„Dumnezeu ne‑a deschis uşile: să muncim şi să creăm”
Echilibrul dintre forţe
Mihaela Rusu: Stimate Domnule academician Victor Voicu, cred că nimeni, indiferent de vârstă, nu este invulnerabil. Nimeni nu poate să spună: eu sunt perfect, pe mine nu mă afectează virusul pandemic. Există mai multe forme în care s‑a manifestat virusul Covid‑19, inclusiv forme asimptomatice sau forme uşoare, severe sau grave. Sub ce formă poate evolua această infecţie? Poate fi ea diferită de la un om la altul în funcţie de fiecare, mai exact, în funcţie de imunitate? Are vreun rol imunitatea? Sau, pur şi simplu, la mijloc e stadiul în care se află persoana în momentul în care s‑a întâlnit cu virusul?
Victor Voicu: Dacă cineva nu a avut contacte minore cu acest coronavirus sau cu pacienţii, încărcătura virală n‑a fost suficient de mare, încât să‑i producă boala. Dar poate să dea un semnal imunogen, adică să se formeze nişte anticorpi. De fapt, sunt persoane care nu au avut boala şi n‑au făcut nici vaccinul, n‑au o imunitate specifică, cu capacitatea de rezistenţă naturală, capacitatea de luptă cu această agresiune biologică asupra organismului.
Capacitatea aceasta vine în funcţie de sănătatea fiecăruia.
De ceea ce e el. E vorba de echilibrul din organismul omului. Viaţa noastră depinde de aceste echilibre care sunt pro şi contra. Reparaţie – distrucţie, metabolism, eliminare. Deci, echilibrul între
aceste forţe extrem de complexe ne generează pe noi. Aparent suntem constanţi, dar nu suntem deloc aşa. Suntem rezultate ale unor forţe contrarii; suntem o rezultantă.
Ce complicaţii pot să aibă oamenii după infecţia Sars‑cov 2? Să vorbim puţin despre complicaţiile imediate, cele care se văd. În circa un an, sub egida Academiei Române şi cu contribuţia Dvs. fundamentală, au apărut trei volume masive dedicate pandemiei, acest tur de forţă fiind, în opinia mea, singular în lume. Cărţile despre care vorbesc însumează peste o mie de pagini: Pandemia Covid‑19 în România. Aspecte clinice şi epidemiologice, Pandemia Covid‑19 în România. Aspecte patogenice, clinice şi farmacoterapeutice şi Sechele post‑Covid 19 sau boala post‑Covid‑19 prelungită (Sindromul post‑COVID), şi fac parte de strălucita serie de cercetări realizate în cadrul Academiei Române, cercetări referitoare la criza sanitară globală. Care sunt, aşadar, complicaţiile care apar imediat după infecţia aceasta?
Să admitem că sindromul post‑Covid – boala prelungită sau cum i‑am spune, să rezulte însă că vorbim despre sechele, despre ceea ce rămâne după faza acută – durează între o lună şi 3‑4 luni. Eu aş spune că sunt cazuri în care tulburările pot să dureze mult mai mult timp.
Vorbim despre fiecare organism în parte, fiecare de cum este.
Sau nu neapărat. Sunt o serie de simptome: febră, anosimie, adică lipsa mirosului, lipsa gustului. Îmi vorbeai, într‑o discuţie privată, despre percepţia eronată a gustului unor alimente.
I s‑a întâmplat în situaţia unei prietene, care după câteva luni de când a avut boala s‑a trezit cu o tulburare… o lipsă de miros şi gust; după o lună, a trecut această afecţiune şi a revenit cât de cât la normal. Spun cât de cât, pentru că s‑a trezit cu tulburări de gust. Sunt anumite alimente pe care le poate mânca şi anumite alimente pe care nu le poate mânca, pentru că le percepe ca fiind alterate sau cu un gust diferit faţă de cel pe care‑l cunoştea. Creierul ne transmite foarte mult…
Informaţii foarte complexe ţinând de gust şi miros.
