Aflu cu surprindere că dl G. Liiceanu a publicat un denunţ calomnios, în care afirmă că, într-o şedinţă a Secţiei de Literatură şi Lingvistică a Academiei Române, eu i-aş fi menţionat numele şi aş fi afirmat că el, 
G. Liiceanu, „ar trebui împuşcat”. Pentru a clarifica situaţia, repet ceea ce am comunicat zilele trecute şi Agenţiei Mediafax. La Academie am repetat pe scurt ceea ce am spus la Antena 3, în emisiunea domnului Radu Tudor. La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă dl Patapievici ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria şi identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat. Insist, polonezii, nu eu. A fost o comparaţie pentru a sublinia ideea că dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică.
Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al dlui Patapievici, înainte de a mă pronunţa, reiau câteva citate din textele d-sale:
■ „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” „Un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare.” „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”. ■ „Româna este o limbă în
care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (H.R. Patapievici, Politice, ediţia 1996, pag. 64) ■ „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.” (H.R. Patapievici, Politice, ediţia 1996, pag. 49) ■ „Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi ieşim azi din zodia naţionalului”, „Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie”, „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual, deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare”. „Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon (…) a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e «politic incorect»” (H.R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, Flacara nr. 1-2, 2002, p. 86)
Uzând de un fals de logică şi forţând grosolan valoarea eseistului Patapievici, dl Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii şi naţiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormităţi, pot fi justificate aceste scabrozităţi, precum şi altele, ale dlui Patapievici.
Oare prin asemenea diversiuni şi provocări mediatice grosolane vrea cumva dl Liiceanu – autorul volumului Dragul meu turnător – să-şi pregătească intrarea în Academia Română?
1 Iunie 2015, Bucureşti
Scrisoare deschisă Domnului Ministru de Externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna
Stimate Domnule Ministru,
Am fost foarte neplăcut surprins să citesc următoarea declaraţie a domnului ambasador Marek Szczygieł: „Am fost foarte neplăcut surprins să citesc declaraţia domnului Nicolae Breban, preşedintele Consiliului consultativ al ICR, preluată în masă de presa din România, conform căreia în Polonia cineva poate fi impuşcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice. Consider nepotrivit ca persoane de calibrul domnului Breban, care se bucură de autoritate şi care reprezintă o instituţie precum ICR, să recurgă în discuţia purtată la nişte argumente atât de absurde şi evident neadevărate. Acest gen de acuzaţii la adresa Poloniei nu fac onoare unui scriitor, membru al respectatei Academii Române.
Polonia reprezintă de mulţi ani un exemplu de ţară în care domină libertatea nestingherită de exprimare, garantată direct prin constituţie. Acest lucru este demonstrat de însăşi poziţia înaltă a ţării noastre în clasamentele internaţionale referitoare la libertatea presei. Domnii Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, pentru care am un enorm respect, se află printre cei mai străluciţi intelectuali români, sunt persoane cunoscute şi respectate şi în Polonia. Va asigur, domnule Boroianu, că în ţara mea nu-i ameninţă nici un pericol. Am totodata rugămintea ca pe viitor, în fervoarea dezbaterilor publice, reprezentanţii ICR să nu mai folosească argumente care să-mi pună ţara, atât de apropiată României, într-o lumină nefavorabilă şi falsă”.
Precizez că n-am reprezentat, nici nu reprezint ICR. N-am afirmat niciodată enormitatea conform căreia „în Polonia cineva poate fi impuşcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice”. Am fost foarte neplăcut surprins de faptul că un ambasador, care are datoria nuanţelor, a putut interpreta atât de impropriu enunţul meu, care reprezintă o comparaţie între popoarele român şi polonez. E posibil ca acea comparaţie să nu fi fost inspirată, caz în care îmi exprim regretul, dar în nici un caz ea nu avea sensul unei acuzaţii la adresa statului polonez, precum că nu ar respecta libertatea de exprimare şi că „în Polonia cineva poate fi impuşcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice”. Din contră, era vorba de o sugestie admirativă la adresa patriotismului arătat în istorie de poporul polonez. La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015 difuzată de Antena 3, am afirmat ideea că dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam de genul celor proferate de eseistul H.-R. Patapievici. N-am spus nimic de dl Liiceanu. Cu toate acestea, dl Liileanu minte fără jenă, afirmând că l-aş fi atacat, lezându-mi astfel imaginea publică.
Faptul că în contextul campaniei calomnioase împotriva mea şi a Academiei Române, duse de dnii Liiceanu şi Patapievici (campanie, în care s-a implicat în chip regretabil şi dl R. Boroianu, de curând devenit preşedinte al ICR), care mă acuză că eu aş „incita la uciderea lor” într-o şedinţă a secţiei de Lingvistică şi Literatură a Academiei Române, dl ambasador îşi exprimă admiraţia în ceea ce-i priveşte, constituie o susţinere implicită a calomniei şi o tacită acceptare a scabrozităţilor scrise de dl Patapievici despre istoria, identitatea şi limba poporului român. Or, un asemenea comportament este incompatibil cu statutul unui ambasador şi aruncă o pată peste politica externă a unei ţări care se bucură de multă simpatie în România şi în cărţile mele.
Sper că Dumneavoastră, în înalta calitate pe care o aveţi, veţi cere ambasadorului să-şi retragă afirmaţiile tendenţioase şi să-şi ceară scuze pentru acţiunea sa.
Cu stimă reală,
Acad. Nicolae Breban
Bucureşti, 11 iunie 2015
Scrisoare remisă Ministrului de Externe al României şi Preşedintelui ICR
