Novak Djokovic într‑un „spectacol orwellian”

„Tu eşti îmbrăcat în demnitate şi splendoare.”
Psaltirea Prorocului şi Împăratului David, 104:1

„Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.”
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

Când un om puternic e încolţit, hăituit pe nedrept şi pus la zid, în mod firesc, privirile unora dintre noi sunt întoarse spre el, cel puternic, lovit şi transformat, brusc, fără voia lui, cel puţin provizoriu, în victimă; cel singur şi puternic ştie că se cuvine să mizeze exclusiv pe sine însuşi; să stea faţă în faţă cu Dumnezeu şi să aştepte. Atunci când acea victimă fără vină, transformată în paria, are un comportament demn, admiraţia şi respectul cresc pe măsură ce urmăreşti reacţiile ţintei atacurilor, agresiunilor şi calomniilor: demne, rezervate, respectuoase şi înţelegătoare faţă de cei care au o părere diferită, şi – când se cuvine – fermă. Pentru circa 11 zile, sârbul Novak Djokovic, care ajunsese la Melbourne pentru a participa la jocurile Australian Open, figurând printre favoriţii la Grand Slam, a devenit ţinta majorităţii opiniei publice a mapamondului, omenirea împărţindu‑se peste noapte în două categorii: pro Novak şi contra Novak, e adevărat, în majoritatea cazurilor, în funcţie de atitudinea faţă de vaccinarea obligatorie. Unii dintre cei înverşunat pro vaccinare obligatorie au revărsat potopuri de atacuri şi calomnii asupra sârbului, unele dintre acestea sub orice nivel, iar cei rezervaţi sau vădit anti‑vaccinare obligatorie l‑au sprijinit fie făţiş, fie… cu o jumătate de gură, deşi o bună parte din cei din urmă e la curent cu abuzurile comise răstimp de doi ani de guvernul australian (şi nu numai de cel australian!), care a transformat pandemia în pretext de instaurare a unei dictaturi sanitare. Limita care desparte măsurile strict necesare, evident vitale, luate pe parcursul unei perioade de urgenţă sanitară – extinsă la scara întregii planete – şi abuz este extrem de fragilă. Iar autorităţile australiene au călcat, şi de astă dată, această limită (oare exclusiv acestea?), în văzul întregii planete, judecând unul dintre cei mai sănătoşi şi, deci, performanţi tenismeni – ironie şi farsă, în egală măsură – ca pe un pericol public.

Novak Djokovic e la planete distanţă de a‑şi fi dorit să vină în Australia pentru a‑şi afirma atitudinea explicită împotriva vaccinării obligatorii; nuanţă importantă, nu împotriva vaccinării, ci a vaccinării obligatorii cu un ser experimental (după cum recunosc producătorii înşişi), ale cărui reacţii adverse pe termen scurt şi lung sunt necunoscute. Scopul venirii sale în oraşul de pe râul Yarra era, firesc, să participe la competiţiile sportive, pentru a obţine cel de‑al 21‑lea Grand Slam. Urmând sugestiile medicilor care îl asistă şi‑i veghează sănătatea, tenismenul sârb nu s‑a vaccinat, deoarece a trecut de două ori prin experienţa Covid, în 2021 şi, respectiv, în 2022, deci are o imunitate naturală post‑covid. E adevărat, una dintre cele mai puternice din lume după ce acum circa un deceniu şi‑a schimbat radical stilul şi viaţa; urmând regimul recomandat de un medic care a observat că marele tenismen e obosit, incapabil de un efort susţinut, de lungă durată, şi irascibil, Djokovic a renunţat la gluten, lactate şi zahărul procesat. Şi a scris, apropo, o carte de succes axată pe tema integrităţii omului, a pericolelor ce‑l pândesc la tot pasul, pericole ce‑i alimentează frica şi nefericirea, în ce fel se schimbă cineva de cum renunţă la spaimele de tot soiul şi îşi revede modul de a gândi şi alimentaţia, alegând dorinţa de a fi fericit şi de a se bucura de viaţă ca de un dar.

Djokovic a aterizat bucuros la Melbourne, autorităţile au acceptat actele medicale prezentate la controalele vamale, iar comitetul organizatoric al Australian Open n‑a comentat faptul că nu e vaccinat; testul COVID făcut a ieşit negativ, iar declaraţiile aferente controlului vamal fuseseră completate fără reproş. Cu riscul de a fi suspectată de subiectivism, parti‑pris‑uri etc., în aceeaşi ordine de idei, exclud din capul locului acuzele aduse ulterior jucătorului: de declaraţii false, contradictorii, neconforme cu realitatea ş.a. Djokovic crede în Dumnezeu şi îşi mărturiseşte răspicat credinţa; prin urmare, respectă cu stricteţe cele zece porunci. O parte din declaraţiile date la aeroport şi formularele completate atunci au fost făcute şi, respectiv, completate de membrii echipei djokovicene. E posibil ca în acele formulare să se fi strecurat erori, erori umane fireşti şi minore, credem noi. În consecinţa unor proteste ce vizau tratamentul diferenţiat, guvernul australian, brusc, se răzgândeşte şi‑i anulează viza, izolându‑l într‑un hotel destinat deportaţilor, deci tratându‑l din capul locului ca pe un delincvent. Tenismenul reacţionează prompt, recurge la justiţia australiană. Primul proces e câştigat de marele campion mondial. În timpul celui de‑al doilea proces, completul alcătuit din trei judecători îi respinge însă apelul în siajul deciziei… guvernului australian de a‑i revoca viza şi, în consecinţă, de a‑l deporta din ţară, punându‑l astfel pe multiplul campion mondial în imposibilitatea de a‑şi onora vocaţia. Am recitit cu atenţie fraza tocmai scrisă şi am rămas uluită de încălcarea unuia dintre principiile fundamentale ale democraţiei: separarea puterilor în stat. În clipa în care guvernul unui stat intervine într‑un caz aflat pe rolul justiţiei în scopul vădit de a o influenţa – deci, puterea executivă le bruiază pe cele legislative şi judiciare (Montesquieu) – democraţia acelei structuri înregistrează un cutremur de 7 grade pe scara Richter. Prin urmare, vorbim de un evident abuz.