Sunt foarte mulţi oameni care trec printr‑o situaţie de genul acesta, iar în momentul de faţă nu există un remediu în acest sens. Sunt medici neurologi care au spus: poate să‑ţi revină gustul la normal sau poţi să rămâi aşa. Unora le‑a revenit după un an, altora însă…
E foarte corectă prezentarea pe care ai făcut‑o. Acea tulburare de gust, de fapt, e mixtă, e şi de miros, se numeşte disgeuzie, adică funcţia gustului e perturbată, percepţia gustului, care ţine de noi. Noi avem nişte senzori, limba şi papilele gustative, dar informaţia se duce în creier, unde se face analiza şi se combină, se asociază şi totul, în această ordine de idei, este, de fapt, un rezultat destul de complex între miros şi gust. Am dat ca exemplu faptul că atunci când avem o rinită, mucoasa nazală este inflamată, avem mirosul estompat sau n‑avem miros din cauza inflamaţiei. Atunci avem impresia că nici mâncarea n‑are gust. Ceea ce înseamnă că această percepţie complexă, miros şi gust, este de fapt un mix, un amestec de percepţii senzoriale care ne dă o sinteză în creier. Tragem concluzia că gustul acesta e cel pe care îl ştiu dintotdeauna şi mi‑a plăcut enorm sau asta îmi displace… Aici este problema. De fapt, cele două simptome sunt aproape exclusiv nervos‑centrale, ţin de nişte reparaţii şi înseamnă că au fost nişte inflamaţii şi în zona nervoasă; poate să fie şi pe căi, dar mai ales în zona nervos‑centrală, pentru că e disgeuzie, o tulburare de percepţie şi analiză finală, la nivelul analizorului cerebral este eroarea; ceva ce are un gust care nu mai seamănă cu nimic, neplăcut etc.
Sechele post‑Covid
Exact aşa spunea. De exemplu, îmi dădea o situaţie concretă: pepenele a fost unul dintre fructele pe care nu a putut deloc să‑l consume. Ce este interesant şi ce trebuie subliniat este că şi tinerii, pentru că vorbim de situaţii de genul acesta, pot rămâne cu sechele post‑Covid.
Da. Noi vorbim acum de anosmie‑ageuzie. În faza acută, circa 70% au anosmie‑ageuzie, deci, foarte mult, două treimi. Iar în Covidul prelungit mai rămân 30%, deci şi după luni de zile seamănă cu ce ai spus. Încă 30% dintre pacienţi. În general, se admite că boala Covid e prelungită. Sechelele se admit că sunt la cel puţin 10% dintre cei care au avut forma acută. 10% din numărul atât de mare pe care îl cunoaşteţi înseamnă că avem o problemă din punct de vedere al sistemului de sănătate; toţi aceşti oamenii vin cu tulburări. Aici [într‑un tabel din carte] sunt puse în partea din stânga şi enumerate simptomele de principiu care s‑au descris la boală; sunt multe: conjunctivită, greaţă, vomă, rinoree, diaree, dispnee, dureri toracice, dureri musculare, dureri articulare, tuse, astenie, cefalee şi febră. Febra începe prima, febra şi frisonul. De exemplu, febră şi frison, în faza acută, sunt peste 70%, Covidul prelungit, febra, nu mai este decât la 10%, dar, totuşi, este! Este încă la Covidul prelungit, la sechele. Cefaleea – 64%, dar mai este încă 41% ca sechelă. Încă după luni de zile are cefalee, îi doare capul. Astenia fizică şi, aici, este culmea: circa 58% în timpul bolii, 73% în Covidul prelungit, deci, rămâne această sechelă de astenie, de oboseală continuă şi e foarte neplăcut pentru un om care vrea să desfăşoare o activitate normală!
Mai ales, pentru unul care a fost foarte activ.
De aceea mă feresc, aşa ceva nu‑mi lipseşte, eu nu mai sunt la prima tinereţe… Tusea, 57% – numai 12%; dureri, opresiune toracică, culmea!, deci, durerile toracice rămân aproape egale. Dureri toracice, opresiunea toracică, apăsarea în piept, 51% – 52%. Interesant!
Mi‑am făcut şi eu propria documentare cu privire la complicaţiile care sunt imediate şi mi‑am pus pe hârtie câteva lucruri pe care aş vrea să le comentăm împreună. M‑am referit, în primul rând, la complicaţiile care apar în timpul spitalizării, pentru că şi în timpul spitalizării vorbim de complicaţii. Suprainfecţii…
Cei spitalizaţi sunt oameni cu probleme.
