Am o admiraţie (deşi ar trebui să fie frustrare!) pentru cei care au absolvit Liceul Militar. De la Câmpulung Moldovenesc sau din Franţa napoleoniană. De la junele Alexandru Ioan Cuza la Mircea C. Carp, Adrian Marino (ehei, interbelici europeni) şi până la postbelicii Eugen Uricaru, Vasile Işanu (economist, fost rector în anii 2000 al Universităţii „Cuza Vodă”), scriitorii Liviu Apetroaie şi Adrian Lesenciuc.
Sugeram frustrare, pentru că dorit‑am, odinioară, să mă văd ofiţer în armata română. Aveam ca model nu numai personaje literare, scriitori din literatura universală, dar şi un unchi, Mihai Prisecaru, fratele cel mai mic al mamei mele, Elisabeta, locotenent cu probleme culturale în Bucureşti (au fost 13 copii interbelici, au supravieţuit 9 după al doilea război).
Dar nu a fost chip să mă „ofiţerez”: deşi acceptat iniţial (note bune, purtare onorabilă, rezultate promiţătoare la probele fizice), dosarul meu a fost respins la capitolul „origine sănătoasă”: mama, neam de răzeşi, dar tatăl „intelectual”, între altele monarhist, absolvent al Facultăţii de Teologie din Cernăuţii anilor 1930 (împreună cu taţii scriitorilor de astăzi, Ana Blandiana sau Grigore Ilisei), rezistent la sovietizare, internat în mod repetat în Spitalul de Psihiatrie Iaşi.
Cred că lui Eugen Uricaru şi din Liceul câmpulungean i se trage pasiunea extraordinară pentru istorie (Historia Magistra Vitae), pentru construcţie, rigoare, disciplină (uneori cazone, alteori candide, deseori candrii).
Nu ştiu un mai bun cunoscător al ţinuturilor, plaiurilor, locurilor patriei! Poate Mihail Sadoveanu şi Geo Bogza! Cine citeşte, de ani buni de zile, rubrica lui Eugen Uricaru din revista Scriptor (publicaţie a editurii Junimea), poate gusta din fagurii de miere pe care apicultorul Eugen Uricaru ni‑i oferă din stupine natale, de‑ar fi să spunem doar Huşi, Sighetu Marmaţiei, Giurgiu, Tecuci, Slatina, Beiuş, Târnăveni, Oradea…
Echinoxistul nostru preţuit, trecut prin redacţia celebrului Ateneu bacovian (Radu Cârneci, George Bălăiţă, Sergiu Adam, Ioanid Romanescu, Constantin Călin, Ovidiu Genaru, spre a enumera doar câteva nume‑renume), prin alte redacţii, comisii şi comitete (Uniunea Scriitorilor, Radio Bucureşti, Ministerul de Externe etc.) Eugen Uricaru s‑a aşezat, nu fără tulburări inerente, în spaţiul postdecembrist al protecţiei şi promovării drepturilor de autor, într‑un context legislativ european (COPYDAN – copia privată în Danemarca, COPYNOR, în Norvegia, de pildă). La COPYRO (fără birjă şi birjar) a construit, cu multe obstacole, o instituţie în slujba autorilor (nu este aici momentul detalierilor).
Buhuşeanul Eugen Uricaru, dincolo de romancierul remarcabil (demn de a fi propus pentru Premiul Nobel – scriu cu mâna pe inimă!), a deschis şi redeschis drumuri culturale (inclusiv drumul mătăsii!) către spaţii spirituale, cu voluptatea diplomatului Nicolae Milescu Spătarul, de pildă!
Iniţiator şi coordonator al colecţiei Epica (împreună cu la fel de infatigabilul critic literar Ioan Holban), de la editura Junimea, unde au apărut, în ultimii ani, cărţi semnate de Gheorghe Schwartz, Viorel Savin, Ioan Florin Stanciu, Constantin Stoiciu (Canada), Stelian Ţurlea, Ana Blandiana, Doina Popa, Vasile Iancu, Iacob Florea, Anatol Moraru (Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, România de Est), Petru Cimpoieşu, Nicolae Popa (Chişinău), Vlad Stanomir (Germania), Nicolae Stan, Dorin Murariu, Nicolae Rusu (Chişinău), Lu Nei (China), Octavian Simu, Mihaela Perciun (Chişinău), Grigore Ilisei, scriitor premiat, între altele, cu premiile naţionale „Ion Creangă” (Piatra Neamţ) şi „Mihai Sadoveanu” (Iaşi), Eugen Uricaru s‑a întors, în ultima vreme, şi la iubirea din juneţe: poezia. În curând, la editura Junimea, va apărea al doilea volum de poeme care poartă semnătura uricară inconfundabilă.
Mulţi ani, substanţial, rafinat, generos confrate scriptorian!
5/6 septembrie, Iaşi
■ Poet, editor, publicist
Lucian Vasiliu