Unul dintre cei mai sănătoşi oameni ai planetei e transformat astfel într‑un caz medical, mai exact, într‑un lepros social. Iar pe marginea acestui caz medical se pronunţă… guvernul australian, care dă tonul justiţiei. Deci, e vorba, în mod evident, de politizare şi… era să zicem de un caz de impostură flagrantă, ne abţinem însă. Ministrul Imigraţiei Alex Hawke şi guvernul australian cer expulzarea din ţară a campionului mondial. Motivul solicitării este unul… abracadabrant. Marele şi viteazul sârb e luat în colimator de autorităţi „pentru delict de opinie”. Părerea diferită a campionului mondial referitor la vaccinarea obligatorie – exprimată alte dăţi public – riscă să influenţeze tinerii australieni şi să pună sub semnul îndoielii deciziile luate la nivel de guvern pe parcursul pandemiei; cu alte cuvinte, şi mai exacte, Djokovic e pedepsit – neverosimil şi tocmai de aceea adevărat – pentru că e… Djokovic. O, e o situaţie ultrafamiliară aceasta: să fii pedepsit pentru că eşti cine eşti, pentru că ai caracter, demnitate, har şi – „mânat de o nobilă sminteală”, cum spune cineva – îţi urmezi vocaţia! O personalitate de excepţie plăteşte, în primul rând, calităţile sale, le asumă şi, da, plăteşte fără să… clipească pentru că e incomparabil mai… bogată, în primul rând, spiritual vorbind. Ceea ce a şi făcut marele tenismen: a regretat că fusese transformat în epicentru al atenţiei, i‑a părut rău că a fost pus în imposibilitatea de a participa la jocurile de la vârful tenisului mondial, adică acolo unde se află jucătorul sârb, şi‑a strâns bagajele şi a plecat acasă, în Serbia.

Consilierul juridic al ministrului Imigraţiei, Stephen Lloyd, a comentat în felul următor decizia instanţei: „Îngrijorarea este că e o persoană influentă şi, în multe privinţe, un model de urmat, astfel încât prezenţa sa în Australia să prezinte mai puternic australienilor părerile sale antivaccinare”. Nuanţă care se impune, aici, iarăşi: Novak e împotriva vaccinării obligatorii; un adevăr emis pe jumătate frizează, în mod evident, calomnia. Apoi, „ministrul a considerat că prezenţa sa în Australia i‑ar încuraja pe oameni să imite aparentul său dispreţ faţă de aceste tipuri de măsuri de siguranţă”. E uimitor cum poate o prezenţă… „să prezinte mai puternic australienilor părerile sale antivaccinare” şi, mai ales, cum poţi fi judecat pentru ceva ce ar putea să se întâmple şi pentru că eşti perceput ca „un model de urmat”! Pentru a fi şi mai explicit, judecătorul ne sugerează să recurgem la intuiţie: „Puteţi folosi bunul-simţ şi intuiţia umană cu privire la modul în care se comportă oamenii. Dacă domnul Djokovic câştigă Openul, există un exemplu, încorporat în motivele ministrului, pentru fanii tineri şi cei mai puţini tineri ai tenisului”. Evident e că Djokovic e un model urmat de milioane de tineri de toate vârstele. După cum la fel de evident e că vaccinarea obligatorie impusă prin lege (şi) în Australia a avut efecte excelente, rezultatul campaniilor pro vaccinare – în perioada desfăşurării competiţiilor – fiind de o sută de mii de… infectaţi pe zi în condiţiile în care 95% dintre australieni sunt vaccinaţi. (În data de 5 mai 2022 numărul australienilor infectaţi cu virusul buclucaş atinge cota de 6 122 957.) De altfel, inclusiv sportivi vaccinaţi, prezenţi la Australian Open şi nefiind testaţi, aveau simptome COVID şi, între competiţii şi antrenamente, se plimbau nestingheriţi pe străzi, frecventau restaurante ş.a.m.d. Ceea ce spune multe despre dubla măsură aplicată de guvernul australian. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a afirmat răspicat acest adevăr, susţinând că îl aşteaptă pe Djokovic „acolo unde este întotdeauna binevenit”: „Să abuzezi de cel mai bun jucător de tenis timp de 11 zile, iar în a 11‑a zi să‑i înmânezi decizia luată în prima zi…”; „Aţi văzut în cadrul acestei proceduri judiciare inutile cât de mult a minţit acuzarea [avocaţii guvernului australian – n.n.]”; „Asta este posibil în astfel de spectacole orwelliene”. „Ei cred că l‑au umilit pe Djokovic, dar s‑au umilit pe ei înşişi (!), iar el se poate întoarce în ţara sa şi poate privi pe toată lumea în ochi cu capul sus”, a adăugat preşedintele sârbilor, promiţându‑le invitaţilor australieni la jocurile din martie 2022, care se desfăşoară în Serbia, că vor fi primiţi cu ospitalitate. Deşi cu dificultate, mă abţin, totuşi, să văd o legătură între cazul Djokovic şi renunţarea guvernului sârb la intenţia de a da avize favorabile unei companii australiano‑engleze pentru valorificarea litiului în nordul Serbiei, la mijloc fiind mize economice uriaşe, de miliarde de euro.

■ Poet, romancier, eseist şi editor

Aura Christi