Exact! Suprainfecţii bacteriene. Ne ducem cu Covid şi ne trezim că facem altă complicaţie. Până la septicemie. Am citit despre situaţii de genul acesta. Trombozele…
Acestea sunt curente! Trombozele, trombopatie, trombozele venelor, chiar arteriale, la nivelul vaselor mici; trombozele sunt o consecinţă a afectării endoteriale. Şi apare şi o trombocitopenie.
Trombocitopenie cu tromboze, din punctul nostru de vedere, se bat cap în cap. Nu înţelegem! Dar înţelegem dacă luăm şi analizăm întregul context al acestei boli: afectarea endotelială, lezarea, foiţele acelea fine, interne ale vasului, care împiedică agregarea, lipirea celulelor. Totul este perfect făcut, încât numai dacă se lezează, se produce acolo un cheag, o tromboză. Letarea de către coronavirus a acestei endotelii dă nişte tromboze catastrofale.
Deci, am putea pune în categoria complicaţiilor imediate şi trombozele, accidente vasculare cerebrale…
Da, infarcturi… Miocardita virală este gravă şi rămân sechele adesea. Apoi, tahicardie, palpitaţii tahicardice şi aritmia e mai mare în post‑Covid ca sechele, e de patru ori mai mare.
Pericardita, o altă complicaţie care apare. În terapii vorbim de insuficienţă multiplă de organe.
Insuficienţa multiplă de organe înseamnă afectarea mai multor organe şi ţesuturi care fac imposibilă viaţa.
Ca să nu mai vorbim de complicaţiile psihiatrice, cu episoade acute psihotice. Vorbeam cu prietena mea care este medic infecţionist şi mereu îmi spunea de situaţii cu pacienţi care erau în spital şi aveau depresii.
Depresie e prea puţin spus. Sunt tulburări neurocognitive, adică probleme de memorie, de raţionament, de orientare în timp şi spaţiu, de percepţie. Apar tulburări cerebrale. Iar encefalita este una din afectările cunoscute şi citate.
Deci, am putea spune că acestea ar putea fi o serie a complicaţiilor imediate, care pot să apară fie în perioada în care eşti în spital, fie imediat după boală.
Tardivă, după ce a trecut boala, căci aparent boala a trecut.
Să vorbim puţin despre complicaţiile la distanţă, cele care apar mai târziu, cele care persistă mai mult. Care ar fi acestea?
Se referă mai ales la simptome cardiovasculare, hipertensiunea, poate să agraveze o insuficienţă cardiacă, rămân tulburările de ritm, astenia fizică, capacitatea sau incapacitatea de a te adapta la un regim de viaţă…
Parcă nu mai eşti tu aşa cum erai înainte.
Nu te mai recunoşti. Capacitatea de a te supune unui program, de a te supune unei ordini, unei discipline, pentru că eşti obosit tot timpul, eşti astenic, pentru că vă spuneam că astenia apare într‑o proporţie de trei sferturi din pacienţii post-Covid. Iar la pacientul care e în stare acută, jumătate; dincolo trei sferturi din pacienţii postcovid fac această astenie.
Persistenţa insuficienţei respiratorii, pentru că am întâlnit şi am auzit de situaţii cu dependenţă de oxigen mai târziu, după Covid; manifestări psihocomportamentale: insomnii, anxietate, afectare cardiacă, cum aţi menţionat dvs. mai devreme, sechele nefrologice…
Sunt descrise în ultimul volum al trilogiei dedicate pandemiei, publicate la Editura Academiei Române. Eu am făcut cele două capitole, dar mai e un capitol care merită atenţie. Anticorpii. Am vorbit, în vreo douăzeci de pagini, despre sechele sau boala prelungită şi despre mecanismele generale, cum se abordează, colegii mei abordând sechelele cardiovasculare, sechele renale…
Nişat pe anumite categorii.
Ca specialişti.
Boală care afectează în masă omenirea
Sechele de genul acesta s‑ar putea să nu te ierte. Fie că vorbim de sechele care sunt imediate, în perioada în care eşti purtător de virus, fie că vorbim de sechele care apar mai târziu, după ce ai impresia că ai scăpat oarecum.
