Expoziţie de artă, Stockholm, Stadsgårdsterminalen (27 septembrie – 4 februarie 2024). În graffiti şi street art, anonimatul este una dintre cele mai importante arme pe care le deţine artistul, pentru că în orice moment poate fi arestat pentru practica sa. Cineva care a profitat de acest lucru în mod special, dar a devenit totuşi o celebritate mondială pe care o invidiază mulţi artişti care îşi doresc publicitate, este Banksy, născut în Bristol. Necunoscut şi celebru, se crede că Banksy este un bărbat cu vârsta cuprinsă între 45 şi 50 de ani, cu legături la Bristol. Timp de un sfert de secol, el a creat artă stradală extrem de populară în întreaga lume. În 2018, şi‑a făcut un nume celebru vânzând o lucrare prin casa de licitaţii Sothebys, care a fost tăiată în fâşii, în acelaşi timp în care ciocanul licitaţiei a bătut: puţin peste un milion de lire sterline.
Anul trecut, au fost găsite noi lucrări ale lui pe o serie de clădiri din Ucraina. De exemplu, o pictură cu un copil care răstoarnă un bărbat care seamănă cu Putin şi o balerină cu tetieră.
„The Mystery of Banksy – A Genius Mind”, în desfăşurare acum la Stardsgårdsterminalen, Stockholm, este o „expoziţie neautorizată”, compania de producţie subliniază că Banksy însuşi s‑a exprimat că „dreptul de autor este pentru perdanţi” – şi că până acum nu s‑a opus expoziţiei, care a fost prezentată la peste 1,2 milioane de oameni în mai multe oraşe germane, austriece şi suedeze (Malmö şi Göteborg). Expoziţia este adaptată incintei şi acoperă toate elementele artei celebrului Banksy, care spune povestea capodoperei artistului şi care provoacă privitorul ca el însuşi să folosească arta în sine ca mijloc de influenţă. Expoziţia este de neegalat în genul său, cu peste 150 de copii neautorizate ale lucrărilor artistului de artă stradală: graffiti, fotografii, sculpturi, instalaţii video şi, de asemenea, printuri pe materiale precum ţesături, aluminiu şi plexiglas. În spatele „The Mystery of Banksy – A Genius Mind” se află producătorul muzical german şi organizatorul expoziţiei Oliver Forster, COFO Entertainment şi designerul Virginia Jean, curator.
Aproape imediat după intrare este oferită o privire de ansamblu unică asupra cronologiei artistului de la începuturi până în prezent. De la câini pictaţi manual până la conştientizarea că arta şablonului este mult mai rapid şi mai eficient de implementat pentru a executa creaţia şi apoi a putea părăsi repede şi nevăzut locul respectiv. Pe lângă tablouri, sunt expuse şi statui, instalaţii video (unde este menţionată, printre altele, o falsă ieşire prin magazinul de cadouri) şi instalaţii cum ar fi statuia unui elefant pictat într‑o sufragerie uşor suprarealistă, un vagon de metrou mâzgălit care trece prin galerie ca expoziţia să poată fi vizitată în continuare. Aici a fost amenajat şi atelierul artistului necunoscut: un manechin cu glugă stă la o masă de lucru plină cu sprayuri şi şabloane. Cu toate acestea, ceea ce ar trebui să reprezinte locul „unde se întâmplă magia” arată mai mult ca o celulă „incel”. Într‑un colţ întunecat o persoană misterioasă stă pe jumătate ascunsă, în obscuritate, schiţând noi opere de artă. O reprezentare evidentă a lui Banksy însuşi, care are alăturat textul „Dacă vrei să spui ceva şi să îi pui pe oameni să asculte, atunci trebuie să porţi o mască”. După cum spuneam, caracteristic scenei de artă stradală, dar într‑un fel întregii societăţi, cu toţii purtăm un fel de mască, mai ales în contexte sociale când vorbim „liber”.
