Livia Cotorcea: Despre renaşterea naţională prin cultură
A cultiva specificul naţional ucrainean devenise sinonim cu a profesa „naţionalismul burghez” sau „formalismul naţionalist” pentru ca, în final, totul să evolueze spre formula „duşman al poporului”. Pentru atmosfera de teroare a deceniilor patru şi cinci, această formulă echivala cu condamnarea la moarte sau la muncă în lagărele staliniste.
Ucraina, după cum se va vedea, renaşte prin cultură. Mihail Boiciuk a realizat şi pictură de şevalet. Mare parte dintre tablourile lui au fost distruse de puterea sovietică sau scoase din muzee, cum distruse au fost şi multe picturi murale realizate de el şi de elevii săi. S-au păstrat puţine tablouri aflate în colecţii particulare sau câteva picturi murale ascunse prin biserici mai izolate care dau seama de coloritul pur şi luminos, de îndrăzneala tehnicii aplatizate cu care Boiciuk trata imaginea plastică. În acest sens, admirabile sunt tablourile lui Portretul lui Bogdan Lepki, Fată, Femei sub măr, Recolta sau fragmentele de pictură murală Cap de înger şi Capul Mântuitorului. Fiind unul dintre cei mai mari profesori ai timpului său, M. Boiciuk a predat nu doar la Lvov, ci şi la Institutul de artă din Kiev, calitate în care nu numai că a format generaţii întregi de mari artişti, dar a şi contribuit activ la întemeierea, în 1917, a Academiei de Arte din Ucraina. Ca profesor, între anii 1926-1927, a întreprins, împreună cu elevii săi, o călătorie prin Germania şi Italia. Un gest riscant care a făcut ca, la întoarcerea în ţară, să fie arestat, învinuit de promovarea unui „naţionalism burghez”. Nu va trece mult şi, în 1937, în toiul marii „purificări” staliniste, pictorul va fi arestat din nou şi executat ca propagator al „formalismului naţionalist”. Supuşi destinului tragic al profesorului lor au fost şi mai tinerii „boiciukişti”: Ivan Padalka, Vasili Sidliar şi Sofia Buiciuc au fost împuşcaţi ca „duşmani ai poporului”, alţii 
au fost izgoniţi din Uniunea Sovietică (Vasili Ermilov) sau excluşi din Uniunea Artiştilor Plastici pentru „servilism în faţa artei occidentale” (Maria Siniakova). Cum se poate vedea, după 1925, a cultiva specificul naţional ucrainean devenise sinonim cu a profesa „naţionalismul burghez” sau „formalismul naţionalist” pentru ca, în final, totul să evolueze spre formula „duşman al poporului”. Pentru atmosfera de teroare a deceniilor patru şi cinci, această formulă echivala cu condamnarea la moarte sau la muncă în lagărele staliniste.
Un mare profesor şi formator de conştiinţe a fost în epocă şi Alexandr Bogomazov, iniţiatorul unei grupări artistice care, din 1914, se va numi pur şi simplu „Artă”. Spre deosebire de Boiciuk, pentru care construirea noii arte naţionale şi afirmarea independenţei ei însemna resuscitarea unor valori tradiţionale prin cultivarea bizantinismului, îndeosebi după 1910, Bogomazov vedea calea de revigorare a artei ţării sale prin orientarea spre neoprimitivism şi abstracţionism, în cultivarea dinamismului imaginii, cu alte cuvinte, în adoptarea cubofuturismului atunci în vogă în întreaga Europă. Privilegierea cubofuturismului de către Bogomazov şi elevii săi se prezintă nu ca o opţiune de moment, ci ca o poziţie bine gândită şi teoretizată în tratatul din 1913-1914 semnat de maestru, Pictura şi elementele, unde citim: „Lumea e plină de energie cinetică, iar un ochi atent vede dinamicul chiar şi-ntr-un obiect static (muntele năvăleşte, şinele „fug”). Aici străzile se sprijină de cer, liniile sunt energice, cad, cântă şi joacă. Cine a citit povestirea Prospektul Nevski de Gogol nu poate să nu simtă în aceste cuvinte ale lui Bogomazov – dar şi în eseul lui Arta picturii din acelaşi an – un ecou viu al viziunii şi poeticii marelui prozator din secolul al XIX-lea, pentru care important era ca artistul să perceapă şi să redea dinamica interioară a obiectului pe fondul unui câmp de interacţiune a numeroase forţe, de acelaşi sens sau de sens contrar.