M‑am oprit la încă ceva; n‑am discutat despre tulburări senzoriale. Senzorial înseamnă tot ce percepem noi, inclusiv gust şi miros. Iată că e foarte interesant: 23% în faza acută şi 56% în postCovid. Deci, la luni de zile după! Tahicardie – palpitaţii de la 10% la 41% post-Covid! Ai palpitaţii, ai tulburări de ritm care nu‑ţi convin deloc, pe lângă faptul că sunt periculoase. Disneea, senzaţia de lipsă de aer, la aproape jumătate post‑Covid! După ce ai terminat boala, încă ai lipsă de aer, pentru că dacă ai făcut o formă serioasă, adică medie spre gravă, rămâi cu o fibroză pulmonară; prin urmare, ai un grad de insuficienţă respiratorie restrictivă, cu distrucţie de ţesut pulmonar. Fibroza acea devine cicatrice. Lucrurile sunt foarte neplăcute. Această boală, care afectează în masă omenirea, lasă urme la modul propriu, din toate punctele de vedere. Acum noi, ca medici, ne referim la sănătatea publică.
Există o serie de relatări de presă care spun că odată cu trecerea timpului virusul scade în intensitate, în virulenţă, nu mai este atât de periculos. Şi despre această nouă variantă pe care noi o trăim în momentul de faţă, omicronul, s‑a spus că n‑ar mai produce atâtea cazuri grave. Care este explicaţia acestui fenomen?
Patogenicitatea lui a scăzut. Are abilitate mai mare de circa două ori, adică infectivitatea, se duce, aleargă, intră, se duce în celule, dar fenomenele patologice nu mai au gravitatea de la varianta precedentă, care era mai agresivă patogenic…
Cu alte cuvinte, am putea spune că şi organismul începe cumva să se adapteze şi să‑şi creeze o protecţie?
Este fenomenul de aşa‑zisă imunizare de grup; vaccinarea contribuie la o masă mai puţin receptivă la fenomenul patogenic. Adică te infectezi, dar nu mai faci boala decât într‑o formă foarte uşoară, nu mai eşti nevoit să te internezi, să te duci la terapie intensivă.
Nu putem spune dacă într‑adevăr virusul şi‑a scăzut din putere sau organismul uman…
… Sau la masa de oameni s‑au produs schimbări. Mie la sută că s‑au produs schimbări şi acolo, şi asta e varianta. Pare că patogenicitatea lui a devenit anemică. Aceasta e soarta pandemiilor, a epidemiilor în general; să nu privim neapărat sistemic, la nivel global, pandemia, a epidemiilor: e o creştere, o descreştere foarte interesantă, corelată cu timpul.
Minunea numită penicilină
Gripa spaniolă, ciumă, holeră au afectat, şi ele, omenirea cu zeci sau sute de ani în urmă. Cum de au dispărut? La vremea respectivă şi ele au făcut ravagii. Au trecut de la sine? A făcut omul ceva în privinţa aceata?
A făcut vaccinurile. Au apărut antibioticele. Când a apărut penicilina, a fost o minune. Când a descris‑o Fleming, penicilina din mucegaiuri, din mediul în care trăia penicillium notatum, mucegaiul acesta, a apărut acest factor formidabil. Omenirea a progresat foarte semnificativ pe două planuri: să previi boala, şi apoi vaccinul. Trebuie să te gândeşti bine: preferi vaccinul sau preferi boala? Dacă ai neşansa, din păcate, să faci boala… Trăieşti în mediu social. Şi oamenii sunt contaminaţi mai mult sau mai puţin, inclusiv cei asimptomatici, care te pot contamina. Şi cei vaccinaţi sunt purtători, ei pot infecta pe alţii, deşi ei nu fac boala. Sau fac o formă foarte uşoară peste care trec, dar sunt contaminaţi.
Atunci vin întrebările celor care nu sunt de acord cu vaccinul: de ce ar trebui să mai fac vaccinul din moment ce…
Ca să nu facă formă gravă şi să se ducă în spital la terapie intensivă şi, Doamne păzeşte, să moară. Nu moare din fiindcă se duce la terapie intensivă; terapia intensivă nu mai foloseşte nici
oxigenul. A fost, între altele, o discuţie că „oxigenul face rău, l‑a omorât oxigenul”; nu l‑a omorât oxigenul!
La mijloc e faptul că nu mai funcţionează plămânul şi că nu mai răspunde la tratament.
Nu mai are organ. E ca şi cum cineva care are zdrobit capul şi nu mai are creier, se mişcă încă, pare că e viu, dar, de fapt, nu mai are comandă.
