pagini). El acreditează interpretarea etnografică şi juridică a filosofului marxist‑leninist Pavel Apostol (fost Pál Erdös) şi a lui Fochi. Eliade zice că Mioriţa descrie una din acele „Numeroase ceremonii funerare… [ce] trebuie să fie efectuate ca să împiedice mortul să ‘devină nefast‘ şi să se întoarcă printre cei vii, sub formă de strigoi.” Pentru frica de strigoi admiră occidentalii Mioriţa? El explică alegoria morţii şi nunţii cosmice, în sensul că ciobanul înfrumuseţează tragismul şi absurditatea morţii sale ca o nuntă fericită, ca să suporte moartea mai uşor. Dacă ar fi o înfrumuseţare a realităţii, atunci nu este alegorie, ci eufemism. Confuzia dintre cele două definiţii e o regretabilă eroare metodologică în cercetarea de până acum.
Eliade prezintă ciobanul ca un resemnat şi pasiv faţă de „teroarea istoriei”. El vede fatalism în Mioriţa şi propovăduieşte resemnarea: „Deşi eşti gata să săvârşeşti orice, cu toate sacrificiile şi oricât eroism, eşti condamnat de istorie, aflându‑te la răspântia invaziilor (…) în vecinătatea marilor puteri militare dinamizate de fanatisme imperialiste. Nu există apărare militară sau politică eficace în faţa «teroarei istoriei» prin simplul fapt al inegalităţii zdrobitoare între invadatori şi popoarele invadate”. Al. Amzulescu, Fochi, I. C. Chiţimia şi Gh. Vrabie îi dezaprobă pe cei ce atribuie ciobanului resemnare şi fatalism: „De altfel şi bunul‑simţ respinge interpretările arbitrare pomenite, deoarece un popor care timp de două mii de ani şi‑a apărat cu străjnicie libertatea împotriva cotropitorilor, din afară şi împotriva asupritorilor dinăuntru, nu este nici resemnat nici fatalist, nici nu doreşte moartea ca pe o «mireasă» a lui şi a lumii.”
Eliade nu ţine cont de luptele înverşunate ale românilor şi susţine că românii întotdeauna au înfrumuseţat tragismul istoriei ţării, ca să suporte mai uşor „teroarea istoriei”. De la înălţimea
celebrităţii sale internaţionale, el vede subiectivism în cărţile de istorie scrise de români şi trezeşte suspiciunea străinilor faţă de felul cum îşi prezintă românii istoria. Eliade e cel mai de seamă în fruntea cercetătorilor care îşi prezintă intuiţia drept concluzie, bazându‑se pe sentimente şi păreri, iar nu pe dovezi şi argumente. Enciclopedia Kindlers Lexikon (1992) respinge orientarea juridică şi contribuţia lui Eliade la studiul Mioriţei.
Am analizat prin metoda calitativ‑comparativă şi în perspectivă sinoptică 973 de variante ale Mioriţei. Am pornit de la zece întrebări şi am răspuns la ele în Mioriţa. Izvorul Nemuririi, Editura Alcor, Bucureşti, reeditată în 2017:
1. Care e cauza şi scopul uciderii ciobanului? În sute de variante apare cuvântul lege. În cultura populară orală, lege e atestat numai cu sens religios. Niciodată cu sens juridic. Aşadar, cauza şi scopul uciderii în Mioriţa nu pot să fie juridice, ci religioase. Caracostea şi Noica spun că lege în Mioriţa nu are sens juridic, ci sensul de lege ce reglează relaţia omului cu cosmosul. Sensul religios al cuvântului dovedeşte că omorul are o cauză religioasă şi un scop religios cu implicaţii cosmice. Trebuie să căutăm implicaţiile religioase, adică mitologice, ale Mioriţei;
2. Ce înseamnă că ciobanul e tras printr‑un inel? Părerea că el era subţirel e respinsă de Amzulescu şi cei trei: „Portretul ciobanului nu ne prezintă un personaj identificabil prin detaliul individual, pitoresc şi singularizator, ci exprimă idealul de frumuseţe tinerească şi de cuceritoare bărbăţie ce şi l‑a format poporul nostru.” Ei adaugă: „Portretul acesta nu s‑a născut odată cu Mioriţa, ci a fost preluat dintr‑alte zone ale folclorului (…) Arta acestui portret este fără analogii în cuprinsul întregului nostru folclor.” Cum „a fost preluat dintr‑alte zone ale folclorului”, dacă „este fără analogii în cuprinsul întregului nostru folclor”? Portretul ciobanului e compus din cinci metafore ce zugrăvesc însuşirile lui interioare, psihice şi prezintă frumuseţea lui lăuntrică, profilul lui moral şi spiritual.
3. Ciobanii provin din trei regiuni şi adesea sunt fraţi. Cum fraţi, când unul e străin? S‑a spus că Mioriţa înfăţişează conflicte regionale dintre ciobani şi ura împotriva moldoveanului. Cuvântul străinel nu defineşte situaţia socială a ciobanului. El e străinel în sensul că sufletul lui e mai legat de aspectul sacru al universului şi al omului, decât de aspectul profan. În unele variante, cei doi suflă în buciume şi anunţă că trec la acţiune. Cine a mai văzut criminali care anunţă că vor comite o crimă?
