Confucius şi globalizarea
孔子与全球化
Doctrina lui Confucius reprezintă calea învăţăturii, a iubirii de oameni, a dreptăţii, a modestiei, calea de mijloc pe tot globul pământesc, modalitatea care ne poate aduna şi ţine laolaltă, contnuând să fim noi înşine, şi de aceea calea lui Confucius este nepieritoare.
Iată de ce China este un focar puternic de civilizaţie!
ISTORIE
Confucius (28 September 551 – 4 March 479 î.Hr.) este venerat de 2565 de ani, fiind socotit cel mai mare gânditor, om politic şi pedagog al seminţiei chineze. S-a născut în actuala provincie Shandong, în principatul Lu, dintr-o uniune extramaritală, tatăl său fiind septuagenar. Nu există 
chinez care să nu fi auzit de Confucius şi nici ştiutor de carte care să nu fi citit şi să nu fi memorat citate din lucrarea de numai 12.700 de caractere, Lunyu, Analecte sau Cugetări, o sinteză a înţelegerii lumii şi a vieţii. Această lucrare conţine în sinteză viziunea învăţătorului despre lumea pământeană şi este axată pe relaţia dintre Confucius şi discipolii săi. Este evident, Confucius a interacţionat cu tinerii, a purtat dialog, conducându-i să afle singuri calea de urmat.
Ceea ce se socoteşte gândire confucianistă s-a clădit pas cu pas, cu câţiva aderenţi la început, cu siguranţă cei şaptezeci de discipoli statornici, la care s-au alăturat alţi cărturari şi filosofi şi a sfârşit prin a fi ridicată la rangul de doctrină a Imperiului chinez. Confucianismul a dominat timp de secole şi milenii gândirea chinezilor, iar prin răspândirea limbii chineze, gândirea altor popoare şi rase din Asia. Din 1687, după editarea în latină a Analectelor, China a început să fie cunoscută nu numai prin mătase, porţelan şi ceai, dar şi prin această doctrină, gândirea confucianistă atribuindu-se fiecărui chinez. Savanţi ca Leibnitz, Jung şi mulţi alţi intelectuali europeni au studiat printre primii lucrările lui Confucius şi au fost influenţaţi de ele.
Extrapolând, în lumea de azi din ce în ce mai în strânsă conexiune, cu greu s-ar găsi un intelectual, din orice ţară de pe glob, care să nu-l fi citit, măcar parţial.
În Topul a o sută de personalităţi ale lumii care au influenţat decisiv istoria umanităţii, întocmit în SUA acum câţiva ani, Confucius ocupă locul al cincilea. Unul dintre primii cinci înţelepţi de pe pământ, de la începuturile civilizaţiei şi până în zilele noastre! Este semnificativă această clasificare, venind din afara lumii chineze, din afara Asiei şi chiar a Europei! Influenţa gândirii filosofice a lui Confucius se găseşte nu numai în domeniul politic sau în sfera culturii, ci şi în viaţă, în comportamentul şi mentalitatea oamenilor. Cine l-a citit şi l-a asimilat pe Confucius, indiferent pe ce continent trăieşte, este mai aproape de înţelepciune şi de civilizaţie.
Iată valoarea acestei personalităţi umane copleşitoare care în limba chineză are un nume semnificativ, Kong, ce poate fi interpretat în moduri felurite. Confucius a impus ordinea şi norma etică riguroasă în viaţa fiecărui om şi în societate, de sus şi până jos, începând cu liderii şi terminând cu cel mai umil dintre supuşi. Învăţăturile confuceene din Lunyu se referă la principalele domenii ale vieţii, cum ar fi: politica, prietenia, cultura, studiul, muzica, iubirea etc. În legătură cu felul de a conduce oamenii, referindu-se la trei factori de bază pentru conducerea unei societăţi, Confucius a fost întrebat de un discipol la care factor ar renunţa, dacă se au în vedere: poporul, hrana şi oastea, iar alegerea sa este edificatoare. El a răspuns fără ezitare că se poate renunţa la armată. Într-adevăr, confucianismul înseamnă pace şi viaţă tihnită, dezvoltare!
