Anterior ancorat în clişeul estetismului şi formalismului pur, modernismul începe să-şi dezvăluie conexiunile cu noul spirit al timpului, pe care un poetician al spaţiului, precum Gaston Bachelard, îl atribuia revoluţiei coperniciene efectuate de apariţia fizicii cuantice, cu discursurile politice generate de explozia stelară care a fost prăbuşirea dinastiilor europene şi ridicarea statelor naţionale, printre care şi Irlanda
Comunitatea academică internaţională este una imaginară, cum numeşte Benedict Anderson societăţile generate de practici şi interrelaţionări sociale, în contrast cu grupările etnice legitimate de trăsături rasiale, comunitate de origine şi istorie. Nici geneza lor însă, nici statutul de membru nu ţin de acte de voinţă, individuală sau colectivă, de genul tratatelor politice sau al puzderiei de asociaţii, slujind celor mai bizare scopuri. Asemeni site-urilor din internet, această comunitate este generată implicit prin 
participare la activităţi de cercetare-editare-publicare. Pare superfluu să menţionăm aceste lucruri, dar un comunicat recent, în revista EduManager, al unei reuniuni de şcoli doctorale la Timşoara a vădit o totală neînţelegere a posibilităţilor de „internaţionalizare” a programului doctoral românesc – scopul declarat al dezbaterilor. S-a propus, la sfârşitul lucrărilor, realizarea de reţele şi parteneriate care să permită accesul tinerilor doctoranzi la viaţa academică internaţională. Utile în România, cel mai adesea în salvgardarea mediocrităţii solidare, consorţiile şi consorţelele nu au niciun rol în universităţile străine. Locul în topul internaţional este determinat în mod obiectiv şi transparent de un punctaj realizat de membrii fiecărei universităţi prin publicare de cărţi, articole şi participare la conferinţe. Sunt criterii de performanţă prezente şi în Legea Funeriu, aplicată de ministrul Pricopie, care a fost eliminat de mafia manualelor. Condiţia accesului în universităţi este capacitatea de „a scrie competitiv”, acesta fiind şi unicul criteriu al acceptării în cataloagele editurilor sau la conferinţe. Performanţa nu poate fi suplinită, nici de politica de lobby, nici de reuniuni în care se face vorbire despre internaţionalizare. Societatea românească rămâne însă în mare măsură tributară modelului comunist al identităţii definite prin statut (a avea „servici”, funcţie, titlu) mai curând decât prin competenţe. Dimpotrivă, în fişele autobiografice primite, în calitate de editor invitat, de la colaboratorii ultimului număr al revistei Spring Magazine on English Literature, publicată de un grup de universitari din India, aceştia se prezentau mai întâi prin arii de performanţă (scriitor internaţional, scriitor bilingv, traducător, blogger…) şi abia după aceea menţionau faptul că predau la universităţi din India, Anglia sau America, în general, în calitate de doctoranzi.
Spring, numele revistei dedicată în principal studiilor de literatură britanică, finanţată de AesthetixMS, ca şi alte trei publicaţii indiene recunoscute internaţional – Rupkatha Journal, Chitrolekha Journal şi Indian Studies Journal – înseamnă primăvară, izvor, origine. Prezentul este astfel tensionat către viitor, realitatea lui aici şi acum se transformă în proiect al şlefuirii capitalului uman în perspectiva unei societăţi dominate de cunoaştere, de teorie. Şcoala indiană de anglistică pare să ilustreze acea translatio imperii descrisă de Vintilă Horia în Dumnezeu s-a născut în exil: spaţiul mărginaş se încarcă de un conţinut axiologic care face din el un nou centru de spiritualitate. Ceea ce impresionează la lectura acestui număr 1 din 2017, pe tema modernismului, este unitatea de viziune, vocabular şi metodă a profesorilor şi a doctoranzilor şi a acestora din urmă, indiferent dacă studiază la o universitate din India sau din Occident. Par produsul unei universităţi în ipostaza sa ideală, neafectată de circumstanţe geo-politice, validată de propriile principii şi axiome şi omogenă în manifestări, ceea ce se realizează doar prin întemeierea în inteligibil, nu în conjunctural. Educaţia internaţionalizată propusă şi de Programul de la Bologna face astfel posibilă ideea de universitate visată cândva de victorianul Henry Newman. Grupul român care s-a alăturat acestei aventuri revizioniste de evocare a modernismului a cunoscut o altă Indie decât aceea descrisă de Eliade în Maitreyi, o Indie a egalităţii dintre sexe, a prezenţei competitive a unor tinere cercetătoare surprinzătoare prin comentariul original şi dezinvolt al operelor unei perioade dominate de cultura înaltă, erudită. Este o Indie a arderii etapelor, părând să simtă intens dorinţa ieşirii din trecutul colonial şi a afirmării ca o civilizaţie de prim rang pe scena internaţională.
Poemul Aurei Christi din deschiderea numărului, care, între timp, a devenit o carte distribuită prin Google Books, aruncă asupra acestui modernism proteic, care îşi schimbă mereu feţele, chiar şi pentru interpreţii aceleiaşi generaţii, umbra lui Friedrich Nietzsche. Filosofului îi este atribuită poetica unui curent ale cărui rădăcini sunt implantate în corelativul ei liric: estetica baudelaireană a răului. Dispreţul pentru puterea obtuză, victimizatoare, căderea eroului distrus de propria valoare într-o societate mediocră, faza crepusculară a civilizaţiei occidentale, eroziunea miturilor şi idolilor lumii vechi, tragismul condiţiei umane răzbat din acest scurt metapoem de maximă concentrare a gândului şi expresiei.
