Boris Marian: Heimann Hariton Tiktin – 80 de ani de la moarte
Cunoscutul lingvist Heimann Tiktin a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1919 după îndelungi dezbateri, pentru că este greu şi acum pentru unii oameni cu prejudecăţi să admită că lingvistica română a beneficiat de-a lung
ul unui secol de contribuţia unor evrei cu dragoste de limba română: Gaster, Tiktin, Şăineanu, Byck, Lucia Wald ş.a. Heimann Hariton Tiktin s-a născut la 9 august 1850, la Breslau (actualmente Wroclaw) în Silezia, astăzi poloneză. La 13 martie 1936, s-a stins din viaţă la Berlin, cu doar puţini ani înainte de masivele deportări ale evreilor aflaţi sub regimul nazist. Tatăl său a fost rabin, bunicul era Mare Rabin în Silezia, mama o femeie citită şi cu personalitate. Eminescu a fost în relaţii de colaborare cu Tiktin, la fel ca şi cu Gaster. În 1884, după ce şi-a luat la universitatea din Leipzig doctoratul în filosofie (lingvistică) cu teza Studiu de filologie română, a revenit la Iaşi, unde a fost primit cu admiraţie şi prietenie de vârfurile intelectualităţii literare: Nicolae Iorga, Gheorghe Kirileanu, Titu Maiorescu, Alexandru Philippide, A. C. Cuza, Ovid Densuşianu, Alexandru Vlahuţă, Bogdan Petriceicu Hasdeu ş.a. A colaborat la Revista pentru istorie, arheologie şi filologie a lui Gr. Tocilescu şi la revista Convorbiri literare, fiind bine primit la asociaţia culturală Junimea condusă de Maiorescu. A ţinut numeroase conferinţe pe teme de filologie română şi germană.
În perioada 1884-1890 a scris studiul Viaţa cuvântului despre evoluţia limbii. În 1889 a fost numit redactor-lingvist al publicaţiei Arhiva din Iaşi. În pofida activităţii fructuoase, inclusiv cea de profesor de gramatică, filologie şi limbă germană, latină şi elină la o serie de licee din Iaşi (Şcoala comercială, Liceul „Alexandru cel Bun”, liceul Naţional), situaţia materială i-a rămas precară, iar restricţiile de ordin etnic îi blocau accesul la un post corespunzător, care i-ar fi asigurat condiţiile minime de subzistenţă pentru continuarea cercetărilor.
În anul 1900 Tiktin s-a întors la universităţile din Leipzig şi Berlin. În Germania şi Austro-Ungaria, evreilor le era interzis accesul la o funcţie oficială. Ca şi alţi intelectuali evrei (Gustav Mahler, când a fost numit directorul operei din Viena, Heinrich Heine ş.a.), Tiktin s-a creştinat, optând pentru ortodoxismul românesc. A primit botezul într-o mică biserică ortodoxă-română din Berlin şi prenumele Hariton. Spera că certificatul de botez îi va deschide calea spre o carieră academică.
În 1904 Tiktin a fost numit lector de lingvistică la prestigioasa Universitate Humboldt din Berlin, unde, după doi ani, a înfiinţat Seminarul Lingvistic Român, sponsorizat de România ca prima instituţie academică de studiere a limbii române din lume. În 1905 a apărut la Heidelberg manualul de limbă română pentru germanofoni, Rumänisches Elementarbuch, prima carte din lume publicată pe această temă. În pofida activităţii fructuoase, inclusiv cea de profesor de gramatică, filologie şi limbă germană, latină şi elină la o serie de licee din Iaşi (Şcoala comercială, Liceul „Alexandru cel Bun”, Liceul Naţional), situaţia materială i-a rămas precară, iar restricţiile de ordin etnic îi blocau accesul la un post corespunzător, care i-ar fi asigurat condiţiile minime de subzistenţă pentru continuarea cercetărilor. A murit la Berlin la 13 martie 1936. Conform dorinţei sale, a fost înmormântat la Iaşi. La moartea lui Tiktin, revista Rampa menţiona că ultimul său adăpost a fost o cameră de student.
Mihail Sebastian scria, între altele: „Dacă societatea noastră ar avea curajul să-şi pună făţiş marile întrebări privitoare la alcătuirea ei, moartea izgonitului H. Tiktin ar trebui să provoace o serioasă revizuire de conştiinţă”. Deşi opera sa nu este atât de mare ca proporţii, ea are, potrivit acad. Iorgu Iordan, preşedintele Societăţii Române de Lingvistică Romanică, „un caracter (…) definitiv, în sensul că cercetările ulterioare i-au adus prea puţine schimbări esenţiale”.
Dicţionarul româno-german, în trei volume, elaborat în perioada 1896-1926, a rămas o carte de referinţă şi astăzi. Grigore Antipa a propus dicţionarul pentru „un premiu special al Academiei Romane”. Constantin Rădulescu-Motru sublinia în 1936 că „Dicţionarul lui Tiktin este şi va rămâne multă vreme de aici înainte o operă fundamentală şi un instrument preţios pentru specialiştii în limba română, iar pentru marele public un dicţionar excelent, justificând cu prisosinţă deviza pe care autorul a tipărit-o în fruntea volumului al treilea «non omnis moriar»”.
În 1971 prof. dr. Ioan Rizescu a scris o monografie despre H. Tiktin. De asemenea, el a ţinut şi discursul principal la şedinţa festivă a Academiei Române cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la naştere. Evocând începutul afirmării lui Tiktin în lingvistica română, Nicolae Iorga afirma: „Acum vreo cincizeci de ani a răsărit la Iaşi un om cum rareori se găsesc pe lume. Străin, evreu, de familie rabinică născut în Silezia… Unii ştiau că e un mare învăţat – şi era. Câte unul putea să-şi dea seama şi cât interes real avea pentru noi acela care căuta să desluşească tainele alcătuirii graiului nostru”, numind Dicţionarul „un monument de muncă şi inteligenţă”.
În Adevărul literar şi artistic, marele istoric făcea apel la istoricul Ioan Nistor, pe atunci ministru, şi la reprezentanţii din străinătate să se intereseze de manuscrisele rămase – „rodul muncii de o viaţă a unui om aşa de învăţat, aşa de modest, aşa de bun şi cu atâta iubire faţă de acest popor”. Fiica sa, Gertrude, a intenţionat să scrie o carte despre viaţa tatălui ei, dar proiectul nu a fost împlinit. Arhiva sa din România a fost donată Bibliotecii Academiei Române.
Heimann Hariton Tiktin a fost distins cu Premiul Special al Academiei Române (1926), Medalia de Aur „Bene Merenti” a Academiei Române (1928). Heimann Hariton Tiktin a fost un savant cu merite excepţionale, un poliglot şi om de cultură de un larg orizont, un iubitor al patriei care nu l-a apreciat suficient în timpul vieţii, dar căruia îi aducem azi un omagiu plin de recunoiştinţă.