Prima expoziţie „Inelul”/ „Kolţo”, organizată de Bogomazov şi de Alexandra Exter în 1913 la Kiev, prezenta pe simeze 306 lucrări, dintre care 88 aparţineau profesorului, celelalte fiind semnate de 21 dintre discipolii săi. Expozanţii impuneau prin arta cu care armonizau în lucrările lor sugestii impresioniste, simboliste, neoprimitiviste cu abstracţionismul începutului de veac. Mixajul acesta inspirat şi topit într-un tot inedit se putea observa în lucrările bogomazoviene în acuarelă şi ulei expuse cu acest prilej: Aşteptare, 1900, Leagănul, 1907, Pod, 1908, Fată cu cercul, 1911, Noapte albă. Finlanda, 1911, Peisaj cu case roşii, 1911, Femeie citind o carte, 1912, Peisaj urban, Kiev, 1912-1913.
Cu toate că lucrările Peisaj cu case roşii şi Peisaj urban. Kiev atestă deja dominanta cubofuturismului în pictura lui Bogomazov, orientarea decisă a acestuia spre noua modalitate de creaţie se afirmă după 1914. Acum, pictorul realizează vestitul său tablou cubofuturist Locomotiva şi-şi exprimă mai agresiv convingerea că artistul este „organizatorul” suprafeţei plane a tabloului şi combinatorul ritmurilor specifice elementelor reprezentate de el prin înlăturarea tuturor formelor secundare. De reţinut, în mod deosebit, afirmaţia pictorului ucrainean că tabloul este un organism viu care interacţionează cu organismul viu al naturii. În acest întreg complex de probleme Bogomazov se regăseşte pe sine, dar se şi înscrie în atmosfera culturală a epocii, în care îi regăsim şi pe marele artist şi profesor Alexandra Exter, pe foarte zgomotosul şi eficientul David Burliuk, dar şi pe Kazimir Malevici şi A. Arhipenko, ultimii afirmaţi rapid ca mari maeştri ai artei universale.
Născută şi educată în gubernia Kievului la sfârşitul secolului al XIX-lea, Alexandra Alexandrovna Exter (Grigorovici) pleacă la Paris în 1907, unde colaborează şi întreţine o strânsă prietenie cu marii artişti ai timpului: Picasso, J. Braque, F. Leger, participă intens la expoziţii şi, alături de Sonia Terk-Delaunay, devine unul dintre întemeietorii stilului Art deco. La Paris, talentul ei de pictor, grafician, creator de decoruri teatrale şi ilustrator de cărţi este apreciat de G. Apollinaire, M. Raynal şi W. George. În 1907 debutează seria de călătorii pe care Alexandra Exter le întreprinde între Occident, Ucraina şi Rusia. De multe ori, artista este însoţită în aceste călătorii de mari pictori europeni care, cu acest prilej, sunt prezentaţi conaţionalilor care, la rândul lor, fac cunoştinţă cu spaţii de cultură şi civilizaţie nevăzute până atunci. La Kiev, Alexandra Exter împărtăşeşte, generos, nobil şi neobosit, din tot ceea ce ea a aflat cu privire la noutăţile din domeniul artei, după 1910, recomandând cu deosebire stilul cubist al lui F. Leger. Tot aici, în propria casă, pusă la dispoziţie de bogatul ei văr şi soţ, avocatul N. E. Exter, aceasta organizează un atelier-salon şi întemeiază o şcoală unde se formează reprezentanţi ai noii generaţii de artişti plastici ucraineni, între care A.G. Tîşler, I.I. Nivinski, I.M. Rabinovici, V. Meller, P.V. Celişcev sau A. Petriţki.
Cum inspirat observă B. Livşiţ în cartea sa Arcaşul cu un ochi şi jumătate din 1933, „permanenta ei combustie creatoare” însufleţeşte multe grupări şi societăţi artistice, lăsând urme adânci în toate domeniile artei imaginii. Astfel, în 1908, împreună cu David Burliuk, Alexandra Exter organizează la Kiev expoziţia de avangardă „Veriga”/ „Zveno”, apoi, participă la saloanele lui Izdebski de la Odesa (1909, 1910, 1911). În 1910 tablourile ei pot fi admirate pe simezele expoziţiilor „Cununa Stephanos”/„Venok Stefanos” şi „Triunghiul”/„Treugolnik” din Petersburg; în acelaţi an, pictoriţa aderă la societatea avangardistă „Valetul de caro”/ „Bubnovâi valet”, participând la toate expoziţiile organizate de aceasta; în 1913 devine membru al grupării moscovite „Uniunea tineretului”/ „Soiuz molodioji”, iar în 1915 o regăsim între membrii grupării „Supremus”, întemeiate de K. Malevici. Această mişcare înfrigurată a artistei prin oraşe şi grupări artistice, care aminteşte de neliniştea itinerantă a unui artist foarte stimat de ea, V. Hlebnikov, nu este deloc semnul unei indecizii sau imaturităţi artistice. Uimitoarea dinamică a artistei vorbeşte mai curând despre nesecata ei curiozitate, despre dorinţa ei de a şti pe viu cine şi ce creează în Ucraina şi în Rusia, încotro se îndreaptă, cu o viteză incredibilă, artele plastice atât de iubite de ea.