4. Uciderea este un rit sângeros sau e teatru popular? Fără să ştim asta, nu putem înţelege atitudinea şi răspunsul ciobanului. Omorul adesea e la modul condiţional. El zice Dacă o fi să mor. Uneori el însuşi cere să fie ucis, ba chiar să fie ucis de trei ori: în zori, la amiază şi la asfinţit. Numai la teatru sau într‑un ritual se poate repeta această acţiune. El joacă rolul unui erou mitologic. În câteva variante, omorul e la indicativ trecut. E ucis şi îngropat, mama lui îl reînvie, iar el îşi reia activitatea ca mai înainte. Aici, el este un erou mitologic.
5. Ce este cu mama ciobanului? Unii cercetători cenzurează versurile despre ea. Ştiinţa nu permite cenzurarea textului cercetat. Ea se oglindeşte în divinităţile naturii şi vorbeşte cu ele. Arheologii nu au găsit echivalente masculine ale statuetelor feminine din paleolitic. Echivalente masculine apar abia în neolitic, ca perechea de Gânditori de la Hamangia.
6. Ce fel de animal e câinele? Mioara nu poate fi un oracol, cum zice Eliade. Dialogul cu mioara e un monolog interior. Ea simbolizează Anima, partea feminină din sufletul omului, aşa cum ştim de la C. G. Jung. Mioara este un animal fabulos şi nu poate vorbi de un câine adevărat. Ciobanul are mai mulţi câini. De ce să‑şi cheme doar unul? Pentru că nu e un câine adevărat. Câinele are însuşiri umane (bărbătesc, frăţesc). Deci este o personificare. El simbolizează Animus, partea masculină din suflet.
7. Cine e sora soarelui, a lumii mireasă? E moartea, cum s‑a crezut? Cine e fata frumoasă, din alte variante, care vine să caute ciobanul pe munte? Fără să ştim cine e fata de pe munte, nu putem înţelege rolul ei, nici al echivalentelor ei în cer şi nici ce vrea ciobanul. S‑a crezut că fata de pe munte e o nimfomană fără ruşine. Amzulescu şi ceilalţi afirmă că la început ea era o fată de maior, pe care poporul a urcat‑o în cer şi a făcut‑o sora soarelui. Analiza sinoptică arată că nu fata de maior a fost urcată la cer, ci invers: sora soarelui a fost coborâtă până la o fată de maior. Ea întruchipează apariţia (hierofania) unei divinităţi chtonice echivalente cu mândra crăiasă din cer, divinitate uranică. Ciobanul nu este un om în carne şi oase, ci e un personaj literar şi înfăţişează un erou mitologic ce simbolizează perfecţiunea umană. Nimic nu este concret în Mioriţa. Totul e simbol.
8. Ce vrea să spună ciobanul cu alegoria morţii şi nunţii? Pe lângă înţelegerea nunţii ciobanului ca un eufemism şi etichetarea eufemismului ca alegorie, s‑au mai făcut şi alte erori metodologice. Blaga defineşte metafora pornind de la vechea explicaţie a Mioriţei, iar cu ajutorul acestei definiţii ne explică Mioriţa. Inadvertenţa metodologică e atât de flagrantă, încât a trecut neobservată. Moartea ciobanului este aceeaşi alegorie folosită de apostolul Pavel din Biblie, care spune că el moare zilnic de la cele lumeşti ca să ajungă la cele divine. Nunta cosmică simbolizează unirea sufletului omului cu universul divinizat, bine‑cunoscuta hierogamie, o stare de fericire proiectată pe întreaga natură înconjurătoare.
9. Cum s‑a ajuns de la colind la baladă şi de la un conţinut sacru la înţelesuri profane? Transmiterea orală a modificat textul de la o înţelegere mitologică la una realistă, de la sacru la profan. Aceasta a creat confuzii pentru ţărani şi cercetători.
10. Putem data Mioriţa? Cuvintele concrete din metafore şi alegorii au de bună seamă o legătură directă cu societatea care le‑a creat. Variantele oglindesc societatea aceea şi astfel fac posibilă o datare relativă. Şi adaosurile pot fi datate. Societatea din Mioriţa se află în matriarhat şi paleolitic, deci poate fi mai veche decât perechea de Gânditori de la Hamangia, ce trăia în patriarhat şi neolitic, acum 7000 sau 8000 de ani. Antropologul francez Claude Lévi‑Strauss afirmă că marile descoperiri fundamentale ce stau la baza civilizaţiei actuale – domesticirea animalelor, agricultura, ceramica şi ţesutul – s‑au făcut cu opt sau zece mii de ani în urmă. Oamenii care au făcut aceste descoperiri aveau premisele necesare pentru a crea Mioriţa.
În Mioriţa natura este însufleţită şi divinizată, divinitatea umanizată, iar omul e îndumnezeit. Este una din cele mai valoroase capodopere din literatura universală, etern valabilă şi actuală, ca un ghid de înălţare sufletească pe culmile poeziei şi spiritualităţii a oricărui om.
■ Scriitor, eseist, publicist
Victor Ravini