VIZIUNE
Opera lui Confucius este vastă şi acoperă începutul civilizaţiei chineze şi a omenirii. Amprenta sa, gândirea sa etică şi filosofică există în Cele Cinci cărţi clasice Shijing, Shujing, Liji, Yuejing, Yijing şi Analele Primăvară – Toamnă Chunqiu.
Confucius a fost un om superior, unul dintre cei câţiva oameni plini de lumină cerească ai planetei. El a venit printre noi să schimbe în bine societatea şi omul.
Natură pragmatică, el a urmărit echilibrul omului între cer şi pământ, pentru o lume favorabilă tuturor.
Gândirea sa a exercitat o influenţă covârşitoare, întâi asupra lumii chineze, mai târziu asupra întregului Extrem Orient şi astăzi aproape pretutindeni în lume.
Noi îl proclamăm pe Confucius părintele globalizării.
Nimeni n-a mai gândit ca el o lume pe măsura concepţiei moderne de azi, shu – populaţie multă, fu – bogăţie, jiao – educaţie.
Globalizarea s-a întregit drept concept şi teorie a vieţii moderne, fără bariere şi fără restricţii după preceptul: Toţi oamenii sunt fraţi, 四海之内皆兄弟, Sihaizhinei jie xiongdi, după doctrina morală confucianistă, care include teze precum: 仁ren – omenie (preocuparea fundamentală, cea mai înaltă dintre virtuţile confucianiste), xin – cinste, onestitate, yi – dreptate, li – ceremonial, xiao – iubire în cadrul fiecărei familii, dragostea părinţilor pentru copii şi loialitatea copiilor pentru părinţii care i-au născut, zhongyong – doctrina de mijloc şi multe altele.
Dar înainte de toate, preocuparea fundamentală este să învăţăm să fim oameni, să ne purtăm cu omenie.
Spiritualitatea confucianistă cuprinde dimensiunea sinelui, aceea a comunităţii şi tradiţia. Autocultivarea reprezintă temelia întregului edificiu. Omul trebuie să se preocupe să întreţină un trup sănătos, un suflet pur şi un spirit cultivat, înalt. Autocultivarea îşi trage seva din tradiţie, din familie şi societate, din energia naturii înconjurătoare, dar şi putere cerească.
Confucius a gândit o lume demnă în întregul ei, respectul pentru sine şi respectul şi înţelegerea omeniei din ceilalţi. Comunitatea este foarte importantă pentru reuşita autocultivării. Cât priveşte tradiţia, Confucius pune preţ pe armonie şi consens, respingând conflictele, războiul.
PUNEREA ÎN PRACTICĂ
Şcoli de confucianism sunt socotite: Confucianismul din Dinastia Han, Neo-Confucianismul, Confucianismul contemporan, Confucianismul corean, cel japonez şi singaporean, Confucianismul european sau mondial, din ce în ce mai vizibil odată cu începutul secolului XXI.
Confucianismul nu cuprinde elementele cunoscute prezente în religii precum creştinismul. Confucianismul este un sistem etic, căruia i s-au adăugat diferite ritualuri. Viziunea este axată pe respectul copiilor pentru părinţi, preţuirea înaltă acordată bătrânilor şi autorităţii, aprecierea învăţăturii, protocolului şi ceremonialului.
Lumea se cuvine condusă prin virtute, pe baza unui ceremonial, prin judecată, iar faptele rele se cer amendate. De aici, deosebirea de ideea creştină, care îndeamnă: Să nu staţi împotriva celui rău, iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt, Matei, 5 – 39. Confucius recomandă: Răspunde urii prin integritate şi virtuţii prin virtute, Lunyu, 14:34.
În Yijing, Cartea Schimbărilor, la hexagrama Heng, Durată, secţiunea trei nouă, scrie: A nu-ţi menţine virtutea aduce umilire. Prezicere de primejdie.
