Alexandru Surdu: O recomandare de prestigiu la Academia Română
Bunul Dumnezeu l-a luat dintre noi pe Părintele Stăniloae la 5 octombrie 1993. Eu am fost cel care a vorbit din partea Academiei Române după slujba de la Catedrala Patriarhală.
Părintele Stăniloae s-a dus, dar eu am păstrat Recomandarea până la momentul potrivit, la 24 octombrie 1997, când i-am dat citire în Plenul Academiei Române, sub privirea de safir a zeiţei Pallas Athena, în Aula Magna a Academiei Române, aşa cum a dorit-o şagunistul Academician Dumitru Stăniloae
Despre Părintele Profesor Mircea Păcurariu auzisem cu mult îna-inte de 1990. De altfel, majoritatea preoţilor braşoveni care făcuseră teologia la Sibiu îl evocau cu diferite prilejuri, cum o făceau şi sutele de seminarişti, studenţi, masteranzi şi doctoranzi în teologie din întreaga ţară. Apoi, după 1992, când a fost 
Decan al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, l-am cunoscut şi în calitate de şagunist şi, mai ales, din relatările Părintelui Profesor Dumitru Popescu, Decanul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Oricum, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, materia de bază pe care a predat-o Părintele Profesor Mircea Păcurariu, dublată de numeroasele cursuri, tratate şi cercetări pe această temă, i-au conferit un prestigiu deosebit. Istoria unei Biserici, hegelian vorbind, nu este altceva decât Biserica însăşi privită din perspectiva timpului, dar nu numai a timpului trecut, căci tot ce s-a făcut, clădit, ctitorit, s-a făcut şi cu gândul spre viitor, şi chiar pentru totdeauna, ca să nu zicem pentru eternitate. Ne place s-o spunem că nu suntem alt-ceva decât ceea ce am fost şi că aşa şi trebuie să fim, dacă nu vrem să devenim alţii sau altceva.
Istoria unei Biserici nu este numai istoria clădirii, a instituţiei şi administraţiei, ci mai ales istoria credinţei, a naşterii şi a menţinerii sale pe calea cea dreaptă.
Se spune că la început creştinismul se numea Calea (he hodos), iar în accepţiunea noastră, ortodoxă, Calea Cea Dreaptă sau Calea Dreptei Credinţe. Ai auzit de Calea Cea Dreaptă? De Calea Mântuirii prin Credinţă? De Calea Mântuitorului nostru Iisus Hristos? De Calea care este şi Viaţa şi Adevărul (he zoe kai he aletheia)?, se întrebau primii creştini. Istoria Bisericii Ortodoxe Române este şi Istoria Dreptei Noastre Credinţe, căci Calea Bisericii noastre este Calea noastră.
Astfel de probleme ne-a fost dat nouă şaguniştilor (absolvenţi ai Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov) de la Academia Română (Acad. Victor Giurgiu şi Acad. Gheorghe Buzdugan) să discutăm cu şagunistul Acad. Dumitru Stăniloae (absolvent al Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov în anul 1922) în scurtele răgazuri când ne întâlneam. Aşa ne-a povestit şi despre Istoria Isihasmului în România, care ţine tot de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, şi de încercarea sa din închisoare de a practica sihăstria prin Rugăciunea Inimii, pe care o spunea zi şi noapte, şi despre Părintele Profesor Mircea Păcurariu pe care îl considera ca fiind singurul teolog care ar merita să-i urmeze la Academia Română.
Întâmplarea a făcut ca în anul 1992 să fiu ales coordonator şi apoi Preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române şi amintindu-mi de preţuirea pe care i-o purta Părintelui Profesor Mircea Păcurariu, i-am cerut Acad. Dumitru Stăniloae să-i facă o recomandare pentru primirea ca membru corespondent al Academiei Române. Părintele Stăniloae i-a făcut următoarea Recomandare:
Cu o fermă convingere şi întemeiat în mod deplin obiectiv şi pe o activitate publicistică de proporţii rar întâlnite şi de un caracter de impunătoare seriozitate ştiinţifică recomand pe Preotul Profesor Mircea Păcurariu de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu pentru primirea lui ca membru corespondent al Academiei Române.
A publicat până acum 10 volume, are sub tipar alte nouă volume din domeniul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române. În afară de acestea, a mai publicat 85 de studii în reviste bisericeşti din ţară şi 11 studii în străinătate, numeroase articole şi recenzii. În total paginile publicate de el însumează aproximativ 10.000.
În studiile publicate sunt contribuţii noi de importanţă remarcabilă. Se poate spune că este cel mai fecund istoric în domeniul istoriei noastre bisericeşti. Între publicaţiile lui sunt multe opere de sinteză cu viziuni preţioase în interpretarea trecutului nostru spiritual şi al poporului nostru, dar şi multe îmbogăţiri documentare ale acestui trecut.
Toate aceste aspecte ale operei lui, menite a rămâne ca o contribuţie de valoare nepieritoare în istoria culturii noastre naţionale mă determină să văd în el un purtător de cinste al titlului de membru al Academiei Române. Anexez lista lucrărilor lui.
4 noiembrie 1992
Pr. Prof. Univ. Dumitru Stăniloae
Academician
Recomandarea a scris-o la Secţia noastră pe baza unei liste de lucrări a Părintelui Păcurariu, pe care i-o cerusem în prealabil. Avea un scris mare, iar rândurile urcau spre partea dreaptă a paginii. Avea un fel de marker care scria destul de gros.
Bunul Dumnezeu l-a luat dintre noi pe Părintele Stăniloae la 5 octombrie 1993. Eu am fost cel care a vorbit din partea Academiei Române după slujba de la Catedrala Patriarhală.
Părintele Stăniloae s-a dus, dar eu am păstrat Recomandarea până la momentul potrivit, la 24 octombrie 1997, când i-am dat citire în Plenul Academiei Române, sub privirea de safir a zeiţei Pallas Athena, în Aula Magna a Academiei Române, aşa cum a dorit-o şagunistul Academician Dumitru Stăniloae. O Recomandare de Prestigiu incontenstabil pentru Părintele Profesor Mircea Păcurariu care a şi fost ales atunci membru corespondent al Academiei Române.
Şi tot mie mi-a revenit bucuria de a readuce aminte Adunării Generale la 26 noiembrie 2015, cu ocazia alegerii Părintelui Profesor Mircea Păcurariu ca membru titular al Academiei Române, de Recomandarea Părintelui Dumitru Stăniloae din 1992.
De ce mi-au revenit mie toate acestea? Poate fiindcă am fost şi am rămas un şagunist adevărat, cum este şi Părintele Profesor Mircea Păcurariu, căruia îi spun astăzi, tot din partea Academiei Române, dar şi a şaguniştilor: La mulţi ani!, sub deviza noastră, de la vlădica Andrei Şaguna citire: Litteris et Virtuti!