Sunteţi de acord cu opinia că după acest val cinci pe care‑l traversăm în momentul de faţă, virusul sarscov‑2 va deveni ca un fel de „răceală”, cu alte cuvinte, se va termina şi pandemia? Sau ne mai putem aştepta…
Nu este exclus să ne confruntăm cu o recidivă de intensitate mai redusă, nu de tip pandemic, dar nu este exclus să ne mai întâlnim cu astfel de situaţii, cum ne întâlnim cu gripa. Gripa în sensul de entitate. Gripa este însă H1N1, adică o entitate de virus gripal cu anumite caracteristici de intensitate şi agresivitate patogenică.
Şi s‑ar putea ca peste un timp să spunem că avem nevoie să facem un vaccin de genul acesta o dată pe an, aşa cum facem şi vaccinul antigripal, pentru a ne proteja.
S‑ar putea să intre în bateria de vaccinuri care trebuie făcute sezonier, în raport de incidenţă. Aţi văzut că la gripă se descrie ce tip şi caracteristici are, e foarte variabilă gripa, dar variabilitatea asta ţine de anumite aspecte care sunt uşor de identificat în virusologie. Şi se face vaccinul pe tipul care circulă atunci, pe varianta aia virală. Se face vaccinul specific pentru ce circulă, se zicem, în octombrie 2022.
Fenomenul de evitare în imunologie
Mă întrebam când a apărut varianta omicron: oare vaccinul pe care l‑am făcut până acum este sau nu este eficient la noua tulpină? Se pare că studiile şi medicii au spus pentru cei care au două doze de vaccin şi se întâlnesc cu omicron că vaccinul acesta are o eficienţă între 20 şi 50%. Dacă au făcut trei doze, atunci merg spre 55‑80%. Am putea spune că am mers oarecum cu un pas înainte pentru a preveni o altă variantă.
Este un progres. Sigur că această variantă a „încercat” să ne fenteze un pic, să ne evite, este fenomenul de evitare. Fenomenul de evitare este cunoscut în imunologie; evită mecanismele imunologice agresive pentru forma respectivă. Dar, încă o dată, aceste lucruri sunt cunoscute. Rezistenţa bacteriană la antibiotice e supercunoscută; infecţiile intraspitaliceşti. Degeaba facem „scandal” că sunt infecţii intraspitaliceşti, că nu fac curăţenie, că nu ţin igienă. Nu e despre asta vorba. În spital se folosesc antibiotice; se selectează şuse, variante foarte rezistente la antibiotice. Unele sunt rezistente – stafilococul, de exemplu – la toate antibioticele cunoscute. Asta e viaţa, se adaptează. Viaţa se schimbă în funcţie de condiţii. Mecanismele acestea sunt proiectate de creaţie; unii zic evoluţie. Ce evoluţie? Aşa sunt proiectate, ca să se schimbe şi să reziste, să supravieţuiască structura respectivă. Ceea ce este formidabil.
Ştiţi ce ne‑a „omorât” pe noi? E o expresie nefericită: „Las’ că merge şi‑aşa!”. Cu acest „las’ că merge şi‑aşa” se poate distruge o societate. Societatea umană a evoluat, a ajuns la performanţe uriaşe pe unele planuri, de bună seamă, dar a cam lăsat în urmă partea umană, şi e păcat! Partea umană e în mare pericol inclusiv cu robotizarea excesivă. Tot ne entuziasmăm cu robotizarea omenirii. Şi ce o să facă robotizarea omenirii? Cei care stau pe margine, ce‑or să facă dacă robotizăm totul? Dar e o altă întrebare aceasta. Cert e că nu putem să facem improvizaţii în sănătate. În sănătate nu putem să fim necinstiţi. Incorecţi şi necinstiţi nu putem fi, pentru că riscul este enorm şi pentru cel care admite, şi pentru victimă. Nu merge să improvizăm, să lucrăm cu jumătăţi de măsură. N‑avem dreptul. Aceasta e şi o problemă de educaţie, e şi o problemă de exigenţă socială. Am constatat nu o dată că cel mai modest plătiţi în societate sunt profesorii şi medicii. Din fericire, situaţia s‑a schimbat între timp.