Să nu uităm ca învăţatul Confucius a conceput Yijing drept manual de perfecţionare individuală şi îndrumar al conduitei de viaţă, divinaţia fiind numai o haină exterioară a ei. Iar referindu-se la valoarea morala a Shijing, a spus: Nici un gând rău.
PRETUTINDENI ÎN LUME
Putem spune fără să greşim că şi prin preceptele de mai sus ale lui Confucius avem astăzi schimburi culturale şi de persoane, vizite la nivelul globului, în condiţii de excepţie.
Să exemplificăm.
Cultura fiecărui popor se socoteşte a se fi constituit pe raporturi bazate pe norme de viaţă proprii, pe anumite calităţi morale, pe tradiţii proprii, pe un sistem de obiceiuri şi elemente culturale distincte, legate 
de aspectele existenţei umane în ipostazele sale esenţiale, cuprinse între naştere şi dispariţie. Iar tradiţia este o modalitate de a gândi şi a vieţui. Tradiţia prelungeşte experienţa oamenilor, îi conferă durată, acţiune, implicare, permanenţă etc.
Cultura mondială este un summum al culturilor nationale, proprii fiecărui popor. Aşa cum îl definesc cuvintele, atât în limbile europene, cât şi în limba chineză, dialogul este vorbire între două sau mai multe persoane, schimb de informaţii şi de opinii între oameni, indiferent de locul şi de rolul lor în societate şi în lume.
Dialogul poate fi, cel mai adesea spontan, dar şi dialog autorizat, în cazul în care anumite persoane reprezintă instituţii ale unui stat sau uniuni de state. Însăşi ideea de dialog reflectă trecerea de la culturi izolate sau închise, la culturi conştiente de existenţa şi a altor forme de cultură, la culturi dispuse să primească noul, la culturi dispuse să ofere omenirii ceea ce are mai specific şi mai bun, mai util, la culturi de parteneriat.
Din amalgamul de definiţii existente la ora actuală în lume, conform Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), orice tip de dialog este un act voluntar de informare, consultare şi negociere între parteneri egali.
Orice cultură se defineşte şi se întregeşte în dialog cu alte culturi.
În urmă cu câţiva ani, anul 2010 a fost declarat An Internaţional al Apropierii între Culturi, în favoarea dialogului şi promovării diversităţii expresiilor culturale, a recunoaşterii bogăţiei culturii proprii şi a respectului reciproc. Noi suntem pentru acceptarea unei infinităţi de valori culturale şi a necesităţii dialogului, în interesul progresului pe mai departe, al sporirii valorilor umane. Să ne amintim cum Confucius a vizitat, acum 2500 de ani, în condiţii dificile de deplasare, de multe ori cu riscul vieţii, o bună parte din statele feudale ale vremii sale de pe întregul continent chinez, iar eforturile sale sunt vizibile şi în zilele noastre, deoarece gândirea confucianistă s-a răspândit pretutindeni în lume.
Comunicarea între oameni, la fel ca învăţătura, dincolo de barierele de castă, de rasă, de limbă etc. este esenţială şi formează bază trainică a convieţuirii paşnice, a păcii în lume.
UNESCO are printre obiectivele de bază promovarea în lume a cunoaşterii, diversitatea culturală, etnică, lingvistică şi religioasă, evidenţierea valorilor comune. Secolul XXI este marcat de tehnologii de vârf şi globalizare, iar acestea presupun transformări ale vieţii, în majoritatea ţărilor chiar schimbări profunde. Care sunt deci politicile culturale propice, benefice? În ce măsură oamenii şi organismele de stat şi nonguvernamentale pot determina evoluţii pozitive? Cum să fie cu prioritate promovată cultura de valoare?
Schimburile culturale, contactele frecvente, internetul şi celelalte mijloace tehnice electronice şi digitale înlesnesc şi fluidizează cunoaşterea reciprocă, învăţarea din descoperirile celorlalţi. Noi însă nu trebuie să uităm că globalizarea cu orice preţ şi în orice condiţii poate să anuleze specificul cultural propriu, şi poate duce la uniformizare, eşuează în platitudine.