În contrast cu atmosfera lirică a versurilor respirând un aer afin în vecinătatea tulburătoarei pânze a lui Mondrian, Seară: Copacul roşu, cu amestecul său de violenţă şi bocet funerar, un fel de Florile răului în pictură, eseurile critice introduc o notă de austeritate prin comentariul teoretizat şi limbajul propriu domeniului disciplinar.
Felul în care, în mod cu totul întâmplător, eseiştii s-au orientat către principalele aspecte supuse revizuirii sau cercetării în momentul actual, fără suprapuneri de unghi de abordare sau temă, pare neverosimil, o manifestare a providenţei. Modernismul se schimbă în istoria receptării, convieţuirea a două matrici radical opuse, cum au fost avangardismul rupturii cu tradiţia şi modernismul elitist al reconfigurării tradiţiei, fiind în continuare subiectul unor opinii contradictorii. În vreme ce Sachin C. Ketkar identifică modernismul cu opere de mare complexitate care au absorbit în universal lor pulberea astrală a unui firmament de idei şi discursuri aparţinând tuturor sferelor spiritului, Sonia Elvireanu asociază avangardei nu numai noţiunea de modernism canonic, ci şi primele două decenii de după război, smulgându-le de pe harta postmodernităţii. Mişcarea Beat şi arta abstractă ar fi fost, aşadar, prelungiri ale avangardei istorice şi, în consecinţă, epifenomene moderniste. Cum a fost percepută relaţia centru-margine e o întrebare la care Eugen Lovinescu, cel care saluta, în Istoria civilizaţiei române moderne, sincronizarea culturilor, chiar dacă, în cazul celor influente, este vorba de evoluţie organică, în vreme ce culturile-satelit cunosc revoluţii sau modelări bruşte, intră în dialog peste timp cu vocea sceptică a lui Bipin Balachandran, care invocă statutul de inferioritate al civilizaţiilor estice din perspectivă occidentală ca un impediment resimţit de adepţii culturilor în concert. Prezenţa lui Brâncuşi printre rafinaţii imagişti din cercul lui W.B. Yeats, dialogul cu aceştia, el fiind autorul decorului unei reprezentaţii-eveniment a unei piese a scriitorului irlandez, iar poeta imagistă Mina Loy traducând „Măiastra” în versuri, sugerează un tablou nou în care avangardismul şi modernismul îşi amestecă apele. Sumi Bora îl reciteşte pe T.S. Eliot într-un mod care aduce la lumină cuantele de personalitate şi subiectivism care scapă de sub masca impersonalităţii asumată de acesta, în vreme ce Rindon Kundu şi Saswati Saha extind graniţele unui curent tradiţional asociat cu Europa Occidentală pentru a include pe Rubén Dario şi America Latină. Dialogul cu Europa a continuat să se poarte şi de către generaţiile prezentului, Shweta Basu analizând un interesant fenomen de „transculturalism” peste timp şi spaţiu: volumul Florile răului de Baudelaire transpus în maga japoneză Aku no Hana. Ea adaugă astfel o piesă jocului de imagine prin care Baudelaire este sustras transcendentalismului atribuit lui, mai ales, datorită poemului „Corespondenţe” pentru a fi recontextualizat în realitatea noastră suprasaturată cu reprezentări media: Marit Grotta, Baudelaire’s Media Aesthetics (The Gaze of the Flâneur and 19-th Century Media).
Anterior ancorat în clişeul estetismului şi formalismului pur, modernismul începe să-şi dezvăluie conexiunile cu noul spirit al timpului, pe care un poetician al spaţiului, precum Gaston Bachelard, îl atribuia revoluţiei coperniciene efectuate de apariţia fizicii cuantice, cu discursurile politice generate de explozia stelară care a fost prăbuşirea dinastiilor europene şi ridicarea statelor naţionale, printre care şi Irlanda. Ca şi articolele publicate în International Journal of English Literature and Social Sciences de Ana-Maria Baciu şi Cristina Safta, pornind de la comunicările prezentate la o conferinţă a Universităţii din Salzburg, doctorandele Corina David şi Corina Mitrulescu publică în Spring contribuţiile lor la aceeaşi conferinţă, supunând atenţiei publicului un autor, Flann O’Brien, în mutiplele sale negocieri discursive descoperite abia în aproximativ ultimul deceniu. Modernismus… varitur – modernismul este schimbat, reinventat, deoarece, ca şi în experimentele chimiei cuantice, instrumentele de măsurare influenţează interpretarea. Aceste instrumente – metode şi protocoale – ca şi întrebările ce se pun, influenţând răspunsul, se schimbă însă sistematic în cadrul unei comunităţi de discurs. Parvenind în cea mai mare parte de la tineri cercetători care urmează programe de doctorat în ţări din Europa, America şi Asia, numărul dedicat de revista Spring Magazine on English Literature modernismului pare scris de un singur autor care s-a angajat într-un exerciţiu de variaţiune fenomenologică.