Medicii au ajuns la o situaţie financiară acceptabilă, dar profesorii…
Cine a putut gândi aşa? E de un risc enorm pentru societate. Neglijându‑se educaţia, reformată la nesfârşit în ultimele mai bine de trei decenii, riscul e să ajungă, inclusiv în medicină şi în învăţământ, oameni mediocri. Vrem ca mediocritatea să pătrundă în sistemul de învăţământ românesc? Pericolul e imens. Ce facem cu copiii? Cine‑i învaţă carte?
Eu am avut profesori, la începutul real‑socialismului, de anvergură… Am făcut primii şapte ani la ţară; profesorul venea pe jos 3‑4 kilometri în fiecare dimineaţă pe viscol, pe căldură, dar nu renunţa la şcoală, la elevi. Era profesorul meu de matematică. E vorba, aşadar, de oameni extrem de valoroşi, care au ceea ce Nicolae Breban numeşte luciditatea vocaţiei. Asemenea personalităţi se cuvine să căutăm şi să‑i plătim bine, dacă i‑am găsit. Pentru că merită. Profesorii de o reală vocaţie educă generaţiile viitoare. Şcoala noastră are valoarea dascălilor noştri şi a elevilor noştri. Dacă numai una din verigi – dascălii sau elevii – nu dă doi bani pe şcoală, rezultatul tinde spre zero. Profesorii trebuie să fie performanţi, să facă parte din elite; elitele sunt dascălii, iar elevii să fie învăţaţi să aleagă performanţa, competiţia, lucrul cu ei înşişi.
Liberul arbitru, în care nu intervine nici Dumnezeu
Există pericolul apariţiei unor alţi viruşi după modelul acesta, sars‑cov2?
Da. Eu am mai abordat subiectul acesta. Să fim conştienţi de acest pericol. Ştiinţa a ajuns la cote care ne permit să facem entităţi virale, bacteriene etc., după principiul „gain of function”, să obţinem şi să generăm funcţii noi la aceşti germeni, agresivi, patogeni, rezistenţi la antibiotice, rezistenţi la vaccinuri etc. Acest procedeu care urmăreşte să obţină noi funcţii şi noi caracteristici patogenice, „gain of function” – să obţii noi funcţiuni şi noi caracteristici ale acestor entităţi, ale acestor germeni – e şi un pericol imens pentru omenire. Cineva cocoţat în funcţii, OMS‑ul şi ONU, trebuie să facă reglementări, o legislaţie strictă şi să atragă atenţia cu un memoriu întregii lumi, să o conştientizeze, să atragă atenţia marilor conducători care sunt ambiţioşi şi vor prioritate, şi
pun presiune, reînnoiesc un nou Război Rece etc. Se cuvine să ne trezim la realitate.
Oamenii pot fi obligaţi să facă ceva ce ar trebui să facă în situaţii de criză? La vaccinare obligatorie mă refer.
Nu poţi să‑i obligi, cu forţa, pe oameni să se vaccineze; asta e realitatea. E la mijloc libertatea individuală, dreptul la opţiune, liberul arbitru, în care nu intervine nici Dumnezeu. Nu poţi să‑l operezi pe cineva de apendicită dacă el nu vrea să fie operat. Face peritonită şi moare, dar nu poţi să‑l forţezi. Pe un nebun care face rău îl legi, desigur, îi pui cătuşe. Sunt reguli ale jocului care trebuie să‑i ferească pe cei din jur. Dar cuiva care nu vrea să‑şi facă vaccinul, nu poţi să i‑l faci cu forţa. Ai putea să‑mi spui că şi cel care este vaccinat poate fi contaminat, poate să împrăştie virusul.
Îmi doresc ca acest interviu să fie ultimul pe acest subiect: pandemia.
Şi eu îmi doresc. Nu pot să spun că m‑a făcut fericit şansa de a studia acest virus. Din nefericire, n‑am fost destul de relaxat şi, adesea, m‑am necăjit…
Vă mulţumim pentru cărţile pe care le‑aţi publicat împreună cu colegii dvs. de la Academia Română, cercetători, medici, specialişti, profesori universitari, cei care şi‑au adus aportul la informarea corectă cu privire la situaţia pandemică prin care am trecut şi mai trecem. Vă mulţumim pentru toate volumele şi articolele pe care le‑aţi publicat pentru noi. Sper că cei care ne citesc au înţeles faptul că informaţie corectă despre Covid există; trebuie să‑şi dorească să o caute şi să o găsească.
