Sorana Mănăilescu: Aveți un palmares care vă situează printre palmaresurile celor mai importanți cântăreți români din toate timpurile și ați cucerit numeroase distinctii: în 1990 – competiția din München; în 1993 – the European Prize for Music; în 1995 – Premio „Bellini d’Oro”, în Catania; în 2002 – Premio Zenatello di Verona, iar în 2004 – „Premio Verdi di Modena”.
Vă propun însă o întoarcere la începutul carierei dumneavoastră. Ați debutat în 2007 la Scala, cu rolul Violeta din Traviata. Cum a fost receptată atunci interpretarea dumneavoastră în țara lui Verdi, pentru care aveați ani mai târziu să fiți nominalizată de Opus Klasik pentru cel mai bun album cu CD-ul „Eroine Verdiene”. Cum a fost drumul de la Scala, 2007, la „Opera Star” – Oscarul operei – în 2019.
Elena Moșuc: După cum spunea regretata jurnalistă Anca Florea, „a plecat ca o necunoscută și s-a întors ca un star”. Am obținut premiul întâi și mi-aduc foarte bine aminte de câțiva colegi, printre care minunata noastră mezzosoprană Ruxandra Donose, care a luat atunci premiul doi, alături de care am apărut pe parcursul anilor în concerte sau operă în concert, precum Semiramide la Lyon și Paris. Ultima colaborare a fost pe scena Operei din București, în Norma de Bellini, în care eu am cântat Norma, ea a cântat Adalgisa, iar regia a fost asigurată de doamna Alice Barb, alături de care am colaborat în continuare cu Casa Artelor Dinu Lipatti din București.
Am mai păstrat legătura cu un bariton elvețian, Oliver Wittmar, care a luat atunci, cred, premiul al treilea. Peste 20 de ani am fost colegi la Opera din Zürich, unde amândoi ne-am început cariera în 1991 și păstrăm și astăzi această colaborare. El este căsătorit cu marea mezzosoprană Cecilia Bartoli, cu care sunt prietenă.
Dacă vorbim de Premiul Bellini din Catania, acolo nu a fost vorba de un concurs. Am fost propusă pentru acest minunat premiu de un coleg, Salvatore Fisichella, un mare tenor italian, care mi-a fost partener pe scena operei din Zürich. El a considerat că meritam acest premiu și m-a propus. Atunci am cântat pe scena Teatrului Massimo din Catania, Teatrul Bellini, unde sper să revin cât mai curând. Am primit o invitație să interpretez rolul Desdemona din opera Otello, care va fi în septembrie 2025 în Catania. Iată că, după atâția ani, voi reveni pe scena acestui teatru.
Dacă vorbim despre Premiul Zenatello, la Arena di Vero, eu am debutat pe scena mare, cea mai mare scenă din lume, open-air, care este Arena di Verona, în 2001, iar în anul 2002 am primit acest premiu la categoria cel mai reușit debut, cântând alături de regretatul tenor Salvatore Licitra. Celorlalte premii nu le-au fost asociate concursuri, precum Premiul Verdi de la Verona, ale unor cluburi de iubitori ai operei. Sunt fani adevărați, care vin la fiecare spectacol de operă din Verona, din Modena sau alții din Rara, de exemplu. Așadar, sunt premii acordate de spectatori.
Și dacă ați amintit de Verdi, în momentul în care ați debutat cu rolul Violeta la Teatrul La Scala din Milano, ați fost nominalizată și pentru cel mai bun CD intitulat „Eroine Verdiene”.
Da, în Italia, unde debutul meu absolut a fost în anul 2000 cu Regina Nopții pe scena Operei din Roma. Dacă vorbim despre un debut la Scala, unde visează fiecare interpret să ajungă, este Olimpul operei, am debutat, într-adevăr, cu cu un rol verdian și este vorba despre Violeta din opera Traviata. Cel mai dificil este să cânți Verdi la el acasă sau la Parma. Sunt foarte pretențioși și țin la muzica lor. Doresc să fie interpretată așa cum trebuie, iar eu am avut un debut fenomenal, am cântat sub bagheta maestrului Lorin Maazel la Scala și vreau să spun că a fost totul ca un vis. În primul act nu realizam că sunt pe scena operei Teatrului Scala din Milano, m-am trezit în al doilea act, când am realizat că, într-adevăr, cânt pe această scenă. Este un teatru legendar și este o onoare să cânți Verdi la el acasă. Având și o maestră de canto italiană, Mildela D’Amico din Milano, care mi-a perfecționat tehnica vocală și interpretativă cu adevărat italiană, am fost crescută, deci, de la începuturi bine. Am învățat limbajul verdian, limbajul operei italiene așa cum trebuie, am avut o pregătire foarte solidă și acest lucru s-a văzut atunci când am cântat pe toate scenele italiene. Am cântat peste tot în Italia, nu numai la Roma sau Milano. Sunt teatre foarte importante în care, dacă ai succese, ești foarte apreciat. Și cine are succes în Italia are succes apoi în toată lumea. S-a văzut acest lucru pe parcursul carierei mele. Acesta a fost rodul, nu numai al darului pe care l-am primit de la Dumnezeu, vocea mea, dar și al muncii mele perseverente. Am fost de la începuturi foarte tenace și am lucrat cu multă seriozitate tehnica vocală, care este baza oricărui stil de a cânta, nu numai al bel canto-ului, care este cel mai dificil și care este baza în operă. Și Maria Callas spunea: cine poate cânta bel canto poate cânta orice.
