Deşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc

Cu prilejul aniversării a trei ani de la înfiinţare, Platforma Civică „Împreună” a organizat în Bucureşti, pe data de 3 octombrie 2020, în colaborare cu Editura Ideea Europeană şi cu revista Contemporanul, un eveniment destinat acelor conştiinţe preocupate de evoluţia îngrijorătoare, din ultimii treizeci de ani, a unuia dintre pilonii cei mai importanţi – poate chiar cel esenţial – al României moderne: învăţământul românesc.

Evenimentul a constat în lansarea cărţii intitulate Deşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc, scrisă de Mircea Platon, istoric, redactor‑şef al revistei Convorbiri literare şi unul dintre membrii fondatori ai Platformei „Împreună”. Analiza amplă şi deosebit de lucidă pe care o realizează acesta în lucrarea mai sus citată oferă – după cum au subliniat toţi vorbitorii din cadrul întâlnirii, între care s‑a numărat şi un invitat special, respectiv scriitoarea Aura Christi, redactor‑şef al revistei Contemporanul – o imagine de ansamblu, de un realism profund, a modului în care a fost operată reforma dramatică a şcolii româneşti în perioada postdecembristă, imagine care evidenţiază miza acestui proces, actorii (mai vizibili sau mai puţin vizibili) implicaţi, precum şi scopurile urmărite de aceştia.

Evenimentul a fost moderat de preşedintele Platformei „Împreună”, scriitorul Mihai Gheorghiu, care, în deschidere, a punctat cadrul aniversar în care s‑a desfăşurat întâlnirea, amintind succint activitatea organizaţiei: „Au fost trei ani şi lungi şi intenşi de campanii, de solidaritate, în încercarea măririi cercului celor care privesc cu atenţie ce se întâmplă în jurul lor în societate, a oamenilor care ies din egoismul lor şi se îndreaptă spre ceilalţi”. Ulterior, a adresat un cuvânt introductiv şi vicepreşedintele Platformei „Împreună”, Ana‑Corina Săcrieru, care a subliniat că „suntem ultima generaţie care mai putem transmite copiilor noştri conştiinţa naţională, iar, după părerea mea, Mircea Platon are această calitate esenţială de a fi cel mai bun specialist în ceea ce priveşte dovedirea conştiinţei naţionale, a mecanismului ei de formare, a mecanismului în care poate fi păstrată şi transmisă către generaţiile următoare”.

Scriitoarea Aura Christi, autoarea prefeţei cărţii Deşcolarizarea României, a realizat o radiografie esenţializată a lucrării lui Mircea Platon, afirmând că acesta „aşază în oglindă uriaşa tradiţie a învăţământului românesc (reformat, repus pe o şină de prim rang de Spiru Haret, respectiv învăţământul interbelic şi învăţământul aşa‑zis comunist) şi învăţământul postdecembrist. Reiese un tablou dezolant. Mircea Platon arată, piesă cu piesă, cum a fost făcut praf şi pulbere învăţământul românesc, reţeaua de şcoli de elită construită timp de mai bine de două secole”. Aşa cum însuşi Mircea Platon a afirmat cu alte ocazii, analiza făcută de el este atât diacronică (învăţământul de tip haretian reprezintă modelul de referinţă pentru evoluţia şcolii postdecembriste), cât şi sincronică (această evoluţiei este privită, în acelaşi timp, în raport cu evoluţia altor sisteme de învăţământ contemporane).

Scriitorul Mihai Gheorghiu, vorbind despre starea nefastă în care se află învăţământul românesc astăzi, a plasat‑o pe aceasta în contextul unei crize mai largi a civilizaţiei. În acest sens, d‑sa a subliniat că „marea tradiţie a umanismului european a intrat în criză, pentru că există această tehnologizare şi retehnologizare pe care Mircea Platon o descrie foarte bine în carte. Noii experţi în educaţie afirmă că tot ceea ce este legat de umanistică trebuie să rămână o pasiune, astfel încât elevii la şcoală să înveţe doar lucruri tehnice, utile. În aceste condiţii, poziţionându‑se critic în raport cu această nouă concepţie asupra învăţământului, „cartea pune o întrebare gravă. Toţi ne trimitem copiii la şcoală; dar ce mai este şcoala astăzi? Problema aceasta este vitală. Din acest motiv e important să scriem cărţi prin care să trimitem idei către conştiinţe. O carte extraordinară, felicitări domnului Mircea Platon”.

În final, autorul a facut câteva aprecieri cu privire la subiectul cărţii sale. Cercetând o serie largă de documente oficiale, scriitorul a observat că reforma învăţământului a fost atent planificată încă de la începutul anilor ‘90 de organizaţii internaţionale, fiind însă implementată de „experţi” autohtoni şi finanţată din banii contribuabililor români. Această reformă s‑a dovedit a fi una sistematizată şi sistemică, provocând consecinţe din cele mai îngrijorătoare: „Rădăcinile răului în învăţământul românesc stă în redefinirea scopului său. Conform legii învăţământului scopul este generarea de resursă umană pentru piaţa globală a muncii. S‑au croit noile planuri cadru, noile programe, noile manuale, noile metode de examinare. S‑a lucrat cu „mersul trenurilor în mână”. Rezultatul? Analfabeţi funcţionali, abandon şcolar, distrugerea învăţământului profesional, reducerea corpului profesoral. Învăţământul românesc a devenit o sursă de venituri pentru edituri, experţi, formatori, formatori de formatori, ong‑uri. Şcoala, care era mult mai ieftină, a devenit o instituţie care costă enorm.

În trecut, sistemul clasic de învăţământ a asigurat accesul tuturor la educaţie, a existat posibilitatea apariţiei unor elite naţionale. România modernă a fost creată astfel. Elita pe care o deplângem, distrusă de comunişti, a fost creată de sistemul clasic de învăţământ. Am împrumutat bani ca să facem reformă. Am comis un suicid statal. Ne‑am spânzurat pe banii noştri. Ce e de făcut? Să ţinem cu dinţii de elementele sistemului clasic, să redefinim scopul şi să refacem sistemul. Să discutăm de scopul sistemului de învăţământ, plecând de la sentimentul naţional, de la necesitatea pregătirii de conştiinţe, de la transmiterea cunoştinţelor între generaţii, de la pregătirea intelectului. Să creăm oameni, generaţii care să stea pe propriile picioare”.

■ Publicist, dramaturg, student la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti

Nicolae Săcrieru