Da, există informaţie. Sinteza ştiinţifică de circa o mie de pagini, despre care am vorbit, am făcut‑o pentru poporul nostru.
E minunat. Aţi intuit că avem nevoie de o informare corectă.
Dacă ştii, dacă eşti informat exact, te afli în posesia artei de a lupta cu răul şi ai şansa de a‑l învinge; prin urmare, porneşti de la alt nivel, de pe un alt podium. Cine ştie înseamnă că îşi conduce viaţa şi paşii, urmând îndemnul şi poruncile date de Creatorul văzutelor şi nevăzutelor. Dumnezeu ne‑a deschis toate uşile: să muncim şi să creăm aici, acum!
Ce le spuneţi tinerilor? Poate este ultima oară când vorbim despre pandemie.
Le‑aş recomanda tinerilor să fie atenţi pe cine ascultă sau, mai ales, să fie atenţi pe cine urmează. Ştiinţa, cunoaşterea, respectul faţă de cei care s‑au dedicat domeniului, faţă de şcoala medicală românească, faţă de toţi cei care lucrează în sistemul public şi privat, care sunt complementare, merită respectul nostru. Ei sunt obosiţi; răstimp de doi ani s‑au expus, au dat dovadă de eleganţă, generozitate şi profesionalism. Să aibă încredere românii în medici, căci sunt produsul acestui popor. Şcoala medicală românească de circa 200 de ani este una dintre cele mai prestigioase şcoli ale Europei. Le doresc tinerilor de toate vârstele să fie, în continuare, atenţi, să‑şi păstreze sănătatea, să respecte şi să cultive identitatea românească, credinţa, reperele şi valorile noastre. Şi le doresc din inimă să ne reauzim cu bine şi să sperăm că vom fi sănătoşi.
În sondaje, Academia Română apare lângă Armata Română şi Biserică. Ce reprezintă pentru Dvs., domnule academician Victor Voicu, Academia Română?
Academia Română a urcat spectaculos în sondaje, revenind acolo unde îi este locul. Academia Română este percepută de români ca una dintre cele mai importante instituţii ale neamului românesc, reprezentativă ca instituţie fundamentală, rezultat al unui proces îndelungat evolutiv, destinată dezvoltării limbii române şi în general a cercetării ştiinţifice româneşti. Ca rezultat al unui complex proces de devenire, Academiei Române îi revine rolul de cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă al românilor.
Unii indivizi pledează tot mai insistent, mai ales în ultimul timp, pentru reforma acestui for înalt de consacrare şi cercetare. Menirea Academiei Române – a cărei înfiinţare a coincis cu crearea limbii române moderne – este conservarea şi promovarea identităţii naţiunii române. Credeţi că se impune o reformă a acestei instituţii de vârf a naţiunii române?
Reformă? Dedicată constant intereselor Naţiunii, Academia Română şi‑a dovedit capacitatea de a descifra şi de a înţelege necesităţile şi interesele majore ale românilor, marile lor valori şi repere care definesc cultura şi spiritualitatea unui popor. Marii oameni de cultură ai neamului au fost preocupaţi de edificarea unei Societăţi Academice a românilor, încă din secolul al XVIII‑lea. Limba română ca trăsătură esenţială, definitorie a neamului nostru, a constituit obiectiv major, constant al instituţiilor precursoare Academiei Române. Limba română şi cultivarea ei rămân, neîndoielnic, obiectivul, caracteristica definitorie şi menirea Academiei Române.
Academia Română, în vremurile noastre, este definită ca cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală al românilor, care cultivă şi promovează limba, literatura şi istoria naţională, face cercetare ştiinţifică fundamentală, marcând contribuţia românilor la patrimoniul ştiinţific şi cultural al lumii contemporane.
Domnule academician Victor Voicu, vă mulţumesc pentru totul. Vă mulţumim şi sper să vorbim despre alte subiecte.
Să dea Dumnezeu să avem ocazia să discutăm orice alt subiect care să ne facă plăcere şi să „tăiem firul în patru”. Mulţumesc mult.
■ Profesor, medic şi farmacolog român, membru titular (2001) al Academiei Române şi vicepreşedinte al acesteia (din 20 aprilie 2018)
Mihaela Rusu în dialog cu Victor Voicu