Pe unul dintre tablouri se află un cod QR care duce la un videoclip de pe YouTube, în care se vede cum poliţia atacă refugiaţii care şi‑au aşezat tabăra într‑o pădure – lucru pe care Amnesty l‑a raportat ulterior pentru o urmărire penală! Într‑o altă lucrare video într‑o sală din apropiere, Banksy scrie: „Ca toţi artiştii de succes, mi‑am cumpărat un iaht!” pentru a continua să arate cum l‑a reconstruit şi apoi a navigat în Mediterana ca să ia refugiaţi din bărci care s‑au scufundat sau, din alt motiv, nu au putut ajunge la destinaţie. Prin urmare, nu numai că lucrează activ pentru a lumina situaţiile de criză, dar îşi foloseşte şi capitalul cultural şi financiar pentru a face bine. Pentru că, oricât de ironic ar părea, cu o expoziţie plină de artă anticapitalistă şi critică socială, totul curge laolaltă până la urmă. Bansky pare a‑şi bate joc de oamenii care îşi cumpără o identitate pentru a „demonta capitalismul” precum cei care trăiesc activ din el – şi chiar el însuşi trăieşte activ din el! Dar în loc să cumpere vile luxoase, maşini sport şi alte gadgeturi extravagante, profiturile din artă sunt reinvestite în artă nouă, atât materiale, cât şi instalaţii precum Dismaland – un semn clar către Disneyland. Deci, chiar dacă ieşirea din expoziţie este un adevărat magazin de gadgeturi, de la haine, căni şi cărţi, nu pare contradictoriu să faci cumpărături acolo după toate criticile la adresa consumerismului prin care tocmai ai trecut. În schimb, se poate simţi ca o investiţie în artă, societate şi viitor. Şi când poţi împrumuta şabloane şi cutii de spray pentru a‑ţi crea propriile tricouri bazate pe arta lui Banksy, se simte, dezarmant adecvat, că el coboară garda şi face ilegalul uşor accesibil şi jucăuş, în loc să fie periculos şi riscant. El pune armele în mâinile vizitatorilor şi arată cât de uşor şi distractiv este să te înarmezi cu creativitate, critică socială şi adevăruri care deschid ochii.
Totuşi, poate că nu este greşit să‑l numeşti pe Banksy un provocator. Pe mine a reuşit de multe ori să mă irite prin expresia lui simplă şi directă. E prea mult mesaj, prea uşor de cumpărat şi prea sentimental. O fetiţă întinde mâna spre un balon roşu, în formă de inimă, cu textul „Există întotdeauna speranţă”. Iisus răstignit este înfăţişat cu pungi de cumpărături în mâini. Nu pare ceva ce oricine ar fi putut desena?
Într‑o încăpere este înfăţişată pictura murală Zăpada din 2018. Un băiat stă, cu braţele şi limba întinse, şi fulgi albi cad pe el. După colţ, arde un foc într‑un recipient care ne lasă să înţelegem că fulgii nu sunt zăpadă, ci cenuşă. Pictura a fost realizată în Port Talbot, care atunci era cel mai poluat oraş din Marea Britanie şi a servit pentru a atrage atenţia asupra problemei. Un tablou dintr‑o altă încăpere înfăţişează un băiat care a încetat să se mai joace cu păpuşi supereroi. Acum ţine în mână o păpuşă care reprezintă un lucrător din domeniul sănătăţii. Desigur, totul este teribil de sentimental. Dar Banksy a dăruit tabloul unui spital care l‑a vândut cuiva foarte bogat, cu un foarte prost gust şi a primit astfel câteva milioane pentru propria sa afacere. Poate că aşa ar trebui să înţelegem şi bancnotele de zece lire cu chipul Prinţesei Diana pe care Banksy le imprimase ca un comentariu asupra propriei sale capacităţi de a crea bani din nimic. El a dat bancnotele unor prieteni, a plătit cu ele ici şi colo până când s‑a descoperit că sunt false şi făcute de Banksy, după care au crescut imediat în valoare de mult mai mult de zece lire. Cred că asemenea glumiţe sunt mai uşor de suportat decât patosul.
Poate că cel mai bine este să ne gândim la Banksy nu ca la un artist, ci ca la un politician pragmatic pe piaţa de artă.
■ Poet, traducător, jurnalist
Dorina Brânduşa Landén