De aceea morala confucianistă, îndemnând la apropiere şi la recunoaşterea tuturor naţiunilor şi raselor, prin preceptul: toţi oamenii sunt fraţi, ajută la mersul înainte, la progresul lumii moderne. Învăţătura lui Confucius nu se învecheşte, nu e depăşită. Cu toate că lucrările confucianiste sunt aceleaşi, fiecare nouă generaţie găseşte în ele răspunsuri adecvate la întrebările timpului său.
ÎNŢELEGEREA ROMÂNEASCĂ
Permiteţi-mi să mă refer în câteva cuvinte la dimensiunea românească a culturii. Unul dintre poeţii şi gânditorii de seamă ai secolului XX românesc, Lucian Blaga, a caracterizat cultura astfel: Prin cultură, existenţa se îmbogăţeşte cu cea mai profundă variantă a sa. Cultura este semnul vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante. Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului decât conformaţia sa fizică sau cel puţin tot aşa de strâns.
Iar între elementele care compun cultura, arta este expresia cea mai elocventă a creativităţii umane. Arta poate fi socotită expresia supremă, chintesenţa culturii.
Un alt învăţat, Simion Mehedinţi, face în mod logic distincţie între civilizaţie şi cultură, socotind că ele au evoluţii independente, de aceea o civilizaţie precară, o societate dezorganizată, cu tare destule, poate cunoaşte un grad înalt de cultură, la fel cum sunt civilizaţii bine dezvoltate unde cultura este palidă sau inexistentă.
De aceea, scrie el în cartea Civilizaţie şi cultură: Polul civilizaţiei şi polul culturii rar coincid. Un grad mare de civilizaţie poate atinge orişicine dacă împrumută rezultatele muncii altora. O cultură înaltă e însă un fenomen cu mult mai greu de realizat. Ea presupune nu numai muncă bogată şi mare bogăţie de cugetare, dar şi o simţire fină, care se traduce printr-o atitudine etică şi estetică de un nivel superior.
După el, cultura este suma tuturor creaţiilor sufletesti, intelectuale, etice si estetice, iar civilizaţia o numeşte drept suma tuturor creaţiilor tehnice care ajută la adaptarea omului la mediul geografic. Explicaţia sa este pe cât de adevărată, pe atât de sugestivă: După cum frunza are două feţe: una stralucită, spre soare, alta mai întunecată, întoarsă spre pământ (dar foarte însemnată, fiindcă prin aceasta planta respiră şi se hrăneşte zilnic), tot aşa viaţa omenirii are două aspecte: unul teluric – civilizatia, adică tehnica materială; altul ceresc – cultura, sau suma tuturor produselor sufleteşti, prin care omul caută să intre în echilibru cât mai deplin cu restul creaţiunii şi, în genere, cu universul moral care îl cuprinde. Amândouă aspectele acestea sunt inseparabile şi simultane, nu succesive, cum pretinde morfologia istorică a lui Spengler.
După aceşti doi gânditori români, Constantin Noica recompune lumea românească prin câteva cuvinte specifice: sinele, rostuirea, firea şi altele, pe care le învesteşte cu potenţialitatea intrării în însăşi substanţa culturii majore, iar prin ele consideră că noi, românii putem spune ceva nou lumii, din lăuntrul ei.
DIALOGUL CULTURAL ÎN LUME
În prezent, se ştie că există un destul de substanţial dialog cultural european şi mondial.
Dialogul a existat dintotdeauna şi mai cu seamă după descoperirea aşa-ziselor lumi noi, în Asia şi America. După cel de-al doilea război mondial, în SUA s-a afirmat multiculturalismul, înţelegându-se afirmarea culturilor minoritare, a culturii tuturor entităţilor din interiorul graniţelor, pe când Europa a pus accentul pe interculturalitate, adică recunoaşterea existenţei şi întrepătrunderii culturii aparţinând unor ţări şi comunităţi diferite pretutindeni în lume.