Trecând de la cântul verdian, să amintim și de una dintre cele mai dificile arii mozartiene pe care ați interpretat-o, Aria Reginei Nopții. Ni se pare interesant faptul că ați dublat interpretarea cu studiul teoretic. Ați obținut astfel titlul de doctor summa cum laude pentru teza intitulată „Tema nebuniei în opera italiană din prima jumătate a secolului al XIX-lea”. Se mai rezumă acum studiul interpretului la partitură?
Încă dinaintea Conservatorului eu am căutat să mă perfecționez nu numai în interpretare, deoarece baza este teoria solfegiului. Acesta te ajută să înveți partiturile, iar după ce ai învățat partidurile, să le interpretezi. Pentru interpretare nu este suficient doar studiul personal, ci este foarte important să ne referim la cântăreții de dinaintea noastră. Eu am avut la Iași, când încă eram în România, modele foarte frumoase. Prima mea profesoară de canto a fost Mioara Cortez. A fost doar un an pentru că apoi și-a început cariera națională și internațională, dar pentru mine a fost un idol. Plângeam și îi spuneam bunicii mele care m-a crescut: vreau să cânt și eu ca doamna Mioara. Și uite că, peste ani, s-a realizat acest lucru, dar cu personalitatea mea, cu vocea mea, niciodată nu am dorit să imit. Chiar dacă am urmărit pe scene soliști importanți, precum Adriana Severin, marea soprană care mi-a fost profesoară în Conservator și m-a susținut foarte mult. Sau Gina Tripa Tăbăcaru, altă minunată, excepțională soprană de la care am învățat nu numai secrete din punct de vedere vocal, ci şi primele elemente de regie. Ea m-a învăţat cum să mă mişc pe scenă, cum să mor foarte artistic. Îmi amintesc că mi-a arătat acest lucru pe ursul din sufrageria ei…
Dacă vorbim de teza de doctorat, am studiat foarte mult psihologia personajelor. Mi-am ales Tema nebuniei din opera italiană în prima jumătate a secolului al XIX-lea deoarece, de la început, am interpretat astfel de eroine romantice cu mințile rătăcite, precum Lucia, care este prototipul acestor personaje. Pe mine studiul aprofundat m-a îmbogățit foarte mult și este foarte important acest lucru.
Ce va urma în cariera dvs.?
Din toamna anului trecut, 2023, sunt conferențiar universitar la Universitatea Națională de Muzică din București. Doresc să împărtășesc din experiența mea tinerelor generații, pentru că mi-am dat seama că, pe măsură ce studiez cu ei, am într-adevăr multe lucruri de spus și este păcat să nu fie spuse. Așadar, sunt destul de ocupată cu studenții, dar, pe lângă această activitate pedagogică, care nu este foarte ușoară, am și activitatea mea artistică. În comparație cu alte colege, care și-au încheiat de mult cariera, eu sunt într-o formă vocală excepțională și continui să cânt pe scena operelor. Recent am cântat Traviata, de ziua mea, pe 18 ianuarie, pe scena Operei din București, un spectacol care a fost televizat și transmis deja pe TVR Cultural. Îmi mai doresc să-mi lărgesc repertoriul cu roluri noi. Anul acesta, pe 3 noiembrie, voi debuta în rolul Madame Butterfly de Puccini și mă bucur să interpretez un rol puccinian în anul Puccini.
Unde anume?
La festivalul de la Teatrul „Nae Leonard” din Galați; este un teatru mic, dar domnul Niță Teodor, care e de mulți ani director acolo și organizează acest festival, realizează niște evenimente de calitate. Cânt cu mare plăcere. Este, acolo, un colectiv foarte drăguț, mă înțeleg foarte bine cu ei și mă bucur să debutez acolo.
Îmi mai doresc să studiez un rol verdian care este mai puțin cântat în lume, și anume Elena din Vecerniile siciliene de Verdi. Aceasta se va întâmpla pe scena Operei din Zürich, în luna iunie. De mult doream să învăț acest rol și iată că a venit momentul. Mai sunt și alte roluri verdiene pe care doresc să le abordez, precum Elisabeta din Don Carlo, Abigaille din Nabucco sau Lady Macbeth. Sunt roluri foarte, foarte dificile, dramatice, dar cântate cu tehnică și cu știință sunt sigură că pot să le cânt și eu.
Am și foarte multe masterclassuri: la Sibiu, prin iulie, apoi în septembrie-octombrie. Voi participa și în câteva jurii naționale și internaționale. Așadar, am în continuare o activitate foarte intensă și mă bucur foarte mult de acest lucru.
■ Profesor, muzicolog
Sorana Mănăilescu în dialog cu Elena Moșuc
