Cineasta de origine chineză ocoleşte capcanele melodramei şi reconsideră imaginea tradiţională a cowboy-ului. Eroul ei se situează departe de modelul masculinităţii eroice, dar se revelează, în relaţia cu ceilalţi, mult mai uman şi mai complex
Cu siguranţă, echipa foarte competentă care pregăteşte programul Festivalului Internaţional al Filmului de la Valladolid nu a intenţionat nicio analogie cu situaţia tensionată din Spania (în urma declaraţiei unilaterale de independenţă a Cataloniei, anulată de Parlament) selectând, la ediţia a 62-a, un număr
destul de mare de pelicule despre conflictele care duc la războaie mai mici sau mai mari. Despre urmările acestor confruntări bazate pe ideologii, religii, diferenţe de gen sau de rasă – la nivel macro sau micro – au vorbit mulţi dintre cei aleşi anul acesta să reprezinte cinematograful de autor.
Aşa cum era de aşteptat, tema migraţiilor contemporane (cu 65 de milioane de oameni forţaţi să-şi părărească ţara de origine) a alimentat consistent inspiraţia scenariştilor şi regizorilor semnatari ai titlurilor selectate în diferitele secţiuni ale festivalului. Fluviul refugiaţilor din ultimii ani i-a inspirat cineastului-fotograf de origine chineză Ai Weiwei The Human Flow (Mareea umană), lungmetrajul de aproape trei ore, pentru care s-a documentat ani de zile şi a fost răsplătit, la Valladolid, cu o Menţiune specială a juriului. Din Africa pînă în Sicilia, din Siria până în Grecia, din Mexic până în Statele Unite, refugiaţii urmăriţi prin lentila aparatului de filmat fug speriaţi de ceea ce lasă în urmă înspre ipotetica viaţă mai bună aflată înainte. Provizoratul, mizeria, adversităţile naturii şi ale locuitorilor din alte locuri sunt descrise în imagini frapante, dar uneori excesiv „aranjate” vizual: fotograful Weiwei îl pune în umbră pe cineastul cu acelaşi nume.
O cercetare mai în profunzime asupra dramei migranţilor întreprinde junele cineast turc Onur Saylak în Daha (Premiul FIPRESCI, al criticii internaţionale). Inspirată din romanul lui Hakan Günday, pelicula din Turcia este o dramă de familie, urmărind rebeliunea unui fiu împotriva ordinii patriarhale, impuse brutal de un tată care se ocupă cu traficul de refugiaţi. Tratată în stil docum
entar, descrierea luptei pentru supravieţuire a acestor disperaţi care îşi pun viaţa în mâinile traficanţilor impresionează mai mult decât confruntarea tată-fiu, cu maniheisme de melodramă.
O consecinţă a migraţiei forţate declanşează conflictul şi în Insulta (coproducţie Liban-Franţa-SUA-Belgia) de Ziad Doueiri, povestea unui conflict minor ajuns în justiţie dintre un creştin libanez şi un palestinian angajat temporar de o firmă de construcţii. Urmând clasica evoluţie acţiune-reacţiune, istoria bătăliei dintre orgolii, mediatizată la nivel naţional, se revelează a fi urmarea războiului dintre Israel şi Palestina, cu victime ale căror frustrări se revarsă în alte teritorii. Insulta a primit la Valladolid Premiul publicului.
Tot din interminabilul conflict israeliano-palestinian se inspiră Foxtrot de Samuel Maoz, film cu rădăcini autobiografice despre drama tinerilor recruţi din Israel, mai degrabă victime decât călăi, obligaţi să suspecteze inutil civilii din „tabăra adversă”. Dacă acest film cu multe merite a rămas în afara palmaresului, un altul, care alege tot ca fundal o dramă colectivă (respectiv Primăvara arabă) a câştigat trofeul „Spicul de aur”: The Nile Hilton Incident de Tarik Saleh. Surprinzător sau discutabil premiată, după unele opinii, această coproducţie Suedia-Germania-Danemarca-Maroc este un film de gen, un thriller sau un policier ce porneşte de la uciderea unei cântăreţe într-un hotel pentru a ajunge la descrierea tentaculelor corupţiei din poliţia şi adminstraţia Egiptului puţin înainte de agitatele zile cu mişcări de stradă care au pus capăt regimului Hosni Mubarak. Autorul, Tarik Saleh, cineastul de origine egipteană care trăieşte la Stokholm a câştigat Premiul pentru regie şi Premiul pentru scenariu ale ediţiei.
Dacă filmele menţionate până acum descriu lumea „nebună, nebună, nebună” la nivel macro, au existat în selecţie altele, bune şi foarte bune, centrate pe conflictele la nivel micro, al familiei sau al războiului dintre familii. Prima situaţie este excelent ilustrată de producţia britanică Aniversarea (The Party) de Sally Potter, care arată cum o poate lua razna o petrecere între prieteni organizată pentru a sărbători promovarea la rangul de ministru adjunct a gazdei (Kristin Scott Thomas). Party-ul degenerează când, cu voie sau fără voie, se devoalează infidelităţile soţului (Timothy Spall), conflictele dintre amica cea mai bună şi amantul ei (Patricia Clarkson şi Bruno Ganz) sau prietenele lesbiene (Emily Mortimer şi Cherry Jones). Toată agitaţia devine ocazia unui pamflet împotriva ipocriziei, carierismului şi clişeele de gândire 
ale celor din burghezia britanică de azi. Oarecum în oglindă apare conflictul generat într-o familie braziliană de mărturisirea mamei că fiica cea mare este născută în urma unui adulter, în La fel ca părinţii noştri (semnat tot de o femeie, Lais Bodanzky).Ea însăşi mamă, fiica se trezeşte din amorţeala unei căsnicii în aparenţă reuşite, îşi pedepseşte soţul pentru aventura extraconjugală şi decide să se autodefinească după o grilă feministă. Ceea ce pornea de la premize de melodramă se transformă într-o comedie amară despre nevoia de respect a femeilor moderne. Spirala unui conflict în aparenţă banal creşte vertiginos şi în producţia islandeză La umbra pomului de Hafsteinn Gunnar Sigurosson, în care două familii vecine ajung să se războiască pe viaţă şi moarte din motive absurde. O satiră a conformismului şi lipsei de idealuri în familiile obsedate de standardele de confort ale clasei medii.
Selecţia ediţiei 2017 nu a inclus însă numai filme ataşabile temei analizate mai sus. Au existat şi pelicule mai greu de clasificat, precum producţia americană The Rider (probabil că traducerea adecvată ar fi Îmblânzitorul de cai), Aceasta a câştigat trofeele: „Spicul de argint”, Premiul „Pilar Miro” pentru cel mai bun regizor debutant (Chloé Zhao), şi Premiul pentru cel mai bun rol masculin (Brady Jandreau). Inspirată de un caz real, povestea este plasată într-un decor de western în Dakota de azi, unde un tânăr campion de rodeo se vede obligat, în urma unui accident grav, să ia o decizie dramatică: să nu mai călărească niciodată, după sfatul medicilor, sau să rişte totul şi să se întoarcă în arenă. Cineasta de origine chineză ocoleşte capcanele melodramei şi reconsideră imaginea tradiţională a cowboy-ului. Eroul ei se situează departe de modelul masculinităţii eroice, dar se revelează, în relaţia cu ceilalţi, mult mai uman şi mai complex. The Rider este filmul care a asigurat consensul critic şi al publicului în această ediţie cu 93.000 de spectatori a cărei concluzie ar putea fi: cultura nu are frontiere.