Pe fundalul acestor contacte multiple cu cele mai diverse direcţii artistice ale momentului, nu e de mirare că Alexandra Exter trece rapid de la impresionism (vezi Natură moartă cu vază şi flori, 1908, Natură moartă, 1909,1910, „Trei figuri feminine”, 1910, „Malurile Senei”, 1912) la arta non-obiectuală a cubo-futurismului, futurismului, suprematismului sau constructivismului, afirmându-se cu îndrăzneală şi cu măiestrie în fiecare din aceste direcţii („Compoziţie”, 1914, 1915, „Natură moartă constructivistă”, 1917, „Construcţie”, 1922, „Malul mării”,1930). Frumoasă, vibrând ca o flacără, artista întruchipează perfect duhul ucrainean al monumentalismului în picturile ei murale (din vestibulul Teatrului de Cameră moscovit, dar şi de pe cortina acestuia, 1916), în concepţia Pavilionului Sovietic la Expoziţia Internaţională de la Veneţia din 1924 sau la Expoziţia de la Paris a aceluiaşi an, când se şi hotărăşte să rămână definitiv în Occident. Înzestrată cu atâtea haruri, ea ilustrează nu doar imaginaţia nesecată a ucrainenilor, dar şi iubirea lor pentru culoarea pură în conceperea costumelor şi decorurilor realizate pentru diferite spectacole, regizate de ucraineanul A.Tairov pe scena Teatrului de Cameră din Moscova („Tamira Cytharedul”, 1916, „Salomeea”, 1917, „Romeo şi Julieta”, 1921) sau pentru spectacole montate la Studioul de balet din Kiev deschis de Bronislawa Nijinski (1918, 1921). Aceste spectacole, ca şi cele prezentate de Baletul rus în Occident în scenografia semnată de Alexandra Exter, au devenit o adevărată legendă în culturile europeană, ucraineană şi rusă, atât prin frumuseţea, cât şi prin semnificaţia lor de momente esenţiale în afirmarea spiritului de avangardă în artă.
Nu mai puţin importantă este prezenţa Alexandrei Exter în arta ilustraţiei de carte ca şi în arta design-ului de la începutul secolului XX. Artista a ilustrat numeroase cărţi şi publicaţii de factură avangardistă, cu un perfect simţ pentru stilul nou şi provocator universal, dar şi cu atentă şi subtilă descifrare a tentei individuale din acest stil. Ca designer, îndeosebi după stabilirea definitivă la Paris, împreună cu Sonia Delaunay, artista creează minuni de artă manuală şi de vestimentaţie în care foloseşte motive ucrainene şi stilul ucrainean de schematizare a imaginii, combinaţii de culori şi de linii uşor unduite, ca şi tensiuni dinamice între elementele figurative ce înfrumuseţează materialele folosite, textile sau de altă natură.
După 1910, cu instinctul ei sigur, Alexandra Exter îşi dă seama că undeva, la Cerneanka, în Hersonesul Tauridei Ucrainene, unde trăiau şi-şi realizau operele fraţii David, Vladimir şi Nikolai Burliuk, se întâmplă ceva esenţial pentru mişcarea de avangardă. Ca atare, artista se va alătura, cu încredere şi cu entuziasm, grupării care se constituie aici, maturizându-se rapid şi datorită prezenţei ei. Formaţi la şcoli cunoscute din Ucraina, Paris şi München, fraţii Burliuk, artişti plastici şi scriitori, transformaseră moşia de la Cerneanka pe care o administra tatăl lor într-un centru în care se forja noua artă ucraineană şi unde se elaborau manifeste şi publicaţii importante pentru futurismul nu doar ucrainean, ci şi rus.