În concepţia adaptată la nivelul Europei şi a întregii lumi, dialogul cultural reprezintă procesul de informare, consultare şi schimburi permanente între state şi oameni sau grupuri de oameni, cu scopul de a ajunge la înţelegeri în ceea ce priveşte potenţarea anumitor variabile, atât la nivel macrocultural, cât şi microcultural, şi de a împrospăta şi îmbogăţi cultura umanităţii.
Cum să ghidăm omenirea în secolul în care abia am intrat? Ce principii ar trebui adoptate pentru construcţia unor relaţii de tip nou, în care cultura şi civilizaţia să prevaleze şi să conducă la o viaţă mai bună?
Dialogul între culturi este necesar, inevitabil. Dialogul nu presupune discuţii în gol, ci explorarea a ceea ce oferă ceilalţi, asimilarea a ceea ce este bun, valabil şi apropierea între culturi şi între oameni, într-o cale a topirii particularului în universal şi a completării universalului cu ceea ce este particular, original, nobil şi demn de a fi reţinut. Un asemenea dialog este calea hermeneuticii formulate de savanţii lumii moderne şi contemporane, unde există o legătură intimă între înţelegere şi aplicare, între teorie şi filosofia practică. Hermeneutica este relevantă pentru studiile inter-culturale, ca antidot la ciocnire civilizaţiilor formulată de unii.
Este evident că se impun principii solide, care să reprezinte interesul egal al tuturor – ţări, regiuni, rase, religii etc, să fie acceptate de toţi oamenii, iar dialogul cultural să ne îmbogăţească lăuntric pe toţi.
Învăţătura lui Confucius îndeplineşte asemenea cerinţe. Tocmai de aceea, dezbaterea unor teme ca cele de astăzi, Confucius, pacea şi dezvoltarea lumii, Confucius, cultura contemporană şi dialogul între civilizaţii sunt binevenite şi ele vor avea un ecou puternic nu numai în lumea intelectuală, ci şi în mediile politico-militare, tehnico-ştiinţifice şi economice.
Confucianismul înseamnă cultivare spirituală. Predicţiile confucianiste de propăşire a omenirii ajută construirea unei lumi mai bune, ideale. Omenirea este a tuturor. Liderii să fie promovaţi prin virtutea şi abilităţile dovedite. Învăţăturile lui Confucius clădesc o cultură curată, armonioasă.
Omenia şi onestitatea, iubirea şi iertarea, armonia şi dreptatea, într-o cale a globalizării care să nu ne uniformizeze, ci să păstreze particularităţile. Iată ce ne învaţă Confucius, iar acolo unde aceste principii au fost puse în practică, ele au dat roade. Ele constitue baza armoniei culturale confucianiste, propun un spirit umanistic. Eu le văd nu numai esenţă a dialogului cultural, dar şi drept panaceul universal de rezolvare a conflictelor complicate ale lumii de azi, de menţinere a armoniei şi păcii în lume.
Iată de ce, putem concluziona:
– Civilizaţia şi cultura sunt noţiuni fundamental deosebite. Una priveste lumea materială; cealaltă e de natură exclusiv sufletească, însă ambele sunt esenţiale în modelarea omului şi a unei lumi noi.
– Pe toate treptele dezvoltarii omeneşti, alături de civilizaţie găsim şi cultură.
– Cultura şi civilizaţia se întrepătrund. Ele converg în unitatea vieţii, deoarece tehnica materială (civilizaţia) şi tehnica sufletească (cultura) sunt legate între ele, depind unele de altele şi se dezvoltă unele din altele, iar trecerea de la una la cealaltă este adesea imperceptibilă. Unitatea vieţii le cuprinde pe amândouă.
Doctrina lui Confucius reprezintă calea învăţăturii, a iubirii de oameni, a dreptăţii, a modestiei, calea de mijloc pe tot globul pământesc, modalitatea care ne poate aduna şi ţine laolaltă, contnuând să fim noi înşine, şi de aceea calea lui Confucius este nepieritoare.
Iată de ce China este un focar puternic de civilizaţie!
■ Prelegere pentru Simpozionul internaţional organizat la Beijing în Septembrie 2014, de către UNESCO, Asociaţia Internaţională Confucius şi Fundaţia Confucius, China.
